„... Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui... ” (Matei 16:13-20)

   Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos, sunt însă în Sfânta Scriptură pasaje de importanță secundară și pasaje de primă importanță. Pasajul din Evanghelia după Matei menționat mai sus este unul din cele mai importante. Haideți să încercăm a-l înțelege spre iluminarea și binecuvântarea noastră.

   Isus, după trei ani de misiune, timp în care a cutreierat drumurile și ulițele țării lui Israel în lung și în lat, se află în momentul unei întorsături de 180 de grade. Aflat în partea cea mai de nord a țării, la Cezareia lui Filip, pornește hotărât spre sud cu o destinație unică; Crucea. Înainte însă de a porni la drum îi întreabă pe ucenici: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omul?” Cu alte cuvinte; „După aproape trei ani de lucrare, oamenii m-au recunoscut? (Fiul omului, numele cel mai folosit de Domnul cu privire la Sine, apare pentru prima dată în viziunile lui Daniel) Răspunsul ucenicilor a fost: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții Ilie; alții... ” Dar voi, cei care ați fost cu mine în toată vremea aceasta, cine ziceți că sunt?” Simon Petru, care s-a remarcat încă de pe atunci ca fiind liderul celor 12, a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Petru a dat răspunsul corect. Fiul lui Dumnezeu rostește un cuvânt asupra lui Simon, cuvânt care până astăzi suscită multe discuții. Mai întâi Domnul îl fericește: „Ferice de tine Simone, fiul lui Iona; fiincă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”. Apoi, Domnul Isus continuă: „Și Eu îți spun: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o va birui. Îți voi da cheile Împărăției, și orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, și orice vei deslega pe pământ, va fi deslegat în ceruri”. Să vedem despre ce este vorba.

1) Cine este piatra? Persoana sau cuvintele lui Petru? Contextul general al Scripturii ne îndreptățește să credem că piatra, stânca, este Hristos și nu Petru. Mai târziu Petru însuși face clar acest lucru în predicile sale. (Fp. Ap. 4:11-12; 1Petru 2:4-8) Apostolul Pavel deasemenea afirmă în 1Corinteni 10:4 că Isus este „stânca”, iar în Efeseni 2:20 Îl numește „piatra din capul unghiului”.

2) Isus Hristos își zidește Biserica. Aici apare pentru prima oară menționată Biserica. În Vechiul Testament Israelul era singurul popor de suflet al lui Dumnezeu, poporul Legământului. Dar, de vreme ce Israel L-a respins pe Fiul lui Dumnezeu, Acesta introduce subiectul Biserică. Biserica urma să ia ființă la Rusalii, alcătuită din toți cei credincioși în Hristos, indiferent de naționalitate.

3) Biserica zidită de Isus pe mărturia că El este Fiul lui Dumnezeu este indestructibilă. Nici chiar Hadesul, nu o va birui. Să nu ne temem, să nu stăm în defensivă. Petru moare răstignit cu capul în jos, Cuvântul lui însă merge crescând peste viacuri. La învierea celor credincioși „Moartea va fi înghițită de biruință”. (1Corinteni 15:54-57) Mărturisitorii lui Hristos însă vor străluci în eternitate.

4) Mulți folosindu-se de textul acesta și de cel din Ioan 20:23 consideră că Petru și urmașii lui au primit autoritatea de a ierta oamenilor păcatele. Din nou, la o temă atât de importantă, trebuie să ne folosim de contextul general al Sripturii pentru a nu greși. O afirmație scoasă din context poate servi ca pretext pentru o erezie. Prin urmare, cu toții știm, suntem de acord, întreaga Biblie o afirmă, numai Dumnezeu poate ierta păcatele cu adevărat. Cum să înțelegem atunci afirmația Domnului Isus?

William MacDonald în Comentariul său la Noul Testament scrie următoarele cu privire la acest verset: „Mai întâi, ar putea însemna că apostolii au avut puterea de a lega și de a dezlega – putere pe care noi, cei de azi, nu o posedăm. De pildă, Petru a legat asupra lor păcatele lui Anania și Safira, drept care aceștia au fost pedepsiți instantaneu cu moarte (Fapte 5:1-10), în vreme ce Pavel l-a dezlegat pe omul din Corint, ce fusese supus la disciplină, de consecințele păcatului său, datorită faptului că omul s-a pocăit (2Cor. 2:10) Sau versetul ar putea însemna că orice au legat sau au dezlegat apostolii pe pământ va fi fost deja  legat sau dezlegat în cer (vezi abordarea din versiunea New King James). Astfel, Ryrie spune: „Cerul, nu apostolii, inițiază orice legare sau dezlegare, iar apostolii nu fac altceva decât să vestească împlinirea acestor acțiuni”. Singurul mod în care se poate aplica acest verset în contextul zilelor noastre este sensul declarativ.                                   

Când un păcătos se pocăiește cu adevărat de păcatele sale și-L primește pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, un creștin poate să declare că păcatele acelei persoane au fost iertate. Când un păcătos Îl respinge pe Mântuitorul, un lucrător creștin poate declara că păcatele sale au rămas asupra acelei persoane. William Kelly scria următoarele, în această privință: „Ori de câte ori Biserica acționează în Numele Domnului și face într-adevăr voia Lui, faptele membrilor Bisericii poartă pecetea lui Dumnezeu”.