În Biblie ni se spune uneori sa judecam (de ex. Luca 12:57), iar alteori ni se spune sa nu judecam (de ex. Matei 7:1-5). Veţi observa ca în ambele locuri citate Cel ce vorbeşte este Domnul Isus. Se contrazice Domnul Isus pe Sine Însuşi? Desigur că nu. Problema este la noi, că nu ştim că „a judeca" aste folosit în limbajul comun în mai multe sensuri. Când vedem şi înţelegem aceste sensuri, urmează doar să punem întrebarea: În acest text în ce sens este folosit termenul a judeca?

Gelu Arcadie Murariu a publicat în Romanian Times nr 169, din 11-24 sept. 2006, un articol în care dă pe scurt cele trei sensuri ale cuvântului a judeca. Iată-le:

„Mai întâi, a judeca înseamnă a soluţiona dispute între oameni, domeniu ce cade în sarcina judecătorilor de la tribunal.

În al doilea rând, a judeca înseamnă a discerne situaţii, a cântări fapte, a evalua, a stabili adevărul şi a decide în concordanţă cu el: „Şi pentru ce nu judecaţi voi înşivă ce este drept" (Luca 12:57).

În al treilea rând, a judeca înseamnă a emite judecăţi asupra altora şi a-i condamna, în afara unui sistem juridic, fără a fi calificaţi să o facem, fie pe baza unor criterii personale subiective, fie pe baza unor criterii biblice pe care le aplicăm la alţii dar nu la noi înşine." (Italicele îmi aparţin, I.Ţ).

Cu privire la sensul prim, a soluţiona dispute între oameni nu este ceva atribuit doar judecătorilor de la tribunal. Apostolul Pavel spune că atunci când apar litigii între fraţi din Biserică, acestea trebuie soluţionate de oameni competenţi din Biserică (1 Corinteni 6:1-6).

Cu privire la al doilea sens, pe lângă citatul dat de G. Murariu din Luca 12:57, unde Domnul Isus ne cheamă să judecăm noi înşine ce este drept, mai adaug 1 Corinteni 14: 26-29 Pavel dă instrucţiuni ca în Biserică „să vorbească doi sau trei şi ceilalţi să judece", adică să evalueze ideile vorbitorilor!

În ceste două sensuri ale cuvântului, noi suntem chemaţi să judecăm şi să nu ne temem să o facem. Dar ceea ce trebuie să înţelegem mai bine este al treilea sens al cuvântului a judeca. Dau din nou aici cuvântul lui G. Murariu:

„Acesta din urmă este un fel foarte periculos de a proceda şi semnalat cu vehemenţă în Scripturi. Cine acuză (acuzarea fiind parte a procesului de judecată) se aliază cu Acuzatorul („pârâşul fraţilor"), iar cine judecă (privilegiul Celui fără greşeală) uzurpă locul Judecătorului. A judeca pe alţii implică riscul de a fi judecaţi, la rândul nostru, de Dumnezeu, pe baza aceloraşi principii (cu acelaşi grad de asprime) după care i-am judecat noi pe ei (Matei 7:1-2). Un risc demn de luat în seamă. Felul acesta de a judeca este atât de impropriu încât Isus a folosit hiperbola bârnei pentru a-l înfiera, iar pe culpabil l-a calificat ca „făţarnic" (Matei 7:5).

Din aventura judecăţii nedrepte nu putem ieşi cu faţa curată. Judecăţile aplicate altora indică fără urmă de dubiu că ceva nu este în regulă în viaţa noastră. Omul pe care îl judeci eşti tu însuşi, principiu ilustrat în chip desăvârşit în episodul confruntării împăratului David de către proorocul Natan. Verdictul este întotdeauna: „Tu eşti omul acesta!" (2 Samuel 12:1-14)."

Îi sunt recunoscător lui G. Murariu pentru această explicare a termenului „a judeca." Să ducem acum analiza acestui termen ceva mai departe şi să vedem cum se aplică ea în viaţa practică. Apostolul Pavel ne avertizează:

„De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor" (1 Corinteni 4:5).

Motivul pentru care nu trebuie să judecăm şi să nu pronunţăm sentinţe asupra altora este faptul că noi nu avem toate informaţiile despre persoana aceea. Noi vedem numai nişte manifestări exterioare şi de moment ale omului, dar nu ştim ce este în adâncul lui şi de aceea, dacă îl judecăm vom pronunţa o sentinţă greşită!

Aşa de uşor spunem noi cuiva „laşule", pentru o singură acţiune sau lipsă de acţiune, şi poate că dimpotrivă, omul acela este printre cei mai curajoşi oameni! Acelaşi lucru cu calificativele „prostule", „lingăule", „stupidule", „trădătorule", „falsule",etc., etc..

Dar este ceva mai mult în actul acesta de a judeca şi de a pronunţa sentinţe de calificare, sau - cel mai adesea - de descalificare. S-a observat de foarte mulţi analişti că de regulă cei laşi, îi declară laşi pe toţi ceilalţi; cei mincinoşi, îi suspectează şi acuză de minciună pe toţi ceilalţi; cei hoţi îi suspectează şi acuză de furt şi de necinste pe toţi ceilalţi, etc.

Aceasta ne spune Domnul Isus: Tu acuzi pe cineva că are o aşchiuţă în ochiul lui, dar aceasta o faci deoarece în ochiul tău este o bârnă!

Cu alte cuvinte, când ai tendinţa să judeci si să califici pe alţii cu cuvinte înjositoare, fii atent că problema este în tine! Caută şi vezi că tu însuţi suferi de boala pe care o vezi aşa de bine la altul!

Domnul Isus, ca Dumnezeu întrupat, ne spune apoi că la judecata finală a lui Dumnezeu, unul dintre criteriile după care ne va judeca va fi acesta: Cu ce fel de judecată i-ai judecat tu pe alţii vei fi judecat tu! De ce? Fiindcă prin judecata ta ai scos la iveală ce era în adâncul tău şi ai făcut rău altora prin ceea ce era în tine! Răul pe care l-ai făcut celor cărora le-ai aplicat cuvinte înjositoare, umilitoare, jignitoare, rănitoare şi ucigătoare, trebuie să cadă acum asupra ta!

Prin urmare, a judeca şi a pronunţa sentinţe este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le putem face!

Atunci, ce-i de făcut? Să ne fixăm bine în structura noastră de gândire şi de comportament: Să judec ideile acestui om, dar niciodată să nu calific omul datorită ideilor lui! Să spun că ideea este greşită, dar să nu descalific omul pentru ideea lui!

Mai adaug aici o dimensiune pentru termenul a judeca. Unii se grăbesc să spună: „Omul acesta nu-i născut din nou"; sau, „Omul acesta nu-i mântuit?" Acestea sunt judecăţi care îi aparţin numai lui Dumnezeu şi el le va pronunţa numai la judecata Lui! Dacă eu fac asemenea judecăţi, eu mă aşez pe scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi nu mi se cuvine locul acela! Şi voi fi pedepsit aspru pentru o asemenea acţiune!

Eu pot să spun: După cum se poartă şi cum vorbeşte omul acesta, El nu-L cunoaşte pe Dumnezeu! Sau, duhul meu nu mărturiseşte cu duhul lui! Sau, eu simt că omul acesta nu ne duce pe calea cea bună!

Sau, pot spune:

Comportamentul acestui om nu este comportamentul unui fiu de Dumnezeu; sau, comportamentul acestui profet nu este după cuvântul lui Dumnezeu, deci nu mă pot baza pe profeţiile lui.

Dar dacă el este mântuit sau nu, aceasta o va spune numai Dumnezeu!

Ceea ce vreau să observaţi este cu câtă gelozie vreau să fim în toate după Sfânta Scriptură. Unii râd de noi din cauza aceasta. Noi considerăm că aceasta este atitudinea fundamentală a copiilor lui Dumnezeu.