Cum ne relaţionăm cu persoanele din Sfânta Treime

Să avem tot timpul înaintea ochilor noştri (în gândirea noastră) imaginea aceasta de ansamblu:

1. Dumnezeu ca Sfântă Treime şi relaţiile de dragoste agape dintre Ele;

2. Planul lor de a ne face pe noi ca persoane care în final să locuim împreună cu Ei în calitate de fii şi asemenea Fiului;

3. Ca să putem să locuim cu Sfânta Treime (compatibilitate) trebuie să învăţăm să fim capabili de acelaşi fel de relaţii de dragoste agape pe care le vedem între Ei;

4. Ca fii, trebuie să învăţăm să ne relaţionăm cu Tatăl aşa cum se relaţionează Ful cu Tatăl: trebuie să avem acelaşi fel de gândire ca şi El şi aceeaşi blândeţe şi smerenie;

5. Oamenii sunt chemaţi aici şi acum să intre în relaţii directe, personale, cu Persoanele din Sfânta Treime şi să trăiască în unire şi în comuniune cu aceste Persoane.

Primele patru puncte le-am tratat în cele două eseuri anterioare. Astăzi vom vorbi despre relaţiile noastre cu Persoanele din Sfânta Treime.

Voi începe prin a vă voi aminti expresia lui Irineu (cca 180 după Cristos) care a spus că Fiul şi Duhul Sfânt sunt mâinile Tatălui, cu care El ne cuprinde şi cu care ne leagă de Sine şi prin care lucrează în noi. Imaginea aceasta nu trebuie să ne părăsească niciodată.

Un alt lucru fundamental pe care trebuie să ni-l imprimăm bine în gândire este unitatea dintre Fiul şi Duhul Sfânt (unitate care nu însemnează contopire şi pierderea identităţii, ci păstrarea Persoanei fiecăruia). Pentru a înţelege această unitate, să începem prin a ne uita la rolul Duhului Sfânt în viaţa pe pământ a Fiului. Duhul Sfânt I-a conceput trupul în fecioara Maria. Duhul Sfânt a fost cu copilul Isus şi L-a călăuzit pe tot parcursul copilăriei şi tinereţii - în anii când I s-a format gândirea ca om - S-a coborât peste El la botez, marcând în mod public şi vizibil şi auzibil unitatea dintre Dumnezeu Tatăl, Duhul Sfânt şi Fiul. Duhul Sfânt L-a dus în pustie ca să fie ispitit de Diavolul şi cu siguranţă că nu L-a abandonat acolo. Domnul Isus a făcut toate minunile Lui prin puterea Duhului Sfânt şi a declarat că prezenţa Duhului Sfânt cu El este un semn al prezenţei Împărăţiei lui Dumnezeu cu El. Duhul Sfânt este puterea Lui Dumnezeu care L-a înviat pe Domnul Isus din morţi. După înălţare şi întronare la dreapta Tatălui, Domnul Isus este cel care ne trimite Duhul Sfânt care purcede (izvorăşte, pleacă) de la Tatăl.

Ioan Botezătorul a spus despre Domnul Isus că Lui „Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură, adică între El şi Duhul Sfânt este plinătate absolută. Tot Ioan este cel care ne spune că Domnul Isus este cel care ne botează cu Duhul Sfânt, adică ni-L dă din abundenţă.

Ceea ce trebuie să ne rămână din toate acestea este că Domnul Isus şi Duhul Sfânt sunt inseparabili în fiinţa Lor. Dar ei sunt inseparabili şi când vin la noi şi când locuiesc în noi. Să urmărim şi lucrul acesta în Scripturi. În Ioan 1:11-13 citim că cine Îl primeşte pe Domnul Isus este născut din Dumnezeu. Apoi, imediat în Ioan 3:3-5 ni se spune că Cel ce ne naşte din nou, ne naşte de sus, este Duhul Sfânt. În 1 Corinteni 6:17 ni se spune că cine se lipeşte de Domnul Isus aşa cum se uneşte un bărbat cu o femeie (adică, dăruindu-se plenar unul celuilalt) devine un singur Duh cu El; şi ca să ne fie şi mai clar, imediat în versetul 19 ni se spune că trupurile noastre că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt. În Tit 3:4-7 vedem acelaşi lucru: naşterea din nou este făcută de Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt.

Să urmărim acum acelaşi fenomen în Efeseni, unde citim următoarele:

În 2:18

Avem intrare la Dumnezeu avem prin Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt

În 2:20

Suntem o locuinţă a lui Dumnezeu prin Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt

În 3:16-17

Să căutăm să ne întărim în putere prin Duhul Sfânt aşa încât Domnul Isus sa locuiască în inimile noastre;

În 3:18-19

Să pricepem şi să cunoaştem dragostea lui Cristos (turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt - Romani 5:5 - şi rodită în noi de Duhul Sfânt - Galateni 5:22).

Când se uită retroactiv la viaţa lui de misionar, Pavel scrie că n-ar îndrăzni să amintească nimic altceva decât ceea ce a făcut Cristos prin viaţa lui, dar imediat adaugă: prin Duhul Sfânt (Romani 15:18-19).

Sper că efectul cumulativ al acestor texte să fie de aşa natură încât niciodată să nu mai gândim că am putea să-L avem pe Unul fără să-L avem şi pe Celălalt.

Un alt efect trebuie să fie acela că noi trebuie formăm gândirea în aşa fel încât să ne devină ceva care „ne-a intrat în sânge" să ne raportăm normal atât la Domnul Isus cât şi la Duhul Sfânt ca fiind prezenţi în noi, adică să ne dezvoltăm capacitatea de a avea relaţii intime, personale, directe cu amândoi (în predicile publicate în volumul Trăind prezentul în lumina viitorului şi în cursurile mele de viaţă spirituală am chiar sugerat rugăciuni specifice cu care să ne adresăm Tatălui, cu care să ne adresăm Fiului şi cu care să ne adresăm Duhului Sfânt).

Relaţia noastră cu Domnul Isus o aveţi prezentată în mod sistematic în eseul Unirea cu Cristos şi trăirea noastră împreună cu El, iar relaţia noastră cu Duhul Sfânt o aveţi prezentată în eseul Cum trăim sub călăuzirea Duhului Sfânt.

Pentru ca toate aceste învăţături să nu rămână doar idei interesante în intelectul nostru, ci să devină însăşi esenţa trăirii noastre pe acest pământ, trebuie să facem trei eforturi:

- Să învăţăm să trăim în unire cu Cristos;

- Să învăţăm să trăim călăuzirea Duhului Sfânt;

- Să învăţăm să le îmbinăm în aşa fel încât ele să ne devină reale în noi amândouă.

Lucrul acesta se poate realiza numai prin practică perseverentă şi îndelungată. Nimeni nu le poate face pentru tine. Şi indiferent cât de bine le-ai înţeles, ele nu devin bunul tău decât prin practică personală. Şi dacă le dai de o parte ca teorii ciudate sau nepractice, o faci pentru că nu ai stăruit să le practici personal până poţi să spui că ai gustat şi ai descoperit cât de bun este Domnul.

Dar trebuie să intri mai întâi în relaţia cu Domnul Isus, primindu-L (şi reprimindu-L, dacă n-ai practicat până acum trăirea împreună cu El, deoarece faptul că L-ai primit cândva trebuie actualizat sau repetat mereu) în viaţa ta ca Domn al tău, Mire al tău, Preaiubit al tău şi apoi să cultivi relaţia cu El şi cu Duhul Sfânt pe care Îl aduce El cu Sine când vine în tine.

La toate acestea mai trebuie adăugat un lucru de aceeaşi importanţă fundamentală. Iată care este acesta. După ce Pavel ne învaţă să trăim cu Duhul Sfânt în mintea noastră şi cu Domnul Isus în inima noastră (Efeseni 3:16-17), el trece imediat să ne spună că ţinta noastră supremă trebuie să fie să ajungem „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu" (v.19). Cum se poate ajunge la o stare atât de extraordinară? Răspunsul pe care ni-l dă Pavel are două părţi:

1. Să pricepem (cunoaştere mintală) care sunt dimensiunile dragostei Domnului Isus:

- atât de largă încât poate cuprinde toată lumea,

- atât de lungă cât durează viaţa ta,

- atât de adâncă încât oricât de jos ai căzut, ea îşi îmbină mâinile sub tine ca să te ridice, şi

- atât de înaltă încât ţinteşte să te ridice până la Dumnezeu.

2. Să cunoaştem această iubire, în sensul cunoaşterii dintre persoane, care este cunoaştere prin unire: cunoaştem această iubire când ne lăsăm umpluţi de ea, călăuziţi de ea, determinaţi de ea. Când ne umplem aşa de ea (printr-un act voluntar repetat mereu) ne uităm la 1 Corinteni 13:4-7, care ne arată ce face şi cum se comportă această iubire, şi începem să practicăm dragostea aceasta cu toată convingerea şi cu toată dăruirea de sine.

Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură că atunci când le facem pe toate acestea suntem plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.