Unitatea în rugăciune

                                       Matei 18:19-20

            „Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri.

            Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”

         Domnul Isus ne cheamă în versetele acestea la unitate deplină și învoire, adică să alcătuim în acord, pe altarul rugăciunii o „simfonie” plăcută care, să se suie în cer la Tatăl, ca o jertfă de bun miros.

          Rugăciunea făcută împreună în unitate înaintea Tatălui, este o jertfă de bun miros, bine primită și se întoarce la noi prin binecuvântări.

            Jertfa lui Abel este exemplul de necontestat al faptului că, dacă aduci jertfa înaintea Domnului cu o inimă curată, neprefăcută va fi primită și răsplătită.

         Daniel i-a chemat pe cei trei prieteni ai săi să se unească împreună în rugăciune pentru ca Domnul să nimicească porunca împăratului, de pierzare a tuturor „înțelepților” din Babilon. Și Domnul Dumnezeu a ascultat rugăciunile celor patru. Daniel 2:17 „Apoi Daniel s-a dus în casa lui și a spus despre lucrul acesta tovarășilor săi Hanania, Mișael și Azaria, rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piardă pe Daniel și tovarășii săi odată cu ceilalți înțelepți ai Babilonului.”

           Expresia Domnului Isus din Evanghelie, unde spune: „Și iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”, este garantată de această unitate.

            Acolo unde este părtășie, rugăciune și iertare legate în dragoste neprefăcută de frați, își găsește plăcerea Isus, Mântuitorul. „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”

            Și nu este mai mare har, mai mare binecuvântare decât să fii lângă Domnul, ca și Maria în casa din Betania, sau în casa lui Simon leprosul.

           Vă încurajez să vă rugați la timp și ne la timp, adică și la bine și la rău, pentru că Dumnezeu care este în cer și șade pe Tronul slavei înconjurat de serafimi și heruvimi, dincolo de faptul că privește spre cei ce își pun speranța în ajutorul Său, El se oprește și ascultă rugăciunile făcute în unitate.

            Când se roagă „sfinții” pe pământ, se face tăcere în cer, pentru ca rugăciunile lor să ajungă la Tronul de milă al lui Dumnezeu, ne alterate.

Unitatea în Biserică, făcută de către Duhul Sfânt este tot atât de importantă, sau chiar mai importantă decât forța de gravitație pentru pământ.

           Tot așa cum gravitația ține toate lucrurile pe pământ, tot la fel Duhul Domnului ține Biserica unită în Domnul Isus.

         Deoarece dacă nu este unitate, atunci nimic nu este. Fără unitate, poate să fie o adunare oarecare, dar fără „ungerea” Duhului și fără prezența Mântuitorului. Pentru că El nu-Și găsește plăcerea în mijlociul celor dezbinați, sau fără dragoste sinceră.

            Dacă nu cauți părtășia cu frații, atunci poți foarte ușor să te pierzi, pentru că tot așa cum animalele de pradă nu atacă în turmă, tot la fel cel rău atacă „oaia” care a ieșit din turmă.

            De fapt nici nu putem vorbi de biserică, acolo unde nu este unitate prin Duhul Sfânt; acolo sunt doar grupuri de oameni cu ideile lor, sau cu părerile lor.

         Dacă cercetăm cu atenție rugăciunea Domnului din Ioan 17, vom descoperi două „Daruri” pe care Isus le face Bisericii.

           Versetul 21. Primul „Dar” este acela al unității și este dat copiilor Săi cu scopul, ca lumea privind spre ei și legătura făcută în Duhul, să creadă în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt.

            „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”

            Iar al doilea este „Darul” sfințeniei, care înseamnă „separat” de lume, pus deoparte pentru Dumnezeu, diferit de practica lumii și uniți cu toții în Cristos Isus. Versetul 17: „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”

         Așa își dorește Domnul Isus, Mântuitorul, un popor, având aceeași țintă, aceeași destinație, alergând în unitate în marele „maraton” sfânt și cercetând Scripturile ca și creștinii din Bereea să ajungă la aceeași înțelegere a cuvântului scris.

            Domnul Dumnezeu să ne dea înțelepciunea de sus, care este cf. Iacov 3:17: „întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică.”