„Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele Apostolilor 5:29)

Fraza de mai sus a fost numită sufletul și inima bisericii. „A te supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” - este principiul principiilor când este vorba de viața creștinului și a bisericii.

Verbul „a asculta” are două sensuri. Primul sens este cel de „a auzi” - și are de a face cu urechea. Al doilea sens este cel de „a urma” - și are e a face cu voința.

În ce privește ascultarea care are de a face cu urechea, generația noastră n-aș zice că stă foarte rău, mai ales de când cu explozia tehnologică. De altfel este dovedit științific că petrecem mai mult timp din zi ascultând decât vorbind. (Sigur, există și excepții!) Problema la tipul acesta de ascultare este calitatea a ceea ce ascultăm. Ascultarea este un lucru comun și în același timp o artă. Cineva spunea: „Nu ne ajută la nimic să avem o mare cultură academică dacă nu știm a asculta”. Ca să ai relații de durată trebuie să înveți și să asculți.

Sensul cuvântului „ascuta” în vorbele apostolilor are un al doilea înțeles. Adică, a-L urma pe Domnul, a te conforma cuvintelor lui Dumnezeu cu prioritate. Asta ține de voință.

În relația cu tine însuți, cu semenii, cu autoritățile seculare sau eclesiastice, când înțelegi că acestea cer de la tine lucruri care contravin învățăturii Domnului, să preferi mereu ce spune Dumnezeu.

În Biblie este scris că trebuie să acultăm de legile statale și să fim supuși autorităților. (Romani 13) Nu de puține ori însă autoritățile au abuzat de autoritatea oferită lor de Dumnezeu. (Apocalipsa 13) Ce faci într-o așa situație?

UN EXEMPLU: Odată, regele Nebucadnețar le-a poruncit supușilor să se plece înaintea chipului de aur pe care l-a ridicat. Trei tineri; Șadrac, Meșac și Abed-Nego riscându-și viețile au refuzat. Știți de ce? Deoarece au fost învățați de Cuvântul Domnului că oameni trebuie să se închine numai lui Dumnezeu. (Daniel 3; Exodul 20:3)

Tot în Scriptură se spune: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri”. (Efeseni 6:1) Uneori însă părinții se poartă abuziv în relație cu copii lor, iar aceștia sunt nevoiți să ia decizii dureroase.

   Creștinul adesea este asaltat: dar mai slăbește-o cu pocăința... ; da ce duminica este numai pentru biserică... ; tu vrei să fi singurul prinț din lume care nu are o amantă... ; toată ziua aceeași rugăciune, aceiași Carte... ; mai lărgește și tu un pic calea... ;

Semenilor noștri care ne provoacă în felul acesta li se potrivește răspunsul dat de apostoli la provocarea Sinedriului de a se dezice de Hristos: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 4:19)

Nu de puține ori mintea noastră este asaltată de gânduri potrivnice voii lui Dumnezeu. De fapt totul începe în gând. Mai întâi este gândul, apoi fapta. Bătălia cea mare se dă în mintea noastră. Binele și răul înainte de a deveni realitate sunt gânduri. Ai grijă unde îți umblă mintea. Nu te du cu gândul acolo unde ți-ar fi rușine să fi găsit cu fapta. Domnul Isus și aici este exemplu. El a identificat și a respins provocarea venită de la Cel Rău prin oameni: „Înapoia Mea, Satano: tu ești o pricină de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:23)

    Trăim într-o lume periculoasă, o lume care respinge pe Dumnezeu și Adevărul descoperit în Cuvântul Său. O lume a cărei cultură este inspirată de Cel Rău, cultură care-și propune mereu într-un mod subtil să-i despartă pe cei credincioși de Dumnezeu, să-i facă să se lepede de Hristos. Într-un astfel de context trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Iată programa de educație; ești învățat că Dumnezeu nu există și că întreaga realitate este produsul evoluției oarbe... Iată mișcarea progresistă; prima instituție divină, familia, este atacată și mutilată de practici drăcești... Iată zeul libertate; nu există nici un fel de norme absolute de conduită, tu omule hotărăști după bunul plac ce este bine și ce este rău...

Într-un astfel de context, este drept să-L preferăm pe Domnul și Adevărul cu orice risc. În viața celor credincioși, în Biserica lui Hristos, voia lui Dumnezeu este mereu pe primul loc. Dumnezeu hotărăște ce este bine și ce este rău, iar noi trebuie să-I aducem ascultare asemeni apostolilor Domnului.  „Și după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să nu mai învețe pe oameni în Numele lui Isus. Drept răspuns, Petru și Ioan i-au răspuns: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;” (Fp. Ap. 4:18-19)