Cui îi lipsește înțelepciunea, să o ceară!
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 04/02/2025
    12345678910 0/10 X

                             Cui îi lipsește înțelepciunea, să o ceară!

                                            Iacov 1:5-8

            „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.

            Dar să o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo.

          Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un nehotărât și nestatornic în toate căile sale.”

            Îndrăzneala pe care o avem la Domnul Dumnezeu are rădăcina în promisiunea Lui. Așa ne-a spus că, dacă cerem ceva după voia Lui ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă, orice i-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile care I le-am cerut. 1Ioan 5:14-15.

            Așadar să dăm la o parte orice zid, care ne-ar împiedica să ne prezentăm înaintea Tatălui ceresc cu îndrăzneală, să venim cu o inimă sinceră, cu stăruință știind că orice ce am cere în Numele drag și scump al Domnului nostru Isus Hristos, vom primi după cum ne spune în Evanghelia după Ioan 14:14.

           „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu, Doamne ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.”(Psalmul 23:4). Cine a trecut prin „văile” încercărilor știe cum este atunci când Domnul te însoțește.

            Ca și creștini, știm că Dumnezeu este prezent în viața noastră în toate zilele până la sfârșit.

            Totuși uneori ori ai senzația că ești singur în „vale”.

         Da avem nașterea din nou, credem în omniprezența lui Dumnezeu. Totuși în ciuda acestui fapt, undeva în adâncul inimii noastre este un sentiment al absenței lui Dumnezeu.

            Tânjim după El, strigăm dar de multe ori ni se pare că nu ne aude.

         Așa cum în zilele mohorâte ni se pare că soarele nu este la locul lui și nu suntem fericiți fiindcă nu-l putem vedea.

            Așa simțim câteodată faptul că Dumnezeu este „plecat” departe, chiar și când știm că El este prezent.

           El nu se poate manifesta față de noi așa cum dorește să o facă dintr-o varietate de motive. În asemenea situații trebuie să ne cercetăm ca să aflăm care sunt aceste motive: teama, grijile și îngrijorările, invidia, clevetirea, bârfa, nemulțumirea și orice reziduuri spirituale (sunt multe), care ne împiedică să cunoaștem prin trăire copleșitoarea prezență a lui Dumnezeu.

            El își împlinește făgăduințele față de noi, așa cum ne-a spus: „Eu sunt cu voi în toate zilele.” Chiar dacă uneori, din cauza prea multe-i întristări, nu simțim, totuși El este acolo cu noi în „valea” umbrei morții, sau în cea a plângerii.

            Cu mine a fost mereu, chiar și atunci când am crezut că „soarele” nu va mai străluci vreodată. El este acum cu fiecare dintre noi acolo unde ne aflăm.

            Crezi tu, suflet drag? .

           Caută în mijlocul agitației, în mijlocul zarvei din jurul tău, caută-L pe Dumnezeu: bate la „ușa” cerului și ți se va deschide, cere și ți se va da, crede și vei primi. Acestea nu sunt invențiile oamenilor și nici făgăduințele lor, ci sunt promisiunile ferme, hotărâte de către Isus Cristos, Mântuitorul.

           „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Domnul”. (Ps 56:3). Este adevărat faptul că, atunci când faci efortul de a-L urma pe Dumnezeu cu toată inima, vrăjmașul sufletelor noastre vine cu amenințarea lui, vine cu tot felul de intimidări și frici. El îți cunoaște punctele slabe din viață, îți știe vulnerabilitățile.

            Prin urmare frica, teama, spaima nu vin de la Dumnezeu, ci de la cel rău, așa că ori de câte ori simțim prezenta temerii în viața noastră, să ne aducem aminte de unde vine. Pentru că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință după cum este scris în 2Timotei 1:7.

            Cel rău folosește frica pentru a ne împiedica să ne bucuram de viață și să înaintăm prin credință.

            Frica chinuie sufletul, îți dă o stare de nesiguranță; pentru că Satan știe că nu poți să fii chinuit sufletește și în același timp să te bucuri de viață. Satan are metode să-ți fure bucuria în Duhul Sfânt!

            Așadar când Satan aduce teama în viața ta, alege să nu îngenunchezi în fața ei.

       David spune: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”. Dacă ne punem încrederea în Dumnezeu, El ne poate ajuta să înfruntăm vrășmașul, să biruim frica și să mergem înainte, ca niște eroi ai slavei.

            Alegerea fiecăruia face diferența!

Nu îngenunchea în fața amenințărilor celui rău.

Strigă către Domnul și El te va ridica deasupra oricărei temeri.

        Cere-I înțelepciune în alegerile pe care le faci! Cere înțelepciune în vorbire; cere înțelepciune în felul cum gândești, în felul cum iubești….

            Daniel scrie în capitolul 12:3. „Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci.”

            Singura cale de a găsi adevărata bucurie, pace și mulțumire este aceea de a primi cu toată inima înțelepciunea lui Dumnezeu care vine de sus și este: „întâi curată, apoi pașnică, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, ne-fățarnică” după cum scrie Iacov în Epistola sa: 3:17.

            Înțelepciunea lui Dumnezeu ne va schimba deciziile, gândurile, relațiile cu cei din jur îndreptându-ne atenția și „pașii” spre ceea ce dorește Dumnezeu să fim.

            Înțelepciunea este parte a caracterului lui Dumnezeu și nu-i separă pe credincioși de dragostea și harul Lui.

            Când ne deschidem inima spre această înțelepciune, ne apropiem mai mult de Cel ce dă viață. De fapt noi am fost creați ca să ne asemănăm cu Dumnezeu.

            Domnul Dumnezeu să ne dea înțelepciune!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 127
Opțiuni