Creştinul compromis în inimă
1 Împăraţi 12:25-33


Diavolul este unul din cele mai inteligente şi ca atare unul din cele mai puternice personaje ale istoriei noastre. A demonstrat-o aceasta încă de la început când, sub forma unul şarpe vorbitor (Apropo, cine-a mai văzut aşa ceva? Cu siguranţă că şi pentru Adam şi Eva, care văzuseră multe animale la viaţa lor, acel şarpe a fost cu totul ceva ieşit din comun, ca atare, l-au şi ascultat în cele din urmă – iată şi un prim adevăr aici: nu tot ce izbeşte privirea, ce este nemaivăzut, înseamnă că este şi adevărat!) i-a înşelat pe primii oameni. A demonstrat-o de-a lungul istoriei omenirii prin modul în care a reuşit să înşele, şi continuă să o facă, atâtea miliarde de oameni. Asta nu înseamnă că are întotdeauna câştig de cauză.
În ce constă marea lui putere şi inteligenţă? În capacitatea lui extraordinară de-a îmbrăca minciuna într-o haină parţial adevărată. El ştie că orice minciună, pentru a fi credibilă, are nevoie de un sâmbure de adevăr ca atare, din vremurile străvechi ale istoriei s-a specializat în aceasta. Nici o altă creaţie nu reuşeşte mai bine ca el să îmbrace minciuna într-un sâmbure de adevăr.
Prin păcatul mândriei, diavolul a devenit duşmanul de moarte a lui Dumnezeu iar ca urmare a alungării lui din cer, această duşmănie s-a întors împotriva creaţiei lui Dumnezeu: oamenii. Arma lui de luptă a rămas aceeaşi: minciuna. Şi astăzi el continuă să strecoare minciuna sub diferitele ei forme în viaţa noastră. Creştinii aşadar devin ţinta predilectă a atacurilor lui. Scopul lui este distrugerea credinţei şi înlocuirea ei cu o formă sofisticată de minciună. Când a realizat lucrul acesta scopul lui a fost deja atins.
Într-un anumit fel, Marx avea dreptate: „Religia este opiu pentru popor". O religie moartă în mâna lui Satan este cel mai puternic drog cu care el poate controla mulţimi mari de popoare. Pentru că pe el nu-l mai sperie nici catedralele pline de tămâie, nici hectolitrii de apă sfinţită, nici sutele de mii de pelerini care fac coadă lângă nişte oseminte cerând ajutor de la oameni şi nu de la Dumnezeu. În schimb, lucrul care-l face să tremure este credinţa adevărată, acea credinţă care te transformă în sfânt nu după moarte ci în timpul vieţii, acea credinţă vie care-şi dă putere să trăieşti în sfinţenie şi neprihănire în fiecare zi.

Aş vrea acum să ne uităm din nou în istoria lui Israel la viaţa unui împărat pe nume Ieroboam. Ne vom uita în mod deosebit ce s-a întâmplat cu acest om, cum el a devenit un instrument al diavolului în dărâmarea credinţei adevărate şi cum, prin aceasta, a atras cu sine un întreg popor în cursa idolatriei.
Lucrarea diavolului în viaţa lui a mers pe trei planuri în ceea ce priveşte distrugerea credinţei: planul personal, planul familial şi planul naţional. Haideţi să ne uităm al cele trei aspecte.

1. Dărâmarea credinţei personale
Începutul lui Ieroboam a fost unul bun. Dacă întoarcem în 1 Împăraţi 11:28 citim că „Ieroboam era tare şi viteaz". Ers un tânăr care promitea mult în viaţă. Puterea şi curajul sunt calităţi pe care fiecare tânăr şi le doreşte şi pe care societatea din orice timp le apreciază. Ieroboam avea aşadar viitorul în faţă ca şi tânăr.
Mai mult decât atât tot în versetul acesta citim în continuare că „Solomon, văzând pe tânărul acesta la lucru, i-a dat privegherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif". Iată nu numai un tânăr curajos şi harnic dar un tânăr remarcat de însuşi împăratul din acea vreme, Solomon! Îl vedem pe popularul nostru preşedinte Băsecu făcându-şi poze cu tot felul de tineri. Dar nu-i aşa că ai fi foarte măgulit să vină la tine şi să-ţi spună: „Să ştii că ţi-am urmărit evoluţia din ultima perioadă, sunt foarte mulţumit de tine şi aş vrea să te duc la Bucureşti să-ţi încredinţez o nouă responsabilitate!"
Mai mult, în noua lui calitate, Ieroboam într-o anumită zi, singur fiind pe drum, se întâlneşte cu profetul lui Dumnezeu Ahia care-i dă o veste care-l buimăceşte: „Tu vei fi viitorul împărat al lui Israel după moartea lui Solomon!"
Până aici totul este bine cu acest tânăr. Dintr-o dată viaţa lui căpăta o turnură cum nu visase nici în cele mai frumoase vise ale lui. Din fiul unei văduve, ca atare o familie săracă din Israel, viitorul împărat! În orice astfel de istorie însă există un mare dar. Dar, toate acestea îi erau oferite de către Dumnezeu cu o condiţie: „Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele, şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel" (1 Împăraţi 11:38). Singura condiţie care i se cerea acestui tânăr era ascultarea de Dumnezeu!
Şi lucrurile încep să se pună în mişcare. Ieroboam ajunge să fie împărat după moartea lui Solomon iar 10 dintre seminţii merg după el. Cu toate acestea, ceva se întâmplase în inima lui. Acolo în inimă intrase mândria şi păcatul. Dintr-un tânăr care promitea atât de mult, Ieroboam devenise un om cu o inimă întunecată şi o viaţă duplicitară.
E un lucru pe care îl înţeleg destul de greu şi eu. Cum se pot schimba atât de mult în doar cîţiva ani tinerii care au crescut în biserică, la grupele de copii, care promiteau atât de mult şi care acum sunt în lume. Sunt copiii noştri şi suferim pentru ei, pentru că vedem împietrirea şi nepăsarea lor. Religia lor este doar una de faţadă, inima lor însă este plină de păcat. Sunt creştini cu numele dar viaţa lor este una duplicitară. Încearcă să pară buni şi corecţi în faţa noastră, când nu suntem noi de faţă însă îşi dau la o parte masca şi-şi dau drumul la păcat fără nici un frâu. La fel a fost şi Ieroboam. Diavolul i-a şoptit: „Ai lumea la picioare nu datorită lui Dumnezeu, ci îndrăznelii şi inteligenţei tale, aşadar bucură-te de viaţă! Lasă-L pe Dumnezeu în pace, nu asculta de El. Ai timp şi mai târziu pentru asta dar acum, sunt cei mai frumoşi ani ai vieţii, profită cât mai mult de ei!"

2. Dărâmarea credinţei familiei
După ce diavolul a făcut din Ieroboam un tânăr cu două feţe, dacă vreţi un Ieroboam contemporan, un creştin fals, a cărui inimă s-a golit de credinţa adevărată, următorul pas a fost distrugerea credinţei din familiei lui Ieroboam.
Ieroboam nu s-a mulţumit ca el să fie un om religios fals dar s-a străduit ca această falsitate să o strecoare şi în inima soţiei sale. Episodul concludent este cel din capitolul 14. Copilul lor se îmbolnăveşte grav. Este momentul în care Ieroboam îşi dă seama că mâna lui Dumnezeu este peste viaţa familiei lui. Bolile, suferinţele sunt uneori încercări prin care Dumnezeu vorbeşte falşilor creştini. Asta nu înseamnă că toţi cei care se îmbolnăvesc la un moment dat sunt creştini falşi. În acest caz însă, Dumnezeu l-a cercetat pe Ieroboam şi pe soţia lui prin boala fiului lor.
Ne-am aştepta la un moment de căinţă şi prăbuşire înaintea lui Dumnezeu a lui Ieroboam. Aşa ceva însă nu se întâmplă. În schimb, Ieroboam îi cere ceva soţiei sale: „Şi Ieroboam a zis nevestei sale: „Scoală-te, te rog, şi schimbă-ţi hainele, ca să nu se ştie că eşti nevasta lui Ieroboam, şi du-te la Silo. Iată că acolo este Ahia, proorocul; el mi-a spus că voi fi împăratul poporului acestuia. Ia cu tine zece pîini, turte, şi un vas cu miere, şi intră la el: el îţi va spune ce va fi cu copilul." Nevasta lui Ieroboam a făcut aşa; s-a sculat, s-a dus la Silo, şi a intrat în casa lui Ahia. Ahia nu mai putea să vadă, căci ochii i se întunecaseră de bătrâneţe. Domnul spusese lui Ahia: „Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentru că este bolnav. Să vorbeşti aşa şi aşa. Ea când va veni, se va da drept alta." Când a auzit Ahia vuietul paşilor ei, în clipa când intra pe uşă, a zis: „Intră, nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei să te dai drept alta? Sunt însărcinat să-ţi vestesc lucruri aspre. Du-te, şi spune lui Ieroboam: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul Meu Israel, am rupt împărăţia de la casa lui David, şi ţi-am dat-o ţie, şi n-ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele şi a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este drept înaintea Mea. Tu ai făcut mai rău decât toţi cei ce au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate ca să Mă mânii, şi M-ai lepădat înapoia ta! De aceea, voi trimite nenorocirea peste casa lui Ieroboam, voi nimici pe oricine este al lui Ieroboam, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi mătura casa lui Ieroboam, cum se mătură murdăriile, până va pieri" (1 Împăraţi 14:2-10).
Ce i-a cerut el soţiei lui? Să încerce să-l păcălească pe omul lui Dumnezeu, schimbându-şi doar hainele. Continuarea am văzut-o. Dumnezeu l-a avertizat prin Ahia iar judecata lui Dumnezeu a venit peste casa lui Ieroboam.
M-am gândit de multe ori la acest episod. Cât de grotesc a ajuns să fie Ieroboam! Cum a încercat să-l păcălească pe omul lui Dumnezeu cerându-i soţiei lui să-ţi schimbe hainele. Fraţi şi surori, înţelegem noi hidoşenia produsă de păcat în viaţa noastră? Venim în prezenţa lui Dumnezeu doar cu hainele schimbate, în schimb vieţile rămân aceleaşi. Credem că-l putem păcăli pe Dumnezeu astfel.
Nu pot să nu mă gândesc că mulţi soţi care poartă numele de creştini sunt la fel ca Ieroboam. În casele lor, în loc să se pună accent pe sfinţenie, curăţie şi transparenţă, se pune accent pe arta travesti-ului, adică cât de bine pot să par ceea ce nu sunt de fapt. În câte cămine soţul, în loc să cheme la pocăinţă şi ascultare de Dumnezeu, învaţă soţia şi copiii cum să ascundă şi să minimalizeze păcatul?!
Fraţilor aveţi un mare rol şi o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Dacă clădiţi pe minciună şi făţărnicie relaţiile de familie veţi culege roadele mai târziu. Nu fiţi ca Ieroboam care să-şi îndemne soţia la o viaţă dublă, în loc să se pocăiască amândoi de viaţa lor păcătoasă. Ridicaţi altare ale sfinţeniei în casele dvs. şi nu ale unui creştinim fariseic, pentru că vine o zi în care masca este aruncată la pământ! Mi-aduc aminte de cuvintele pe care îngerul le are pentru Biserica din Laodiceea: „te sfătuiesc să cumperi de la Mine... haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale". Viaţa unui creştin ipocrit este viaţa unui creştin gol pe dinăuntru, a cărui ruşine într-o zi va fi dată pe faţă, ruşinea unei vieţi lipsite de prezenţa şi puterea lui Dumnezeu.

3. Dărâmarea credinţei unei naţiuni
Al treilea pas prin care diavolul s-a folosit de Ieroboam a fost distrugerea naţiunii Israel. Au fost câteva lucruri pe care Ieroboam le-a făcut pentru a îndepărta inima poporului de Dumnezeu.

Primul lucru pe care el l-a făcut a fost acela să le ofere un alt dumnezeu, un dumnezeu fals însă. Pentru ca poporul să nu mai meargă la Ierusalim să se închine înaintea lui Dumnezeu la Templu, Ieroboam a construit doi viţei de aur. Iată ce citim în capitolul 12 din această carte:
„Ieroboam a zis în inima sa: Împărăţia s-ar putea acum să se întoarcă la casa lui David. Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda. După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei din aur şi a zis poporului: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului." A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan. Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire" (1 Împăraţi 12:26-30).
Iată până unde merge ipocrizia din inima unui om. Ştiţi însă ce-am citit în versetul 28? „După ce s-a sfătuit", ne spune Cuvântul lui Dumnezeu. Adică, Ieroboam a cerut sfatul unor ticăloşi ca şi el, oameni stricaţi şi indiferenţi faţă de voia lui Dumnezeu. „Creştinul" cu două feţe nu devine aşa peste noapte. Ipocrizia sau făţărnicia spirituală se instalează în timp: azi puţin, mâine puţin mai mult, şi tot aşa până când întreaga inimă este acaparată de ipocrizie. Dar ca lucrul acesta să se întâmple, creştinul ipocrit îşi caută şi anturaj pe măsură. Creştinul ipocrit îşi va căuta un anturaj şi prieteni ca şi el, oameni care să gândească în acelaşi mod şi care să vorbească la fel. Creştinul ipocrit niciodată nu va suporta să aibe drept prieten unul care să-i spună: „Vezi că acum ai greşit, aici ai spus o minciună, aici nu gândeşti corect, aici eşti părtinitor".
Gândeşte-te puţin: cu cine petreci cel mai mult timp? Care sunt „prietenii" tăi? Care sunt oamenii cu care te consulţi, care te îndrumă? Sunt oameni mai slabi ca tine? Îţi place compania lor tocmai pentru că sunt aşa? Ai mare grijă, pentru că nu tu îi vei influenţa în bine, ci ei te vor influenţa în rău.
Mulţi creştini ajung să se întrebe la un moment dat în viaţa lor: „Dar ce s-a întâmplat cu mine? Cum am ajuns în starea asta, pentru că eu nu am fost aşa?" Unul din răspunsuri poate fi şi acesta: „Spune-mi cu cine te-ai însoţit, ca să-ţi spun cine-ai ajuns". Ieroboam s-a înconjurat de păcătoşi, de oameni fără frică de Dumnezeu, iar lucrul acesta l-a condus şi pe el să fie un împărat stricat şi plin de făţărnicie spirituală.

Ieroboam însă nu s-a oprit aici. Următorul pas, după oferirea unui dumnezeu fals a fost acela de-a oferi poporului său şi nişte preoţi falşi. Cuvântul lui Dumnezeu ne mai spune ceva despre acest împărat:
„ Ieroboam a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, care nu făceau parte din fiii lui Levi" (1 Împăraţi 12:31).
Acest împărat păcătos, pentru ca nimeni să nu-l mai mustre pentru păcatele lui „a pus preoţi luaţi din tot poporul, care nu făceau parte din fiii lui Levi". Dumnezeu stabilise foarte clar ca seminţia lui Levi să fie pentru totdeauna seminţia din care urmau să iasă preoţii. Ei erau puşi de-o parte pentru lucrarea lui Dumnezeu încă de la naştere. Acum Ieroboam a schimbat rânduiala lui Dumnezeu şi a făcut el propriile lui reguli pentru ca astfel, puţin câte puţin, poporul să uite de adevăratul Dumnezeu. Mai întâi viţei de aur înaintea cărora poporul să se închine şi să strige: „Iată Dumnezeul care te-a scos din ţara Egiptului". Apoi preoţi stricaţi, pentru care preoţia era o meserie, nu o chemare divină.

Al treilea pas spre o religie falsă sunt sărbătorile false. Iată ce citim în acelaşi pasaj: „A rânduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe care-i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoţii înălţimilor ridicate de el. Şi a jertfit pe altarul pe care-l făcuse la Betel, în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, lună pe care o alesese după bunul lui plac. A hotărât-o ca sărbătoare pentru copiii lui Israel, şi s-a suit la altar să ardă tămâie" (1 Împăraţi 12:32-33). Pentru a-i face pe oameni să uite cu totul de adevăratul Dumnezeu a anulat sărbătorile poruncite de Dumnezeu şi a instituit noi sărbători, sărbători care nu mai aveau nimic de-a face cu închinarea poporului în faţa adevăratului Dumnezeu.

Nu vi se pare cât de asemănătoare este situaţia din vremea lui Ieroboam cu cea din zilele noastre? Uitaţi-vă în jur la imaginea creştinismului din zilele noastre. Cât de bine se aseamănă el cu religia poporului din zilele lui Ieroboam. Suntem un popor care avem o religie dar ne-am pierdut Dumnezeul. Avem sărbători, avem altare, avem preoţi dar cu toate acestea suntem mai departe de Dumnezeu ca niciodată.
De ce s-au întâmplat toate acestea? Pentru că în inima noastră am permis să se strecoare minciuna îmbrăcată într-o foiţă de adevăr. Am ajuns să credem cu toţii că ne naştem creştini şi că murim creştini, că e suficient să ai numele scris într-un registru de Biserică, oricare ar fi numele ei, şi toate problemele tale spirituale vor fi rezolvate, pentru că am ajuns să credem că un om ne poate rezolva problema sufletului printr-o rugăciune sau o slujbă. Pentru că am devenit creştini doar cu numele dar în viaţa cărora Întemeietorul creştinismului, Domnul Isus Cristos, demult nu mai are loc.

4. Criza de oameni ai lui Dumnezeu
Ce-i de făcut în asemenea situaţii? În toată această istorie a decăderii personale, familiale şi naţionale este un om care rămâne lângă Dumnezeu, un far luminos, un slujitor care n-a făcut pactul cu diavolul: Prorocul Ahia. Nu sunt multe lucruri de zis despre el, pentru că nu ni se spun lucruri extraordinare despre el. Cel mai extraordinar lucru însă este acela că a rămas lângă Dumnezeu şi a fost gata să meargă cu cuvântul lui chiar şi la împărat, pentru că a fost un slujitor al lui Dumnezeu care nu s-a compromis în inimă.
Trăim vremuri în care se fac presiuni fantastice asupra fiecăruia dintre noi în vederea compromiterii noastre: compromiteri în viaţa personală, familială, la locul de muncă sau la şcoală, pentru o slujbă mai bună, pentru un câştig uşor, pentru un trai mai bun. Nu uita, eşti chemat să rămâi lână Dumnezeu în orice vreme. Nu te compomite pentru nici o ofertă a diavolului. Creştinul compromis imină este un creştin care a vândut totul pentru 30 de arginţi: şi-a vândut sufletul, şi-a vândut familia, şi-a vândut biserica, şi-a vândut Domnul. Ce fel de creştin eşti şi care este preţul tău? Nu uita, valoarea ta este prea mare pentru a te dărui altcuiva decât Celui care a dat totul pentru ca tu să trăieşti: Isus Cristos!