Evanghelia lui Satan
De Arthur W. Pink

S
atan este un falsificator neîntrecut. Aşa cum am văzut, Diavolul este acum foarte activ în lucrul său pe acelaşi teren în care Domnul a semănat sămânţa bună. El caută să prevină creşterea grâului prin semănarea unei alte plante, neghina, care, în aparenţă, se aseamănă îndeaproape cu grâul. Într-un cuvânt, printr-un proces de imitare, el are ca scop neutralizarea Cuvântului lui Cristos. Astfel, aşa cum Cristos are o Evanghelie, şi Satan are o evanghelie, aceasta din urmă fiind o imitaţie şireată a celei dintâi. Aşa de bine seamănă evanghelia lui Satan cu cealaltă, încât mulţimi de nemântuiţi sunt înşelaţi de ea.
La această evanghelie a lui Satan se referă apostolul atunci când spune galatenilor: „Mă mir că treceţi aşa de repede dela Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos" (Galateni 1:6, 7). Această evanghelie falsă se vestea chiar în zilele apostolului, iar un blestem groaznic a fost rostit asupra acelora care o predicau. Apostolul continuă: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema" (vs.8). Cu ajutorul lui Dumnezeu vom încerca acum să expunem, sau, mai bine zis, să demascăm această evanghelie falsă.
Evanghelia lui Satan nu este un sistem de principii revoluţionare şi nici un program al anarhiei. Nu promovează conflictele şi războaiele, ci scopul ei este pacea şi unitatea. Nu caută să învrăjbească pe mamă împotriva fiicei ei şi nici pe tată împotriva fiului său, ci încurajează un spirit de fraternitate în care întreaga rasă umană este privită ca o mare familie. Nu caută să târască în jos omul firesc, ci să-l îmbunătăţească şi să-l ridice. Promovează educarea, cultivarea şi apelează la „ce este mai bun în noi." Doreşte să facă din această lume un habitat aşa de confortabil şi plăcut, încât să nu fie simţite nici absenţa lui Cristos şi nici nevoia de Dumnezeu. Încearcă să-l preocupe pe om aşa de mult cu lumea aceasta astfel încât el să nu mai aibe nici timp, nici înclinaţie pentru lumea care va veni. Promovează principiile sacrificiului de sine, carităţii şi bunăvoinţei, ne învaţă să trăim pentru binele altora şi să arătăm bunătate tuturor. Apelează mult la mintea firească şi este populară în rândul maselor fiindcă ignoră grava realitate că prin natura lui, omul este o fiinţă căzută, înstrăinat de viaţa care vine de la Dumnezeu, mort în greşeli, în păcate şi având ca singură nădejde naşterea din nou.
În contrast cu Evanghelia lui Cristos, cea a lui Satan îi învaţă pe oameni mântuirea prin fapte. Sugerează în mod repetat justificarea înaintea lui Dumnezeu pe baza meritelor umane. Fraza sa sacră este: „Fii bun şi fă binele," nerecunoscând faptul că în fire nu locuieşte nici un lucru bun. Predică mântuirea pe baza caracterului, inversând ordinea Cuvântului lui Dumnezeu – caracterul este o roadă a mântuirii. Variatele sale ramificaţii şi organizaţii sunt nenumărate. Cumpătare, mişcările Reformei, „Ligile socialiste creştine," societăţi de cultură etică, „Congrese de pace," cu toate sunt angajate (poate inconştient) în proclamarea acestei evanghelii a lui Satan – evanghelia mântuirii prin fapte. Gândirea pozitivă îl substituie pe Cristos; puritatea socială în loc de regenerarea individuală; politică şi filosofie în loc de doctrină şi evlavie. Cultivarea omului vechi este considerată mai practică decât crearea omului nou în Cristos Isus; se caută pacea universală, dar nu şi intervenţia şi întoarcerea Domnului păcii.
Apostolii lui Satan nu sunt proprietari de baruri sau proxeneţi, ci în marea lor majoritate sunt lucrători ordinaţi. Mii dintre cei care vorbesc de la amvoanele noastre moderne nu mai sunt implicaţi în prezentarea adevărurilor fundamentale ale credinţei creştine ci au respins adevărul şi au acordat atenţie unei născociri. În loc să amplifice enormitatea păcatului şi să arate consecinţele sale veşnice, ei îl minimizează, afirmând că acesta este doar neştiinţă sau absenţa binelui. În loc de a-şi avertiza ascultătorii să „fugă de mânia viitoare," ei Îl fac pe Dumnezeu mincinos, afirmând că El este prea iubitor şi milostiv să trimită vreuna din propriile Sale făpturi la chin veşnic.
În loc de a afirma că „fără vărsare de sânge nu este iertare," ei Îl prezintă pe Cristos ca pe marele Exemplu, îndemnându-şi urmaşii să „calce pe urmele Lui." Trebuie spus despre ei căci „întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu" (Romani 10:3). Mesajul lor poate suna foarte plauzibil, iar ei pot părea demni de laudă, dar totuşi, despre ei citim astfel: „Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în (imită) apostoli ai lui Cristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru (ceva de mirat) dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor" (2 Corinteni 11:13-15).
Nu doar că astăzi, sute de biserici nu au un lider care să declare cu credincioşie tot sfatul lui Dumnezeu şi să prezinte calea Sa de mântuire, ci trebuie să întâmpinăm şi realitatea că este foarte puţin probabil ca oamenii din aceste biserici să înveţe ei singuri Adevărul. Altarul familiei, unde se obişnuia să se citească un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, acum, chiar şi în casele creştinilor obişnuiţi este ceva care ţine de trecut. Biblia nu este explicată de la amvon şi nu este citită din bancă. Cerinţele acestei epoci ale vitezei sunt aşa de numeroase că majoritatea oamenilor au puţin timp şi chiar şi mai puţină înclinaţie să se pregătească pentru întâlnirea lor cu Dumnezeu. De aici, cei mai mulţi care sunt prea nepăsători pentru a cerceta ei înşişi sunt lăsaţi în voia acelora pe care îi plătesc să cerceteze pentru ei; dintre aceştia, mulţi le trădează încrederea, studiind şi predicând probleme econo-mice şi sociale mai degrabă decât Profeţiile lui Dumnezeu. . .
Dar tu, cititorule, unde te afli? Te afli pe calea „care pare dreaptă," dar care are ca sfârşit moartea, sau eşti pe Calea Îngustă care duce la viaţă? Ai părăsit cu adevărat calea cea largă care duce la moarte? A creat dragostea de Cristos ură şi oroare pentru tot ce nu-I este plăcut Lui? Doreşti tu ca El să „împărăţească" peste tine (Luca 19:14)? Te bazezi tu în întregime pe neprihănirea şi sângele Lui pentru primirea ta înaintea lui Dumnezeu? . . .
O formă şi mai amăgitoare a evangheliei lui Satan este să determine predicatorii să prezinte jertfa ispăşitoare a lui Cristos şi apoi să spună ascultătorilor lor că tot ceea ce cere Dumnezeu de la ei este să „creadă în Fiul Său." Astfel, mii de suflete nepocăite sunt amăgite să creadă că au fost mântuiţi. Dar Cristos a spus: „Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel" (Luca 13:3). A te „pocăi" înseamnă a-ţi urî păcatul, să îţi pară rău că l-ai comis, să renunţi la el. Acesta este rezultatul lucrării Duhului care frânge inima înaintea lui Dumnezeu. Nimic în afară de o inimă frântă nu poate avea credinţa mântuitoare în Domnul Isus Cristos.
Repet, mii sunt înşelaţi în presupunerea că ei l-au „acceptat pe Cristos" ca „Mântuitor personal" dar nu L-au primit întâi ca şi DOMN. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să mântuiască oamenii în păcatele lor, ci „de păcatele lor" (Matei 1:21). A fi mântuit de păcat înseamnă a fi mântuit de ignoranţa şi dispreţul faţă de autoritatea lui Dumnezeu, înseamnă abandonarea cursul propriei tale voinţe şi plăceri, înseamnă să „ne lăsăm de căile noastre" (Isaia 55:7). Înseamnă predarea în faţa autorităţii lui Dumnezeu, cedarea în faţa stăpânirii Sale, lepădarea de sine pentru a fi conduşi de El. Acela care nu a luat niciodată „jugul" lui Cristos asupra lui, care nu caută cu adevărat şi cu sârguinţă să-I fi plăcut Lui în toate detaliile vieţii sale, dar care totuşi presupune că se „bazează pe lucrarea desăvârşită a lui Cristos" este înşelat de Diavolul.
În capitolul şapte din Matei, există două pasaje care ne redau rezultatele aproximative atât a Evangheliei lui Cristos, cât şi a imitaţiei Diavolului. Primul, în versetele 13,14: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află." Al doilea în versetele 22 şi 23: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,Doamne, Doamne! N-am proorocit (predicat) noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ,Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.’" Da, cititorule, este posibil să lucrăm în Numele lui Cristos, şi chiar să predicăm în Numele Lui, şi deşi lumea ne cunoaşte şi biserica ne cunoaşte, totuşi să fim necunoscuţi pentru Domnul! Cât de necesar este, deci, să vedem unde ne aflăm cu adevărat; să ne cercetăm pe noi înşine să vedem dacă suntem în credinţă; să ne punem sub lumina Cuvîntului lui Dumnezeu, să vedem dacă nu cumva suntem înşelaţi de subtilul nostru duşman; să aflăm dacă ne zidim casa pe nisip, sau ea este ridicată pe stânca numită Isus Cristos. Fie ca Duhul Sfânt să ne cerceteze inimile, să ne frângă voinţele, să nimicească vrăjmăşia noastră faţă de Dumnezeu, să lucreze în noi o pocăinţă adevărată şi adâncă şi să ne îndrepte privirile spre Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.