Curăţirea izvorului
2 Împăraţi 2:19-22


Nu vi s-a întâmplat să vă vină în minte sau pe buze cuvinte nepotrivite? Şi după ce aţi gândit sau chiar aţi rostit asemenea cuvinte, aţi stat şi v-aţi întrebat în sinea dvs: „Cum am putut tocmai eu să gândesc sau să spun aşa ceva?"
Ce facem cu faptele noastre? De multe ori vedem creştini care-şi „ies din pepeni" cum se zice în popor, adică se enervează rău de tot. În astfel de momente, numai să nu stai în calea lor.
Se spune despre Socrate că a avut o soţie foarte dificilă şi cicălitoare. În fiecare zi ea era pusă pe harţă. Într-o zi, ca să n-o mai audă strigând la el, Socrate a ieşit din casă şi s-a aşezat în faţa uşii de la intrare.
Xantipa, soţia lui, scoasă din fire de răbdarea şi tăcerea soţului ei, a luat un vas plin cu apă şi spre hazul trecătorilor care erau pe stradă, l-a aruncat asupra lui Socrate.
Cuvintele lui rostite în această împrejurare au rămas memorabile: „Se cuvenea să prevăd şi pe-asta, că după atâtea fulgere şi trăsnete urma să vină şi ploaia".
Ce facem cu sentimentele noastre? De ce ne lăsăm uneori dominaţi de duhuri de invidie, gelozie, ură sau mândrie? Ce facem cu gândurile noastre? Privim o persoană şi ne trezim că un gând păcătos s-a şi furişat în mintea noastră. Ne uităm la televizor şi rămânem blocaţi pe o anumită scenă, uitând că telecomanda este în mâna noastră. Ne uităm la ce au alţii şi începem să nu mai dormim noaptea, măcinaţi de dorinţa de a avea şi noi. Chiar şi acum în Biserică, gândurile unora dintre noi zboară în cu totul alt loc decât acesta.
Ca şi copii ai lui Dumnezeu înţelegem că gândurile, cuvintele sau faptele noastre ar trebui să-L onoreze doar pe Dumnezeu şi totuşi, de multe ori realizăm că nu se întâmplă acest lucru. Apostolul Pavel ne cere un lucru foarte greu pentru mulţi dintre noi:
„Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos".
Foarte frumos acest lucru: „orice gând îl facem rob ascultării de Cristos". Dar oare ce procentaj din tot cea ce gândim, spunem sau facem devine rob ascultării de Domnul Isus Cristos: 5, 10, 50... 100%? Sună atât de frumos aceste cuvinte... în Biblie. În realitate însă lucrurile stau cu totul altfel. Dacă această cerinţă ar reală, ce părtăşie, ce dragoste, ce sfinţenie ar fi şi între noi!

Trebuie să recunoaştem că uneori e atât de greu să curăţeşti în fiecare zi gândurile, vorbele sau faptele. Încercăm să trecem totul prin filtrul ascultării de poruncile lui Dumnezeu şi cu toate acestea, sunt multe momente în viaţa noastră în care lupta aceasta este lipsită de rezultate consistente. Apostolul Pavel surprinde foarte bine această luptă din interiorul vieţii noastre, dintre dorinţa de a face binele şi neputinţa de a-l face tot timpul:
„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, deci, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?.." (Romani 7:18-24).
Acestea sunt cuvintele rostite de către mulţi creştini după comiterea unor lucruri pe care nu ar vrea sau nu ar trebui să le comită. Nu cred însă că aceasta este viaţa la care ne-a chemat Domnul Isus. Nu cred că suntem mântuiţi doar ca să ne chinuim să fim buni pentru o zi, o săptămână sau o lună. Schimbarea pe care o produce naşterea din nou în viaţa unei persoane este una radicală, categorică.
Am auzit rugăciuni de genul: „Doamne, ajută-ne ca de aceste Sărbători să fim mai buni!" Întrebarea în acest caz este: şi după ce se termină sărbătorile ce facem, devenim iarăşi răi, redevenim aceleaşi persoane de dinainte? Sau, un al tip de rugăciune: „Doamne, ajută-mă să trăiesc numai pentru Tine în această zi!" Pare o rugăciune şi o intenţie frumoasă. Dar, oare, în celelalte zile pentru cine trăiesc?
Mulţi creştini gândesc creştinismul în aceşti termeni: anumite perioade din viaţa lor se străduiesc să le dea lui Dumnezeu iar El trebuie să se mulţumească cu atât. Creştinismul se transformă astfel într-unul ocazional: de sărbători creştinii merg la biserică, de sărbători creştinii ţin post, de sărbători creştinii devin miloşi cu cei săraci, de sărbători creştinii încearcă să se abţină de la anumite păcate, de sărbători creştinii sunt mai buni ... şi când sărbătorile se termină creştinii redevin necreştini.
Cred că marele pericol care se ascunde în spatele unui astfel de creştinism este ideea că eu pot face ceva ca să-L mulţumesc pe Dumnezeu şi astfel să-mi rezolv datoria religioasă. Un astfel de model de trăire creştină nu numai că este însă nebiblic dar este şi neproductiv.
Auzim uneori pe alţii care spun: „Am reuşit să nu pun strop de alcool luna aceasta în gură. Înseamnă că pot să mă las de băut atunci când vreau eu". Nimic mai fals! Faptul că cineva n-a băut o lună întreagă nu înseamnă decât că s-a înfrânat o lună de zile de la băutură. Dar asta nu garantează faptul că luna următoare acea persoană nu se va apuca din nou de băutură. Un păcat de la care te abţii să nu-l faci o perioadă mai scurtă sau mai lungă nu este un păcat de care ai scăpat, ci pur şi simplu un păcat pe care nu-l mai practici pentru un anumit timp.

Ce trebuie atunci să facem pentru ca viaţa noastră să se schimbe cu adevărat, pentru ca astfel să fie trăită aşa cum Îi place lui Dumnezeu şi nu cum am vrea noi să o trăim? Răspunsul la această întrebare foarte importantă îl descoperim uitându-ne la ceea ce a făcut Elisei. Sunt trei paşi pe care el i-a parcurs.

1. El s-a dus direct la sursă
Versetul 21 ne spune acest lucru: „Apoi s-a dus la izvorul apelor...".
Acest drum la izvor al lui Elisei ne comunică un foarte important adevăr spiritual. Dacă vrei ca schimbarea din viaţa ta să fie una de durată şi veritabilă, du-te direct la sursă, la izvor! Metaforic vorbind, nu căuta să curăţeşti în aval, acolo deja cursul vieţii este prea mare şi oricum este o muncă inutilă. Du-te la locul de unde izvorăşte tot ceea ce ţine de felul tău de viaţă şi acolo fă curăţenia necesară. Cu alte cuvinte, înainte de a încerca să-ţi curăţeşti gândirea, vorbirea sau faptele, curăţeşte-ţi inima din care ies toate acestea!
Ceea ce Dumnezeu vrea şi aşteaptă să se schimbe la fiecare dintre noi este interiorul nostru, este este inima noastră. Degeaba am vrea să schimbăm doar produsul finit, ceea ce se vede, dacă mai înainte nu schimbăm radical locul unde se produc toate şi anume, inima noastră. Dacă inima noastră este rea, atunci cu siguranţă că tot ce va produce inima noastră va fi de asemenea rău. Domnul Isus a avut de grijă să ne atragă atenţia asupra a ceea ce se produce într-o inimă stricată, rea, plină de păcat:
„Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele" (Matei 15:19). Acestea sunt lucrurile care sunt produse într-o inimă stricată, păcătoasă. Când inima noastră va fi bună, cu siguranţă că şi gândurile, cuvintele sau faptele noastre vor fi bune.
Vrei să se întâmple cu adevărat o schimbare radicală, de durată în viaţa ta? Uită-te la inima ta: ce fel de inimă este, una bună sau una rea? Este o inimă plăcută lui Dumnezeu sau nu? Să nu uităm faptul că termenul „inimă" în Biblie face referire la interiorul nostru, la tot ceea ce înseamnă raţiune, sentiment şi voinţă. Este raţiunea, sentimentele şi voinţa mea încă sub stăpânirea celui rău, încă sub domnia păcatului? Atunci să nu mă aştept la rezultate pozitive, să nu mă aştept să văd lucruri bune ieşind în afară din mine. Atunci însă când inima mea este curăţită, totul se schimbă în bine şi schimbarea este una vizibilă şi radicală.

2. El s-a dus la sursă cu antidotul necesar
În versetul 20 citim: „El a zis: Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el". Iar apoi în versetul 21 citim că: „a aruncat sare în el (adică, în izvorul apelor)".
Să ne oprim puţin asupra versetului 20. Elisei a cerut „un blid nou". De ce a cerut Elisei un vas nou şi nu unul vechi? La urma urmei, ce conta atât de mult dacă sarea pe care urma să o arunce oricum în apă era pusă într-un vas nou sau într-unul vechi?
Cu siguranţă că prin această cerere Elisei transmite un mesaj, o semnificaţie care se ascunde în spatele „blidului nou". Ca să înţelegem mai bine mesajul „blidului nou" haideţi să ne uităm la un alt text. Sunt cuvintele Domnului Isus de data aceasta redate de Evanghelistul Marcu:
„Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altfel, petecul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci, vinul nou este pus în burdufuri noi" (Marcu 2:21, 22).
Ideea este următoarea: ceva nou se coase sau se pune în altceva nou. Nu poţi combina noul cu vechiul. La un izvor care urmează să fie nou, curat mergi cu un blid nou, nu cu unul vechi. Dacă vrei cuvinte noi, fapte noi, gânduri noi atunci ai nevoie şi de o inimă nouă. Nu poţi păstra cuvinte, fapte sau gânduri curate într-o inimă peticită, într-o inimă veche la care ai încercat să coşi un petic „nou". Aceasta nu mai este schimbarea vieţii, ci doar peticirea credinţei. Ai nevoie de o transformare radicală, de o moarte şi o înviere, de o nouă viaţă, de o nouă inimă. Acesta este mesajul pe care l-a transmis şi Elisei. El a luat un blid nou pentru ca astfel să simbolizeze şi să anticipe curăţirea care urma să aducă ceva nou: o apă nouă.

Al doilea lucru care ni se spune în versetul 20 este acela că Elisei a pus sare în vas. Sarea era folosită în Antichitate atât pentru conservarea hranei cât şi pentru a da gust mâncării. Când Elisei s-a dus cu vasul cu sare la izvorul apei să arunce sarea în apă, cei adunaţi acolo au înţeles simbolul gestului său şi anume, pentru ca un lucru să devină curat şi apoi să fie păstrat curat are nevoie de o curăţire în prealabil iar cel mai bun element care urma să simbolizeze această curăţire era sarea.
În Vechiul Testament sarea prefigurează natura eternă a legământului dintre Dumnezeu şi poporul Israel. Dacă în plan fizic prezenţa sării asigura durabilitate, prospeţime şi împiedica totodată apariţia stricăciunii la un aliment, în plan spiritual ea reprezenta durabilitatea legământului dintre Dumnezeu şi poporul Său. Am să citesc în acest sens două texte:
„Îţi dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veşnică, toate darurile sfinte pe care le vor aduce Domnului copiii lui Israel prin ridicare. Acesta este un legământ de necălcat şi pe vecie înaintea Domnului, pentru tine şi pentru sămânţa ta împreună cu tine" (Numeri 18:19);
„Nu trebuie oare să ştiţi că Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat pe vecie domnia peste Israel lui David şi fiilor lui printr-un legământ care nu se poate călca?" (2 Cronici 13:5).
În ambele texte ale traducerii Cornilescu apare termenul „legământ". În traducerea Bibliei editată la Bucureşti în 1914 apare termenul „legământul sării" o expresie mai aproape de termenul original. Dumnezeu a încheiat cu poporul Israel un „legământ al sării" prin care Israel a înţeles valoarea şi durabilitatea legământului încheiat.

În Noul Testament „sarea" capătă noi sensuri. O inimă murdară, pentru a fi curăţită are nevoie de „sare". Haideţi să ne uităm la un alt text în care apare acest termen:
„Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc, şi orice jertfă va fi sărată cu sare. Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă, şi să trăiţi în pace unii cu alţii" (Marcu 9:49, 50).
Ciudate vorbele Domnului Isus, nu-i aşa? „Fiecare om va fi sărat cu foc" şi „să aveţi sare în voi înşivă". Din nou este vorba despre „sare" dar de data aceasta în contextul vieţii personale. Viaţa noastră, spune Domnul Isus, trebuie „sărată cu foc" la fel cum jertfele care se aduceau la Templu erau sărate cu sare. Dacă n-ar fi acest element de legătură n-am mai înţelege nimic. Haideţi să ne întoarcem în Vechiul Testament, în Levitic 2:13, ca să vedem semnificaţia sărării jertfelor:
„Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea, care este semnul legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare".
E foarte clar aici: sarea era un semn al legământului dintre Israel şi Dumnezeu. Încă un aspect aici. Porunca este: „toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare". Darurile de mâncare în Vechiul Legământ nu aparţineau închinătorilor, ci preoţilor, nu înainte de a se lua din ele o parte care reprezenta „jertfa de aducere aminte" şi care era arsă pe altar în cinstea lui Dumnezeu (vezi Levitic 2:2).
În cuvintele Mântuitorului vedem această paralelă între noi şi jertfa de mâncare din Vechiul Testament. „Focul" are şi el o conotaţie simbolică, reprezentând prezenţa Duhului Sfânt în viaţa credinciosului. La fel cum prezenţa sării pe jertfa de mâncare era un semn în vechime al sfinţeniei şi al legământului dintre Israel şi Dumnezeu, prezenţa Duhului Sfânt în viaţa credinciosului astăzi este un semn al curăţirii interioare şi ale legământului dintre credincios şi Domnul Isus („Nu vă voi lăsa singuri").
La ce se referă a doua expresie: „să aveţi sare în voi"? Această expresie poate semnifica prezenţa Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa noastră. Acolo unde lucrează Cuvântul lui Dumnezeu, viaţa omului devine plină de „gust" iar lucrul acesta se vede în fapte şi vorbe. Apostolul Pavel ne şi îndeamnă în acest sens: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia" (Coloseni 4:6).
Focul este aşadar un simbol al prezenţei Duhului Sfânt iar sarea, un simbol al Cuvântului lui Dumnezeu. În inima noastră avem nevoie şi de prezenţa Cuvântului şi de prezenţa Duhului Sfânt. Împreună, Duhul şi Cuvântul lucrează în vedea înfăptuirii unei noi naşteri, a unei noi persoane.

3. El s-a dus la sursă bazat pe puterea lui Dumnezeu
Al treilea lucru pe care Elisei l-a făcut a fost acela că a recunoscut puterea lui Dumnezeu de curăţire. Versetul 21 ne spune: „a zis: Aşa vorbeşte Domnul: Vindec apele acestea...". Elisei nu s-a dus la izvor bazat pe puterea lui spirituală, pe experienţa lui, ci doar pe Dumnezeu. El nu a spus: „Aşa vorbeşte Elisei!", ci: „Aşa vorbeşte Domnul!"
Iată a treia lecţie spirituală pe care aş vrea să o învăţăm din acest text. Orice lucrare spirituală veritabilă şi de durată este realizată prin puterea lui Dumnezeu şi nu a omului. Noi nu avem nici cea mai mică putere de a ne schimba cu adevărat propria noastră viaţă, cu atât mai puţin viaţa altora. Orice schimbare se datorează în întregime milei şi puterii lui Dumnezeu. Şi Elisei a ştiut şi a crezut lucrul acesta!
Aş vrea să vedem aici în primul rând intenţia lui Dumnezeu. Cuvintele „Aşa vorbeşte Domnul" exprimă o intenţie clară. Dumnezeu vrea să dăruiască vindecare, curăţire. Scopul Lui nu este acela de a păstra în continuare o stare de ruină, de faliment spiritual în interiorul fiinţei umane, ca rezultat al trăirii în păcat. Dumnezeu este deschis întotdeauna şi gata să vină în ajutor celor care strigă către El, celor care-L cheamă în ajutor, celor care invocă Numele Lui.
În al doilea rând, Dumnezeu nu numai că vrea dar El şi poate să schimbe starea nesănătoasă a lucrurilor. Versetul 22 este menţionată schimbarea survenită: „Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul". Toate s-au schimbat după Cuvântul lui Dumnezeu rostit de robul său Elisei. Apele au devenit potabile din acel moment în urma acestei minuni.
O inimă robită de păcat poate fi eliberată doar de puterea lui Dumnezeu! El este Singurul din acest univers care are putere asupra păcatului şi al diavolului. Domnul Isus i-a zdrobit deja capul la Calvar, astfel deschizându-ne şi nouă calea spe biruinţă dar cu o singură condiţie: doar prin El, pentru că despărţiţi de El nu putem face nimic.

Poate că şi viaţa ta este încă intoxicată cu păcat. Poate că te lupţi de ani de zile cu un gând murdar, cu o faptă păcătoasă, cu o vorbire necurată şi oricât ai încercat să scapi, nu ai reuşit încă pe deplin.
Singura soluţie este drumul la izvor. Uită-te în interiorul vieţii tale. Acolo ai nevoie de pătrunderea sării şi a focului. Lasă Cuvântul lui Dumnezeu să răscolească fiecare cămăruţă a inimii tale. Predă controlul total al vieţii tale Duhului lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să lucreze în tine. Îndepărtează apoi tot ceea ce simţi că trebuie îndepărtat. Arde în foc tot ceea ce trebuie ars în foc. Pune sare acolo unde a început să miroase urât. Iar apoi, după ce ai făcut toţi aceşti paşi, fii gata să te aduci pe tine însuţi lui Dumnezeu ca o jertfă vie, sfântă şi de un miros plăcut.
El să ne ajute pe fiecare să facem lucrul acesta! Amin!