Valoarea Jertfei Domnului Isus (Evrei 9:18-28)
Evrei 9:18. De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge. 19. Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul 20. şi a zis: "Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi." 21. De asemenea, a stropit cu sânge Cortul şi toate vasele pentru slujbă. 22. Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare. 23. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea. 24. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. 25. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui; 26. fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. 27. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, 28. tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.
INTRODUCERE – INTRODUCTION
În lecția trecută am învățat că Domnul Isus este Mijlocitorul unui Legământ nou, ne-a fost prezentată superioritatea Jertfei Domnului, El fiind persoana autorizată să refacă relația dintre noi și Dumnezeu Tatăl, iertându-ne de păcatele noastre prin Jerfa Lui, iar în lecția de astăzi vom privi la valoarea Jertfei Domnului și chemarea celor intrați în Noul Legământ la o trăire în sfințenie, subiect care este adâncit și mai mult în capitolul următor.
PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI-THE LESSON PRESENTATION AND INTERPRETATION
1. Legământul dintâi sfințit cu sânge, o prefigurare a curățirii și iertării păcatului prin Jertfa Domnului
Evrei 9:18. De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge. 19. Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul 20. şi a zis: "Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi." 21. De asemenea, a stropit cu sânge Cortul şi toate vasele pentru slujbă. 22. Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.
Matei 7:18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. 19. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. 20. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte. 21. Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. 22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" 23. Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege." 24. De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. 25. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
a) Rostirea poruncilor Legii denotă o umblare sub autoritatea lui Dumnezeu, ascultând de vocea Lui
Levetic 26:13. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am scos din tara Egiptului, care v-am scos din robie; Eu am rupt legaturile jugului vostru si v-am facut sa mergeti cu capul ridicat. 14. Dar daca nu Ma ascultati si nu impliniti toate aceste porunci, 15. daca nesocotiti legile Mele si daca sufletul vostru uraste randuielile Mele, asa incat sa nu impliniti toate poruncile Mele si sa rupeti legamantul Meu, 16. iata ce va voi face atunci: voi trimite peste voi groaza, lingoarea si frigurile, care vor face sa vi se stinga ochii si sa piara viata din voi. Samanta o veti semana in zadar, caci o vor manca vrajmasii vostri.
b) Stropirea cărții, cortului și a norodului, denotă punerea deoparte a poporului pentru slujirea lui Dumnezeu
Iosua 22:5. Aveţi grijă numai să păziţi şi să împliniţi poruncile şi legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să ţineţi poruncile Lui, să vă alipiţi de El şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru." 6. Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor.
2. Legământul cel nou a fost sfințit cu Sângele Domnului și ne-a șters păcatul prin Jertfa Sa
Evrei 9:23. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea. 24. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. 25. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui; 26. fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.
a) Lucrurile cerești au fost sfințite prin prezența Domnului care S-a jertfit și mijlocește pentru noi
Coloseni 1:19. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El 20. şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. 21. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum 22. prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; 23. negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.
b) Păcatele noastre sunt șterse prin Jertfa Unică a Fiului lui Dumnezeu, Cel care Mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru noi
Romani 11:25. Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. 26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: "Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov 27. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele."
3. Mântuirea și veșnicia omului, depinde de credința în Jertfa Domnului și-o materializare a acestei credințe, printr-o trăire în așteptarea Domnului
Evrei 9:27. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, 28. tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.
APLICAREA LECȚIEI-THE LESSON APPLICATION
Jertfa Domnului are o valoare inestimabilă, prin Ea suntem curățați, iertați și ni se șterge păcatele noastre, prin Ea atât lucrurile cerești au fost sfințite, cât și toți cei care au intrat în Noul Legământ prin credința în această Jertfă și-o trăire în așteptarea revenirii Domnului.
ÎNTREBĂRI–QUESTIONS:
Prin ce are valoare Jertfa Domnului și ce valoare are pentru mine personal?
De ce lucrurile cerești trebuiau să fie curățite prin Jertfa Domnului?
Dacă mântuirea este prin credința în Jertfa Domnului, avem vreo obligație în ce privește faptele și care sunt acestea?
Simion Ioanas
Puteți citi materialul și aici.