Sabia Domnului și a lui Ghedeon!

                                        Judecători 7:15-18

        „Când a auzit Ghedeon istorisirea visului și tălmăcirea lui, s-a aruncat cu fața la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel și a zis: „Sculați-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian!”

           A împărțit în trei cete pe cei trei sute de oameni și le-a dat tuturor trâmbițe și urcioare goale cu niște făclii în urcioare.

         El le-a zis: „Să vă uitați la mine și să faceți ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceți ce voi face eu și când vom suna din trâmbiță eu și toți cei ce vor fi cu mine, să sunați și voi din trâmbiță de jur împrejurul taberei și să ziceți: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon.”

       Prieten drag, ascultă întotdeauna vocea lui Dumnezeu care, pentru unii poate să fie „zdrobitoare” iar pentru cei ce caută fața Lui este „mângâiere”, îmbărbătare și în felul acesta, vei izbuti în luptele vieții.

          Trecând prin viață, de la o zi la alta, simțim „greul” urcușului, întâlnim „ziduri” parcă de netrecut și obstacole care ne îngreunează mersul în credință. De multe ori suntem ispitiți de împrejurări și înfricați la gândul că nu avem nici o șansă să obținem biruința în luptele pe care le avem de purtat cu „…duhurile răutății care sunt în văzduh”.

          Interesant este faptul că Ghedeon și-a așezat tabăra, înainte de luptă, la izvorul Harod care este la poalele Muntelui Galaad. Harod în traducere înseamnă „tremurând” iar Galaad poate înseamna „frică”.

            Prin urmare, am putea spune că a așezat tabăra la poalele Muntelui, „tremurând de frică” împreună cu tot poporul.

            În versetul 3 Domnul i-a vorbit lui Ghedeon și i-a zis: „Vestește dar lucrul acesta în auzul poporului: „Cine este fricos și se teme, să se întoarcă și să se depărteze de Muntele Galaadului.

 Douăzeci și două de mii de oameni au primit vestea aceasta ca o eliberare și au plecat acasă.

         Lucrul acesta ne sugerează faptul că vrășmașul aduce asupra poporului lui Dumnezeu, frică și tremur. Frică de lucrurile care se întâmplă în lume, tremur la veștile rele care vin de peste tot.

            Dar nu trebuie să uităm nici o clipă faptul că Domnul Dumnezeu ne cunoaște foarte bine slăbiciunile, neputințele și vulnerabilitățile, tocmai de aceea vine în ajutorul nostru și chiar luptând pentru noi ne dă biruință asupra vrășmașului.

            El ne-a ales înainte de „vremuri” și ne-a dat putere ca să ieșim victorioși peste toate fricile și temerile pe care ni le induce vrășmașul! Credinciosul care ascultă glasul Lui și se lasă călăuzit de Dumnezeu, în toate luptele va ieși biruitor.

           Domnul Dumnezeu a îngăduit peste poporul Său multe asupriri din pricina neascultării și a îndepărtării de Cel care l-a salvat din mâinile lui Faraon.

            Așa s-a întâmplat și de data aceasta, când Madian a fost lăsat să terorizeze pe Israel timp de șapte ani, să le culeagă roadele din holde, să-i lase fără animale în gospodărie; tocmai pentru că Israel   s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. În versetul 12 scrie că Madianiții erau „…ca o mulţime de lăcuste, şi cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.” Vrășmașii erau așa de mulți încât „cădeau” peste popor ca un „potop” și Dumnezeu nu a intervenit până când poporul s-a întors din „rătăcirea” lui și a strigat către El.

            Capitolul 6:6 „Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, și copiii lui Israel au strigat către Domnul…”

            În nenorocirea aceea grozavă, poporul Israel a strigat către Dumnezeu și în mila Lui, Dumnezeu a ascultat strigătele de ajutor, a intervenit și a ales din mijlocul poporului un om fără vreun merit deosebit și fără să fi făcut mai înainte vreo bravură, pentru că Dumnezeu alege lucrurile slabe ca să le nimicească pe cele tari.

     1 Corinteni 1:27 „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele tari.”

            Domnul Dumnezeu alege lucruri și oameni cu care să poată lucra. Pentru că cei tari se laudă cu tăria lor și oamenii știutori se laudă cu înțelepciunea lor, atribuindu-și fapte și biruințe pe care nu le merită.

            De aceea, Domnul l-a ales pe Ghedeon, un tânăr „fricos”, să conducă la biruință pe acest popor sărăcit, înfometat, doborât și plin de frică.

            Când a auzit lucrul acesta, Ghedeon s-o fi gândit în sinea lui: „Oare Dumnezeu nu știe cât de slab și cât fricos sunt?”

            Bineînțeles că Dumnezeu știa foarte bine lucrul acesta, tocmai de aceea l-a ales pe Ghedeon cel mai mic dintr-o familie mică și săracă. (6:15).

           Dumnezeu ne cunoaște pe fiecare pe nume, ne cunoaște slăbiciunile, ne știe temerile. Dar El nu a greșit niciodată în alegerile pe care le-a făcut.

           Cei care se văd pe ei înșiși ca fiind mari, puternici și înțelepți, nu pot să audă vocea lui Dumnezeu din cauza mândriei, a gândurilor și părerilor lor înalte pe care le au despre ei înșiși.

            De aceea, cei care sunt smeriți, cu o inimă deschisă și receptivă, pot deveni bărbați de valoare ai lui Dumnezeu, gata să facă voia Lui și gata să primească lupta alături de El. „Sabia Domnului și apoi sabia lui Ghedeon”

         Camaradul madianitului care îi relata visul a zis, versetul 14: „…Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel…” Cine nu-L cunoaște pe Dumnezeu, va spune întotdeauna: Mâna mea, sau puterea; iscusința mea în luptă a dat biruința. Dar Ghedeon care auzise relatarea visului nu se „umflă în de mândrie”, nu ia lupta asupra lui, ci o încredințează în mâinile lui Dumnezeu: „Mai întâi sabia Domnului; aceasta este arma care înfrânge dușmanul (puterea lui Dumnezeu) și apoi, sabia lui Ghedeon.”

         Fără Dumnezeu, lupta este pierdută înainte de a o începe; dar luptând alături de Domnul biruința este asigurată, pentru că El a biruit lumea și este biruitor în toate.

            Ghedeon și-a înarmat pe cei trei sute de „viteji”, care urmau să lupte cu mulțimea lui Madian ca „puzderia”, cu o trompetă, cu un vas de lut și cu o făclie. Dar armele acestea sunt cele mai puternice atunci când Îl ai pe Dumnezeu „Partener” în luptă.

            La sunetul de trâmbițe au căzut zidurile Ierihonlui.

        Sunetul de trompetă înseamnă puterea cuvântului lui Dumnezeu. „La cuvântul Domnului se cutremură munții în adâncul mărilor; la cuvântul Domnului se despoaie cedrii Libanului, la cuvântul Lui țâșnesc flăcări de foc…” Psalmul 29.

        Urciorul reprezintă „vasul” slab, firav al omului, dar care a fost curățit cu sângele Mielului și în care Dumnezeu a așezat Comoara cerului.

            Făclia înseamnă „Lumina” care strălucește și luminează în întunericul lumii, și-l pune pe fugă pe vrășmașul sufletului nostru.

            Prieten drag, nu te lăsa răpus de slăbiciuni și de frică; ia-L pe Dumnezeu, Partener în luptele pe care le porți zi de zi. „Sabia Lui și sabia ta”, îți va aduce biruința.