În 1 Corinteni 11: 3- 15, apostolul Pavel discută mai multe probleme, care trebuie înţelese în lumina versetului cu care începe discuţia:

„Dar vreau să ştiţi că Cristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Cristos."

Întreaga discuţie este despre ierarhia de autoritate pe care a instituit-o însuşi Dumnezeu: Dumnezeu este capul lui Cristos, Cristos este capul bărbatului, iar bărbatul este capul femeii.

O serie de reprezentante ale mişcării feministe au argumentat că în acest text „cap" nu are sensul de „autoritate", ci are sensul de „sursă", sau „punct de pornire". Teologul american Grudem a arătat, într-un studiu foarte bine documentat, că textul biblic nu suportă această interpretare, ci numai pe cea înţeleasă de două mii de ani încoace, care spun că sensul cuvântului „cap" e cel de „autoritate."

O altă problemă care produce intense dezbateri este cea a învelitorii capului femeii. În versetul 5, „capul dezvălit" pare să se refere la un anumit material (stofă) care să acopere capul femeii. În versetul 10, unde Cornilescu scrie că femeia „trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei", originalul grec scrie „trebuie ca femeia să aibă o autoritate pe cap" (ofelei he gyne exousian echein en te kefales). Iar în versetul 15, Pavel scrie că femeii „părul lung i-a fost dat ca învelitoare a capului."

Femeile din Anglia şi din America arată spre acest verset din urmă când susţin că părul lung este suficientă învelitoare şi că nu mai este necesar şi un alt material pentru acoperire.

Nu intru în această discuţie, ci doar semnalez faptul că textul însuşi pune probleme sau, dacă vreţi, lasă deschisă uşa unor interpretări diferite ale întregii discuţii despre acoperirea capului.



Textul în care Pavel introduce în discuţie un alt principiu este tot în versetul 5:

„Orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvălit îşi necinsteşte capul ei..."

Unii pun imediat întrebarea: Unde se roagă sau prooroceşte această femeie, acasă sau în adunare?

Răspunsul este simplu: Pe vremea aceea nu existau săli de adunare, ci toate adunările aveau loc în case, deci este clar că este vorba de rugăciunea femeii în public, când s-a adunat grupul de fraţi şi de surori laolaltă.

Ce trebuie să observăm aici mai întâi este că apostolul Pavel nu o opreşte pe femeie să se roage sau să proorocească în adunare! Singurul lucru pe care îl spune el este că atunci când se roagă sau prooroceşte să aibă capul acoperit.

Rugăciunea femeii în public, în adunare, nu este oprită în România decât într-o anumită ramură a fraţilor Creştini după Evanghelie. Nu ne oprim la aceasta.

Să ne întrebăm însă: Ce este proorocia? Tot Pavel răspunde în aceeaşi epistolă, în capitolul 14:

„Cine prooroceşte, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere" (v.3); şi

„Cine prooroceşte, zideşte sufleteşte Biserica" (v.4).

Voi încerca să dau aici o definiţie a proorociei. Este definiţia cea mai largă şi cea mai acceptată în lumea celor care cunosc Scriptura. Proroc este acela care, în singurătatea lui cu Dumnezeu, L-a auzit pe Dumnezeu spunându-i: „Du-te la popor (sau la un individ) şi spune-i..." Urmează mesajul pe care omul acela trebuie să-l transmită. Şi proorocul, de regulă, ajuns în faţa poporului, îşi începe mesajul cu cuvintele „Aşa zice Domnul...".

Trebuie să facem precizarea extrem de importantă că mesajul pe care i-l încredinţează Dumnezeu se poate referi la trecut, la prezent, sau la ceva ce se va întâmpla în viitor. Prin urmare, esenţa proorociei nu este spunerea viitorului. Esenţa proorociei este faptul că ai primit un mesaj de la Dumnezeu şi că tu trebuie să-l transmiţi celor indicaţi ţie tot de Dumnezeu.

Desigur că mesajul acela poate conţine mustrări, avertismente, sau mângâieri, încurajări, îndrumări, învăţături, sau lucruri care se vor întâmpla în viitor.

Ce înseamnă să prooroceşti? Înseamnă să fi primit de la Dumnezeu un mesaj pentru Biserică, sau să fi avut îndemnul de la Dumnezeu să spui ceva Bisericii şi să transmiţi ceea ce ţi-a dat Dumnezeu. Bazat pe această învăţătură biblică, mi-am început multe predici cu aceste cuvinte: „Duhul Sfânt mi-a pus pe inimă să vă vorbesc despre..."

Mai trebuie să fac aici o clarificare. Niciodată nu găsim că Dumnezeu i-a spus unui proroc: Du-te în faţa poporului şi când vei fi acolo îţi voi şopti ce să spui.

Porunca Domnului Isus ca ucenicii lui să nu se gândească ce vor zice, deoarece li se va da chiar în ceasul acela nu se referă la predicare ci la momentul când vor fi arestaţi. În faţa autorităţilor, a poliţiei, etc., Domnul promite că Duhul Sfânt te va învăţa ce să zici!

Cât priveşte predicarea, Domnul Isus le porunceşte expres să le spună altora ce i-a învăţat El!!!



Să revenim la 1 Corinteni 11:3-15. Aici avem o discuţie în care Pavel ne dă o serie de principii. Unul dintre ele este că o femeie poate să se roage sau să proorocească, dar trebuie să o facă în anumite condiţii sau situaţii.

Adică, să aibă capul acoperit, sau să aibă pe cap o autoritate.

Trebuie să adăugăm că, aşa cum au semnalat mulţi în discuţia noastră, au existat femei proorociţe şi în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Nicăieri fenomenul nu este criticat sau negat.



Acum urmează problema cea mai grea pentru interpretare. Tot în 1 Corinteni, la o distanţă de numai trei capitole, Pavel scrie:

„Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.

Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe soţii lor acasă; căci este o ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică" (14:34-35).

Această interdicţie nu numai că vine în contradicţie directă cu ceea ce a spus el în 11:5, ci şi cu ceea ce le-a scris el galatenilor: „Nu mai este nici iudeu, nici grec, nu mai este nici rob nici slobod, nici parte bărbătească nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus" (Gal.3:28).

Nu este oare ceea ce scrie el în 1 Cor. 14:34-35 în contradicţie cu această desfiinţare a barierelor naţionale, de condiţie socială şi de sex?

Oare Pavel însuşi a uitat când a scris 1 Cor. 14 ce a scris în 1 Cor. 11?



Este necesar să găsim o explicaţie a acestor texte care să facă să dispară orice contradicţie din cadrul scrierilor lui Pavel.



Ca să ajungem la o posibilă explicaţie, trebuie să citim şi ceea ce îi scrie Pavel lui Timotei:

„Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.

Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere" (1 Timotei 2: 11-12).



Unde se află cheia? Trebuie să ne gândim la faptul că Timotei se afla în Efes (vezi 1 Tim.1:3) şi că Pavel îi dă instrucţiuni cum să păstorească această Biserică.



Existau două Biserici pe care Pavel le-a întemeiat şi în care el personal a petrecut ani de zile ca păstor şi învăţător. Aceste două oraşe aveam ceva în comun. În Corint exista un templu al zeiţei Afrodita, iar în Efes un templu al zeiţei Artemis (sau, cu numele roman, Diana). Ambele zeiţe erau legate de cultul fertilităţii şi ambele aveau sute de „preotese" care de fapt erau un fel de prostituate ale templului. Se credea că cei ce se culcau ce ele produceau fertilitate ogoarelor, cirezilor şi familiilor.

În oraşele acestea, femeile aveau parte esenţială în actul de cult, în închinare. Participarea aceasta a femeilor la un cult pentru creştini imoral punea femeile într-o situaţie cel puţin delicată. Participarea femeilor la viaţa Bisericii putea să fie imediat interpretată cu conotaţii imorale.

Observaţi că lui Timotei, Pavel îi scrie: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii". Interdicţia ca femeia să participe la viaţa Bisericii era ceva care pornea de la Pavel însuşi. Era iniţiativa lui personală. De ce?

Explicaţia nu ne poate veni decât din situaţia existentă la Efes şi la Corint, unde participarea femeii la actul de cult era o acţiune păgână respingătoare.



Să formulăm atunci situaţia astfel.

În principiu, Pavel este de acord că femeia poate să se roage în Biserică şi să proorocească în Biserică. Dar la Corint şi la Efes, având în vedere situaţia de acolo, Pavel le spune femeilor să tacă în Biserică şi să nu participe cu nimic la viaţa Bisericii decât cu ascultare. Aceasta pentru a nu aduce Biserica în derâdere într-o lume perversă.

Unii spun că ceea ce fac eu aici este o interpretare „culturală" a Bibliei. Nu cred că termenul de „culturală" se potriveşte. Problema nu este să ne adaptăm la o cultură sau la alta. Problema e că există aparenţa că Pavel se contrazice pe sine însuşi şi contrazicerea nu mai este contrazicere când faci distincţia între declaraţie de principii şi cazul particular de la Corint şi de la Efes.

Că Pavel însuşi a ţinut seama de situaţia specifică de la Corint şi de la Efes nu trebuie să ne mire. Evanghelia aducea învăţături care condamnau cea mai mare parte a culturii păgâne. Evanghelia în sine era o ofensă la adresa gândirii şi a modului de viaţă din lumea greco-romană. A căuta să eviţi să dai apă la moara duşmanilor, cum făcea Pavel prin oprirea femeilor din acele două oraşe de a participa la viaţa publică a Bisericii nu era o adaptare la cultura acelei vremi, ci era doar un act de înţelepciune de a nu stârni critică atunci când era posibil să nu le dai prilej de blamare.



Să revenim la principiul general. Femeia poate să proorocească în Biserică, adică, să aducă un mesaj de instruire, de încurajare, de zidire sufletească. Dar femeia trebuie să facă lucrul acesta având „o autoritate pe cap" (v.10). Ce înseamnă aceasta? În context, aceasta înseamnă că femeia care prooroceşte să nu iasă de sub autorităţile pe care le are Biserica. Prin urmare, dacă păstorul sau prezbiterul adunării îi spune unei femei: „Soră, eşti profesoară de istorie. Expică-ne evenimentul acesta..." sau „Soră, eşti medic, cum vine problema cutare...?"

Dacă femeia solicitată vine în faţă şi dă învăţătura care i s-a cerut, în primul rând ea o face „avânde capul acoperit" sau „având autoritate pe cap", adică ea se află sub autoritatea biblică a Bisericii. În al doilea rând, ea prooroceşte, adică zideşte sufleteşte Biserica. Putem zice că ea „predică"? Cine ne împiedică să spunem că proorocia este de fapt predicarea în Biserică?



Acesta a fost modul în care am explicat lucrurile în predica transmisă de radio Vocea Evangheliei din Oradea şi eu consider că am făcut o interpretare corectă a Scripturii.