„Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire” (1Petru 4:9)

Primirea de oaspeți, ospitalitatea, iată o disciplină la care generațiile noastre de creștini cârtesc. În timp, ne-am creat un stil de viață foarte individualist. Peste zi un program profesional foarte încărcat. Acasă uși bine zăvorâte astfel că, chiar dacă stăm la mai puțin de un metru de locuința vecinului, nu ne cunoștem. Înlăuntru ne-am înconjurat de ecrane, la care privim ore întregi. Este deja clasică imaginea în care el și ea stau în pat, fiecare cu plasticul personal în mână. Duminica la biserică ne așezăm în așa fel încât ne arătăm unii altora spatele. Curios, pe măsură ce societatea a prosperat, iar noi ne-am îmbogățit, am devenit tot mai reci unii față de alții. În ciuda acestei realități, ospitalitatea rămâne o disciplină biblică valabilă cu multe beneficii. Bunăoară, Scriptura spune: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea au găzduit, fără să știe, pe îngeri”. (Evrei 13:2)

Dezvoltând puțin învățătura biblică cu privire la ospitalitate  vom observa că există restricții și recomandări cu privire la tipul de oameni primiți în casă.

-Astfel, credincioșii nu trebuie să primească în casă și să aibă părtășie cu oamenii care sunt notorii pentru viața păcătoasă pe care o duc. (2Corinteni 6:14-15)

-Un credincios nu trebuie să aibă legături cu cineva care își zice ”frate”, dar trăiește în păcate scandaloase. (1Corinteni 5:11)

-Deasemeni, cei care răspândesc învățături greșite, nu trebuie primiți. (2Ioan 10)

-Și în fine, oameni înșelători, care se furișează în case pentru a amăgi, trebuie respinși. (2Timotei 3:6)

Pe de altă parte, suntem încurajați de Scriptură să avem inima și casa deschisă pentru străinii călători. (Genesa 18-19)

-pentru cei flămânzi și pentru nenorociții fără adăpost (Isaia 58:7-8);

-pentru copii (Marcu 9:37);

-pentru lucrătorii Domnului (1Împărați 17:8-16; 2Împărați 4:8-37);

-pentru copiii lui Dumnezeu în general (Matei 25:35-40)

La aceste cuvinte pozitive cu privire la ospitalitate, adaug următoarea observație: Biserica Domnului Isus s-a dezvoltat inițial ca o lucrare în case. În vremea apostolilor și încă mult timp după aceea, credincioșii nu aveau posibilitatea de a ridica temple, așa că frații se adunau în case particulare. În astfel de locuri se întâmpla totul. Prin lucrarea din case a cucerit creștinismul lumea.

Nu sunt puține vocile astăzi care vorbesc despre ineficiența modului de întâlnire al credincioșilor în biserici mari cu programe bine puse la punct, dar în care doar puțini au posibilitatea să contribuie, cei mai mulți asistând ca spectatori la un program religios. Aceștia consideră că întoarcerea la Scriptură înseamnă și întoarcerea la modelul de întâlniri în case, cu programe spontane, unde fiecare poate contribui la zidirea celorlalți.

Ospitalitatea trebuie să fi în ADN-ul tuturor copiilor lui Dumnezeu. De altfel, cum se poate demonstra dragostea de care facem atâta caz noi creștinii? ...

„Ospitalitatea este legea omului înnoit prin darurile lui Iisus... Ospitalitatea înseamnă suflet deschis, primitor și binefăcător, înseamnă lege a omeniei dincolo de alegere. Omul se pune pe sine și casa sa la dispoziția unui necunoscut, a unui om nenorocit, a unui rătăcitor, culegător de singurătate și lipsă. A-ți primi frații, părinții sau rudele de orice fel nu înseamnă a respecta legea ospitalității.

Ospitalitatea se așază pe treptele superioare ale omeniei și este o expresie a lucidității desăvârșite. A fi ospitalier înseamnă a fi gazda tuturor celor care îți bat la ușă, înseamnă a fi gazda tuturor sărmanilor, a acelora pe care i-a apucat seara fără masă, fără casă, a celor alungați, urâți, înseamnă a fi gazda omului frate de destin cu tine, gazda făpturii lui Dumnezeu și a adevărului întrupat.

Ospitalitatea nu poate fi înțeleasă prin rânduielile sociale ale moralei, ci numai prin acelea spirituale, picuri din viața și lumina cerească”. (Ernest Bernea, Îndemn la simplitate)