Diferența dintre puținul tău și bogăția lui Dumnezeu!

                                       1 Împărați 17:8,9; 13

            „Atunci, cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Scoală-te, du-te la Sarepta care ține de Sidon, și rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”…

            Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi mai întâi mie, cu untdelemnul și făina aceea, o mică turtă și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău.”

            Tot ce este pe pământul acesta și nu se găsește sub binecuvântarea lui Dumnezeu, este trecător, perisabil, supus putrezirii. Chiar și puținul pe care îl ai tu, cu siguranță curând se va termina și apoi urmează „moartea”; dar același „puțin”, dacă îl predai în mâinile lui Dumnezeu, El îl binecuvântează îl înmulțește, apoi ți-l oferă și îți salvează viața.

            „Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi mai întâi mie, cu untdelemnul și făina aceea, o mică turtă și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău.”

            Ai putea să te întrebi: Cum se poate ca după ce ai făcut o turtă cu toată făina și cu tot untdelemnul pe care îl mai ai, să o dai omului lui Dumnezeu și apoi să faci și pentru tine și familia ta, din același untdelemn și din aceeași făină, iar puținul pe care îl ai să nu se termine.

            Diferența dintre puținul tău și bogăția lui Dumnezeu, este binecuvântarea. Când stai în ascultare de Dumnezeu și împlinești voia Lui, ca și cazul văduvei din Sarepta, nu-ți mai lipsește nimic, pentru că în binecuvântarea Lui este bogăție de har.

            În versetul 14 găsim cuvintele acestea: „Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina…” Cum se poate să iei tot ce ți-a mai rămas în oală și în ulcior, să le pui la dispoziția lui Dumnezeu și ele să nu se împuțineze?

Răspunsul este în binecuvântarea lui Dumnezeu!

            Dumnezeu are felul Lui de a-ți rezolva problemele cu care tu, copil salvat prin sângele Mielului, te confrunți în peregrinajul tău prin lumea aceasta de nevoi și de necazuri. Nu întotdeauna îi folosește pe cei bogați ca să-ți dăruiască cele necesare traiului, ci îi face pe cei săraci darnici. Le înmulțește puținul pe care îl au, astfel ca ei să-i poată hrăni pe alții. Alte ori trimite păsările ca în cazul lui Ilie, sau îngeri care să-ți pregătească „pâinea” și „apa” pentru ca să te hrănească și să nu suferi de foame.

            Nu este întâmplătoare relatarea aceasta Biblică în care Ilie a fost îngrijit de Domnul Dumnezeu, într-o vreme în care tot poporul, împreună cu împărăteasa Izabela i se împotriveau, ci mai degrabă este spre învățătura noastră, arătându-ne că dacă dăruim din ceea ce noi avem, Domnul ne dă mai mult din bogăția harului Său.

            Maleahi 3:10 „…puneți-Mă astfel la încercare” zice Domnul Oștirilor, „și veți vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna belșug de binecuvântare.”

            Trebuie să învățăm să primim cu mulțumire ceea ce ne dăruiește Domnul. De la el avem ființa, mișcarea și voința, după cum spune apostolul; de fapt de la Domnul avem totul: viața, sănătatea, pâinea cea de toate zilele, apa pe care o bem, îmbrăcămintea, încălțămintea și prin harul Lui, nu ducem lipsă de nici un bine.

            Binecuvântările Lui ni se par foarte modeste uneori, chiar dacă în ele, Dumnezeu ne salvează viața; ca și pumnul de făină și puținul untdelemn al acestei femei sărace, pe care ne-o prezintă textul Biblic. Dar acel pumn de făină și puținul untdelemn nu au scăzut pe toată durata secetei de trei ani și jumătate, pentru că Dumnezeu i-a purtat de grijă. Avem un Dumnezeu mare, Atotputernic, care ne poartă de grijă în toate împrejurările vieții și cu puținul pe care îl avem, ne poate hrăni vreme îndelungată. Să nu ne pierdem niciodată nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Bucățica de pâine pe care o ai pe masă, mai întâi pune-o în mâinile Domnului, cere binecuvântarea peste ea și apoi ia-o din mâna Lui.

            Patruzeci de ani, poporul Său a „rătăcit” prin pustie fără să are, fără să semene și fără să secere, totuși nici unul din popor nu s-a culcat seara flămând. Domnul Dumnezeu S-a îngrijit de pâinea cea de toate zilele pentru fiecare micuț și le-a trimis pâine din cer ca să nu sufere de foame.

            Mai târziu în istorie, Domnul Dumnezeu se îngrijea în fiecare zi de Ilie și-i trimitea prin intermediul corbilor, pâine și carne seara și dimineața, ca să nu sufere de foame.

            Luca 9:13 „Isus le-a zis, ucenicilor: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini și doi pești.” Cu puținul acesta, nici măcar noi nu putem să ne săturăm!

            Versetele 16-17: „Isus a luat cele cinci pâini și doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat... . . Au mâncat toți și s-au săturat. Erau aproape cinci mii de bărbați…”

            Cele cinci pâini și doi pești pe care îi aveau ucenicii, nu le ajungea nici lor ca să mănânce și să se sature, dar după ce le-a binecuvântat Domnul, s-au săturat ei împreună cu alți cinci mii de bărbați și au adunat și douăsprezece coșuri cu firimituri.

            Când Domnul binecuvântează puținul pe care îl ai, el nu se termină, nici nu se împuținează până când tot Domnul îți pregătește o altă sursă de viață.

            În cei patruzeci de ani prin pustie, Domnul Dumnezeu a dat Mană poporului în fiecare dimineață, dar când a intrat în Canaan, nu i-a mai dat pâine din cer, pentru că de acum, poporul avea o țară în care curgea „laptele și mierea”.

            Am experimentat în viața mea de credință faptul că, atunci când ți se închide o ușă de binecuvântare, Domnul Isus deschide alta mai largă, mai bogată.

            Când oamenii te abandonează, te disprețuiesc, Domnul Dumnezeu te ia pe brațe și te binecuvântează.

            În toate cazurile, diferența o face binecuvântarea lui Dumnezeu.

            Fii binecuvântat de Domnul!