În momentul în care am început să dăm tinerilor viziunea de a ajunge la cele mai înalte nivele în învăţământul universitar, sau în orice alt domeniu din lumea academică, s-au auzit imediat proteste în numele smereniei şi chemări la a rămâne la cele smerite.

Chemarea la smerenie şi la rămânere la cele smerite este, desigur, biblică. Şi atunci nu intrăm noi, cei ce chemăm tinerii la ţeluri înalte, în conflict cu un percept de bază din Sfânta Scriptură?

Ca să clarificăm această situaţie, trebuie să pornim de la învăţătura Domnului Isus Cristos despre a fi mare în Împărăţia cerurilor.

În cel puţin trei ocazii diferite îi găsim pe ucenici discutând între ei care dintre ei va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Primul lucru semnificativ este că Domnul Isus niciodată nu-i mustră pentru că discută acest subiect. Ne-am aştepta ca domnul Isus să le zică: „Nu este bine să doriţi să fiţi mari. Trebuie să învăţaţi să rămâneţi smeriţi, să rămâneţi mici! Însuşi faptul că discutaţi care să fie cel mai mare este un defect al vostru!" Nu, nicăieri nu găsim aşa ceva. Dimpotrivă, Domnul Isus le răspunde cam în acest fel: „Există o reţetă ca să ajungeţi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Iată cum trebuie să fie cineva ca să ajungă cel mai mare acolo..." Şi de fiecare dată le oferă câte o caracteristică a celui care va fi acolo cel mai mare.

De altfel, trebuie să ştim că nu ucenicii au început discuţia despre cel mai mare în Împărăţia cerurilor, ci a început-o chiar Domnul Isus, în predica de pe munte.