Cu ani in urma eram reporter la un ziar local. Aveam reportofonul cu mine permanent. Am intrat intr-o adunare sa vad si eu ce se discuta acolo, ca sa fac un reportaj ce trebuia sa apara pe prima pagina. Asa suna ordinul sefului. Cind am ajuns, cineva era la amvon, de unde predica ceva ce incepuse mai devreme. Reportofonul meu a inregistrat urmatoarele:ººººººº
Am aparut in lumea asta, nu pentru ca am vrut eu, ci pentru ca Domnul a vrut ca eu sa apar. Ceea ce am parcurs pina acuma, nu am parcurs pentru ca am vrut eu, ci pentru ca a vrut Domnul. Privind spre viitor, urmeaza sa parcurg tot ce vrea Domnul, indiferent de ce-as vrea eu. Nu eu gindesc, ci EL a gindit de mult pentru mine. Daca am fost trecut prin atitea incercari, de ma miram cum de mai traiesc, nu a fost pentru ca am vrut eu, ci pentru ca EL a vrut. Si-I multumesc. EL a vrut ca eu sa fiu incercat, ca sa aiba de unde sa ma recupereze, sa ma renoveze, sa ma salveze. Cum as fi recunoscut in EL ca fiind Salvatorul meu daca nu m-as fi aflat in situatii pe care le vedeam lipsite de orice fel de speranta de supravietuire? Mai intii a trebuit sa fiu ateu indaratnic, cautind sa-i conving si pe altii ca n-ar exista Dumnezeu, vazind cerurile, pamintul si lumea, prin prisma stiintei, ratiunii, logicii, cronologiei si materialismului dialectic. Apoi a trebuit sa si mor, desi eu n-as fi vrut. Dar Domnul a vrut asa tocmai ca sa am o intilnire personala cu EL. Nu se poate explica in citeva cuvinte. Si cum eu nu vrusei sa mor, tot asa nici sa revin din nou la viata nu puteam, din proprie initiativa. Tot Domnul m-a inviat. Si mi-a parut rau ca am ajuns inapoi in lumea asta. Aici nu-L mai vedeam pe Domnul. Dar EL era cu mine chiar fara ca eu sa stiu. Mi se parea foarte interesant ca ce spuneam in anumite conditii, se implinea intocmai. Si nu numai ce le spuneam altora, dar chiar si mie insami. Trecuse citiva ani de la Revolutie. Era iarna grea. Si trebuia sa merg undeva intr-o tara catre Nord. Am stiut inca cu o luna inainte de a pleca ce urmeaza sa mi se intimple. Pregatisem masina pentru drum lung, si in timpul acesta am zis persoanei ce urma sa ma insoteasca: Mergem impreuna, dar tu ma vei trada, si-ti vei ajunge scopul acolo. Iar eu voi ramine fara bani, fara mincare, fara benzina, si voi indura un frig de -25ºC. Stiu ca nu-mi va fi usor, dar voi ajunge inapoi acasa cu tot cu masina, si sanatos. Exact asa s-a intimplat. Omul odata ajuns la destinatie, voia sa ma foloseasca in afacerile lui murdare. Cit de obosit eram, n-am stat pe ginduri. Am renuntat la banii care ar fi trebuit sa mii dea, la confortul promis, la o cariera plina de riscuri alaturi de el, preferind intoarcerea acasa. Dar el stia ca nestiind limba, neavind benzina, nici bani, nici mincare, n-as fi rezistat, mai ales pe un frig ca acela. El tragea speranta ca ma voi intoarce sa ingenunchez inaintea lui. Dar n-a avut parte de satisfactia asta. El nu stia ca eu Il aveam pe Domnul. Am plecat doar cu 10 litri de benzina in rezervor. Era imposibil de ajuns in tara. Se stirnise si un viscol care a tinut o saptamina, numai bun ca sa-mi faca situatia si mai grea decit era. Toata saptamina am rabdat de foame. N-aveam dupa ce sa beau apa. Dormeam in masina, undeva intr-o parcare. Promoroaca pusese stapinire peste tot in interiorul masinii. Motorul nu-l puteam porni din cauza lipsei de benzina. Eram disperat. M-am dus la un PECO. Cu tupeu mi-am facut plinul la rezervor, cu gind sa plec pe neobservate. Dar n-am putut deveni altceva decit ceea ce eram. Asa ca m-am dus cu portofelul gol, ca sa le arat vinzatorilor ca nu am cu ce plati, in speranta desarta ca-mi va lasa rezervorul plin. Dar n-a fost sa fie. Mi-a pus la dispozitie un furtun si doua canistre, si le-am dat benzina inapoi. Raminind din nou fara benzina, m-am sprijinit de masina privind in sus si rugindu-ma Domnului: Stiu Doamne ca ai un plan cu mine, si ca n-ai sa ma lasi ca sa mor flamind si inghetat. Daca am capatat trecere inaintea Ta, porunceste ingerilor Tai sa ma duca acasa, chiar daca n-am bani, nici mincare, nici benzina. Eu stiu ca Tu poti chiar daca eu nu pot. Si m-am pus pe asteptat, sa vad ce se intimpla. Dupa vre-o 10 minute vine cineva care a cunoscut starea in care ma aflam, si ma invita sa-mi puna el benzina platita de el. Nu era multa, dar suficienta ca sa merg 100 Km. Voiam sa ajung la Ambasada, in ideea ca m-ar ajuta acolo cu ceva. Si aveam de parcurs 800 Km pina acolo. Ca sa ma fi indreptat catre tara, era prea mare distanta. Viscolul prin Ucraina facea ravagii. Stratul de zapada atingea si 2,5m grosime. Ma asteptam ca la ambasada sa pot face si eu macar un dus, sa maninc ceva, sa dorm intr-un pat citeva ore, si sa-mi dea imprumut bani de drum ca sa ajung in tara. Din cauza viscolului nici telefoanele publice nu functionau. N-aveam nici mobil, nici cont in banca... Nu puteam lua legatura cu familia... Nimic. Frigul era frig, foamea era, dar nici n-o mai simteam... Mia trebuit toata saptamina ca sa ajung la Ambasada. Dar am ajuns. Oameni care nu-mi cunosteau graiul, si care nu ma vazusera in viata lor, erau indemnati de Domnul ca sa ma ajute, putin cite putin, sa ajung la Ambasada, in acele conditii atit de vitrege. Dar la Ambasada nici nu m-au bagat in seama. Imi vorbeau pe romaneste destul de clar. -Asa cum ai stiut sa vii pina aici, tot asa de bine sa stii sa te si intorci. De la noi nu vezi o marca, un dolar, un leu, nimic. Doar daca ai rabdare pina Luni ca sa trimitem un fax in tara. Si era Simbata. Dar Domnul pregatise 4 baieti pe care i-a adus acolo sa se intilneasca cu mine. Ei aveau de facut un duplicat de pasaport, dupa care se orientau sa se intoarca in tara cu vre-un mijloc de transport. Au vazut masina mea cu numar de Romania. Asa au intrebat daca nu-i iau si pe ei in drum spre tara. Mi-au oferit 100 marci germane, pe care i-am refuzat. Le-am zis sa-mi dea doar 50 marci, si sa alimenteze ei cu benzina. Au fost deacord, dar nu stiau ce-i asteapta prin Ucraina. Au cheltuit doar pe suveniruri 900 marci, pentru politistii de noapte care ne opreau la tot pasul. Mergeam cu 40 Km/h din cauza poleiului. Dar am ajuns in tara, macar ca n-am avut eu bani pentru mincare si benzina. Adica s-a implinit ce spusesem inainte de a pleca din tara. Daca as fi fost un om obisnuit, n-as fi avut cum sa stiu ce urma sa mi se intimple. Dar eu stiu ca Domnul m-a inviat nu ca sa traiesc eu, ci EL sa traiasca in mine. Si lucrarile pe care le fac eu, nu-s cu de la mine putere. Sint lucrarile Domnului, macar ca se foloseste de mine.ººººººº Cred ca se stie cine era acel predicator de la amvon. Dintre atitia care au asistat auzind aceasta predica, nu se poate sa nu-si aminteasca nimeni. De atunci am avut indemnul sa ma botez dupa doua saptamini. Pacea Domnului Isus cel Viu, sa cuprinda inimile celor ce-L iubesc.

^^Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaiminte. Ati auzit ca v-am spus: Ma duc si ma voi intoarce la voi^^. Daca cuvintele acestea au fost rostite de Domnul, si au ramas scrise in Ioan 14:27-28, ele se implinesc si devin realitate printre noi, pentru noi, in noi si in mijlocul nostru. Domnul este credincios Cuvintului Sau, si daca a plecat, n-a lipsit mult. EL se afla printre noi, asigurindu-ne pacea care face sa nu n-i se tulbure inima, nici sa n-i se inspaiminte. Acel tata care cu durere in suflet, nu a oprit podul ucigas pentru fiul sau, salvind astfel vietile atitor suflete aflate in tren, poate simboliza sacrificiul pe care L-a facut Dumnezeu jertfindu-Si propriul Fiu de dragul lumii. Dar prin aceasta jertfa, EL nu Si-a pierdut nici Fiul si nici lumea. Din cauza ca Fiul traieste, si noi traim. ^^Pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai [Ioan 14:19]^^ Daca EL a facut atitea vindecari, nu inceteaza nici acum sa le faca incontinuare. EL a vindecat-o si pe Humaira Kabir, facind-o sa vorbeasca si sa umble, si tot EL l-a transformat prigonitorul Saul in apostolul Pavel, dar si pe fratele Valentin Trifan dintr-un incapatinat de ateu convins intr-un slujitor al Sau din zilele noastre. Reportofonul lui Filip Dumitrascu a inregistrat o expunere succinta a celor petrecute in Polonia cu fr Valentin. Eu cunosc mai multe amanunte. Este vorba de februarie 1996. El a trebuit sa ajunga pina la Katovitze. De acolo a inceput cosmarul de o saptamina. A scapat din gasca raufacatorilor plecind unde a vazut cu ochii, fara sa mai consulte harta. A ajuns la Aujvitz. Abea de aici a fost indrumat sa caute un consulat rominesc la Krakovia. Calatorii ocazionali pe care i-a cules de pe drum au mai adaugat ceva benzina, pentru ca cu cei 10 litri din rezervor, n-ar fi ajuns. In Krakovia nu era consulat. Dar aici pe malul Vistulei a indurat frigul de -25ºC timp de o noapte intreaga. Indreptindu-se catre Varsovia ramasese fara benzina undeva in cimp deschis. La acea statie de benzina, de linga o padurice, s-a rugat el Domnului. Calatori ocazionali n-au mai fost, nici posibilitati de a face rost de mincare si de benzina. Dar el nu trebuia sa ajunca la Ambasada mai devreme de simbata, nu pentru ca acolo ar fi gasit atunci ciini cu colaci in coada, ci pentru ca abea atunci Domnul pregatise pe cei 4 baieti sa aiba intilnirea cu el. Si tot atunci avea sa se termine viscolul. Si daca vitregiile naturii s-au adaugat lipsei de mincare timp de atitea zile, el putea sa moara flamind si inghetat. Dar nu numai ca n-a murit; a si ajuns la Ambasada. Degetele de la picioare si calciiele aproape ca ii degerasera. Era in pericol de a face pneumonie. Si n-a fost nevoie sa ajunga la vre-un spital. La intoarcere catre tzara, prin Ucraina, fusese alertat un pichet de politie, ca niste teroristi ar circula cu o masina romineasca. 10 politisti de noapte au baricadat drumul ce trecea printr-o padure, sateptind in pozitie de tragere. Toti care se aflau in masina puteau sa fie ciuruiti de gloante. Cine stie prin ce arhive se mai putea gasi ca o masina cu teroristi a fost nimicita. Dar n-a fost sa fie. La volanul masinii era fr Valentin. Era noapte. Zapada inalta de 1,5m strajuia soseaua pe ambele parti, asa dupa cum ramasese in urma trecerii autofrezei. Poleiul nu permitea viteza peste 40Km/h. In bataia farurilor masinii se putea vedea cei 10 politisti in pozitzie de tragere si masina lor, un Jiguli de teren, pusa de-a curmezisul. Daca fr VT ar fi facut manevra de intoarcere, nimic nu i-ar fi oprit pe politistii echipati ca de razboi sa traga. Dar el s-a apropiat fara frica, incetinind viteza cu grija, pina a ajuns la 5m in fata plutonului de executie. Eu ma aflam printre cei 4 baieti in masina cu el. El a iesit din masina sa vorbeasca cu politistii. Dar politistii nici nu l-au bagat in seama. Ei s-au napustit catre noi, au deschis portierele, ne-au smuls din interior, ne-au intors cu fatza catre masina, ne-au pus pistoalele mitraliera in ceafa si ne-au perchezitionat in asa fel incit numai in filme vazusem pina atunci. Dar fr VT asista ca spectator la aceasta scena, fara ca sa se atinga nimeni de el. Nu era amenintat cu nimic, in timp ce noua ne tremura inima si ne scapam pe noi de frica. Dupa aceea a inceput perchezitia masinii in mod amanuntit. Cred ca o ora am fost perchezitionati ca la carte. Apoi ne-au intors inapoi, multi Km, escortindu-ne pina la pichet ca sa ne intocmeasca ceva documente de-ale lor. Dar nu stiu ce le-a spus fr VT ca din fiarele salbatice care fusesera, devenisera mai domnesticiti. Am scapat de ei dupa ce am platit 200 marci suvenir. In noaptea aceea am mai avut probleme cu politistii dar nu chiar asa de dure. Ar fi multe de relatat. Imporant era ca am ajuns in tzara nevatamati. Pe unde esti frate Valentine? Sa stii ca m-am intors si eu la Domnul. Vreau sa-ti multzumesc cu aceasta ocazie, ca daca nu te-as fi cunoscut, poate ca nu m-as fi pocait niciodata. Vino pe la noi la Roman. Prin August voi fi si eu in tzara. Domnul sa te binecuvinteze.

cind pietrele vorbesc
Am fost mort şi acum sunt viu!
Comisar de politie Gheorghe Ştefan Şeuleanu
Prin harul lui Dumnezeu sunt presedintele Asociatiei Politistilor Crestini din Romania
M-am născut într-o familie de ţărani ortodocşi din judeţul Cluj. La 6 săptămâni, am fost dus la biserică iar după ce am fost botezat mi s-a dat numele de ,,drept credincios? şi am frecventat în mod regulat biserica din localitatea Sucutard. Cu toată educaţia religioasă primită în copilărie nu am fost nici drept şi nici credincios. Am observat că nici alţi oameni, deşi se numeau creştini, nu erau nici drepţi şi nici credincioşi ci aveau doar o formă de religie.

Mai târziu am ajuns la şcoală în Cluj-Napoca. Viaţa de oraş m-a transformat într-un tânăr preocupat de distracţii, filme, discoteci, ţigări, băuturi alcoolice şi anturaje nepotrivite, distrugându-mi curăţia tinereţii. Devenisem dur, rău şi păcatul mă înfăşurase tot mai mult. Faţă de oamenii care mă cunoşteau, continuam să am o formă de religie. Frecventam Catedrala Ortodoxă din Cluj şi slujbele religioase, dar trăiam în inima mea o viaţă duplicitară.

Sufletul meu fără Dumnezeu, fără o relaţie personală cu Mântuitorul Iisus Hristos era cu adevărat “pustiu şi gol?. Educaţia ateist comunistă primită în anii de liceu m-a îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu şi mă îndemna tot mai mult să-mi trăiesc tinereţea, în tot felul de distracţii şi plăceri lumeşti, că doar o viaţă are omul?- după cum spuneau cei cu studii înalte?, oamenii simplii şi colegii mei.

Înlăuntrul meu aveam tot felul de întrebări, zbucium şi frământări. Aş fi vrut să fiu curat?, dar păcatul era aşa de dulce şi mă ţinea rob. La Catedrala Ortodoxă îmi plăcea să merg când nu erau prea mulţi enoriaşi şi stăteam în faţa altarului, tot întrebându-mă în sine: Doamne, exişti cu adevărat? Cine şi ce eşti Tu? Cine şi ce sunt eu? Conform filozofiei darviniste m-aş trage din maimuţă, alţii spun că am apărut din haos în urma unei explozii primordiale, alţii spun că din protozoare. De unde vin eu, Doamne, şi ce sunt eu, sunt doar o experienţă oarbă a întâmplării? Sunt doar hrană pentru viermi? Ce rost are viaţa aceasta??

Mă îngrozeam la gândul că Dumnezeu există şi eu sunt pierdut deoarece Biblia îmi spunea că El este sfânt, iar eu eram păcătos, călcasem poruncile lui Dumnezeu şi nu ştiam dacă El mă mai poate ierta. Biblia spune: “Dacă ne mărturisim păcatele, El (Dumnezeu) este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire?(1 Ioan 1:9). Sufletul meu era chinuit de gândul că, dacă voi muri, voi merge în iad. Lumea îmi spunea că nu este Dumnezeu. Dar eu în cugetul meu îl doream pe Dumnezeu şi simţeam că El există, dar nu ştiam cum să-L cunosc, cum să-L găsesc cu adevărat căci fără El viaţa mea era pierdută şi un nonsens?.

În 1980, în timp ce eram elev în clasa a X-a, pentru prima dată în viaţa mea, o colegă a fost aceea care mi-a vorbit într-un mod foarte clar şi limpede despre Domnul Iisus Hristos şi despre iertarea păcatelor prin credinţa în sângele Său vărsat la Golgota. După un timp această colegă m-a invitat la o biserică penticostală şi foarte greu am acceptat s-o însoţesc. Lumea spunea despre pocăiţi tot felul de lucruri rele şi neadevărate. Când am intrat pentru prima dată în Casa de Rugăciune am crezut că voi cădea jos. Nu eram un om fricos şi nici ruşinos dar am simţit prezenţa lui Dumnezeu acolo aşa încât îmi tremurau picioarele. M-am aşezat pe o bancă şi am ascultat. Am văzut strălucind lumina lui Dumnezeu pe feţele oamenilor din adunare şi m-am cutremurat înlăuntrul meu şi ziceam: "Aici, cu adevărat este prezent Dumnezeu iar eu sunt un om pierdut căci sunt păcătos". Asistând la bucuria celor din adunare, la rugăciunile fierbinţi înălţate spre Dumnezeu, în Numele lui Iisus Hristos, am zis în cugetul meu: “Doamne, eu niciodată nu voi putea fi sfânt ca şi aceşti oameni?. Mă vedeam pe mine plin de păcate, iar pe ei undeva în cer, sfinţi şi fără prihană. Am frecventat în continuare, în paralel, slujbele de la Catedrala Ortodoxă şi închinarea în Casa de Rugăciune. Era o mare diferenţă. La Catedrală mă simţeam gol şi pierdut, iar în Casa de Rugăciune întrevedeam puţină speranţă dar, parcă imposibil de realizat pentru mine, datorită vieţii mele păcătoase şi a faptului că nu înţelegeam iertarea oferită de Dumnezeu prin Hristos Iisus.

La sfârşitul anilor de liceu mi-am întrebat colega dacă nu ar dori să se căsătorească cu mine, pentru că ne-am înţeles aşa de bine. Dar ea mi-a amintit ce spune Biblia: “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?? (2 Cor.6:14). Ne-am despărţit plângând; eu pentru că o iubeam, iar ea plângea pentru mântuirea sufletului meu.

Faptul că nu am reuşit să obţin ceea ce iubeam m-a determinat la o şi mai mare răzvrătire, şi cu ruşine mărturisesc că, am prigonit apoi pe cei ce umblau pe calea mântuirii. Îi uram aşa de mult că, dacă aş fi putut, i-aş fi băut pe toţi într-o lingură de apă. I-am vorbit de rău, i-am batjocorit şi m-am afundat tot mai mult în mocirla păcatului şi a nelegiuirii.

Am încercat să ajung cineva în lumea aceasta şi am susţinut de 5 ori admitere la facultate şi, cu toate că eram tot premiant în liceu, acum eram tot sub linia celor admişi. Trăiam o viaţă imorală şi totuşi am îndrăznit să apelez din nou la Dumnezeu, îl rugam de această dată să-mi pregătească o soţie cinstită. Mulţumesc lui Dumnezeu neîncetat că mi-a ascultat rugăciunea şi mi-a dăruit-o puţin mai târziu. Glorie lui Iisus! Dumnezeu ne-a dăruit două fetiţe. În fabrica în care lucram, înainte de revoluţia din 1989, salariul era tot mai puţin, soţiei nu-i găseam un loc de muncă aşa că am apelat din nou la ajutorul lui Dumnezeu. Aşa este creştinul firesc şi lumesc. Când vin încercările şi lipsurile, strigă către Dumnezeu iar după ce Domnul îl scapă, uită îndată pe Dumnezeu şi trăieşte tot în felul lumii.

Am făcut chiar o juruinţă înaintea Domnului: ?Doamne - am zis - dacă Tu mă ajuţi să intru la Şcoala Superioară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, eu mă întorc la Tine?. Prin Harul lui Dumnezeu, am intrat la această şcoală în 1988, dar apoi au urmat anumite frământări în inima mea. “Doamne, cum să mă pocăiesc, că dacă aud şefii mei, nu numai că mă dau afară, ci mă vor trimite şi-n puşcărie.? Creştinii, sau pocăiţii, cum spune lumea, nu erau admişi nici măcar să participe, în vechiul regim, la examenele de admitere în şcolile militare. Şi dacă totuşi scăpau verificărilor efectuate, şi se afla ulterior, erau daţi afară imediat. Nu-ţi era permis ca ofiţer activ în regimul totalitar comunist să ai rude în străinătate sau să ai rude de gradul întâi, membri în bisericile neoprotestante, aceştia fiind socotiţi un pericol pentru statul comunist şi posibile surse pentru serviciile secrete occidentale. De asemenea, ştiam că mulţi copii ai lui Dumnezeu au fost închişi pe nedrept în puşcăriile comuniste pentru credinţa lor în Iisus Hristos, îndurând ani grei de temniţă.

Dumnezeu, în atotputernicia Sa, El, care “înalţă pe împăraţi şi tot El îi coboară în ţărâna pământului? a zdrobit lagărul comunist. Domnul a făcut acest lucru, nu pentru mine în mod special, pentru ca să mă pot întoarce la El, ci pentru că atunci când o naţiune sau un om se crede dumnezeu?, Dumnezeul cel adevărat intervine, schimbând istoria, dovedindu-Şi suveranitatea în toate lucrurile. El a schimbat şi a zdrobit lagărul comunist pentru ca nimeni să nu poată spune: “nu m-am întors la Dumnezeu cu pocăinţă şi credinţă pentru că nu m-au lăsat comuniştii?. Nu comuniştii au ţinut oamenii departe de Dumnezeu, ci aşa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: “Ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte? (Isaia 59:2).

Toate evenimentele Revoluţiei din 1989 le-am trăit ca elev în Şcoala de Miliţie, ulterior Poliţie. Am văzut oameni murind pe străzile Bucureştiului, pentru libertatea credinţei şi pentru democraţie, tancuri şi TAB-uri trăgând cu tunurile în blocuri şi cu mitralierele în oameni, distrugere, foc şi scrum. Jale pentru cei căzuţi şi lacrimi de bucurie pentru căderea regimului totalitar comunist. Am apelat din nou la mila lui Dumnezeu: “Doamne, dacă mă scapi cu viaţă, eu mă întorc la Tine?. Dumnezeu m-a scăpat de moarte dar eu nici de data aceasta nu mi-am onorat promisiunea.

Glorie lui Dumnezeu pentru îndelunga Lui răbdare!
În 1990, prin harul Domnului, am ajuns ofiţer la Poliţia Municipiului Cluj-Napoca şi îmi ziceam: “Dreptatea este în mâna mea! Acum voi putea face dreptate!? Legile îmi confereau acest drept şi consideram, conform educaţiei militare primite, că “toţi sunt hoţi, dar încă nu le-am dovedit-o eu!? Aşa este creştinul? fără Dumnezeu, ajunge să se creadă el dumnezeu?! Am continuat viaţa lumească şi am uitat de fapt că “sunt doar o mână de ţărână?.

În 1992, Dumnezeu a îngăduit să sufăr de o hepatită virală acută subicteriană. Medicul mi-a administrat antibiotice, afirmând că am viroză respiratorie. Astfel, ficatul meu a fost distrus. În timp ce eram la serviciu, pur şi simplu am căzut şi a fost nevoie să fiu transportat de urgenţă la Spitalul de boli infecţioase. Când am ajuns la spital am crezut că viaţa mea s-a sfârşit. Colegii mi-au adus multe medicamente pentru ficat, din Occident, dar mie nu-mi foloseau. După 67 de zile de spitalizare, m-am prăbuşit total în interiorul meu şi i-am cerut soţiei mele să-mi aducă Biblia! Ea a crezut că am înnebunit şi că, dacă am cerut Biblia, voi muri.
Citeam din Evanghelii câte un capitol pe zi deşi, bolnav fiind de hepatită, nu aveam voie să citesc. Mă îngrozea gândul că voi muri şi că, păcătos fiind, voi ajunge în iad. I-am cerut soţiei mele să trimită un bilet la biserica penticostală din strada Septimiu Albini. Ştiam că în fiecare zi de marţi credincioşii acestei biserici se rugau pentru bolnavi. Am dorit ca fraţii şi surorile din adunare să se roage şi pentru mine!

În ziua în care Biserica Domnului s-a rugat pentru mine, m-am prăbuşit în salon, pe pardoseală. Îngenunchiat, m-am rugat lui Dumnezeu zicând: “Doamne, iartă-mi păcatele şi nelegiuirile! Doamne, nu cer vindecarea mea, ci în Numele Lui Iisus Hristos, care a plătit la Golgota preţul şi pentru păcatele mele, iartă-mă!? Nu mi-a păsat ce vor spune bolnavii din salon, medicii sau asistentele! Plângeam şi mă rugam Domnului, pentru că îmi doream mântuirea şi iertarea!

După 74 de zile de spitalizare, medicul mi-a făcut externarea, spunându-mi: “Noi, ca şi oameni, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă, însă, de acumDumnezeu cu mila!? Mă simţeam foarte rău, eram slăbit şi nu eram în stare să stau în picioare. Aveam senzaţia că mi se "rupe" ficatul, chiar şi când stăteam pe scaun! Simţeam cum se stinge viaţa din mine! Mă gândeam la Dumnezeu, la soţia mea şi la cele două fetiţe ale noastre. Mă întrebam cum se vor descurca ele după ce eu voi “pleca?.

Din nou m-am rugat lui Dumnezeu, zicând: “Doamne, ştiu că Tu te îngrijeşti de văduvă şi de orfani, dar îngăduie-mi, cu ce-mi vei da Tu, să le cresc eu pe fetiţele mele şi să mă bucur de familia mea. Totuşi, facă-se voia Ta!? Plângeam, dar nădăjduiam în Domnul! Dus fiind de soţia mea, am ajuns la casa unui om al lui Dumnezeu, la un timp de rugăciune. El se ruga cu credinţă lui Dumnezeu punându-şi mâinile peste bolnavi, întocmai cum este scris la Marcu 16:18: îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa!?
Întrucât noi nu-l cunoşteam pe acest om, eu am pus un semn înaintea Domnului, zicând: ,,Doamne, dacă omul acesta nu va rosti în primele lui cuvinte Numele Tău, nu voi accepta să-şi pună mâinile peste mine şi să se roage?. Când am intrat în locuinţa omului lui Dumnezeu, acesta m-a întrebat: “Crezi în Dumnezeu?? “Da!?, i-am răspuns eu. Apoi m-a întrebat: “Cine este Iisus Hristos??

“Mântuitorul meu!?, i-am răspuns. El a continuat: “Crezi că Iisus Hristos poate să te vindece, pentru că eu nu pot, căci şi eu sunt doar om??. Eu i-am răspuns: “Cred că numai Iisus Hristos mă mai poate vindeca!? Am îngenunchiat şi ne-am rugat aproape 5 minute. Am simţit cum peste mine a venit o putere de sus, care mi-a străbătut tot corpul! Omul Lui Dumnezeu m-a asigurat, spunându-mi: “Nu vei muri ci vei trăi! Să nu-ţi fie teamă şi să te rogi în continuare lui Dumnezeu!? Am mai venit la rugăciune încă două zile după care omul lui Dumnezeu mi-a spus că pot să merg la serviciu, pentru că Domnul m-a vindecat! M-am dus la medic, iar analizele au confirmat vindecarea mea. Eram vindecat! Şi acum strig: “Aleluia! Mărire lui Dumnezeu! Glorie Lui Iisus Hristos!?

În continuare m-am rugat lui Dumnezeu. De atunci am început din nou să studiez istoria religiilor, documente istorice, lucrări ştiinţifice din diverse domenii, inclusiv din arheologie, pentru a mă convinge de realitatea existenţei lui Dumnezeu şi a lucrărilor Sale în mijlocul poporului Său, Israel. Doream să ştiu unde anume este adevăratul loc de închinare, pentru că am fost iertat şi vindecat de Dumnezeu! Trebuia să ştiu unde şi cum îi place lui Dumnezeu să mă închin! Am studiat mult Cuvântul lui Dumnezeu, aş putea spune că am ,,mâncat? Cuvântul lui Dumnezeu.

Am citit în Scripturi despre Ghedeon care a cerut un semn de la Domnul atunci când Israel era în război cu oştile lui Madian. Şi eu I-am cerut Domnului să trimită în casa mea un om prin care să fiu îndrumat în care biserică să mă închin. După aproximativ o lună, într-o duminică, a venit la mine un vecin, ortodox, şi mi-a cerut să merg cu el la biserică. Iniţial, l-am refuzat, spunându-i că el nu m-a chemat niciodată la biserică ci numai la lucruri rele şi păcătoase. Atunci, Domnul Iisus mi-a vorbit în duhul meu: “Iată omul trimis!? “Doamne, am răspuns eu, unde mă vei duce în această zi, acolo te voi sluji toată viaţa mea!
Am ieşit în faţa blocului şi vecinul m-a întrebat la care biserică să mergem. Eu i-am spus: “Alege tu, pentru că tu ai fost trimis!? El a început să înşire: “La catedrala ortodoxă, la biserica ortodoxă din cartier saula pocăiţi??. Eu i-am răspuns din nou: Alege tu, pentru că tu ai fost trimis!? Atunci, fără ezitare, vecinul a zis: “mergem la pocăiţi!?. Şi acum, în timp ce scriu această mărturie, îi dau slavă lui Dumnezeu, căci m-a călăuzit, prin intermediul acelui om, către biserica penticostală “Betel? din cartierul Zorilor, Cluj-Napoca.

Am frecventat periodic slujbele din Casa lui Dumnezeu şi simţeam cum creşte în mine atât puterea cât şi dragostea Domnului. Din Sfânta Scriptură ştiam că trebuie să mă nasc din nou, din apă şi din Duh, pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu (vezi Ioan 3:5), dar nu ştiam cum anume se va întâmpla acest lucru. Între timp, continuam să studiez Cuvântul lui Dumnezeu aşteptând ca El să împlinească, în fiinţa mea, lucrarea aceasta.
Am revenit la serviciu şi mi-am continuat studiile în cadrul Facultăţii de drept din cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza? din Bucureşti, la cursuri cu frecvenţă redusă. Şi pentru că mergeam la biserică, Diavolul a încercat prin diferite tactici, să mă determine să renunţ. Şoaptele Celui Rău le auzeam în felul următor: “Ce cauţi tu aici? Aici sunt doar oameni simpli, marginalizaţii societăţii. Tu ai absolvit şcoala de ofiţeri şi eşti la facultate!? Apoi atacul continua aducându-mi aminte de tot felul de lucruri rele pe care le-am învăţat atât în liceu, cât şi în şcoala de ofiţeri cu privire la “pocăiţi?. Am plâns mult şi, scăldat în lacrimi, I-am cerut lui Dumnezeu să aibă milă de mine pentru că nu voiam, în nici un chip, să dau înapoi!

A venit însă o zi deosebită, când viaţa mea a fost schimbată în întregime de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu, atunci când am auzit mesajul Evangheliei, expus cu claritate şi cu mare putere, de către un misionar american, invitat să predice în biserica penticostală din cartierul Zorilor, Cluj-Napoca. Am capitulat la picioarele Domnului Iisus şi am zis în gândul meu: Doamne Dumnezeule, fă ce vrei cu viaţa mea şi cu mine pentru că astăzi renunţ la toate lucrurile pentru Numele Tău, inclusiv la grade, funcţii şi chiar dacă îmi vor tăia capul, pentru Numele Tău, îl dau bucuros fiindcă am fost mort şi acum sunt viu, în vecii vecilor, prin Fiul Tău!?. Plângeam de bucurie, eram cel mai fericit om de pe pământ! Eram cu adevărat liber prin Iisus Hristos! Aleluia!

L-am rugat pe Dumnezeu să o aducă şi pe soţia mea într-o relaţie personală cu El. Soţia mea era în biserică atunci când eu L-am acceptat pe Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor al meu personal, aşa că mă rugam stăruitor şi pentru sufletul ei. La sfârşitul serviciului divin, când am ieşit din Casa lui Dumnezeu, soţia m-a întâlnit pe scări şi m-a întrebat: “ce s-a întâmplat cu tine? Te văd fericit şi observ o lumină deosebită pe faţa ta!? Eu i-am răspuns: “azi, m-am întâlnit cu Domnul şi mi-am predat viaţa în mâna Lui!? Mare mi-a fost bucuria când Sanda, soţia mea, mi-a mărturisit că şi ea L-a acceptat pe Iisus ca Domn şi Mântuitor al ei în aceiaşi zi.

În data de 28 mai 1995, L-am mărturisit pe Domnul Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor personal în apa botezului, dar nu singur, ci împreună cu soţia şi cu Florin, fratele ei de corp. Domnul a lucrat apoi în chip minunat, mântuind pe mama soţiei mele şi pe părinţii mei.

Dumnezeu ne-a binecuvântat familia cu încă trei fetiţe şi acum, prin harul lui Dumnezeu, avem cinci fiice: Alexandra, Andreea, Denisa, Emanuela şi Eliza. Cu ultimele trei, Domnul a făcut mari minuni. Pe ele le-am primit prin făgăduinţă. Chiar dacă au fost împotriviri din partea Vrăjmaşului, în urma rugăciunii şi ungerii cu untdelemn, după cum scrie în Epistola lui Iacov, au primit vindecarea. Eliza a fost o mare minune a lui Dumnezeu, chiar şi pentru un grup format din şase medici ai Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie “Stanca? din Cluj-Napoca pentru că la naştere fetiţa nu a respirat timp de 5 minute şi totuşi este perfect sănătoasă. La naşterea Elizei, soţia a avut o hemoragie din cauza căreia a pierdut aproximativ 3-4 litri de sânge (Ruptură Uterină). Medicii, printre care şi domnul conferenţiar universitar dr. N. Costin, i-au spus soţiei după operaţie: “Doamna Şeuleanu, numai Dumnezeu va scăpat de la moarte!? Alţii au întrebat-o: “Aşa-i doamnă, că Dumnezeu ascultă rugăciunea?? Medicii au simţit prezenţa lui Dumnezeu în sala de operaţie, în timp ce eu, familia mea şi un grup de credincioşi din biserică ne rugam Domnului. Îi dau slavă lui Dumnezeu pentru că soţia mea este sănătoasă!

Am continuat şi continui să slujesc Domnului Iisus în locul în care m-a pus, vestind Cuvântul Lui printre poliţişti şi în oricare alt loc în care mă va călăuzi Duhul Lui cel Sfânt! Am distribuit Biblii poliţiştilor din municipiul Cluj Napoca, precum şi persoanelor pe care le cercetam la locul de muncă, inclusiv persoanelor arestate. Tuturor le vestesc calea mântuirii prin Iisus Hristos şi iertarea păcatelor prin sângele Lui!

Prin harul lui Dumnezeu, în prezent, sunt preşedinte a Asociaţiei Poliţiştilor Creştini din România şi mă rog să pătrundă Cuvântul lui Dumnezeu în toate structurile statului, pe tot cuprinsul ţării şi pe întreg globul pământesc, pentru ca tot mai mulţi oameni să fie mântuiţi.
Toată slava, gloria, cinstea şi mărirea I se cuvin numai lui Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin!