reasezarea unui vechi hotar
REAŞEZAREA UNUI VECHI HOTAR
De Tom ROSS
„Nu muta hotarul cel vechi, pe care l-au aşezat părinţii tăi." (Prov. 22:28)
„Un Domn, o credinţă, un botez" (Ef. 4:5)
D
atorită greşelilor, neglijenţei, compromisului şi liberalismului, dintotdeauna baptiştii au avut responsabilitatea de a reafirma ceea ce au crezut de-a lungul timpului. Baptiştii nu trebuie să presupună că toată lumea înţelege poziţia lor despre diversele doctrine găsite în Biblie. Şi zilele în care trăim nu fac excepţie de la această regulă.
În ultimii ani, s-au născut multe controverse asupra celei mai fundamentale rânduieli a Noului Testament, botezul scriptural. Orice cercetător în istoria ecleziastică ştie că acest subiect al botezului a fost întotdeauna asociat cu controverse şi dezbateri aprinse. Cei pe care i-am identifica astăzi ca baptişti, au pretins întotdeauna că numai ei au autoritatea să ducă la îndeplinire trimiterea, aşa cum a fost dată de Cristos în totalitatea şi plinătatea ei. Adevăraţii baptişti au respins întotdeauna rânduielile şi ordinările Bisericii Romano-Catolice şi a fiicelor ei protestante. Anumite persoane pot predica cu succes Evanghelia şi învăţa pe alţii parte din adevăr, însă doar adevăratele biserici baptiste au, de la Isus Cristos, autoritatea de a boteza. Responsabilităţile subliniate de Cristos în marea trimitere pot fi îndeplinite doar de biserica pe care Isus a pornit-o în timpul lucrării Sale pământeşti şi căruia El i-a promis continuitate. A existat o succesiune sfântă de biserici baptiste din vremea lui Cristos şi până astăzi care au luptat „pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor" (Iuda 3). Mulţi au fost torturaţi, bătuţi, arşi pe rug, spânzuraţi, traşi în ţeapă şi umiliţi public pentru că susţineau „Un Domn, o credinţă, un botez."
De-a lungul secolelor au existat întotdeauna baptişti doar cu numele care au fost gata să compromită adevărurile Scripturii în schimbul puterii, prestigiului sau în schimbul unui număr mai mare de credincioşi în bisericile lor. Aceşti baptişti apostaţi sunt asemeni israeliţilor din zilele lui Ieremia, care nu au luat aminte la avertismentul lui Dumnezeu de a umbla pe vechile căi, aşa cum arată Ieremia 6:16: „Aşa vorbeşte Domnul: ‚Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’ DAR EI RĂSPUND: ‚NU VREM SĂ UMBLĂM PE ELE!’" Este datoria tuturor bisericilor baptiste şi păstorilor adevăraţi să se opună baptiştilor apostaţi din zilele noastre care caută să deschidă noi cărări, în loc să urmeze vechea cale arătată în Scriptură. Multe dintre aşa numitele biserici baptiste au înlăturat vechiul hotar al botezului scriptural şi au primit în mod deschis şi cu bucurie în bisericile lor afundări străine. Acest fapt este dominant în bisericile afiliate la Convenţia Baptistă de Sud [a Statelor Unite –n.tr.]. Câteva dintre ele au făcut public printr-un vot al bisericii că vor primi în rândurile lor orice persoană care cere să fie membră şi a fost botezată prin afundare, neţinând cont de denominaţia din care vin. Procedând astfel, aceşti baptişti apostaţi au fost de acord să coopereze cu carismaticii, „ucenicii" [urmaşii lui Alexander Campbell –n. tr.], penticostalii şi protestanţii şi să le recunoască afundarea. Au încetat să mai susţină „un Domn, o credinţă, un botez," şi în concepţia mea nu mai pot fi considerate biserici baptiste scripturale. Când o biserică baptistă în mod conştient primeşte afundare străină, autoritatea ei de a administra rânduielile lăsate de Isus, a fost pierdută în mod voluntar. Au declarat tuturor că identitatea lor şi diferenţa doctrinară ca baptişti, au fost predate când au permis ca fortăreaţa botezului scriptural să fie făcută una cu pământul. Din acest punct devine datoria solemnă a adevăratelor biserici baptiste să mustre bisericile care au greşit în acest fel respingând rânduielile lor şi considerând autoritatea lor ca fiind nulă şi neavenită. I Timotei 5:20-21 spune: „Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Cristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gînd mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire." Trebuie să ne opunem răului acesta, afundarea străină şi trebuie să ne opunem tuturor acelora care o acceptă chiar dacă asta ar însemna să luptăm împotriva noastre cele mai apropiate sau cu cei mai dragi prieteni. Isus a spus: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei 10:37-38).
CERINŢELE BOTEZULUI SCRIPTURAL
B
otezul a fost dintotdeauna rânduiala care i-a distins pe baptiştii adevăraţi de toate celelalte grupări religioase. De-a lungul veacurilor baptiştii sunt singurii care pot susţine sincer că au susţinut „un Domn, o credinţă, un botez" (Ef. 4:5). Fiecare din cele trei segmante trebuie privit ca o parte complexă a întregului verset. Aceste concepte: „Un Domn, o credinţă, un botez" sunt legate împreună într-un mod foarte complex şi nu pot fi separate dacă o biserică baptistă vrea să-şi menţină unitatea şi puritatea doctrinară. Permiteţi-mi să ilustrez ceea ce spun. Isus este Capul şi Domnul fiecărei biserici a Lui. Baptiştii sunt singurul grup care nu îşi trasează autoritatea de a exista în Biserica Romano-Catolică sau la vreun fondator omenesc. Chiar şi istorici protestanţi au încuviinţat acest fapt. Pentru că Isus Cristos este Domnul şi Capul bisericilor Lui, El le-a investit pe fiecare cu „o credinţă," sistemul adevărului şi doctrinei care trebuie să fie învăţată şi practicată în bisericile Domnului. I Timotei 3:15 spune: „Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului cel viu, STÂLPUL ŞI TEMELIA ADEVĂRULUI." Dacă biserica Domnului este stâlpul şi temelia adevărului atunci trebuie să fie locul unde adevărul este susţinut şi înălţat şi nu locul unde acesta este dărâmat. Ca baptişti adevăraţi, trebuie să urmăm îndemnul din Iuda 3, care spune: „m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor." Unul din modurile în care ne luptăm pentru credinţă şi susţinem adevărul este să cerem tuturor care vin în bisericile noastre să aibă acel „un botez" despre care Pavel a scris în Efeseni 4:5. Există un singur fel de botez care îndeplineşte toate cerinţele scripturale, şi acela este botezul baptist. Toate celelalte trebuie să fie respinse ca fiind nule şi neavenite, altfel nu vom reuşi să menţinem integritatea şi puritatea noastră doctrinară. Când o biserică începe să primească afundare străină, Îl dezonorează pe Acel „Domn," şi eşuează în a lupta pentru „o credinţă" recunoscând alte botezuri decât botezul baptist ca fiind valide. În esenţă validează de fapt falsitatea şi eroarea. Mi-e teamă că foarte multe biserici şi pastori nu au reuşit să înveţe cerinţele botezului scriptural care, în schimb, a rezultat în laxitate doctrinară.
Prima cerinţă a botezului scriptural este că trebuie să fie administrat de autoritatea potrivită. Botezul nu este o rânduială creştină ce poate fi îndeplinită de oricine, ci este o rânduială a bisericii ce trebuie îndeplinită pe baza autorităţii bisericii locale. Când Isus a dat marea trimitere nu a dat-o apostolilor ca şi creştini individuali, ci a dat-o bisericii, ca să fie îndeplinită până El se va întoarce. Dacă ar fi dat-o apostolilor, ca şi creştini individuali atunci eficacitatea şi validitatea acestei porunci ar fi pierit odată cu ei. Dar Matei 28:19-20 spune: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin." Singurul botez recunoscut şi autorizat de Dumnezeu este botezul lui Ioan. Toţi membrii primei biserici primare au primit botezul lui Ioan, chiar şi Capul şi Fondatorul bisericii, Isus Cristos, care a mers 90 de kilometri ca să poată fi botezat de autoritatea potrivită. Isus a crezut aşa de tare în botezul baptist, încât a declarat că aceia care îl respingeau, de fapt respingeau planul lui Dumnezeu. În Luca 7:29-30, spune: „Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui." Traducerea Trinitarian Bible Society spune: „Şi când L-a auzit tot poporul şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, şi au fost botezaţi cu botezul lui Ioan. Dar Fariseii şi învăţătorii Legii au respins planul lui Dumnezeu cu privire la ei, şi nu au fost botezaţi de el." Toţi romano-catolicii, protestanţii, neo-protestanţii, „ucenicii," şi carismaticii au respins planul lui Dumnezeu cu privire la botezul scriptural. De aceea toţi baptiştii adevăraţi trebuie să considere administrarea rânduielilor de către aceştia, nulă şi neavenită.
Autoritatea şi puterea de a îndeplini marea trimitere a fost dată sau transferată de Cristos Bisericii Lui înainte ca El să se înalţe la cer. Pilda din Marcu 13:34 ilustrează foarte bine ceea ce spun: „Se va întîmpla ca şi cu un om plecat într-altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze." Isus a plecat departe înălţându-se la dreapta Tatălui Său în împărăţia celui de-al treilea cer. A lăsat autoritatea de a îndeplini lucrarea Sa casei Lui, care este biserica cum spune şi I Timotei 3:15. Servitorii care se află în casă trebuie să îndeplinească cu atenţie poruncile Stăpânului până când El se va întoarce şi li se porunceşte să vegheze şi să se roage cu toată vigilenţa. Nici o biserică nu poate să susţină că are autoritate scripturală să administreze rânduielile dacă nu au primit această autoritate de la o biserică baptistă deja existentă. Tot aşa cum Isus a transferat autoritate bisericii Sale, fiecare biserică baptistă nou formată trebuie să îşi primească autoritatea de la o biserică baptistă deja existentă. De aceea putem citi în cartea Faptele Apostolilor că misionarii au fost trimişi de biserici locale ca să facă alte biserici de aceeaşi credinţă şi practică. Fiecare biserică a Domnului Isus Cristos este asemănată cu un trup (I Cor. 12). Un trup este un organism viu care îşi trage viaţa de la un alt trup care deja există şi funcţionează pe deplin. După cum fiecare plantă sau fiinţă generează altele de acelaşi fel în fiecare domeniu al creaţiei lui Dumnezeu, tot aşa, fiecare biserică baptistă trebuie să fie organizată de o altă biserică baptistă deja existentă. Asta înseamnă că bisericile înfiinţate de predicatori, evanghelişti care nu vin din partea unei biserici, sau de instigatori la dezbinări în biserică, nu au fost înfiinţate corect şi nu au autoritate bisericească de a administra rânduielile. Fără astfel de autoritate, nici o biserică nu poate administra corect rânduielile, aşa cum acestea au fost date de Cristos. În plus, aceia care, cu bună ştiinţă, primesc afundare străină îşi pierd dreptul şi autoritatea de a administra rânduilelile. Acolo unde nu este autoritate a bisericii nu poate să existe nici botez. Din moment ce fiecare denominaţie protestantă sau neo-protestantă îşi trasează autoritatea de a exista în curva cea mare sau într-un fondator uman, rânduielile lor trebuie privite de către toţi baptiştii adevăraţi ca invalide şi nescripturale.
A doua cerinţă pentru un botez scriptural este că trebuie făcut în modul corect, adică prin afundare. Singurul mod de botez înfăţişat în Scriptură este acela al afundării complete a credinciosului în apă. Nu există nici măcar un verset în Scriptură care să valideze metodele nescripturale de stropire sau turnare a apei. În Romani 6 actul botezului este asemănat cu o îngropare. Toată lumea ştie că atunci când cineva este îngropat, nu se aruncă doar câţiva bulgări de ţărână peste el, ci acesta este acoperit complet de pământ. Când Ioan l-a botezat pe Isus, Scriptura spune că: „De îndată ce a fost botezat, Isus A IEŞIT AFARĂ DIN APĂ" (Matei 3:16). Înainte ca Isus să poată ieşi din apă, trebuia mai întâi să intre în apă. Dacă autoritatea potrivită şi modul potrivit de administrare al botezului nu sunt importante, cum susţin unii în mod greşit, de ce a mers Isus pe jos 90 de kilometri ca să fie botezat de Ioan în râul Iordan? Dacă administratorul şi modul botezului nu sunt importante, atunci Isus ar fi putut cere oricărui om să îl stropească sau să toarne puţină apă şi să-L declare botezat. Cu toate acestea, Isus a fost botezat de autoritatea pe care Dumnezeu a numit-o şi în maniera în care Dumnezeu a rânduit-o, şi de aceea Matei 3:17 spune: „Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: ‚Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.’" Botezul baptist este singurul botez pe care Dumnezeu îl recunoaşte şi cu care El este mulţumit. Orice cult ce sfidează porunca lui Dumnezeu prin practicile lor nescripturale de stropire sau turnare de apă, trebuie privită, în ceea ce priveşte botezul, ca anticreştină. De aceea, nici o biserică baptistă adevărată nu poate accepta administrarea rânduielilor de către acestea. Ar trebui de asemenea să fie evident faptul că o biserică baptistă adevărată nu poate primi afundarea unor grupări care s-au desprins din aceia care practică stropirea sau turnarea.
A treia cerinţă a botezului scriptural este că acesta trebuie să fie administrat unui subiect potrivit. Doar aceia care şi-au mărturisit credinţa în Isus Cristos pot fi candidaţi pentru botez. Aceasta înseamnă că persoana trebuie să fie mântuită înainte să intre în apa botezului. Fiecare catolic şi protestant care stropeşte sau toarnă apă pe un copil mic batjocoreşte rânduiala botezului. Fiecare „ucenic" care botează păcătoşi pentru ca aceştia să devină credincioşi, de asemenea îşi bate joc de rânduiala botezului. Doar aceia care au crezut cu adevărat şi care au fost mântuiţi au fost botezaţi în cartea Faptele Apostolilor. Adevăraţii baptişti au apărat întotdeauna învăţătura botezului credincioşilor. O persoană trebuie să fie salvată, justificată, curăţită şi iertată prin credinţa în sângele scump al lui Isus Cristos înainte ca ea să intre în apa botezului. Nu e nici o urmă de dovadă în Noul Testament care să susţină învăţătura anticreştină a botezului copiilor mici, sau a ereziei sale gemene a regenerării prin botez. Fapte 8:12 spune: „Dar cînd AU CREZUT pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Cristos, au fost botezaţi, atît bărbaţi cît şi femei." Trebuie observat că Duhul Sfânt a subliniat că bărbaţi şi femei care au crezut au fost botezaţi. Nu e nici o menţiune în acest verset despre copii mici necredincioşi. După ce famenul Etiopian a fost mântuit, Fapte 8:36-37 spune: „Pe cînd îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ‚Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?’ Filip a zis: ‚Dacă crezi din toată inima, se poate.’ Famenul a răspuns: ‚Cred că Isus Cristos este fiul lui Dumnezeu.’" Dacă famenul nu ar fi fost un credincios justificat şi posesor al vieţii veşnice Filip nu l-ar fi botezat. Dacă ar fi să duc cititorul cu gândul, două sute de ani înapoi în timp, am găsi că baptiştii au fost singura denominaţie care botezau doar pe aceia care credeau. De aceea oricare din celelate grupări religioase care au evoluat de atunci şi care practică afundarea, trebuie privite ca nescripturale şi invalide cu privire la botez.
A patra cerinţă a botezului scriptural este că trebuie să fie făcut cu o motivaţie corectă. Actul botezului este pur simbolic, nu are nici un fel de calităţi mântuitoare, şi nici nu transmite harul persoanei care se botează. Botezul este un act prin care credinciosul îşi mărturiseşte credinţa. Romani 6:3-6 arată clar scopul simbolic al botezului, folosind cuvintele „DUPĂ CUM:" „Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte ASEMĂNĂTOARE cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere ASEMĂNĂTOARE cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului." Din acest pasaj de Scriptură, botezul este o imagine a justificării noastre. Am murit împreună cu Cristos, ceea ce înseamnă că El a plătit pe deplin pedeapsa pentru păcatele noastre. Este o imagine a sfinţirii noastre progresive, şi a faptului că am fost înviaţi să trăim o viaţă nouă. Apoi, în sfârşit, este o declarare a credinţei noastre că vom fi glorificaţi ca şi chipul înviat al lui Isus Cristos. Orice biserică ce crede în regenerarea prin botez, sau că o persoană mântuită poate pierde mântuirea lui Dumnezeu, nu poate, atunci când botează, să prezinte cu acurateţe Evanghelia şi puterea ei de a mântui suflete. De fapt toţi cei care susţin că botezul este esenţial în mântuirea unui suflet, în esenţă, spun căci credinţa în sângele lui Isus Cristos nu este de ajuns să ierte păcatele şi să îl justifice complet pe credincios. Deci, în realitate, ei învaţă mântuirea prin fapte, care este cel mai rău fel de erezie.
Unde lipsesc oricare din cele patru cerinţe ale botezului scriptural, acesta trebuie privit ca fiind nescriptural, invalid şi străin. Toate botezurile false, administrate de autorităţi improprii trebuie respinse de bisericile baptiste, pentru ca acestea să rămână credincioase ca paznice ale rânduielilor. Acesta este în mod precis motivul pentru care baptiştii în veacurile trecute au fost numiţi anabaptişti, pentru că au rebotezat pe toţi cei care voiau să se alăture lor, şi făcând aşa, ei au declarat că nici un alt fel de biserici nu aveau autoritatea scripturală de a boteza.
ÎN CE CONSTĂ AFUNDAREA STRĂINĂ?
A
fundarea străină este un botez fals care nu îndeplineşte toate cele patru cerinţe ale botezului scriptural. De exemplu, când o biserică baptistă primeşte afundări ale baptiştilor arminieni sau afundări metodiste, nu numai că primesc botezul oficiat de o autoritate improprie, ci de asemenea primesc un botez care nu a fost făcut cu o motivaţie corectă. Amândouă grupările cred că un credincios poate să-şi piardă mântuirea ceea ce înseamnă că în botezul lor nu au putut să declare că au fost justificaţi de toate lucrurile. Cred într-o mântuire prin fapte, care trebuie respinsă de toţi baptiştii adevăraţi.
Mulţi baptişti încep să privească administrarea botezului de către bisericile fundamentaliste interdenominaţionale şi nondenominaţionale ca fiind valid. Aceste biserici se pare că cred în mântuirea prin har, botează prin afundare şi dau botezului un caracter pur simbolic. Cu toate acestea, ei nu au autoritatea bisericii scripturale care este absolut esenţială pentru un botez valid. Fiecare dintre aceste aşa numite biserici îşi trasează autoritatea de a exista într-un fondator uman care mai mult ca sigur s-a desprins de biserica protestantă. Iov 14:4 întreabă: „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul." Originea lor nu a fost niciodată validă sau curată pentru că aceste biserici nu au fost înfiinţate de o biserică baptistă scripturală, de aceea afundările lor sunt lipsite de autoritate şi de aceea toţi adevăraţii baptişti trebuie să le considere ca nefiind valide. Botezurile lor au fost administrate în afara sferei succesiunii bisericii de aceea trebuie să fie respinse neţinând cont de câte caracteristici şi semne baptiste ar putea avea ele. Anabaptiştii din vremurile străvechi au adoptat această poziţie chiar înainte ca modul de administrare al botezului să fi fost subiect de controverse. W.M. Nevins, autorul cărţii Alien Baptism and the Baptists (Botezul străin şi baptiştii) a scris în paginile 49-50 următoarele lucruri: „În anul 200 d. Cr., la o sută treizeci de ani după moartea lui Pavel, în vremea când mulţi dintre cei care au fost aproape contemporani cu Pavel erau încă în viaţă, găsim, după cum spun istoricii, că anabaptiştii se certau cu sectele eretice care mai târziu au format Biserica Romano-Catolică pe motivul botezului. Subiectul controversei nu a fost modul de administrare al botezului. Cei care se opuneau anabaptiştilor aveau botezul lor în care de asemenea persoana botezată era afundată în apă. Constroversa a apărut pentru că anabaptiştii nu au acceptat ca validă afundarea administrată de aceste secte eretice, spunând că ei nu au nici o autoritate să boteze şi insistau să afunde a doua oară pe cei care veneau la ei din aceste grupări. De aceea, aceste secte eretice s-au înfuriat, i-au numit anabaptişti (rebotezători) şi au organizat nişte concilii bisericeşti privitoare la această problemă."
Baptiştii au avut întotdeauna o poziţie puternică şi strictă în privinţa botezului, respingând toate afundările străine ca false şi nescripturale. Din acest motiv strămoşii noştri au fost urâţi, vânaţi, măcelăriţi, torturaţi şi ucişi atât de catolici cât şi de protestanţi. Acei baptişti apostaţi care primesc cu bună ştiinţă afundare străină, nu numai că repudiază credinţa înaintaşilor noştri cu privire la botez, dar de asemenea dau mâna cu bisericile nescripturale. Am putea spune la fel de bine că orice „evanghelie" sau „învăţătură" pe care o organizaţie religioasă o predică este bună, dacă spunem că orice „botez" este bun. Adevăraţii baptişti au fost caracterizaţi de-a lungul veacurilor trecute ca fiind aceia care se opun şi resping învăţăturile şi evangheliile false. Nu putem fi consecvenţi dacă respingem învăţăturile false ale altor grupări şi acceptăm, în acelaşi timp, botezul lor neautorizat.
În opinia mea, când o biserică baptistă apostată primeşte deschis şi cu bună ştiinţă afundare străină, ea şi-a pierdut dreptul de a administra rânduielile. Deci, alte biserici baptiste trebuie să considere rânduielile lor ca invalide fiindcă biserica ce primeşte afundare străină, chiar dacă ar fi fost organizată corect, a dat de bună voie mâna cu protestantismul şi în final cu catolicismul. Când primeşti botezul unei alte biserici, primeşti de asemenea şi sistemul ei de credinţă. În esenţă, ei spun că sunt o biserică cu aceeaşi credinţă şi practică. Adevăraţii baptişti trebuie să stea cu curaj împotriva unei asemenea falsităţi şi erori. Când o biserică baptistă primeşte botezurile administrate de o biserică baptistă apostată, care prin vot a decis să primească afundare străină, atunci ea primeşte afundare străină de la o biserică nescripturală. Când o astfel de biserică primeşte ca membrii pe cei din bisericile care au primit în mod deschis afundare străină, de fapt declară că sunt de acord cu acţiunile bisericii apostate. Biblia ne avertizează în mod foarte clar: „Să nu-ţi pui mîinile peste nimeni cu grabă: şi să nu te faci părtaş păcatelor altora: PE TINE ÎNSUŢI PĂZEŞTE-TE CURAT" (I Tim. 5:22). Dacă nu vrem să fim părtaşi la păcatele altor oameni, atunci cu siguranţă putem să deducem că nu trebuie să luăm parte la păcatele unei biserici apostate.
MOTIVELE PENTRU CARE BAPTIŞTII TREBUIE SĂ STEA TARI ÎMPOTRIVA TUTUROR AFUNDĂRILOR STRĂINE
A
primi de bună voie afundare străină înseamnă a sfida principiile Scripturii şi a risca a pierde prezenţa, puterea şi autoritatea lui Isus Cristos în bisericile noastre. Isus a promis prezenţa lui veşnică doar acelor biserici care vor continua să înveţe pe membrii lor să se conformeze cu tot ceea ce le-a poruncit El. Isus a părăsit biserica din Laodicea pentru că erau căldicei şi pentru că aveau impresia că nu le lipseşte şi nu le mai trebuie nimic. Nu voiau să-L urmeze pe Isus Cristos şi de aceea El se afla afară îndemnându-i să se pocăiască de răutatea lor. Nu contează cât de mare poate creşte o biserică prin primirea şi acceptarea afundării străine, dacă prezenţa Domnului Isus şi autoritatea Sa nu este acolo, gloria s-a îndepărtat de locul acela şi Dumnezeu a scris I-Cabod pe acea casă. De ce ar risca un baptist adevărat să piardă puterea şi prezenţa lui Dumnezeu, din cauză că a compromis adevărurile scumpe cu privire la biserica Domnului şi la botez? Mulţi îşi bat joc şi ridiculizează stricteţea poziţiei adevăraţilor baptişti cu privire la botez, dar noi nu facem altceva decât să luăm aminte la avertizarea solemnă pe care Isus a dat-o în Matei 5:19, care spune: „Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor."
Prin faptul că primeşte afundare străină, o biserică arată faptul că este de acord cu credinţa, doctrina şi practicile bisericii de la care primeşte membrii. Când recunoşti administrarea rânduielilor de către o altă biserică de fapt spui că eşti de acord cu ceea ce face şi este acea biserică. Amos 3:3 spune: „Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?" Cum se poate oare ca adevăraţii baptişti să se unească şi să meargă împreună cu aceia care cred în erezia bisericii universale, în mântuirea prin fapte, în regenerarea prin botez, în femei predicator, în revelaţii extra-biblice şi în mişcarea carismatică? Totuşi, aceasta este exact ceea ce fac unele biserici locale când primesc afundare străină, sau primesc botezul pe care bisericile baptiste apostate îl administrează. Nu poţi separa „o credinţă," de „un botez." Dacă sistemul de credinţă al unei biserici nu este pur şi scriptural atunci poţi fi sigur că aşa numitul lor botez va fi murdărit şi nu va avea validitate.
O biserică baptistă este asemănată cu o mireasă care este logodită cu mirele ei. Pavel a spus bisericii din Corint „Căci sunt gelos pe voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Cristos ca pe o fecioară curată" (II Cor. 11:2). Pentru ca mireasa să fie gata de căsătorie ea trebuie să se păstreze curată, fără pată şi pură. De fapt, cum trebuie ea să se menţină curată în timp ce aşteaptă venirea mirelui putem vedea în Efeseni 5:26, 27 unde se spune: „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă, prin Cuvînt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci sfîntă şi fără prihană." Ea nu are voie să comită adulter spiritual prin aderarea ei într-o unire nesfântă cu biserici nescripturale. Ea trebuie să rămână fără pată şi credincioasă mirelui ei, Isus Cristos. Dacă o biserică nu se va supune învăţăturilor celei mai fundamentale rânduieli a Noului Testament, mi-e foarte greu să cred că vor face parte din mireasa lui Isus Cristos. Când o biserică începe să primească afundare străină se murdăreşte şi se descalifică din postura de mireasă. Astfel de biserici de asemenea murdăresc alte biserici baptiste care primesc rânduileile lor ca fiind valide. Isus se va căsători cu o mireasă credincioasă care a fost foarte atentă în pregătirea şi păstrarea ei curată.
Când o biserică baptistă începe cu bună ştiinţă să primească afundare străină nu va fi mult până când îşi va pierde identitatea şi puritatea doctrinară de biserică baptistă. Botezul este unul din lucrurile care asigură unitatea doctrinară în interiorul unei biserici. Oricum, când o biserică slăbeşte poziţia privitoare botez, începe să primească tot felul de doctrine nescripturale printre membrii ei. Tot ceea ce trebuie să facă cineva, este să se uite la ce a făcut compromisul bisericilor Convenţiei Baptiste de Sud. Când ei au început să primească afundare străină a început decăderea lor doctrinară. Puţini dintre ei cred astăzi în continuitatea bisericii sau în doctrinele harului. Mulţi neagă autoritatea şi infailibilitatea Scripturii. Multe din aceste biserici au ordinat femei ca pastori şi diaconi. Majoritatea cred în erezia despre biserica universală invizibilă. Când o biserică baptistă primeşte afundare străină nu va fi mult până când va începe să primească şi să practice doctrine care sunt de asemenea străine de Scriptură. Dacă o biserică este gata să se compromită cu privire la botez, arată că este gata să se compromită cu privire la alte doctrine.
Când o biserică baptistă începe să primească în mod conştient afundare străină, se leapădă de credinţa premergătorilor ei şi calcă în picioare cu dispreţ sângele martirilor baptişti. Oricine are o cunoaştere adecvată despre istoria ecleziastică ştie că baptiştii din timpurile străvechi au fost torturaţi, mutilaţi şi martirizaţi pentru poziţia lor fără compromis faţă de botezul credincioşilor. Au fost gata să-şi dea viaţa pentru a putea păstra curate învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Acei baptişti care au primit afundare străină, îl dezonorează pe Domnul şi pe aceia care şi-au vărsat sângele pentru apărarea bisericii Lui şi a botezului scriptural. De mult sunt de părere că astfel de biserici are trebui să şteargă cuvântul baptist din numele lor şi să se declare în mod deschis că sunt fiice protestante ale curvei celei mari din Babilon. Când cineva s-a unit cu o curvă, fizic vorbind, este murdărit, după cum spune 1 Corinteni 6:15-16: „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Voi lua eu mădularele lui Cristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: ‚Cei doi se vor face un singur trup.’" Ce este adevărat în sfera fizică, este adevărat şi în sfera spirituală şi ecleziastică. Atunci când o biserică baptistă se uneşte cu fiicele curvei romane, primind afundările lor ca fiind valide, s-au murdărit şi au comis adulter spiritual. Bisericilor Domnului nu li se spune nicăieri să se unească cu curva cea mare sau cu fiicele ei. Mai degrabă oamenii lui Dumnezeu sunt îndemnaţi să se separe de ea în Apocalipsa 18:4 care spune: „Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‚Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!’"
POZIŢIA BAPTISTĂ ISTORICĂ FAŢĂ DE AFUNDAREA STRĂINĂ
P
ână acum am încercat să dovedesc cu ajutorul Scripturii de ce este greşit pentru adevăraţii baptişti să primească afundare străină de la organizaţii nescripturale. Acum aş vrea să aduc înaintea dumneavoastră date istorice ca să dovedesc că părinţii noştri baptişti au avut aceeaşi poziţie ca şi noi în ceea ce priveşte daunele afundării străine.
În anul 200 d.Cr., Tertullian s-a opus puternic botezului practicat de alte secte aşa cum se vede din limbajul său dur: „Pentru noi există unul, şi numai un singur botez. . . Ereticii, totuşi, nu au părăşie împreună cu grupul nostru, iarăşi simplul fapt al excluderii lor mărturiseşte că sunt din afară. Nu sunt legat să recunosc în ei nici un lucru care îmi este mie poruncit, . . . şi de aceea, nici botezul lor nu este acelaşi cu al nostru; fiindcă nu este la fel; un botez care, din moment ce nu îl au aşa cum trebuie, fără îndoială că nu îl au deloc; şi ceea ce nu au, nu poate fi pus la socoteală" (Părinţii Preniceeni, Vol. 3), p. 676.
Eusebiu, istoric al bisericii primare spune că bisericile plantate de Pavel şi de fraţii lui misionari în Capadocia, Asia Mică, Cilicia, Siria, Arabia, Mesopotamia, Pont, Galatia, Bitinia şi în ţările învecinate, incluzând chiar Africa şi Numidia au stat unite în respingerea afundării străine până în anul 259 d.Cr. (Eusebiu, Cartea 7, Capitolul 5, paginile 257-258).
Neander, istoricul erudit, relatează o întâmplare interesantă a unei dispute pe tema afundării străine, instigată de un episcop roman corupt, la paginile 318-319 în vol I:
„Dar, din nou, un episcop roman, Stephanus, care instigat de spiritul aroganţei bisericeşti, dominaţiei şi a râvnei fără pricepere, a pus pe această temă de discuţie o importanţă ieşită din comun. Din cauza aceasta, pe la sfârşitul lui 253 d.Cr. el a emis o sentinţă de excomunicare împotriva episcopilor (pastorilor) din Capadocia, Asia Mică, Galatia şi Cilicia, poreclindu-i anabaptişti, un nume, despre care puteau spune că nu îl meritau datorită principiilor lor; pentru că nu a fost dorinţa lor să administreze a doua oară botezul acelora care erau deja botezaţi, ci ei susţineau că botezul anterior dat de eretici nu putea fi recunoscut ca unul adevărat. Aceasta l-a determinat pe Ciprian, episcopul (pastorul), să propună această temă de discuţie la două sinoade, ţinute în Cartagina in anul 255 d.Cr., unul la care au luat parte 18 episcopi şi la celălălalt au luat parte 71 de episcopi (pastori); şi amândouă adunările s-au declarat în favoarea opiniilor lui Ciprian, că botezul ereticilor nu trebuie privit ca fiind valid."
Conform cu Mosheim, istoricul luteran, novaţienii au apărut în jurul anului 250 d.Cr. Din cauza purităţii vieţii pe care o trăiau au fost numiţi cathari, cei curaţi. Ei rebotezau pe toţi catolicii ce li se alăturau (Mosheim, Volumul 1, p. 203). Mai târziu au fost numiţi anabaptişti, de duşmanii lor. De fapt, ei îi mâniau aşa de tare pe catolici pentru că rebotezau pe toţi cei care veneau la ei, încât a fost semnat un edict împotriva lor în anul 413 d.Cr. Edictul spunea că orice persoană care era rebotezată şi toţi aceia care îi rebotezau, să fie pedepsiţi cu moartea. Din cauza acestei persecuţii grele, novaţienii au fugit în sudul Franţei unde mai târziu au fost cunoscuţi sub numele de waldenzi.
Este interesant de observat că poziţiile prezentate mai sus, au fost luate de bisericile străvechi înainte ca modul de administrare al botezului să devină un subiect de controversă. Bisericile străvechi au refuzat clar, să accepte afundarea acelor grupări care nu s-au aliniat cu ei în credinţă şi în practică. Acele biserici care au început să primească afundare străină au devenit, ceea ce astăzi este cunoscută ca Biserica Romano-Catolică. Oh, dacă acei baptişti moderni care primesc în bisericile lor afundare străină ar vedea nebunia şi severitatea compromisului lor cu eroarea în lumina istoriei! Cred că vechiul proverb încă este adevărat: „Singurul lucru pe care oamenii nu îl învaţă niciodată din istorie este că oamenii nu învaţă niciodată din istorie."
W.M. Nevins, în lucrarea sa minunată numită Alien Baptism and the Baptists (Botezul străin şi baptiştii), a scris cu privire la vechea grupare baptistă cunoscută sub numele de donatişti, la pagina 69:
„Donatiştii au apărut în Numidia în anul 311 d.Cr. şi s-au răspândit în Africa. Donatiştii şi novaţienii au fost aproape identici ca doctrină şi disciplină. Crispin, istoricul francez, a spus despre ei că împreună susţineau: \'În primul rând curăţia membrilor bisericii, afirmând că nimeni nu trebuie să fie primit în biserică dacă nu este un credincincios şi sfânt adevărat. În al doilea rând au susţinut curăţia disciplinei bisericeşti. În al treilea rând au pus accentpe independenţa fiecărei biserici. În al patrulea rând, botezau din nou pe toţi aceia despre ale căror botezuri erau motive de îndoială.\' De aceea, au fost numiţi rebotezători şi anabaptişti."
Paulicienii au fost o altă grupare de baptişti de demult care au respins toate afundările străine şi au apărat biserica Domnului înainte de Reforma protestantă. Ei nu au privit pe aceia care făceau parte din alte grupări religioase ca fiind parte din biserica adevărată. Ei afundau pe toţi cei care veneau în adunarea lor din alte grupări religioase. Mulţi istorici bisericeşti i-au considerat pe paulicieni ca fiind unii şi aceiaşi cu albigenzii, o altă grupare baptistă străveche.
Albigenzii şi waldenzii au fost grupări baptiste străvechi care trăiau în sudul Franţei. Au fost greu persecutaţi de romano-catolici din cauza poziţiei lor faţă de adevăr, pe care îl apărau cu înverşunare. Aceştia au existat cu mult timp înainte ca Reforma protestantă să apară şi au stat tari în principiul botezului credincioşilor. Ei rebotezau pe toţi cei care veneau în părtăşia lor de la catolici. Au fost consideraţi ca fiind anabaptiştii zilelor lor de istoricii bisericeşti din cauza poziţiei lor foarte stricte cu privire la botezul baptist.
J.R. Graves într-un articol intitulat A Landmark our Fathers Set a scris: „Bullinger, un distins istoric protestant, în anul 1540, ne spune ce considerau baptiştii ca fiind ÎNDEPĂRTAREA EXTERIOARĂ DE ANTICRIST. El spune: ‚Anabaptiştii cred despre ei că sunt SINGURA BISERICĂ ADEVĂRATĂ A LUI CRISTOS şi acceptată de Dumnezeu; şi învaţă că cei care prin botez sunt primiţi în bisericile lor NU TREBUIE SĂ AIBĂ COMUNIUNE (părtăşie) cu (aceia care se numesc) evanghelici, sau cu oricine altcineva, pentru că bisericile noastre (adică protestante evanghelice sau reformate) NU SUNT BISERICI ADEVĂRATE CU NIMIC MAI MULT DECÂT CELE ALE CATOLICILOR.’" (Landmarkism), p. 48.
Timpul şi spaţiul nu-mi dau voie să prezint mărturiile bogumililor, menoniţilor, arnoldiştilor, lolarzilor şi petrobrusienilor care au stat tari în adevărul botezului credincioşilor şi îi botezau pe toţi aceia care veneau în părtăşia lor de la alte grupări, indiferent dacă erau stropiţi s-au afundaţi. Trebuie să mă grăbesc să trec la mărturia baptiştilor englezi de după Reforma protestantă.
Baptiştii englezi nu considerau Biserica Anglicană ca o biserică a Domnului Isus Cristos. Ei o numeau fiică a curvei Romano-Catolice, chiar dacă Biserica Anglicană a continuat să boteze prin afundare o sută de ani după Reforma protestantă. Anabaptiştii englezi, pe nedrept numiţi aşa, au refuzat botezul Bisericii Angliei.
John Owen, eruditul scriitor puritan, a spus despre baptiştii englezi în Volumul 13 a lucrărilor sale, pagina 184:
„Donatiştii rebotezau pe toţi aceia care veneau în societăţile (bisericile) lor, deoarece ei credeau că orice administrare a rânduielilor în afara adunărilor lor era nulă, şi erau considerate de Dumnezeu ca inexistente. Anabaptiştii noştri englezi fac acelaşi lucru."
Baptiştii englezi erau atât de fermi în ceea ce credeau încât ei nu permiteau membrilor lor să fie înmormântaţi într-un cimitir care aparţinea Bisericii Anglicane. Ei îi considerau pe predicatorii Bisericii Anglicane ca eretici nebotezaţi şi nu mergeau niciodată să-i asculte de frică să nu fie vinovaţi de comiterea adulterului spiritual. Şi nici nu le dădeau voie acestor descendenţi ai papalităţii să predice în bisericile baptiste. Ei nu numai că se împotriveau cu tărie afundării străine, ci se împotriveau totodată oricărei erori atât în doctrină cât şi în practică.
Faptele istorice dovedesc că baptiştii de pe teritoriul american s-au împotrivit cu tărie afundării străine cu mult înainte ca eforturile eroice ale lui J.R. Graves şi J.M. Pendleton să fie puse în aplicare.
J.H. Grime în excelenta sa carte History of Alien Immersion and Valid Baptism, la paginile 28-29 scrie cu privire la o biserică, ce era afiliată la Asociaţia din Philadephia:
„În procesele lor verbale din 1787, Biserica [Baptistă] Nr. 1 din New York, a pus următoarea întrebare: \'Ar trebui să primim în bisericile noastre, ca membru, pe cineva care spune că a fost botezat anterior prin afundare pe baza mărturisirii credinţei lui în Cristos, dar, în acelaşi timp mărturiseşte că persoana care a administrat rânduiala, în acel moment, nu a fost nici ordinată pentru lucrare şi nici botezată prin afundare, ci doar aleasă şi chemată de o societate religioasă pentru a sluji oficial ca învăţător sau lucrător al lor?
Răspunsul la această întrebare a fost lăsat pentru următoarea întâlnire a asociaţiei, pentru ca ei să aibă un an întreg să se gândească la problemă; şi acest răspuns să fie un rezultat al unei gândiri mature. La următoarea întâlnire a asociaţiei (1788) au răspuns: \'Considerăm un astfel de botez ca nul şi neavenit.\'
‚În primul rând o persoană care nu a fost botezată trebuie descalificată pentru administrarea botezului altora, în special dacă este şi neordinat.’
‚În al doilea rând, a accepta un astfel de botez ca fiind autentic, ar face FĂRĂ VALOARE TOATE RÂNDUIELILE LUI CRISTOS, AR ÎMPROŞCA CU DISPREŢ AUTORITATEA LUI ŞI AR TINDE LA CONFUZIE...’
‚În al treilea rând, de aceeaşi părere au fost şi asociaţiile dinaintea noastră; care au negat asemenea botezuri în 1729, 1732, 1744, 1749 şi 1768.’
‚În al patrulea rând pentru că un astfel de administrator nu are însărcinarea să boteze, deoarece cuvintele trimiterii au fost adresate apostolilor, ŞI SUCCESORILOR LOR ÎN LUCRARE, PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUMII ŞI ACEŞTIA SUNT CEI PE CARE BISERICA LUI CRISTOS ÎI ALEGE PENTRU îNTREAGA MUNCĂ A LUCRĂRII.’"
Din citatul de mai sus se vede foarte clar că cea mai veche asociaţie baptistă, a condamnat în mod constant, ca fiind nescripturală primirea afundării străine, orice formă ar fi îmbrăcat aceasta.
În 1839 o întrebare cu privire la afundarea străină a fost pusă înaintea Asociaţiei Sandy Creek din Carolina de Nord, din partea Bisericii „Pleasant Grove Baptist." Următorul citat este luat din cartea Purefoy\'s History of the Sandy Creek Association, paginile 122 şi 179:
„Este în acord cu spiritul evangheliei şi în acord cu Scriptura, ca o biserică baptistă nou testamentală să primească în părtăşia ei orice membru sau membrii ai altei denominaţiuni, care au fost botezaţi prin afundare, fără a-i boteza din nou?"
„Răspuns: Credem că nu. Votul asupra acestei întrebări a fost unanim. Baptiştii sunt singura denominaţie care nu este vinovată de crearea unei schisme când a apărut ca biserică. Ei au existat înainte de orice denominaţie pedobaptistă. Baptiştii nu au ieşit dintr-o altă denominaţie. Toate celelalte denominaţii s-au rupt fie de Roma, fie s-au despărţit între ele; ei au adus dezbinare când au apărut şi în loc să privim botezul lor ca fiind valid ei ar trebui însemnaţi şi evitaţi pentru că au cauzat dezbinare (Rom. 16:17).
\"Noi nu putem admite validitatea botezului lor fără a admite că sunt biserici adevărate, scripturale şi evanghelice, dacă facem aceasta, ne descalificăm pe noi ca biserică, pentru că Dumnezeu a instaurat sau a autorizat numai o singură denominaţie creştină. Nu El este autorul confuziei şi denominaţiilor antagoniste... Rânduielile nu pot fi administrate în mod valid şi de baptişti şi de pedobaptişti. Dumnezeu este autorul doar al unei singure biserici, de aceea nu putem primi membrii pe baza botezului administrat de ei, fără să respingem rânduielile administrate de noi înşine.\"
Jesse Mercer, un baptist din Georgia, a scris o scrisoare adresată membrilor Asociaţiei din Georgia în 1811. Cele ce urmează sunt fragmente care privesc poziţia lui despre afundarea străină, luate din autobiografia lui:
\"Motivele noastre pentru respingerea botezului prin afundare, când e administrat de lucrători pedobaptişti, sunt:
I- Faptul că ei sunt legaţi de \"biserici\" care sunt evident în afara succesiunii bisericilor apostolice: şi, prin urmare, în afara trimiterii apostolice.
II- Faptul că ei şi-au luat autoritatea prin ordinarea de către episcopii Romei, sau de la persoane care şi-au luat ei singuri autoritatea de a ordina...
„Nu cunoaştem nici un botez administrat de predicatori pedobaptişti care să nu aibe unul sau ambele defecte de mai sus; oricare dintre cazuri noi le considerăm suficiente pentru a le descalifica din postura de botezuri scripturale. De aceea, susţinem că administrările lor sunt invalide."
Asociaţia Red River din Louisiana a fost constituită în 1848 şi a pus în mărturisirea ei de credinţă următoarele:
„Hotărâre –autoritatea unei biserici baptiste nou testamentale este o condiţie esenţială pentru a autoriza pe cineva să administreze botezul.
Hotărâre –afundările făcute de adminstratori neautorizaţi de o astfel de biserică nu trebuie primite de baptişti\" (Alien Baptism and the Baptists), p. 131.
Ceea ce este important din toate citatele de mai sus nu este doar poziţia constantă a baptiştilor americani împotriva afundării străine, ci şi că aceste declaraţii au fost făcute înainte ca J.R. Graves să înceapă să scrie despre vechile hotare ale credinţei baptiste. Oponenţii noştri spun, fără a avea dreptate, că principiile descrise în Resetting an Old Landmark nu au început decât odată cu apariţia pe scenă a lui J.R. Graves şi J.M. Pendleton. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Aceste principii au fost îmbrăţişate de baptiştii din vremurile străvechi după cum a fost arătat şi în cele de mai sus. Graves şi Pendleton au fost doar folosiţi de Dumnezeu să îi cheme pe baptiştii adevăraţi înapoi la poziţia biblică a premergătorilor lor.
Sunt complet de acord cu poziţia pe care a luat-o în 1880 Asociaţia Greenup din Kentucky, când a spus:
\"S-a hotărât că nu vom coresponda cu alte asociaţii care vor primi afundare străină.\" (Alien Baptism and the Baptists de W.M. Nevins), p. 133.
Premergătorii noştri au fost gata să se opună răului afundării străine fără a ţine cont de consecinţe. Baptiştii, astăzi trebuie să stea tari şi uniţi împotriva ereziei afundării străine în toate formele ei. Nu trebuie să ne fie frică de ce vor spune sau face alţii. Trebuie să luăm aceeaşi poziţie pe care vechii baptişti martiri au luat-o şi să ne luptăm pentru \"credinţa care a fost dată sfinţilor.\"
CONCLUZIE
Î
n timp ce am scris acest tratat a trebuit să-mi verific în mod constant motivele pentru care scriu împotriva afundării străine. Cred că am încercat să-L onorez pe Dumnezeu prin expunerea simplă a adevărurilor botezului baptist şi motivele pentru care trebuie să ne împotrivim afundării străine în toate formele ei. Dorinţa mea a fost să fac de cunoscut adevărul în dragoste. Acest tratat nu a fost scris cu răutate împotriva nimănui, ci cu dorinţa sinceră de a vedea baptiştii care au greşit cum se întorc de la căile lor compromiţătoare.
Am încercat să înţeleg de ce baptiştii au început să se compromită cu catolicismul, protestantismul şi mişcarea carismatică primind afundare străină. Singurele concluzii la care am ajuns sunt cele ce urmează. În primul rând, ei au fost gata să sacrifice adevărul pe altarul compromisului de dragul unor biserici mari. Şi-au vândut dreptul întâiului născut pentru un blid de linte protestantă şi ecumenică, ceea ce este cu adevărat un schimb prost. În al doilea rând, ei vor să semene mai mult cu copiile lor protestante de dragul aparenţei erudiţiei şi popularităţii. Sunt gata să-şi piardă identitatea pentru a se alinia împreună cu biserici false. În al treilea rând, au pus ceea ce ei numesc \"dragoste\" deasupra adevărului. Dragostea se bucură în adevăr dar niciodată nu sacrifică adevărul.
Pentru aceia care primesc deschis afundare străină, direct sau indirect, vă rog să răspundeţi următoarelor întrebări. Ce speraţi să obţineţi prin părăsirea doctrinei sacre a botezului? La ce vă va folosi să primiţi membrii de la biserici care nu sunt construite pe aceleaşi principii pe care voi spuneţi că staţi? Dacă biserica voastră este într-adevăr umplută de Duhul Sfânt nu credeţi că aceia care cer să fie membrii la voi s-ar lăsa bucuroşi botezaţi scriptural pentru a fi un membru al bisericii Domnului? Dacă trebuie să persistaţi în primirea afundărilor străine, atunci faceţi un lucru onorabil şi înlăturaţi cuvântul baptist din numele bisericilor voastre, ca să nu-i înşelaţi pe adevăraţii baptişti care încearcă să fie de partea adevărului.
În sfârşit, mă rog pentru toţi baptiştii adevăraţi, să fie atenţi la calul troian din mijlocul nostru. Mulţi se compromit mai mult ca niciodată. Aceia care au stat în picioare ani de zile acum se clatină. Fie ca Domnul să binevoiască să ridice un grup de biserici baptiste adevărate care să refuze să lase afundarea străină să intre în bisericile lor, direct sau indirect. Fie ca Dumnezeu să dea tuturor baptiştilor adevăraţi harul de a asculta avertizările date de apostolul Pavel când a scris cele de mai jos:
„Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii, pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei." (Rom. 16:17)
„Aşadar, fraţilor, rămîneţi tari şi ţineţi învăţăturile, pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră." (II Tes. 2:15)
„În Numele Domnului nostru Isus Cristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe care le-aţi primit de la noi." (II Tes. 3:6)
De Tom ROSS
„Nu muta hotarul cel vechi, pe care l-au aşezat părinţii tăi." (Prov. 22:28)
„Un Domn, o credinţă, un botez" (Ef. 4:5)
D
atorită greşelilor, neglijenţei, compromisului şi liberalismului, dintotdeauna baptiştii au avut responsabilitatea de a reafirma ceea ce au crezut de-a lungul timpului. Baptiştii nu trebuie să presupună că toată lumea înţelege poziţia lor despre diversele doctrine găsite în Biblie. Şi zilele în care trăim nu fac excepţie de la această regulă.
În ultimii ani, s-au născut multe controverse asupra celei mai fundamentale rânduieli a Noului Testament, botezul scriptural. Orice cercetător în istoria ecleziastică ştie că acest subiect al botezului a fost întotdeauna asociat cu controverse şi dezbateri aprinse. Cei pe care i-am identifica astăzi ca baptişti, au pretins întotdeauna că numai ei au autoritatea să ducă la îndeplinire trimiterea, aşa cum a fost dată de Cristos în totalitatea şi plinătatea ei. Adevăraţii baptişti au respins întotdeauna rânduielile şi ordinările Bisericii Romano-Catolice şi a fiicelor ei protestante. Anumite persoane pot predica cu succes Evanghelia şi învăţa pe alţii parte din adevăr, însă doar adevăratele biserici baptiste au, de la Isus Cristos, autoritatea de a boteza. Responsabilităţile subliniate de Cristos în marea trimitere pot fi îndeplinite doar de biserica pe care Isus a pornit-o în timpul lucrării Sale pământeşti şi căruia El i-a promis continuitate. A existat o succesiune sfântă de biserici baptiste din vremea lui Cristos şi până astăzi care au luptat „pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor" (Iuda 3). Mulţi au fost torturaţi, bătuţi, arşi pe rug, spânzuraţi, traşi în ţeapă şi umiliţi public pentru că susţineau „Un Domn, o credinţă, un botez."
De-a lungul secolelor au existat întotdeauna baptişti doar cu numele care au fost gata să compromită adevărurile Scripturii în schimbul puterii, prestigiului sau în schimbul unui număr mai mare de credincioşi în bisericile lor. Aceşti baptişti apostaţi sunt asemeni israeliţilor din zilele lui Ieremia, care nu au luat aminte la avertismentul lui Dumnezeu de a umbla pe vechile căi, aşa cum arată Ieremia 6:16: „Aşa vorbeşte Domnul: ‚Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!’ DAR EI RĂSPUND: ‚NU VREM SĂ UMBLĂM PE ELE!’" Este datoria tuturor bisericilor baptiste şi păstorilor adevăraţi să se opună baptiştilor apostaţi din zilele noastre care caută să deschidă noi cărări, în loc să urmeze vechea cale arătată în Scriptură. Multe dintre aşa numitele biserici baptiste au înlăturat vechiul hotar al botezului scriptural şi au primit în mod deschis şi cu bucurie în bisericile lor afundări străine. Acest fapt este dominant în bisericile afiliate la Convenţia Baptistă de Sud [a Statelor Unite –n.tr.]. Câteva dintre ele au făcut public printr-un vot al bisericii că vor primi în rândurile lor orice persoană care cere să fie membră şi a fost botezată prin afundare, neţinând cont de denominaţia din care vin. Procedând astfel, aceşti baptişti apostaţi au fost de acord să coopereze cu carismaticii, „ucenicii" [urmaşii lui Alexander Campbell –n. tr.], penticostalii şi protestanţii şi să le recunoască afundarea. Au încetat să mai susţină „un Domn, o credinţă, un botez," şi în concepţia mea nu mai pot fi considerate biserici baptiste scripturale. Când o biserică baptistă în mod conştient primeşte afundare străină, autoritatea ei de a administra rânduielile lăsate de Isus, a fost pierdută în mod voluntar. Au declarat tuturor că identitatea lor şi diferenţa doctrinară ca baptişti, au fost predate când au permis ca fortăreaţa botezului scriptural să fie făcută una cu pământul. Din acest punct devine datoria solemnă a adevăratelor biserici baptiste să mustre bisericile care au greşit în acest fel respingând rânduielile lor şi considerând autoritatea lor ca fiind nulă şi neavenită. I Timotei 5:20-21 spune: „Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Cristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gînd mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire." Trebuie să ne opunem răului acesta, afundarea străină şi trebuie să ne opunem tuturor acelora care o acceptă chiar dacă asta ar însemna să luptăm împotriva noastre cele mai apropiate sau cu cei mai dragi prieteni. Isus a spus: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei 10:37-38).
CERINŢELE BOTEZULUI SCRIPTURAL
B
otezul a fost dintotdeauna rânduiala care i-a distins pe baptiştii adevăraţi de toate celelalte grupări religioase. De-a lungul veacurilor baptiştii sunt singurii care pot susţine sincer că au susţinut „un Domn, o credinţă, un botez" (Ef. 4:5). Fiecare din cele trei segmante trebuie privit ca o parte complexă a întregului verset. Aceste concepte: „Un Domn, o credinţă, un botez" sunt legate împreună într-un mod foarte complex şi nu pot fi separate dacă o biserică baptistă vrea să-şi menţină unitatea şi puritatea doctrinară. Permiteţi-mi să ilustrez ceea ce spun. Isus este Capul şi Domnul fiecărei biserici a Lui. Baptiştii sunt singurul grup care nu îşi trasează autoritatea de a exista în Biserica Romano-Catolică sau la vreun fondator omenesc. Chiar şi istorici protestanţi au încuviinţat acest fapt. Pentru că Isus Cristos este Domnul şi Capul bisericilor Lui, El le-a investit pe fiecare cu „o credinţă," sistemul adevărului şi doctrinei care trebuie să fie învăţată şi practicată în bisericile Domnului. I Timotei 3:15 spune: „Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului cel viu, STÂLPUL ŞI TEMELIA ADEVĂRULUI." Dacă biserica Domnului este stâlpul şi temelia adevărului atunci trebuie să fie locul unde adevărul este susţinut şi înălţat şi nu locul unde acesta este dărâmat. Ca baptişti adevăraţi, trebuie să urmăm îndemnul din Iuda 3, care spune: „m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor." Unul din modurile în care ne luptăm pentru credinţă şi susţinem adevărul este să cerem tuturor care vin în bisericile noastre să aibă acel „un botez" despre care Pavel a scris în Efeseni 4:5. Există un singur fel de botez care îndeplineşte toate cerinţele scripturale, şi acela este botezul baptist. Toate celelalte trebuie să fie respinse ca fiind nule şi neavenite, altfel nu vom reuşi să menţinem integritatea şi puritatea noastră doctrinară. Când o biserică începe să primească afundare străină, Îl dezonorează pe Acel „Domn," şi eşuează în a lupta pentru „o credinţă" recunoscând alte botezuri decât botezul baptist ca fiind valide. În esenţă validează de fapt falsitatea şi eroarea. Mi-e teamă că foarte multe biserici şi pastori nu au reuşit să înveţe cerinţele botezului scriptural care, în schimb, a rezultat în laxitate doctrinară.
Prima cerinţă a botezului scriptural este că trebuie să fie administrat de autoritatea potrivită. Botezul nu este o rânduială creştină ce poate fi îndeplinită de oricine, ci este o rânduială a bisericii ce trebuie îndeplinită pe baza autorităţii bisericii locale. Când Isus a dat marea trimitere nu a dat-o apostolilor ca şi creştini individuali, ci a dat-o bisericii, ca să fie îndeplinită până El se va întoarce. Dacă ar fi dat-o apostolilor, ca şi creştini individuali atunci eficacitatea şi validitatea acestei porunci ar fi pierit odată cu ei. Dar Matei 28:19-20 spune: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin." Singurul botez recunoscut şi autorizat de Dumnezeu este botezul lui Ioan. Toţi membrii primei biserici primare au primit botezul lui Ioan, chiar şi Capul şi Fondatorul bisericii, Isus Cristos, care a mers 90 de kilometri ca să poată fi botezat de autoritatea potrivită. Isus a crezut aşa de tare în botezul baptist, încât a declarat că aceia care îl respingeau, de fapt respingeau planul lui Dumnezeu. În Luca 7:29-30, spune: „Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui." Traducerea Trinitarian Bible Society spune: „Şi când L-a auzit tot poporul şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, şi au fost botezaţi cu botezul lui Ioan. Dar Fariseii şi învăţătorii Legii au respins planul lui Dumnezeu cu privire la ei, şi nu au fost botezaţi de el." Toţi romano-catolicii, protestanţii, neo-protestanţii, „ucenicii," şi carismaticii au respins planul lui Dumnezeu cu privire la botezul scriptural. De aceea toţi baptiştii adevăraţi trebuie să considere administrarea rânduielilor de către aceştia, nulă şi neavenită.
Autoritatea şi puterea de a îndeplini marea trimitere a fost dată sau transferată de Cristos Bisericii Lui înainte ca El să se înalţe la cer. Pilda din Marcu 13:34 ilustrează foarte bine ceea ce spun: „Se va întîmpla ca şi cu un om plecat într-altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, şi porunceşte portarului să vegheze." Isus a plecat departe înălţându-se la dreapta Tatălui Său în împărăţia celui de-al treilea cer. A lăsat autoritatea de a îndeplini lucrarea Sa casei Lui, care este biserica cum spune şi I Timotei 3:15. Servitorii care se află în casă trebuie să îndeplinească cu atenţie poruncile Stăpânului până când El se va întoarce şi li se porunceşte să vegheze şi să se roage cu toată vigilenţa. Nici o biserică nu poate să susţină că are autoritate scripturală să administreze rânduielile dacă nu au primit această autoritate de la o biserică baptistă deja existentă. Tot aşa cum Isus a transferat autoritate bisericii Sale, fiecare biserică baptistă nou formată trebuie să îşi primească autoritatea de la o biserică baptistă deja existentă. De aceea putem citi în cartea Faptele Apostolilor că misionarii au fost trimişi de biserici locale ca să facă alte biserici de aceeaşi credinţă şi practică. Fiecare biserică a Domnului Isus Cristos este asemănată cu un trup (I Cor. 12). Un trup este un organism viu care îşi trage viaţa de la un alt trup care deja există şi funcţionează pe deplin. După cum fiecare plantă sau fiinţă generează altele de acelaşi fel în fiecare domeniu al creaţiei lui Dumnezeu, tot aşa, fiecare biserică baptistă trebuie să fie organizată de o altă biserică baptistă deja existentă. Asta înseamnă că bisericile înfiinţate de predicatori, evanghelişti care nu vin din partea unei biserici, sau de instigatori la dezbinări în biserică, nu au fost înfiinţate corect şi nu au autoritate bisericească de a administra rânduielile. Fără astfel de autoritate, nici o biserică nu poate administra corect rânduielile, aşa cum acestea au fost date de Cristos. În plus, aceia care, cu bună ştiinţă, primesc afundare străină îşi pierd dreptul şi autoritatea de a administra rânduilelile. Acolo unde nu este autoritate a bisericii nu poate să existe nici botez. Din moment ce fiecare denominaţie protestantă sau neo-protestantă îşi trasează autoritatea de a exista în curva cea mare sau într-un fondator uman, rânduielile lor trebuie privite de către toţi baptiştii adevăraţi ca invalide şi nescripturale.
A doua cerinţă pentru un botez scriptural este că trebuie făcut în modul corect, adică prin afundare. Singurul mod de botez înfăţişat în Scriptură este acela al afundării complete a credinciosului în apă. Nu există nici măcar un verset în Scriptură care să valideze metodele nescripturale de stropire sau turnare a apei. În Romani 6 actul botezului este asemănat cu o îngropare. Toată lumea ştie că atunci când cineva este îngropat, nu se aruncă doar câţiva bulgări de ţărână peste el, ci acesta este acoperit complet de pământ. Când Ioan l-a botezat pe Isus, Scriptura spune că: „De îndată ce a fost botezat, Isus A IEŞIT AFARĂ DIN APĂ" (Matei 3:16). Înainte ca Isus să poată ieşi din apă, trebuia mai întâi să intre în apă. Dacă autoritatea potrivită şi modul potrivit de administrare al botezului nu sunt importante, cum susţin unii în mod greşit, de ce a mers Isus pe jos 90 de kilometri ca să fie botezat de Ioan în râul Iordan? Dacă administratorul şi modul botezului nu sunt importante, atunci Isus ar fi putut cere oricărui om să îl stropească sau să toarne puţină apă şi să-L declare botezat. Cu toate acestea, Isus a fost botezat de autoritatea pe care Dumnezeu a numit-o şi în maniera în care Dumnezeu a rânduit-o, şi de aceea Matei 3:17 spune: „Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: ‚Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.’" Botezul baptist este singurul botez pe care Dumnezeu îl recunoaşte şi cu care El este mulţumit. Orice cult ce sfidează porunca lui Dumnezeu prin practicile lor nescripturale de stropire sau turnare de apă, trebuie privită, în ceea ce priveşte botezul, ca anticreştină. De aceea, nici o biserică baptistă adevărată nu poate accepta administrarea rânduielilor de către acestea. Ar trebui de asemenea să fie evident faptul că o biserică baptistă adevărată nu poate primi afundarea unor grupări care s-au desprins din aceia care practică stropirea sau turnarea.
A treia cerinţă a botezului scriptural este că acesta trebuie să fie administrat unui subiect potrivit. Doar aceia care şi-au mărturisit credinţa în Isus Cristos pot fi candidaţi pentru botez. Aceasta înseamnă că persoana trebuie să fie mântuită înainte să intre în apa botezului. Fiecare catolic şi protestant care stropeşte sau toarnă apă pe un copil mic batjocoreşte rânduiala botezului. Fiecare „ucenic" care botează păcătoşi pentru ca aceştia să devină credincioşi, de asemenea îşi bate joc de rânduiala botezului. Doar aceia care au crezut cu adevărat şi care au fost mântuiţi au fost botezaţi în cartea Faptele Apostolilor. Adevăraţii baptişti au apărat întotdeauna învăţătura botezului credincioşilor. O persoană trebuie să fie salvată, justificată, curăţită şi iertată prin credinţa în sângele scump al lui Isus Cristos înainte ca ea să intre în apa botezului. Nu e nici o urmă de dovadă în Noul Testament care să susţină învăţătura anticreştină a botezului copiilor mici, sau a ereziei sale gemene a regenerării prin botez. Fapte 8:12 spune: „Dar cînd AU CREZUT pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Cristos, au fost botezaţi, atît bărbaţi cît şi femei." Trebuie observat că Duhul Sfânt a subliniat că bărbaţi şi femei care au crezut au fost botezaţi. Nu e nici o menţiune în acest verset despre copii mici necredincioşi. După ce famenul Etiopian a fost mântuit, Fapte 8:36-37 spune: „Pe cînd îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ‚Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?’ Filip a zis: ‚Dacă crezi din toată inima, se poate.’ Famenul a răspuns: ‚Cred că Isus Cristos este fiul lui Dumnezeu.’" Dacă famenul nu ar fi fost un credincios justificat şi posesor al vieţii veşnice Filip nu l-ar fi botezat. Dacă ar fi să duc cititorul cu gândul, două sute de ani înapoi în timp, am găsi că baptiştii au fost singura denominaţie care botezau doar pe aceia care credeau. De aceea oricare din celelate grupări religioase care au evoluat de atunci şi care practică afundarea, trebuie privite ca nescripturale şi invalide cu privire la botez.
A patra cerinţă a botezului scriptural este că trebuie să fie făcut cu o motivaţie corectă. Actul botezului este pur simbolic, nu are nici un fel de calităţi mântuitoare, şi nici nu transmite harul persoanei care se botează. Botezul este un act prin care credinciosul îşi mărturiseşte credinţa. Romani 6:3-6 arată clar scopul simbolic al botezului, folosind cuvintele „DUPĂ CUM:" „Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte ASEMĂNĂTOARE cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere ASEMĂNĂTOARE cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului." Din acest pasaj de Scriptură, botezul este o imagine a justificării noastre. Am murit împreună cu Cristos, ceea ce înseamnă că El a plătit pe deplin pedeapsa pentru păcatele noastre. Este o imagine a sfinţirii noastre progresive, şi a faptului că am fost înviaţi să trăim o viaţă nouă. Apoi, în sfârşit, este o declarare a credinţei noastre că vom fi glorificaţi ca şi chipul înviat al lui Isus Cristos. Orice biserică ce crede în regenerarea prin botez, sau că o persoană mântuită poate pierde mântuirea lui Dumnezeu, nu poate, atunci când botează, să prezinte cu acurateţe Evanghelia şi puterea ei de a mântui suflete. De fapt toţi cei care susţin că botezul este esenţial în mântuirea unui suflet, în esenţă, spun căci credinţa în sângele lui Isus Cristos nu este de ajuns să ierte păcatele şi să îl justifice complet pe credincios. Deci, în realitate, ei învaţă mântuirea prin fapte, care este cel mai rău fel de erezie.
Unde lipsesc oricare din cele patru cerinţe ale botezului scriptural, acesta trebuie privit ca fiind nescriptural, invalid şi străin. Toate botezurile false, administrate de autorităţi improprii trebuie respinse de bisericile baptiste, pentru ca acestea să rămână credincioase ca paznice ale rânduielilor. Acesta este în mod precis motivul pentru care baptiştii în veacurile trecute au fost numiţi anabaptişti, pentru că au rebotezat pe toţi cei care voiau să se alăture lor, şi făcând aşa, ei au declarat că nici un alt fel de biserici nu aveau autoritatea scripturală de a boteza.
ÎN CE CONSTĂ AFUNDAREA STRĂINĂ?
A
fundarea străină este un botez fals care nu îndeplineşte toate cele patru cerinţe ale botezului scriptural. De exemplu, când o biserică baptistă primeşte afundări ale baptiştilor arminieni sau afundări metodiste, nu numai că primesc botezul oficiat de o autoritate improprie, ci de asemenea primesc un botez care nu a fost făcut cu o motivaţie corectă. Amândouă grupările cred că un credincios poate să-şi piardă mântuirea ceea ce înseamnă că în botezul lor nu au putut să declare că au fost justificaţi de toate lucrurile. Cred într-o mântuire prin fapte, care trebuie respinsă de toţi baptiştii adevăraţi.
Mulţi baptişti încep să privească administrarea botezului de către bisericile fundamentaliste interdenominaţionale şi nondenominaţionale ca fiind valid. Aceste biserici se pare că cred în mântuirea prin har, botează prin afundare şi dau botezului un caracter pur simbolic. Cu toate acestea, ei nu au autoritatea bisericii scripturale care este absolut esenţială pentru un botez valid. Fiecare dintre aceste aşa numite biserici îşi trasează autoritatea de a exista într-un fondator uman care mai mult ca sigur s-a desprins de biserica protestantă. Iov 14:4 întreabă: „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul." Originea lor nu a fost niciodată validă sau curată pentru că aceste biserici nu au fost înfiinţate de o biserică baptistă scripturală, de aceea afundările lor sunt lipsite de autoritate şi de aceea toţi adevăraţii baptişti trebuie să le considere ca nefiind valide. Botezurile lor au fost administrate în afara sferei succesiunii bisericii de aceea trebuie să fie respinse neţinând cont de câte caracteristici şi semne baptiste ar putea avea ele. Anabaptiştii din vremurile străvechi au adoptat această poziţie chiar înainte ca modul de administrare al botezului să fi fost subiect de controverse. W.M. Nevins, autorul cărţii Alien Baptism and the Baptists (Botezul străin şi baptiştii) a scris în paginile 49-50 următoarele lucruri: „În anul 200 d. Cr., la o sută treizeci de ani după moartea lui Pavel, în vremea când mulţi dintre cei care au fost aproape contemporani cu Pavel erau încă în viaţă, găsim, după cum spun istoricii, că anabaptiştii se certau cu sectele eretice care mai târziu au format Biserica Romano-Catolică pe motivul botezului. Subiectul controversei nu a fost modul de administrare al botezului. Cei care se opuneau anabaptiştilor aveau botezul lor în care de asemenea persoana botezată era afundată în apă. Constroversa a apărut pentru că anabaptiştii nu au acceptat ca validă afundarea administrată de aceste secte eretice, spunând că ei nu au nici o autoritate să boteze şi insistau să afunde a doua oară pe cei care veneau la ei din aceste grupări. De aceea, aceste secte eretice s-au înfuriat, i-au numit anabaptişti (rebotezători) şi au organizat nişte concilii bisericeşti privitoare la această problemă."
Baptiştii au avut întotdeauna o poziţie puternică şi strictă în privinţa botezului, respingând toate afundările străine ca false şi nescripturale. Din acest motiv strămoşii noştri au fost urâţi, vânaţi, măcelăriţi, torturaţi şi ucişi atât de catolici cât şi de protestanţi. Acei baptişti apostaţi care primesc cu bună ştiinţă afundare străină, nu numai că repudiază credinţa înaintaşilor noştri cu privire la botez, dar de asemenea dau mâna cu bisericile nescripturale. Am putea spune la fel de bine că orice „evanghelie" sau „învăţătură" pe care o organizaţie religioasă o predică este bună, dacă spunem că orice „botez" este bun. Adevăraţii baptişti au fost caracterizaţi de-a lungul veacurilor trecute ca fiind aceia care se opun şi resping învăţăturile şi evangheliile false. Nu putem fi consecvenţi dacă respingem învăţăturile false ale altor grupări şi acceptăm, în acelaşi timp, botezul lor neautorizat.
În opinia mea, când o biserică baptistă apostată primeşte deschis şi cu bună ştiinţă afundare străină, ea şi-a pierdut dreptul de a administra rânduielile. Deci, alte biserici baptiste trebuie să considere rânduielile lor ca invalide fiindcă biserica ce primeşte afundare străină, chiar dacă ar fi fost organizată corect, a dat de bună voie mâna cu protestantismul şi în final cu catolicismul. Când primeşti botezul unei alte biserici, primeşti de asemenea şi sistemul ei de credinţă. În esenţă, ei spun că sunt o biserică cu aceeaşi credinţă şi practică. Adevăraţii baptişti trebuie să stea cu curaj împotriva unei asemenea falsităţi şi erori. Când o biserică baptistă primeşte botezurile administrate de o biserică baptistă apostată, care prin vot a decis să primească afundare străină, atunci ea primeşte afundare străină de la o biserică nescripturală. Când o astfel de biserică primeşte ca membrii pe cei din bisericile care au primit în mod deschis afundare străină, de fapt declară că sunt de acord cu acţiunile bisericii apostate. Biblia ne avertizează în mod foarte clar: „Să nu-ţi pui mîinile peste nimeni cu grabă: şi să nu te faci părtaş păcatelor altora: PE TINE ÎNSUŢI PĂZEŞTE-TE CURAT" (I Tim. 5:22). Dacă nu vrem să fim părtaşi la păcatele altor oameni, atunci cu siguranţă putem să deducem că nu trebuie să luăm parte la păcatele unei biserici apostate.
MOTIVELE PENTRU CARE BAPTIŞTII TREBUIE SĂ STEA TARI ÎMPOTRIVA TUTUROR AFUNDĂRILOR STRĂINE
A
primi de bună voie afundare străină înseamnă a sfida principiile Scripturii şi a risca a pierde prezenţa, puterea şi autoritatea lui Isus Cristos în bisericile noastre. Isus a promis prezenţa lui veşnică doar acelor biserici care vor continua să înveţe pe membrii lor să se conformeze cu tot ceea ce le-a poruncit El. Isus a părăsit biserica din Laodicea pentru că erau căldicei şi pentru că aveau impresia că nu le lipseşte şi nu le mai trebuie nimic. Nu voiau să-L urmeze pe Isus Cristos şi de aceea El se afla afară îndemnându-i să se pocăiască de răutatea lor. Nu contează cât de mare poate creşte o biserică prin primirea şi acceptarea afundării străine, dacă prezenţa Domnului Isus şi autoritatea Sa nu este acolo, gloria s-a îndepărtat de locul acela şi Dumnezeu a scris I-Cabod pe acea casă. De ce ar risca un baptist adevărat să piardă puterea şi prezenţa lui Dumnezeu, din cauză că a compromis adevărurile scumpe cu privire la biserica Domnului şi la botez? Mulţi îşi bat joc şi ridiculizează stricteţea poziţiei adevăraţilor baptişti cu privire la botez, dar noi nu facem altceva decât să luăm aminte la avertizarea solemnă pe care Isus a dat-o în Matei 5:19, care spune: „Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor."
Prin faptul că primeşte afundare străină, o biserică arată faptul că este de acord cu credinţa, doctrina şi practicile bisericii de la care primeşte membrii. Când recunoşti administrarea rânduielilor de către o altă biserică de fapt spui că eşti de acord cu ceea ce face şi este acea biserică. Amos 3:3 spune: „Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?" Cum se poate oare ca adevăraţii baptişti să se unească şi să meargă împreună cu aceia care cred în erezia bisericii universale, în mântuirea prin fapte, în regenerarea prin botez, în femei predicator, în revelaţii extra-biblice şi în mişcarea carismatică? Totuşi, aceasta este exact ceea ce fac unele biserici locale când primesc afundare străină, sau primesc botezul pe care bisericile baptiste apostate îl administrează. Nu poţi separa „o credinţă," de „un botez." Dacă sistemul de credinţă al unei biserici nu este pur şi scriptural atunci poţi fi sigur că aşa numitul lor botez va fi murdărit şi nu va avea validitate.
O biserică baptistă este asemănată cu o mireasă care este logodită cu mirele ei. Pavel a spus bisericii din Corint „Căci sunt gelos pe voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Cristos ca pe o fecioară curată" (II Cor. 11:2). Pentru ca mireasa să fie gata de căsătorie ea trebuie să se păstreze curată, fără pată şi pură. De fapt, cum trebuie ea să se menţină curată în timp ce aşteaptă venirea mirelui putem vedea în Efeseni 5:26, 27 unde se spune: „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă, prin Cuvînt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci sfîntă şi fără prihană." Ea nu are voie să comită adulter spiritual prin aderarea ei într-o unire nesfântă cu biserici nescripturale. Ea trebuie să rămână fără pată şi credincioasă mirelui ei, Isus Cristos. Dacă o biserică nu se va supune învăţăturilor celei mai fundamentale rânduieli a Noului Testament, mi-e foarte greu să cred că vor face parte din mireasa lui Isus Cristos. Când o biserică începe să primească afundare străină se murdăreşte şi se descalifică din postura de mireasă. Astfel de biserici de asemenea murdăresc alte biserici baptiste care primesc rânduileile lor ca fiind valide. Isus se va căsători cu o mireasă credincioasă care a fost foarte atentă în pregătirea şi păstrarea ei curată.
Când o biserică baptistă începe cu bună ştiinţă să primească afundare străină nu va fi mult până când îşi va pierde identitatea şi puritatea doctrinară de biserică baptistă. Botezul este unul din lucrurile care asigură unitatea doctrinară în interiorul unei biserici. Oricum, când o biserică slăbeşte poziţia privitoare botez, începe să primească tot felul de doctrine nescripturale printre membrii ei. Tot ceea ce trebuie să facă cineva, este să se uite la ce a făcut compromisul bisericilor Convenţiei Baptiste de Sud. Când ei au început să primească afundare străină a început decăderea lor doctrinară. Puţini dintre ei cred astăzi în continuitatea bisericii sau în doctrinele harului. Mulţi neagă autoritatea şi infailibilitatea Scripturii. Multe din aceste biserici au ordinat femei ca pastori şi diaconi. Majoritatea cred în erezia despre biserica universală invizibilă. Când o biserică baptistă primeşte afundare străină nu va fi mult până când va începe să primească şi să practice doctrine care sunt de asemenea străine de Scriptură. Dacă o biserică este gata să se compromită cu privire la botez, arată că este gata să se compromită cu privire la alte doctrine.
Când o biserică baptistă începe să primească în mod conştient afundare străină, se leapădă de credinţa premergătorilor ei şi calcă în picioare cu dispreţ sângele martirilor baptişti. Oricine are o cunoaştere adecvată despre istoria ecleziastică ştie că baptiştii din timpurile străvechi au fost torturaţi, mutilaţi şi martirizaţi pentru poziţia lor fără compromis faţă de botezul credincioşilor. Au fost gata să-şi dea viaţa pentru a putea păstra curate învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Acei baptişti care au primit afundare străină, îl dezonorează pe Domnul şi pe aceia care şi-au vărsat sângele pentru apărarea bisericii Lui şi a botezului scriptural. De mult sunt de părere că astfel de biserici are trebui să şteargă cuvântul baptist din numele lor şi să se declare în mod deschis că sunt fiice protestante ale curvei celei mari din Babilon. Când cineva s-a unit cu o curvă, fizic vorbind, este murdărit, după cum spune 1 Corinteni 6:15-16: „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Voi lua eu mădularele lui Cristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: ‚Cei doi se vor face un singur trup.’" Ce este adevărat în sfera fizică, este adevărat şi în sfera spirituală şi ecleziastică. Atunci când o biserică baptistă se uneşte cu fiicele curvei romane, primind afundările lor ca fiind valide, s-au murdărit şi au comis adulter spiritual. Bisericilor Domnului nu li se spune nicăieri să se unească cu curva cea mare sau cu fiicele ei. Mai degrabă oamenii lui Dumnezeu sunt îndemnaţi să se separe de ea în Apocalipsa 18:4 care spune: „Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‚Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!’"
POZIŢIA BAPTISTĂ ISTORICĂ FAŢĂ DE AFUNDAREA STRĂINĂ
P
ână acum am încercat să dovedesc cu ajutorul Scripturii de ce este greşit pentru adevăraţii baptişti să primească afundare străină de la organizaţii nescripturale. Acum aş vrea să aduc înaintea dumneavoastră date istorice ca să dovedesc că părinţii noştri baptişti au avut aceeaşi poziţie ca şi noi în ceea ce priveşte daunele afundării străine.
În anul 200 d.Cr., Tertullian s-a opus puternic botezului practicat de alte secte aşa cum se vede din limbajul său dur: „Pentru noi există unul, şi numai un singur botez. . . Ereticii, totuşi, nu au părăşie împreună cu grupul nostru, iarăşi simplul fapt al excluderii lor mărturiseşte că sunt din afară. Nu sunt legat să recunosc în ei nici un lucru care îmi este mie poruncit, . . . şi de aceea, nici botezul lor nu este acelaşi cu al nostru; fiindcă nu este la fel; un botez care, din moment ce nu îl au aşa cum trebuie, fără îndoială că nu îl au deloc; şi ceea ce nu au, nu poate fi pus la socoteală" (Părinţii Preniceeni, Vol. 3), p. 676.
Eusebiu, istoric al bisericii primare spune că bisericile plantate de Pavel şi de fraţii lui misionari în Capadocia, Asia Mică, Cilicia, Siria, Arabia, Mesopotamia, Pont, Galatia, Bitinia şi în ţările învecinate, incluzând chiar Africa şi Numidia au stat unite în respingerea afundării străine până în anul 259 d.Cr. (Eusebiu, Cartea 7, Capitolul 5, paginile 257-258).
Neander, istoricul erudit, relatează o întâmplare interesantă a unei dispute pe tema afundării străine, instigată de un episcop roman corupt, la paginile 318-319 în vol I:
„Dar, din nou, un episcop roman, Stephanus, care instigat de spiritul aroganţei bisericeşti, dominaţiei şi a râvnei fără pricepere, a pus pe această temă de discuţie o importanţă ieşită din comun. Din cauza aceasta, pe la sfârşitul lui 253 d.Cr. el a emis o sentinţă de excomunicare împotriva episcopilor (pastorilor) din Capadocia, Asia Mică, Galatia şi Cilicia, poreclindu-i anabaptişti, un nume, despre care puteau spune că nu îl meritau datorită principiilor lor; pentru că nu a fost dorinţa lor să administreze a doua oară botezul acelora care erau deja botezaţi, ci ei susţineau că botezul anterior dat de eretici nu putea fi recunoscut ca unul adevărat. Aceasta l-a determinat pe Ciprian, episcopul (pastorul), să propună această temă de discuţie la două sinoade, ţinute în Cartagina in anul 255 d.Cr., unul la care au luat parte 18 episcopi şi la celălălalt au luat parte 71 de episcopi (pastori); şi amândouă adunările s-au declarat în favoarea opiniilor lui Ciprian, că botezul ereticilor nu trebuie privit ca fiind valid."
Conform cu Mosheim, istoricul luteran, novaţienii au apărut în jurul anului 250 d.Cr. Din cauza purităţii vieţii pe care o trăiau au fost numiţi cathari, cei curaţi. Ei rebotezau pe toţi catolicii ce li se alăturau (Mosheim, Volumul 1, p. 203). Mai târziu au fost numiţi anabaptişti, de duşmanii lor. De fapt, ei îi mâniau aşa de tare pe catolici pentru că rebotezau pe toţi cei care veneau la ei, încât a fost semnat un edict împotriva lor în anul 413 d.Cr. Edictul spunea că orice persoană care era rebotezată şi toţi aceia care îi rebotezau, să fie pedepsiţi cu moartea. Din cauza acestei persecuţii grele, novaţienii au fugit în sudul Franţei unde mai târziu au fost cunoscuţi sub numele de waldenzi.
Este interesant de observat că poziţiile prezentate mai sus, au fost luate de bisericile străvechi înainte ca modul de administrare al botezului să devină un subiect de controversă. Bisericile străvechi au refuzat clar, să accepte afundarea acelor grupări care nu s-au aliniat cu ei în credinţă şi în practică. Acele biserici care au început să primească afundare străină au devenit, ceea ce astăzi este cunoscută ca Biserica Romano-Catolică. Oh, dacă acei baptişti moderni care primesc în bisericile lor afundare străină ar vedea nebunia şi severitatea compromisului lor cu eroarea în lumina istoriei! Cred că vechiul proverb încă este adevărat: „Singurul lucru pe care oamenii nu îl învaţă niciodată din istorie este că oamenii nu învaţă niciodată din istorie."
W.M. Nevins, în lucrarea sa minunată numită Alien Baptism and the Baptists (Botezul străin şi baptiştii), a scris cu privire la vechea grupare baptistă cunoscută sub numele de donatişti, la pagina 69:
„Donatiştii au apărut în Numidia în anul 311 d.Cr. şi s-au răspândit în Africa. Donatiştii şi novaţienii au fost aproape identici ca doctrină şi disciplină. Crispin, istoricul francez, a spus despre ei că împreună susţineau: \'În primul rând curăţia membrilor bisericii, afirmând că nimeni nu trebuie să fie primit în biserică dacă nu este un credincincios şi sfânt adevărat. În al doilea rând au susţinut curăţia disciplinei bisericeşti. În al treilea rând au pus accentpe independenţa fiecărei biserici. În al patrulea rând, botezau din nou pe toţi aceia despre ale căror botezuri erau motive de îndoială.\' De aceea, au fost numiţi rebotezători şi anabaptişti."
Paulicienii au fost o altă grupare de baptişti de demult care au respins toate afundările străine şi au apărat biserica Domnului înainte de Reforma protestantă. Ei nu au privit pe aceia care făceau parte din alte grupări religioase ca fiind parte din biserica adevărată. Ei afundau pe toţi cei care veneau în adunarea lor din alte grupări religioase. Mulţi istorici bisericeşti i-au considerat pe paulicieni ca fiind unii şi aceiaşi cu albigenzii, o altă grupare baptistă străveche.
Albigenzii şi waldenzii au fost grupări baptiste străvechi care trăiau în sudul Franţei. Au fost greu persecutaţi de romano-catolici din cauza poziţiei lor faţă de adevăr, pe care îl apărau cu înverşunare. Aceştia au existat cu mult timp înainte ca Reforma protestantă să apară şi au stat tari în principiul botezului credincioşilor. Ei rebotezau pe toţi cei care veneau în părtăşia lor de la catolici. Au fost consideraţi ca fiind anabaptiştii zilelor lor de istoricii bisericeşti din cauza poziţiei lor foarte stricte cu privire la botezul baptist.
J.R. Graves într-un articol intitulat A Landmark our Fathers Set a scris: „Bullinger, un distins istoric protestant, în anul 1540, ne spune ce considerau baptiştii ca fiind ÎNDEPĂRTAREA EXTERIOARĂ DE ANTICRIST. El spune: ‚Anabaptiştii cred despre ei că sunt SINGURA BISERICĂ ADEVĂRATĂ A LUI CRISTOS şi acceptată de Dumnezeu; şi învaţă că cei care prin botez sunt primiţi în bisericile lor NU TREBUIE SĂ AIBĂ COMUNIUNE (părtăşie) cu (aceia care se numesc) evanghelici, sau cu oricine altcineva, pentru că bisericile noastre (adică protestante evanghelice sau reformate) NU SUNT BISERICI ADEVĂRATE CU NIMIC MAI MULT DECÂT CELE ALE CATOLICILOR.’" (Landmarkism), p. 48.
Timpul şi spaţiul nu-mi dau voie să prezint mărturiile bogumililor, menoniţilor, arnoldiştilor, lolarzilor şi petrobrusienilor care au stat tari în adevărul botezului credincioşilor şi îi botezau pe toţi aceia care veneau în părtăşia lor de la alte grupări, indiferent dacă erau stropiţi s-au afundaţi. Trebuie să mă grăbesc să trec la mărturia baptiştilor englezi de după Reforma protestantă.
Baptiştii englezi nu considerau Biserica Anglicană ca o biserică a Domnului Isus Cristos. Ei o numeau fiică a curvei Romano-Catolice, chiar dacă Biserica Anglicană a continuat să boteze prin afundare o sută de ani după Reforma protestantă. Anabaptiştii englezi, pe nedrept numiţi aşa, au refuzat botezul Bisericii Angliei.
John Owen, eruditul scriitor puritan, a spus despre baptiştii englezi în Volumul 13 a lucrărilor sale, pagina 184:
„Donatiştii rebotezau pe toţi aceia care veneau în societăţile (bisericile) lor, deoarece ei credeau că orice administrare a rânduielilor în afara adunărilor lor era nulă, şi erau considerate de Dumnezeu ca inexistente. Anabaptiştii noştri englezi fac acelaşi lucru."
Baptiştii englezi erau atât de fermi în ceea ce credeau încât ei nu permiteau membrilor lor să fie înmormântaţi într-un cimitir care aparţinea Bisericii Anglicane. Ei îi considerau pe predicatorii Bisericii Anglicane ca eretici nebotezaţi şi nu mergeau niciodată să-i asculte de frică să nu fie vinovaţi de comiterea adulterului spiritual. Şi nici nu le dădeau voie acestor descendenţi ai papalităţii să predice în bisericile baptiste. Ei nu numai că se împotriveau cu tărie afundării străine, ci se împotriveau totodată oricărei erori atât în doctrină cât şi în practică.
Faptele istorice dovedesc că baptiştii de pe teritoriul american s-au împotrivit cu tărie afundării străine cu mult înainte ca eforturile eroice ale lui J.R. Graves şi J.M. Pendleton să fie puse în aplicare.
J.H. Grime în excelenta sa carte History of Alien Immersion and Valid Baptism, la paginile 28-29 scrie cu privire la o biserică, ce era afiliată la Asociaţia din Philadephia:
„În procesele lor verbale din 1787, Biserica [Baptistă] Nr. 1 din New York, a pus următoarea întrebare: \'Ar trebui să primim în bisericile noastre, ca membru, pe cineva care spune că a fost botezat anterior prin afundare pe baza mărturisirii credinţei lui în Cristos, dar, în acelaşi timp mărturiseşte că persoana care a administrat rânduiala, în acel moment, nu a fost nici ordinată pentru lucrare şi nici botezată prin afundare, ci doar aleasă şi chemată de o societate religioasă pentru a sluji oficial ca învăţător sau lucrător al lor?
Răspunsul la această întrebare a fost lăsat pentru următoarea întâlnire a asociaţiei, pentru ca ei să aibă un an întreg să se gândească la problemă; şi acest răspuns să fie un rezultat al unei gândiri mature. La următoarea întâlnire a asociaţiei (1788) au răspuns: \'Considerăm un astfel de botez ca nul şi neavenit.\'
‚În primul rând o persoană care nu a fost botezată trebuie descalificată pentru administrarea botezului altora, în special dacă este şi neordinat.’
‚În al doilea rând, a accepta un astfel de botez ca fiind autentic, ar face FĂRĂ VALOARE TOATE RÂNDUIELILE LUI CRISTOS, AR ÎMPROŞCA CU DISPREŢ AUTORITATEA LUI ŞI AR TINDE LA CONFUZIE...’
‚În al treilea rând, de aceeaşi părere au fost şi asociaţiile dinaintea noastră; care au negat asemenea botezuri în 1729, 1732, 1744, 1749 şi 1768.’
‚În al patrulea rând pentru că un astfel de administrator nu are însărcinarea să boteze, deoarece cuvintele trimiterii au fost adresate apostolilor, ŞI SUCCESORILOR LOR ÎN LUCRARE, PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUMII ŞI ACEŞTIA SUNT CEI PE CARE BISERICA LUI CRISTOS ÎI ALEGE PENTRU îNTREAGA MUNCĂ A LUCRĂRII.’"
Din citatul de mai sus se vede foarte clar că cea mai veche asociaţie baptistă, a condamnat în mod constant, ca fiind nescripturală primirea afundării străine, orice formă ar fi îmbrăcat aceasta.
În 1839 o întrebare cu privire la afundarea străină a fost pusă înaintea Asociaţiei Sandy Creek din Carolina de Nord, din partea Bisericii „Pleasant Grove Baptist." Următorul citat este luat din cartea Purefoy\'s History of the Sandy Creek Association, paginile 122 şi 179:
„Este în acord cu spiritul evangheliei şi în acord cu Scriptura, ca o biserică baptistă nou testamentală să primească în părtăşia ei orice membru sau membrii ai altei denominaţiuni, care au fost botezaţi prin afundare, fără a-i boteza din nou?"
„Răspuns: Credem că nu. Votul asupra acestei întrebări a fost unanim. Baptiştii sunt singura denominaţie care nu este vinovată de crearea unei schisme când a apărut ca biserică. Ei au existat înainte de orice denominaţie pedobaptistă. Baptiştii nu au ieşit dintr-o altă denominaţie. Toate celelalte denominaţii s-au rupt fie de Roma, fie s-au despărţit între ele; ei au adus dezbinare când au apărut şi în loc să privim botezul lor ca fiind valid ei ar trebui însemnaţi şi evitaţi pentru că au cauzat dezbinare (Rom. 16:17).
\"Noi nu putem admite validitatea botezului lor fără a admite că sunt biserici adevărate, scripturale şi evanghelice, dacă facem aceasta, ne descalificăm pe noi ca biserică, pentru că Dumnezeu a instaurat sau a autorizat numai o singură denominaţie creştină. Nu El este autorul confuziei şi denominaţiilor antagoniste... Rânduielile nu pot fi administrate în mod valid şi de baptişti şi de pedobaptişti. Dumnezeu este autorul doar al unei singure biserici, de aceea nu putem primi membrii pe baza botezului administrat de ei, fără să respingem rânduielile administrate de noi înşine.\"
Jesse Mercer, un baptist din Georgia, a scris o scrisoare adresată membrilor Asociaţiei din Georgia în 1811. Cele ce urmează sunt fragmente care privesc poziţia lui despre afundarea străină, luate din autobiografia lui:
\"Motivele noastre pentru respingerea botezului prin afundare, când e administrat de lucrători pedobaptişti, sunt:
I- Faptul că ei sunt legaţi de \"biserici\" care sunt evident în afara succesiunii bisericilor apostolice: şi, prin urmare, în afara trimiterii apostolice.
II- Faptul că ei şi-au luat autoritatea prin ordinarea de către episcopii Romei, sau de la persoane care şi-au luat ei singuri autoritatea de a ordina...
„Nu cunoaştem nici un botez administrat de predicatori pedobaptişti care să nu aibe unul sau ambele defecte de mai sus; oricare dintre cazuri noi le considerăm suficiente pentru a le descalifica din postura de botezuri scripturale. De aceea, susţinem că administrările lor sunt invalide."
Asociaţia Red River din Louisiana a fost constituită în 1848 şi a pus în mărturisirea ei de credinţă următoarele:
„Hotărâre –autoritatea unei biserici baptiste nou testamentale este o condiţie esenţială pentru a autoriza pe cineva să administreze botezul.
Hotărâre –afundările făcute de adminstratori neautorizaţi de o astfel de biserică nu trebuie primite de baptişti\" (Alien Baptism and the Baptists), p. 131.
Ceea ce este important din toate citatele de mai sus nu este doar poziţia constantă a baptiştilor americani împotriva afundării străine, ci şi că aceste declaraţii au fost făcute înainte ca J.R. Graves să înceapă să scrie despre vechile hotare ale credinţei baptiste. Oponenţii noştri spun, fără a avea dreptate, că principiile descrise în Resetting an Old Landmark nu au început decât odată cu apariţia pe scenă a lui J.R. Graves şi J.M. Pendleton. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Aceste principii au fost îmbrăţişate de baptiştii din vremurile străvechi după cum a fost arătat şi în cele de mai sus. Graves şi Pendleton au fost doar folosiţi de Dumnezeu să îi cheme pe baptiştii adevăraţi înapoi la poziţia biblică a premergătorilor lor.
Sunt complet de acord cu poziţia pe care a luat-o în 1880 Asociaţia Greenup din Kentucky, când a spus:
\"S-a hotărât că nu vom coresponda cu alte asociaţii care vor primi afundare străină.\" (Alien Baptism and the Baptists de W.M. Nevins), p. 133.
Premergătorii noştri au fost gata să se opună răului afundării străine fără a ţine cont de consecinţe. Baptiştii, astăzi trebuie să stea tari şi uniţi împotriva ereziei afundării străine în toate formele ei. Nu trebuie să ne fie frică de ce vor spune sau face alţii. Trebuie să luăm aceeaşi poziţie pe care vechii baptişti martiri au luat-o şi să ne luptăm pentru \"credinţa care a fost dată sfinţilor.\"
CONCLUZIE
Î
n timp ce am scris acest tratat a trebuit să-mi verific în mod constant motivele pentru care scriu împotriva afundării străine. Cred că am încercat să-L onorez pe Dumnezeu prin expunerea simplă a adevărurilor botezului baptist şi motivele pentru care trebuie să ne împotrivim afundării străine în toate formele ei. Dorinţa mea a fost să fac de cunoscut adevărul în dragoste. Acest tratat nu a fost scris cu răutate împotriva nimănui, ci cu dorinţa sinceră de a vedea baptiştii care au greşit cum se întorc de la căile lor compromiţătoare.
Am încercat să înţeleg de ce baptiştii au început să se compromită cu catolicismul, protestantismul şi mişcarea carismatică primind afundare străină. Singurele concluzii la care am ajuns sunt cele ce urmează. În primul rând, ei au fost gata să sacrifice adevărul pe altarul compromisului de dragul unor biserici mari. Şi-au vândut dreptul întâiului născut pentru un blid de linte protestantă şi ecumenică, ceea ce este cu adevărat un schimb prost. În al doilea rând, ei vor să semene mai mult cu copiile lor protestante de dragul aparenţei erudiţiei şi popularităţii. Sunt gata să-şi piardă identitatea pentru a se alinia împreună cu biserici false. În al treilea rând, au pus ceea ce ei numesc \"dragoste\" deasupra adevărului. Dragostea se bucură în adevăr dar niciodată nu sacrifică adevărul.
Pentru aceia care primesc deschis afundare străină, direct sau indirect, vă rog să răspundeţi următoarelor întrebări. Ce speraţi să obţineţi prin părăsirea doctrinei sacre a botezului? La ce vă va folosi să primiţi membrii de la biserici care nu sunt construite pe aceleaşi principii pe care voi spuneţi că staţi? Dacă biserica voastră este într-adevăr umplută de Duhul Sfânt nu credeţi că aceia care cer să fie membrii la voi s-ar lăsa bucuroşi botezaţi scriptural pentru a fi un membru al bisericii Domnului? Dacă trebuie să persistaţi în primirea afundărilor străine, atunci faceţi un lucru onorabil şi înlăturaţi cuvântul baptist din numele bisericilor voastre, ca să nu-i înşelaţi pe adevăraţii baptişti care încearcă să fie de partea adevărului.
În sfârşit, mă rog pentru toţi baptiştii adevăraţi, să fie atenţi la calul troian din mijlocul nostru. Mulţi se compromit mai mult ca niciodată. Aceia care au stat în picioare ani de zile acum se clatină. Fie ca Domnul să binevoiască să ridice un grup de biserici baptiste adevărate care să refuze să lase afundarea străină să intre în bisericile lor, direct sau indirect. Fie ca Dumnezeu să dea tuturor baptiştilor adevăraţi harul de a asculta avertizările date de apostolul Pavel când a scris cele de mai jos:
„Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii, pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei." (Rom. 16:17)
„Aşadar, fraţilor, rămîneţi tari şi ţineţi învăţăturile, pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră." (II Tes. 2:15)
„În Numele Domnului nostru Isus Cristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe care le-aţi primit de la noi." (II Tes. 3:6)
Statistici
- Vizualizări: 1951
- Export PDF: 8
- Comentarii: 1
Opțiuni
Psalmii 4:8 Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.
predica adaugata de Anabaptistul