Slava Domnului în adunare!
2 Cronici 5:12-14
„…și toți leviții care erau cântăreți: Asaf, Heman, Iedutum, fiii și frații lor, îmbrăcați în in subțire, stăteau, la răsăritul altarului, cu chimvale, alăute și harpe și aveau cu ei o sută douăzeci de preoți care sunau din trâmbițe,
Și când cei ce sunau din trâmbițe și cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească și să laude pe Domnul, au sunat din trâmbițe, chimvale și celelalte instrumente și au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ține în veci!” În clipa aceea, casa, și anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.
Preoții n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.”
Sunt în Scriptură pasaje care nu se citesc în Biserică la serviciile divine și nu se predică din ele, pentru că sunt socotite cuvinte potrivite pentru slujbele de înmormântare.
Într-un fel este adevărat lucrul acesta însă, mă gândesc la faptul că la orice întâlnire de părtășie a fraților în Adunare, ar trebui măcar să fie citite pasajele acestea, ca o slujbă de „înmormântare” a „eului", sau a „resentimentelor", a „disprețului” și de ce nu al „firii pământești”.
Ar trebui să fie la fiecare întâlnire, o înnoire a cugetului, o sfințire a sufletului; și dacă nu merg prea departe cu vorbirea mea, ar trebui să fie o reînviere în Isus Cristos, Domnul.
Pentru că noi trăim în lume și chiar dacă suntem „despărțiți” de ea, totuși suntem „atinși” de lucrurile ei. De aceea avem mare nevoie de iertare prin rugăciuni de pocăință și de smerenie înaintea lui Dumnezeu.
Templul lui Dumnezeu, sau Casa Lui, nu este numită întâmplător așa, deoarece acolo Și-a dorit Domnul Dumnezeu să se întâlnească cu poporul Său de fiecare dată ca să-l încurajeze, să-l sfințească și să-l binecuvânteze.
De fapt numai într-un asemenea „mediu” în care poporul se smerește prin pocăință, Își găsește Domnul plăcerea și coboară cu slava Sa.
Când a fost finalizată lucrarea de construcție a Templului din Ierusalim, împăratul Solomon împreună cu preoții și cântăreții, s-au pregătit să sfințească Locașul închinării și să aducă împreună laude plăcute înaintea lui Dumnezeu.
În scopul acesta au făcut repetiții peste repetiții, s-au pregătit cu preoții care s-au sfințit și cântăreți (coruri și instrumentiști).
Însă în momentul intrării în slujbă a cântăreților și al preoților, spune Cuvântul sfânt că, a coborât slava lui Dumnezeu și n-au mai putut să slujească.
Domnul Dumnezeu Își găsise plăcere în toată pregătirea pentru închinare și a primit totul înainte de slujire. Astfel că a coborât cu binecuvântarea în mijlocul adunării.
Iar atunci când intră Dumnezeu la lucru și coboară cu slava Sa, omul nu mai poate să facă nimic de la sine, ci se lasă condus de Duhul lui Dumnezeu.
Nu întâmplător, mai târziu, apostolul Pavel le scrie corintenilor: „…mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea… și când mă rog cu duhul, mintea mea este fără rod…” pentru că Duhul Domnului lucrează într-un mod diferit de voința și de gândurile omului.
Omul își pregătește cântarea, rugăciunea, închinarea, dar Domnul le desăvârșește pe toate.
Astăzi este nevoie de asemenea să coboare slava Domnului în Adunări. Avem cor, cântăreți buni și foarte bine pregătiți, avem predicatori iscusiți, însă cea mai bună prezență este și rămâne în veac, slava Domnului peste Betel, Casa lui Dumnezeu.
Cu inima dedicată total Domnului și cu gândul la slava care trebuie adusă mereu Lui și numai Lui, trebuie pregătite toate lucrurile pentru întâmpinarea Celui ce vine întotdeauna în mijlocul credincioșilor de la doi sau trei în sus, care se adună în Numele Lui.
Ne place să cântăm versurile: „Trece Isus pe aici…”, dar dacă Isus doar trece și nu se oprește în mijlocul adunării cu slava Sa, atunci nu mai este o slujbă pentru El, ci un „program” oarecare și Domnul nu-și găsește plăcerea în acea slujire.
Domnul Dumnezeu să ne dea înțelepciunea care vine de sus!