Adu jertfe plăcute Domnului!

                                         1 Împărați 18:30-32

            „Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiați-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Și Ilie a dres altarul Domnului, care fusese sfărâmat.

            A luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îți va fi numele”, și a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un șanț, în care încăpeau două măsuri de sămânță.”

            Dacă în vechime oamenii trebuiau să adune pietre mari în care să nu intervină în nici un chip, adică să adune pietre necioplite pentru ridicarea unui altar pe care să aducă jertfe de bun gust și de bun miros înaintea Domnului, astăzi Domnul Dumnezeu ne cere să dăm pietrele la o parte, să desțelenim ogoarele inimilor noastre, să dăm drumul „prinșilor” de război și apoi, să aducem pe ele jertfele curate, plăcute și de bun miros, înaintea Domnului.

          Orice jertfă și orice Dar am aduce înaintea Domnului care a făcut cerurile și pământul, pe un alt ogor, sau pe un alt altar nu va fi primită înaintea lui Dumnezeu, întocmai ca și jertfa adusă de către Cain.

            De aceea trebuie să scoatem din inimă „pietrele aducerilor aminte”. Adică nici măcar să nu ne mai aducem aminte de „răul” pe care cineva ni-l făcuse înainte prin fapte sau vorbire.

            Să scoatem afară din inimă „piatra” numită „eu” și orice fel de superioritate, orice fel de răutate, sau de mândrie să fie nimicite, pentru ca jertfele noastre să fie primite de către Domnul Dumnezeu.

            Să umblăm după exemplul Domnului Isus: „blânzi și smeriți cu inima…”

           Pentru că Domul privește mai întâi spre „altar”, adică spre inimă și apoi spre jertfă: fie rugăciune personală, fie rugăciune de mijlocire, fie o jertfă de laudă și dacă altarul este „pângărit” Domnul nu primește jertfa.

         Prin urmare, nu trebuie să ne minunăm, sau să ne întrebăm de ce nu răspunde Domnul cererilor noastre!

          Ilie ar fi putut foarte ușor să cheme foc din cer peste altarul și jertfa pregătită de proorocii lui Baal, pentru că nu mai era nevoie să se „obosească” adunând pietre ca să clădească altarul de jertfă, sau să pregătească vițelul.

          Lemnele erau adunate, vițelul lui „Baal”, era așezat deasupra, doar foc mai trebuia pus pentru arderea de tot, dar Ilie nu a procedat în felul acesta; și chiar dacă ar fi încercat, Domnul Dumnezeu nu i-ar fi ascultat rugăciunea și nu ar fi mistuit jertfa.

            Era un altar păgân și pe el era pusă o jertfă pângărită, adusă ca o urâciune înaintea Domnului.

            Ilie a adunat pietre după porunca lui Dumnezeu, a zidit altarul, a luat vițelul său și l-a adus jertfă curată, dintr-o inimă credincioasă.

          Ne întrebăm mereu, de ce nu răspunde Domnul rugăciunilor făcute chiar stăruitor, pentru vindecarea unor suflete, sau pentru rezolvarea unor probleme grave în mijlocul poporului.

          Răspunsul este în felul cum pregătim „altarul” și „jertfa” cu care venim înaintea lui Dumnezeu.

        Dacă citim cu atenție Scriptura, descoperim faptul că poporul aducea (împotriva poruncii lui Dumnezeu), jertfe pe înălțimi, sau sub copaci înalți, folosind Numele Domnului, dar în zadar, pentru că toate erau socotite urâciune înaintea lui Dumnezeu.

           Într-una din duminicile în care se slujea înaintea Domnului Dumnezeu, într-o Biserică, Duhul Sfânt, prin cuvânt profetic spunea poporului Său adunat la părtășie, cuvintele acestea: „Iată că Eu nu amestec lucrurile și nu primesc jertfa amestecată cu păcatul.” Curățește-te, de orice întinăciune, (scoate toate „pietrele” din inima ta), spală-te de orice păcat și pocăiește-te, apoi să-Mi aduci jertfe plăcute Mie, pentru că nu pot să văd jertfa amestecată cu păcatul.”

            Jertfele care ne „gâdilă” nouă firea, nu întotdeauna sunt plăcute lui Dumnezeu; ba, dimpotrivă sunt aduse spre „deliciul” celui rău.

        Domnul Dumnezeu nu se uită la „talente” și „figuri” religioase, ci se uită la altarul inimii.

      Într-o Biserică din București, a venit într-una din duminici la slujbă, o familie de ortodocși și la încheierea „programului”, fratele păstor a mers la ușă, a dat mâna cu ei și i-a întrebat:

            Va plăcut la noi, cum v-ați simțit?

            Oamenii aceia sinceri, au răspuns:

            Nu, nu ne-a plăcut și nu ne-am simțit bine.

           Am participat la un „spectacol” la care, este adevărat, nu am plătit biletul de intrare…

            La Biserică, nu trebuie să se simtă bine credinciosul, ci prin ceea ce fac credincioșii să-L bucure pe Dumnezeu.

            Domnul, Dumnezeu aprinde focul pe jertfele plăcute Lui.

           Așa a aprins focul pe jertfa lui Abel. A primit-o și a gustat-o cu plăcere, pe când jertfa lui Cain a rămas rece și stinsă.

            Pe muntele Carmel, Domnul Dumnezeu a aprins focul pe jertfa lui Ilie, pe când jertfa proorocilor lui Baal a rămas rece și stinsă pentru totdeauna.

            Oare jertfele noastre cum sunt?

            Aducem jertfe sfinte pe altare curățite și eliberate de orice „piatră”?

            Domnul Dumnezeu să ne dea înțelepciune în aducerea jertfei pe altar!