Ispita şi lupta împotriva ei.
Iacov 1:12-17
A. Ce ne învaţă Scriptura cu privire la ispită?
Pentru a fi cât mai clar cu privire la ceea ce discutăm despre ispită este important în a menţiona faptul că termenul din limba greacă poartă cu sine două înţelesuri. Astfel că primul înţeles este acela de încercare, test, subliniindu-se aspectul pozitiv al conceptului. Cel de- al doilea înţeles al termenului grecesc aduce cu sine aspectul negativ, şi anume subliniindu-se idea de a face pe cineva să păcătuiască prin acţiunea mea proprie. Iar potrivit a ceea ce putem înţelege din contextul pasajului este că Iacov priveşte spre încercare într-un mod pozitiv, mijlocul prin care credincioşia noastră este testată. Iar motivul pentru care Iacov vine şi aduce această privire încurajatoare asupra încercării este datorită faptului ca răbdarea în încercare produce caracter, „ ... nu doar aceasta, dar ne şi mândrim în suferinţele noastre, cunoscând că suferinţa aduce răbdare, iar răbdarea produce carcater, iar caracterul produce speranţă,..."(Romani 5:3-4 – traducerea engleză International Standard Version). Putem considera că până în versetul 12 Iacov aduce o apologie a încercării, făcându-ne să înţelegem rostul ei în viaţa mea de credincios, şi beneficiile unei trăiri în răbdare în mijlocul încercărilor pe care Dumnezeu le oferă vieţii mele ( Dumnezeu aduce încercare doar peste oamenii Lui, doar pe cei care au încheiat un legământ cu El, acest lucru putem să-l observăm în exemplul lui Avraam şi în exemplul poporului Israel – Exod 16:4, Exod 20:20, Deuteronom 8:2. Iar rostul acestor încercări este acela de a descoperi lucrurile ascunse ale inimii credinciosului). Pe când în versetul 13 Iacov vine şi discută o cu totul altă problemă, şi anume ispita, care are înţelesul negativ de a a face pe cineva să păcătuiască.
I. Dumnezeu nu este autorul ispitei.
Cu toţii ştim că suntem vulnerabili ispitei, iar vulnerabilitatea noastră în faţa ispitei este dovedită de slăbiciunea de care dăm dovadă în diferitele aspecte şi momente ale vieţii noastre. Dar totodată putem să observăm că atunci când suntem ademeniţi şi înşelaţi de ispită avem tendinţa ca să aruncăm vina din dreptul nostru şi să blamăm pe altcineva sau altceva. La acest aspect, Iacov face referire în contextul versetului 13, pentru că în loc ca omul să îşi asume vina greşelii mult mai uşor găseşte ca să arunce vina chiar pe Dumnezeu care de fapt nu este autorul ispitei. Când observăm ceea ce Iacov ne spune în acest verset putem să vizualizăm întâmplarea din grădina Eden, moment în care omul cade pradă ispitei, unde mai apoi când este confruntat de către Dumnezeu cu privire la fapta lui, el (omul) nu face altceva decât să facă responsabil pe altcineva şi să se eschiveze de la ceea ce înfăptuise. Iar fuga lui Adam de responsabilitatea vinei fiind dovedită prin afirmaţia sa, „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat." Când mai apoi Dumnezeu o întreabă pe Eva cu privire la ceea a făcut, la fel şi ea imediat a aruncat vina pe şarpe. Eva a dat vina pe şarpe, dar Adam mult mai rău de atât a dat vina nu pe Eva ci pe chiar Dumnezeu.
Dorinţa lui Iacov este aceea de a ne conştientiza de greşala pe care am putea-o ca să o facem prin a-l blama pe Dumnezeu de faptul că suntem pradă ispitei. Motivul pentru care acest lucru este inadmisibil se datorează naturii răului care nu are nimic din Dumnezeu. Anume că Dumnezeu şi răul, fiecare există în două domenii diferite; Dumnezeu este descris de către Iacov ca fiind de neispitit, fără capacitatea aceasta a slăbiciunii de a fi ispitit să înfăptuiască răul. Iacov nu îl caracterizează pe Dumnezeu în termeni mitologici, ci în termenii realităţii sale naturale, anume că în faţa răului El este invincibil, şi nu ca şi zeităţile popoarelor păgâne care sunt pradă lăcomiei, şi nu numai, că comit păcate grave dar şi induc pe oameni în a păcătui, şi invers. Şi aceasta chiar dacă vor să dea dovadă de putere supranaturală, ei nu pot să ofere dovada unei înţelepciuni supranaturale.
Cu siguranţă a existat confuzia aceasta în care eraţi conştienţi că Dumnezeu nu poate ca să ispitească pe om ca să înfăptuiască răul şi totuşi parcă Scriptura oferă în unele pasaje imaginea în care El este autorul ispitei. Avem exemplul pasajului din 2 Samuel 24: 1 unde se relatează faptul că Dumnezeu s-a aprins de mânie şi l-a provocat pe David să facă numărătoarea poporului. Prin actul său, David nu a făcut altceva decât să trădeze încredere mai mare în forţa militară a poporului decât în purtarea suverană de grijă a lui Dumnezeu faţă de popor. Dar pasajul care trebuie luat în paralel cu acest este cel din 1 Cronici 21: 1 unde de aici desluşim cu adevărat cine a a fost în spatele acţiunii lui David, şi anume „ satana s-a sculat împotriva lui Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel." Ceea ce trebuie subliniat aici este înţelegem că Dumnezeu nu este autorul ispitei dar să înţelegem şi diferenţa de perspectivă a ispitei. Anume că Satan este autorul ispitei iar Dumnezeu o îngăduie pentru ca astfel carcaterul credinciosului să-i fie testat. Dar deasemenea am menţionat mai înainte că Dumnezeu este autorul încercării, exemplu dat de cazul lui Avraam, „După aceste lucruri Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam..."(Gen.22:1), iar ceea ce doresc a sublinia aici este că în lucrurile în care Dumnezeu este implicat are tot dreptul ca să încerce relaţia omului faţă de activitatea Sa (Dumnezeu).

II. Poftele nerezolvate oferă mijlocul pentru ca ispita să pornească tot cadrul manifestării păcatului.
Acum că am înţeles că Dumnezeu nicidecum nu poate fii ispitit să facă rău, vom putea să observăm motivul pentru care noi suntem aşa de uşor vulnerabili la ispită şi ne lăsăm ademeniţi. Poate trăieşti impresia văzând că alţii trăiesc o viaţă exemplară în ceea ce priveşte lupta împotriva ispitelor, crezi poate că ei genetic s-au născut astfel, pentru a face mai uşor faţă ispitelor, iar tu porţi în tine această genă de a fi mereu falimentar în faţa ispitelor. Dar o cu totul altă imagine ni se desfăşoară înaintea noastră şi anume că pofta nerezolvată din fiinţa noastră este obiectul slăbiciunii noastre, acest fapt ne face să fim slabi în faţa ispitelor de tot felul, şi incapabili de a lupta împotriva lor. Dar se poate ridica întrebarea de ce este păcat pofta?, căci la urma urmei ea este o dorinţă, şi poate că nu-i vezi pericolul, de a transforma din tine o personă neîmplinită (căci ceea ce face pofta din tine este ca tu să devii o persoană neîmplinită). Dorinţa nu este un păcat atât timp cât ea îşi are împlinirea în voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea, dar ea (dorinţa) transformată în poftă este un păcat. Pofta este rea pentru că transformă ceva care este deja bun în ceva rău. Deci pofta trebuie privită ca şi o pervertire a dorinţei pe care Dumnezeu a pus-o în fiinţa omului. Din nou luăm cazul din grădina Eden unde omul a pervertit dorinţa sfântă a lui Dumnezeu în ceva ce este păcătos. Unii cred că Dumnezeu este împotriva relaţiilor intime, dar este ridicol să crezi acest gând, pentru că Dumnezeu a pus aceste dorinţe în fiinţa omului, pentru ca ele să se manifeste în sfinţenie şi într-un cadru pe care Dumnezeu l-a aşezat de la întemeierea lumii. Şi tocmai aici Satan vine de inversează şi pervereteşte un lucru pe care Dumnezeu l-a creat de fi împlinitor pentru fiinţa umană. Pofta este o dorinţă idolatră şi niciodată satisfăcută care nu face altceva decât să respingă stăpânirea lui Dumnezeu, aşa că pofta îţi spune că îţi trebuie ceea ce nu ai, şi maschează astfel mesajul lui Dumnezeu pentru a-l compromite, oferindu-ne ca prin încălcarea porunci sfinte vom putea să ne aducem satisfacţie propriilor noastre fiinţe. Ispita caută să te motiveze păcătos pentru a te lăsa pradă gândurilor, imaginaţiilor păcătoase. Astfel trebuie să înţelegem că sursa poftelor noastre este inima noastră, că este prezentă în cel mai profund loc al fiinţei noastre de unde se dă naştere la cele mai murdare gânduri, dorinţe, şi imaginţii ale omului.
Poate vrei să afirmi că vei ajunge să cunoşti care este limita, şi că tot ceea ce discut nu este aşa de negru pre cum pare. Dar să ştii că potrivit cuvintelor Scripturii, avem afirmaţii care ne prezintă condiţia inimii omului „inima este nespus de înşelătoare şi deznăjdăjduit de rea" ( Ieremia 17: 9), „Din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele"(Matei 15:19). Atunci când accepţi şi înţelegi faptul că sursa poftelor este în tine şi că a te lăsa pradă poftelor este de fapt răzvrătire împotriva lui Dumnezeu îţi dai seama de gravitatea şi de seriozitatea păcatului. Cei care caută să se eschiveze de la vina lor de cădere în păcat dau dovadă de laşitate, că nu vor să lupte cu ispita, dând vina pe aspectele exterioare; aşa că cineva va afirma că afişul sau imaginea respectivă l-au condus la a înfăptui păcatul adulterului, dar înainte de a considera astfel de lucruri trebuie să fie conştient că hrănirea poftei cu gânduri şi dorinţe păcătose au fost sursa căderii lui. Deaceea potrivit Scripturii vedem că dorinţa lui Dumnezeu cu privire la vieţile noastre este sfinţirea noastră, şi să ştii că prin trăirea unei vieţi în complacerea cu păcatul, Cel care se simte trădat este Dumnezeu, „Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie ci la sfinţire. De aceea cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om ci pe Dumnezeu care v-a dat şi Duhul Său cel Sfânt (1 Tesaloniceni 4:7-8).Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu ne cere să ne curăţim cu totul vieţile de pofte este faptul că ştie că pofta nu rămâne totodeauna puţină, ea totdeauna manifestându-se prin tânjirea păcătoasă după ceea ce este interzis. În problema ispitei nu există cale de compromis, pentru că ispita creşte continuu, iar poftele fiind astfel provocate nu vor face altceva decât să-ţi răpească capacitatea de a te bucura de plăcerile adevărate pe care Dumnezeu le-a pregătit deja.
Ilustraţie: Raynald al III-lea.- omul are impresia că satifacerea poftelor vor produce în viaţa lui eliberare, fac ceea le place, dar tristul adevăr este acela că fiecare grăunte de plăcere obţinut din pofte îi leagă în lanţuri şi mai tari, pentru că te dai rob plăcerilor provocate de păcat, „nu ştiţi că dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi sunteţi robii aceluia de care ascultaţi fie că este vorba de păcat care duce la moarte,..."(Romani 6:16) „oricine trăieşte în păcat este rob păcatului"(Ioan 8:34).




III. Fiecare persoană este ispitită.
(intenţia mea nu este de a aduce descurajare în inima dumneavostră creând impresia că suntem fără nici o scăpare.)
Ajungând la acest punct vin să afirm că fiecare om este supus ispitelor, iar ispitirea, cum am observat, nu se datorează vreunei constituţii genetice a persoanei. Fiecare persoană este confruntată în fiinţa sa cu ispita şi nimeni nu poate nega acest fapt. Afirm acest fapt cu tărie pe baza exemplului lui Isus Cristos, care în existenţa Sa pe acest pământ a avut parte de ispite în momente când ca şi om a fost cel mai vulnerabil. Putem observa cum ispita lui Satan în perioada de post în pustie a lui Isus se face prezentă tocmai în momentul în care este cel mai vulnerabil. Mai exact ispitirea o vedem prezentată ca fiind după momentul când Isus primeşte certificarea Lui Dumnezeu ca Fiu al Său în care El îşi găseşte plăcerea, şi tocmai de această pretenţie se foloseşte Satan de a-l ispiti pe Isus. Satan a încercat să-l convingă pe Isus de a-şi demonstra puterea conform identităţii sale ca şi Fiu a lui Dumnezeu, tot ceea ce a vrut Satan de la Isus a fost ca să nu se supună lui Dumnezeu, acţionând independent de voia lui Dumnezeu Tatăl („căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea ci voia Celui care M-a trimes" Ioan 6:38) . Implicaţia adâncă a ispitei lui Isus a fost aceia ca să considere ca un „lucru de apucat de a fi Fiu a lui Dumnezeu", căutând să-l provoace pe Isus la un mod de acţiune contrar voii lui Dumnezeu. Scopul ispitirii a fost acela de a produce îndoială în viaţa lui Isus cu privire la adevărul cuvântului lui Dumnezeu, de dragoste lui Dumnezeu, şi de capacitatea Lui de a se îngriji de nevoia omului. Prin acest moment Satan sugerându-i lui Isus că are tot dreptul de a-şi folosi puterile Sale divine, de a se împlini pe sine fiind că Dumnezeu refuză acest fapt. Dar răspunsul lui Isus este unul clar şi care aduce lumină, cu privire la scopul pentru care eu şi tu ca fiinţă umană existăm, şi anume că nu lucrurile acestea perisabile sunt împlinirea vieţii noastre ci Dumnezeul personal poartă cu sine această pretenţie de a ne împlini. Iar de aceea motivul principal al vieţii noastre să fie acela de a-L mulţumi pe Dumnezeu şi de a ne încrede în El că poate ca să ne împlinească nevoia. Tot acest fapt se poate concretiza prin porunca lui Isus „ căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu". Astfel consider că acest lucru îmi dă avânt de a mă încrede în El fără nici o rezervă că îmi va împlini nevoia. Căutând să împlinesc voia lui Dumnezeu, voie pe care de fapt nu o pot împlini prin propria mea putere, nu fac altceva decât să dau dovadă în afară de manifestarea suveranităţii divine, „Mâncarea mea este să fac voia Celui ce M-a trimes şi să împlinesc lucrarea lui"(Ioan 4:34).
Am prezentat putin din momentul ispitirii lui Isus. Sunt multe alte lucruri de spus despre acest moment, dar ceea ce am vrut să subliniez e că scopul principal al ispitirii este acela de a subestima autoritatea şi voia suverană cu privire la noi. Acum dacă însuşi persoana lui Isus a avut parte de momente de ispitire tragem astfel concluzia că fiecare om este supus ispitei, fiind că Pavel vine şi ne conştientizează de acest fapt „Nu v- a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s'o puteţi răbda."(1 Corinteni 10:13). Dar trebuie precizat că dacă Dumnezeu astfel aranjează lucrurile ca nici o ispită să nu depăşească puterile nostre şi că El ne oferă şi mijlocul de a ieşi din ea, însemană că noi trebuie să căutăm acel mijloc prin care putem ieşi nepătaţi din ispită. De aceea Pavel îl îndeamnă pe tânărul Timotei "fugi de poftele tinereţii".
Deasemenea tot Scriptura ne face de cunoscut căci chiar dacă suntem învingători asupra ispitelor acest lucru nu ne motivează de a ne lăsa pe tânjeală considerânu-ne destul de puternici. Să ştii că niciodată pe acest pământ nu vei fi destul de puternic ca să faci faţă ispitelor, în orice moment există probabilitatea ca să fii pradă ispitei cu toată încrederea în sine, "ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.... Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur."(Galateni 6:1b,3).

B. Lupta împotriva ispitei.
Posibile contexte când ispita apare.
Dacă eşti conştient şi te faci responsabil pentru problema ta, pentru falimentul tău, trebuie să te simţi motivat de a observa contextele sau cadrele în care tu eşti vulnerabil în faţa ispitelor. Identificarea acelor momente este parte a spiritualităţii tale, a modului cum priveşti relaţia ta şi cu Dumnezeu. Dacă trăieşti în nepăsare faţă de problema ta şi cauţi să afişezi o atitudine spirituală, să ştii că dai dovadă de ipocrizie, nu de un om integru care urmăreşte o trăire integră. Vei considera că sunt prea categoric în ceea ce am spus până acum şi că nu sunt deschis de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dar cum a spus Spurgeon „ Biblia e mult mai categorică de cum sunt eu faţă de problemele pe care ţi le spun". Te simţi atras de afirmaţii care îţi amorţesc conţiinţa de vina păcatului, sau cauţi să te eschivezi de vina greşelii tale, să ştii că sunt astfel de afirmaţii, „Este rău să avem vici, este însă şi mai rău să trăim fără ispite"-Walter Bayerhot, „Există mai multe metode de a rezista ispitei dar cea mai sigură este laşitatea"- Mark Twain. Dragul meu ,azi (nu doresc ca nimeni să se supere) în lume eşti motivat de a trăi în compromis, că puţin din fiecare nu e greşit a avea parte, dar să ştii că naturii umane îi este greu să dea o definţie a ceea ce este destul.
" Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, 4 prin cari El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. 5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; 6 cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; 7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. 9 Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.(2Petru 1:3-9)"
- Lipsa rugăciunii în viaţa mea.
- când nesocoteşti citirea Cuvântului lui Dumnezeu. (să îţi biblicizezi mintea)
- oboseala fizică (neodihna)
- momentele grele din viaţă
o problema la locul de muncă, la şcoală
o relaţii tesnsionate în cadrul familiei – cu soţul sau soţia, cu copii, sau socrii.
- în perioade de schimbări – adolescenţii sunt vulnerabili
o căsătoria, pensionarea, trecerea de la perioade de student la cea de angajat, mutarea dintr-un loc în altul (plecarea într-un alt oraş la facultate)
- după o victorie spirituală (exemplul ispitirii lui Isus) – „cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă"
- în momentele obişnuite ale vieţii.
Înainte de a îţi gândi un plan potrivit persoanei tale şi problemelor cu care tu te confrunţi este bine ca să înţelegi că posibilitatea ta de a lupta împotriva ispitei se datorează identităţii pe care tu o ai în Cristos. Acest fapt trebuie să fie motivul principal pentru care eu şi tu luptăm împotriva împotriva ispitei. Foarte mulţi creştini se luptă ca să-l învingă pe diavolul şi sunt frustraţi că nu reuşesc. Da, trebuie să fim conştienţi că lupta este deja câştigată, fapt făcut posibil prin moartea lui Isus pe cruce, iar noi ducem bătălia însuşirii acestei victorii. Chiar dacă eram morţii în greşeli şi păcate, Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos având ca să şteargă toate acuzaţiile care erau împotriva noastră „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A desbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce." Scopul victoriei lui Cristos pe cruce este acela de ne face copii a lui Dumnezeu, de a realiza chipul Lui în vieţile noastre. Find că prin faptul cunoaşterii lui Cristos eşti învăţat ca să te dezbraci de omul cel vechi "care se strică după poftele înşelătoare." Aici este bătălia ca să accepţi ceea s-a înfăptuit pentru a trăi o viaţă de copil a lui Dumnezeu. Diavolul aici ataca să te descurajeze şi să te înşele că aşa ceva este imposbil pentru tine, că tu nu mai ai nici o astfel de posibilitate, că este doar o iluzie o astfel de promisiune. Dragul meu, creştinismul nu-ţi promite lipsa problemelor şi a necazurilor, pentru că şi un creştin are parte de aceastea, dar Dumnezeu a promis biruinţă în mijlocul încercărilor pentru că astfel caracterul lui este întărit. Însuşirea victoriei începe de la nivelul gândirii, cum te percepi tu pe tine însuţi, dacă accepţi ceea ce Satan te încurajează să crezi nu ai nici o şansă, dar aşa cum spune Pavel " să vă înoiţi în duhul minţi voastre" , pentru ca astfel ai avea posibilitatea de fi un om nou făcut după chipul lui Dumnezeu (Efeseni 4:21-24).
Îndemnul este acela de a te debarasa de frustrări, şi de minciunile diavolului, pentru că războiul a fost câştigat: "El ne-a izbăvit de sub puterea întunericuluişi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui." Suntem conştienţi că îmbrăcarea cu omul cel nou nu se poate realiza pe un teritoriu ostil, şi pentru aceea am fost mutaţi din acel cadru prin răscumpărarea lui Cristos, într-un cadrul benefic nou. Acum chiar dacă sunt în lume, cum Cristos a fost în lume, tot aşa cum şi Cristos nu a fost din lume, la fel nci eu şi nici tu nu mai eşti din lume. Ca şi persoane încă mai trăim în contextul acestei lumi, dar identitatea nu o avem din lume, ca şi credincioşi ceea ce este lumesc nu ne caracterizezază.
Acum că am oferit o imagine a cine eşti cu adevărat, este important să înţelegi că lupţi într-o direcţie corectă şi cu un scop precis "M-am luptat lupta cea bună mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ,,ziua aceea``, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui."(2 Timotei 4:7-8) Dragul meu, nu am căutat să îndulcesc viaţa de credinţă ci ceea ce am căutat să îţi ofer , este motivul pentru care se merită ca să trăieşti această nouă viaţă – identitatea ta în Cristos.
Să ştii că acest lucru nimeni nu ţi-l va spune mai bine decât o face Scriptura pentru că ea este Sabia Duhului. E a nu e o carte neputinciosă, ea este plină de putere pentru că "este insuflată de către Dumnezeu ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să de înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" ( Timotei 3:16-17). Când citeşti, memorezi şi studiezi Scriptura Duhul Sfânt o foloseşte ca şi o armă împotriva păcatului, "Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri.(Evrei12:4a)" .Scriptura clarifică deruta şi jumătăţile de măsură, ne dezvăluie dorinţele greşite, ne îndreaptă paşii înspre o viaţă corectă, şi ne clarifică care sunt promisiunile lui Dumnezeu. De unul singur nu vei reuşi, prin formule doar de tine ştiute, pentru că am observat că în momentul ispitiri poftele nu stau a discuta cu tine contraargumente, nu îţi poţi înfunda degetele în urechica să nu mai auzi şopta poftelor, deaceea ai nevoie de o autoritate mai mare decât propria ta voinţă slăbită de păcat, de Cuvântul lui Dumnezeu, de Isus Cristos.
Încheiere.
Cred că eşti de acord cu mine, anume de subtilitatea păcatului, dar să ştii că oricât de nesemnficativă şi de nevinovată ţi s-ar părea tentaţia, acest fapt poate să-ţi afecteze împietrtirea inimii. Sfatul pe care evanghelistul John Wesley l-a primit de la mama lui poate şi astăzi pe noi ca să ne motiveze la o trăire de o continuă alertă la subtilitatea păcatului.
"Respectă următoarea regulă: orice îţi slăbeşte raţiunea, îţi alterează frăgezimea judecăţii, îţi întunecă simţirea lui Dumnezeu, sau îţi ia bucuria celor spirituale; pe scurt orice creşte autoritatea trupului asupra minţii acela este pentru tine păcatul, oricât de innocent ar părea să însemne el pentru tine."
Dacă observi că sunt astfel de lucruri care îţi împietresc inima înaintea lui Dumnezeu, dacă îţi întunecă abilitatea de a vedea urâciunea păcatului şi sfinţenia lui Dumnezeu, dacă face ca dorinţele spirituale să-şi piardă pasiunea atunci acela este păcat.