Viața eroilor credinței ne motivează la o credință vie (Evrei 12:1-3)
Evrei 12:1. Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 3. Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

Prin credință ne putem vedea starea de păcat și rezolvarea la problema păcatului, biruim în încercări, acceptăm prigoana încrezându-ne în Domnul, câștigăm lupte asupra răului și cucerim ce Domnul are în plan pentru noi, trăim o viață împlinită cu Domnul, având un final fericit, moștenim neprihănirea, avem parte de Patria cerească.

Credința de la nivel teoretic trebuie să devină una practică, o credință vie, personală, o credință trăită de fiecare din noi, altfel rămâne doar teorie, de aceea privim astăzi ca o concluzie a celor șapte lecții avute din capitolul 11, ce înseamnă și la ce ne motivează o credință vie, practică:

1. Prin credința noastră trebuie să dăm la o parte orice piedică și să stăruim în alergare
Evrei 12:1. Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
a) Piedicile pe calea credinței pot să fie multiple, însă ele pot să fie date la o parte prin încrederea în Dumnezeu
În jurul anului 430 î Hr, Ezra se întoarce la Ierusalim din robia babiloniană, reconstruiește Templul și pornește reforme deosebite, încrederea lui este în Dumnezeu
Ezra 8:31. Am plecat de la râul Ahava, ca să ne ducem la Ierusalim, în a douăsprezecea zi a lunii întâi. Mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi şi ne-a păzit de loviturile vrăjmaşului şi de orice piedică pe drum. 32. Am ajuns la Ierusalim şi ne-am odihnit acolo trei zile.
b) Păcatul este o piedică care ne înfășoară și vrea să ne înlănțuie, el trebuie dat la o parte, evitat
Ezra 10:2. Atunci Şecania, fiul lui Iehiel, dintre fiii lui Elam, a luat cuvântul şi a zis lui Ezra: "Am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru ducându-ne la femei străine care fac parte din popoarele ţării. Dar Israel n-a rămas fără nădejde în această privinţă. 3. Să facem acum un legământ cu Dumnezeul nostru pentru izgonirea tuturor acestor femei şi a copiilor lor, după părerea domnului meu şi a celor ce se tem de poruncile Dumnezeului nostru. Şi facă-se după Lege.
Evrei 12:4. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.
c) Să stăruim (rămânem statornici) în alergarea pe Calea Mântuirii
2 Timotei 4:3. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. 4. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. 5. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. 6. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape. 7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 8. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în "ziua aceea" Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
2. Prin credința noastră trebuie să avem ca reper pe Domnul Isus Hristos, Capul Bisericii
Evrei 12:2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 3. Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
a) El este reperul nostru în prigoană
Matei 10:18. Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. 19. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; 20. fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi. 21. Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. 22. Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
b) El este reperul nostru în sfințire
2 Cor 3:17. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

3. Prin credința noastră trebuie să înțelegem că suntem sub autoritatea Părintelui Ceresc
Evrei 12:5. Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: "Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. 6. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte." 7. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
a) Părintele ceresc ne disciplinează pentru binele nostru
Evrei 12:9. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? 10. Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. 11. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.
b) Părintele ceresc veghează la desăvârșirea noastră indiferent de circumstanțele prin care trecem ca să ne facă desăvârșiți
Evrei 13:20. Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, 21. să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
4. Prin credință trebuie să trăim în integritatea și ascultarea cerută de Dumnezeu, știind că El ne-a dăruit o împărăție care nu se poate clătina
Evrei 12:12. Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; 13. croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. 14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. 15. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.
a) Lipsa de integritate duce la compromis, la păcat și la pedeapsă veșnică
Evrei 12:16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. 17. Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
Evrei 12:25. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
b) Frica de Domnul, Cel care este un ”foc mistuitor”, duce la evlavie, închinare plăcută, sfințire, la cununa cerească
Evrei 12:28. Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, 29. fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".

Credința noastră trebuie să fie una vie, practică, personală, dând la o parte orice piedică și stăruind în alergare, având ca reper pe Domnul Isus, Capul Bisericii, înțelegând că suntem sub autoritatea Părintelui ceresc, trăind în integritatea și ascultarea cerută de Dumnezeu, știind că El ne-a dăruit o împărăție care nu se poate clătina, printr-o astfel de credință avem parte de cununa cerească a neprihănirii și de locașul ceresc pregătit pentru toți cei care iubesc venirea Domnului.
Simion Ioanăș
Puteți citi materialul și aici.