Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu și trebuie să funcționeze după principiile Lui (Geneza 2:21-24)
Geneza 2:21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.” 24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.
La baza căsătoriei trebuie să stea Dumnezeu și modelul de căsătorie este cel lăsat de Dumnezeu, Dumnezeu este Dragoste și dacă Dragostea Lui stă la baza căsătoriei voastre, veți avea biruință în toată viața voastră de căsătorie.
1 Ioan 4:16. Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.
Legat de Dragostea lui Dumnezeu, care trebuie să fie baza căsătoriei voastre, vă las astăzi câteva principii biblice care vreau să le aveți în vedere în toată viața voastră de familie:
- Dragostea lui Dumnezeu vă va îndemna să vă dezbrăcați de voi, de egoismul vostru și să vă umpleți cu Duhul Sfânt și cu Scriptura
1 Corinteni 13:4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, 6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, 7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. 8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
Galateni 5:22. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23. blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.
1 Ioan 2:5. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. 6. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
- Dragostea lui Dumnezeu vă va îndemna să aveți un respect deosebit și să vă îndepliniți atribuțiile și responsabilitațile în familie, în Hristos Isus
Căsătoria trebuie să aibă ca model pe Hristos Mirele și Biserica, Mireasa Lui
Efeseni 5:21. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. 22. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; 23. căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. 24. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. 25. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, 26. ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, 27. ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. 28. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi.
- Dragostea are un început între mire și mireasă și trebuie să continue pe tot parcursul vieții.
Cantarea Cantarilor 2:10. Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: „Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso! 11. Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus. 12. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturelei în câmpiile noastre. 13. Se pârguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
Cânt Cânt 5:10. Iubitul meu este alb şi rumen, deosebindu-se din zece mii. 11. Capul lui este o cunună de aur curat, pletele lui ca nişte valuri sunt negre cum e corbul. 12. Ochii lui sunt ca nişte porumbei pe marginea izvoarelor, scăldaţi în lapte şi odihnindu-se în faţa lui plină. 13. Obrajii lui sunt ca nişte straturi de miresme, în care cresc saduri mirositoare; buzele lui sunt nişte crini din care curge cea mai aleasă smirnă.
- Dragostea lui Dumnezeu vă va îndemna să țineți legământul căsătoriei voastre până la moarte, la bine sau la rău, indiferent de circumstanțele vieții
Romani 7:2. Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.
Simion Ioanăș
Puteți citi materialul și aici.