Domnul nostru Isus Cristos, care a existat din toată veşnicia împreună cu Dumnezeu Tatăl, a fost Agentul lui Dumnezeu în creaţie: Totul a fost creat prin El şi pentru El. El este Cel care conduce şi susţine întreaga creaţie. El este scopul pentru care a fost creat totul şi El este ţelul pentru care există totul, spre care aspiră totul, spre care se îndreaptă totul.

Ei bine, această Persoană Divină, prezentă cu Dumnezeu în toată eternitatea, Agent al lui Dumnezeu Tatăl în creaţie, susţinător şi conducător al creaţiei, prezent în istoria omenirii ca Agent al lui Dumnezeu Tatăl, la un moment dat din istorie, acum două mii de ani, a coborât aici jos la noi, S-a întrupat ca om şi a trăit o viaţă umană.

Cu ce putem noi compara acest eveniment în măreţie şi în importanţă?

După ce primul astronaut american a coborât pe lună, Preşedintele Statelor Unite lăudat astfel această minune a ştiinţei moderne: "Punerea piciorului unui om pe lună este cel mai mare moment din istoria omenirii."

La scurtă vreme după aceea, Billy Graham, predicând într-un mare stadion, a pus lucrurile la punct: "Cu tot respectul cuvenit Preşedintelui, cel mai mare moment din istoria omenirii n-a fost atunci când omul a pus piciorul pe lună, ci atunci când Dumnezeu cel infinit şi etern a pus piciorul pe pământ în persoana lui Isus Cristos." Preşedintele Americii, în euforia unui moment într-adevăr emoţionant, a lăudat o faptă umană; Billy Graham, cunoscând istoria din punctul de vedere al eternităţii, a exprimat adevărul.

Întruparea lui Dumnezeu în Isus Cristos a adus viaţa dumnezeiască pe planeta pământ. Dumnezeul cel infinit şi atotputernic a intrat pe scena umană la Betleem sub forma copilului născut din fecioara Maria. Copilul culcat în ieslea aceea de vite era Dumnezeul creaţiei manifestat în neajutorarea acelui umil copilaş. El a venit în slăbiciune pentru ca noi să putem obţine puterea lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la El în termenii unui rege care îşi lasă tronul şi se identifică cu supuşii Lui, care sunt revoltaţi împotriva Lui, pentru a-i restaura în împărăţia Lui. "Creştinismul - a spus C. S. Lewis - este istoria regelui care a aterizat , aşa zicând, în formă deghizată."

Această invazie a planetei noastre este una dintre doctrinele cruciale ale credinţei creştine. Martin Luther a spus: "După articolul despre Trinitate, cel despre întruparea Fiului lui Dumnezeu este cel mai sublim."

Prin „întrupare" înţelegem că Fiul etern al lui Dumnezeu Şi-a asumat o natură umană veritabilă şi a trăit o viaţă umană adevărată pe pământ, fără ca pentru un singur moment să fi încetat să fie şi Dumnezeu.

Întruparea Fiului lui Dumnezeu, în aşa fel încât Dumnezeu să fie prezent aici pe pământ între oameni şi să fie un om ca ei, este un mister prea mare pentru a putea fi totalmente pătruns de mintea omenească. Dar din limbajul folosit de autorii Noului Testament căpătăm o serie de informaţii clare despre acest eveniment. În primul rând trebuie să vedem ce a spus Domnul nostru Însuşi despre Sine. El s-a prezentat ca "Cel ce S-a coborât din cer" şi care, deşi era coborât din cer, spune imediat că El "este în cer" (Ioan 3:13). Cu altă ocazie, El spune despre Sine; "Eu sunt pâinea care S-a coborât din cer" (Ioan 6:41) şi "Eu sunt pâinea vie care S-a coborât din cer" (Ioan 6:51).

Mai mult, El este "Acela pe care L-a trimis Dumnezeu" (Ioan3:34). El spune despre Sine:"Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis" (Ioan 4:34). El invocă lucrările miraculoase pe care le face şi spune: "tocmai lucrările acestea mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis" (Ioan 5:36).

Apostolul Pavel preia de la Domnul Isus acest limbaj când se referă la Dumnezeu ca "trimiţând... pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului" (Rom.8:3) şi, mai pe larg, "când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie" (Gal.4:4).

Textul care ne prezintă în modul cel mai spectacular întruparea este prologul la Evanghelia după Ioan. După ce ni-L prezintă pe Fiul lui Dumnezeu prin conceptul de Cuvântul (Logosul) care era de la început cu Dumnezeu şi era Dumnezeu, şi faptul că tot universul a fost făcut prin El, Ioan scrie: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit gloria Lui, o glorie întocmai cu gloria singurului născut din Tatăl" (Ioan 1:14)

Un alt pasaj clasic al întrupării este Filipeni 2:6-8. Apostolul Pavel ne spune că Isus Cristos exista sub forma lui Dumnezeu şi era egal cu Dumnezeu, dar, cu toate acestea, El nu S-a agăţat egoist de statutul Lui de egalitate cu Dumnezeu. Însemnele divinităţii - gloria şi majestatea de Dumnezeu - a acceptat să le pună de o parte. Astfel El "s-a golit" pe Sine. Pavel nu spune că Logosul etern a schimbat divinitatea Sa şi a luat în schimb asupra sa umanitatea. Dar noi nun trebuie să uităm nici o clipă că deşi El a devenit El niciodată nu a încetat să fie Dumnezeu.

În sfârşit, găsim multe informaţii şi o accentuare neobişnuit de puternică a umanităţii Domnului în Epistola către Evrei. Autorul afirmă că Isus "a fost făcut pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii"(2:9). Mai mult, el afirmă că atât Isus cât şi cei pe care a venit El să-I salveze „sunt dintr-unul" (2:11). El şi-a asumat „carne şi sânge" prin procesul de naştere umană (2:14) Solidaritatea Lui cu rasa umană era necesară pentru ca să ne cureţe de păcate şi ca să slujească pentru noi ca mare preot. De aceea citim că „a trebuit să se asemenea fraţilor Săi în toate lucrurile" (2:17).

Se speculează mult despre „obiecte zburătoare neidentificate" care ar vizita pământul. Există acum o mare controversă dacă într-adevăr fiinţe din alte lumi au vizitate vreodată pământul.

Prin ochii credinţei, noi afirmăm cu tărie că pământul a fost vizitat de cineva „din afara spaţiului". Cristos cel din glorie a intrat în omenire. Acesta este cel mai mare eveniment din istoria omenirii. Malcolm Muggeridge, celebrul ziarist englez, a scris: „Prin Întrupare a venit Omul şi a intrat pe scena cosmică o nouă dimensiune spirituală. Universul oferă scena; Isus este piesa."

Primul mare teolog creştin, Irineu, a scris pe la anul 180 că prin întruparea Fiului lui Dumnezeu natura divină a fuzionat cu natura umană. Pentru Irineu, întruparea însăşi a fost parte integrantă a lucrării de mântuire a omenirii. De la reformă încoace, tendinţa protestantă este să se pună accentul numai pe moartea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. O teologie corectă este să vezi că toată viaţa Domnului Isus Cristos, de la întrupare, la răstignire, la înviere, la înălţare şi la întronare la dreapta lui Dumnezeu este actul de mântuire a celor care Îl acceptă pe El ca Domn şi Mântuitor al lor.

Venirea în această lume a Fiului lui Dumnezeu, care este cel mai mare eveniment care a avut loc pe această planetă, este, în acelaşi timp, şi cel mai complex şi mai bogat eveniment din istoria omenirii. Acest eveniment nu poate fi redus sau limitat la un singur scop, la o singură acţiune, sau la o singură realizare. Scopurile venirii Lui la noi au fost multiple, acţiunile Lui au fost complexe şi realizările Lui se descopăr pe nenumărate planuri.

Cercetând Scripturile şi căutând să facem o anumită sistematizare, am ajuns să vedem că Fiul lui Dumnezeu a venit în omenire şi în istorie cu următoarele scopuri:

1. Să se identifice cu noi şi să Se asemene cu noi în toate lucrurile (Evrei 2:10-17);
2. Să ni-L facă cunoscut pe Tatăl (Ioan 1:18; Matei 11.27);
3. Să ne aducă învăţătura finală de la Dumnezeu (Evrei 1:1-2; Ioan 12:48-50);
4. Să trăiască o viaţă de om desăvârşit şi să devină astfel Modelul nostru (Ioan 8:46; Matei 11:28-29; 1 Ioan 2:6);
5. Ca să moară în locul nostru (Matei 20:28; Marcu 10:45);
6. Ca să poată deveni Mijlocitorul nostru în calitate de Marele nostru Preot (1 Tim.2:5; Evrei 2:17; 1 Ioan 2:1-2);
7. Ca să Se unească cu noi şi astfel noi să trăim împreună cu El (1 Tes. 5:9-10);
8. Ca să ne dea calitatea de fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:11-13; 3:14), sau, după cuvintele lui Atanasie: „El a devenit ceea ce suntem noi, pentru ca noi să putem deveni ceea ce este El."