13 lucruri pe care o persoană nemântuită
nu le poate face

de Curtis Pugh

F
aptul că păcătosul pierdut trebuie să se bazeze în întregime pe mila şi harul lui Dumnezeu trebuie să fie evident pentru aceia care citesc şi cred Scripturile. În Biblie nu aflăm nimic despre idei omeneşti ridicole ca „rugăciunea păcătosului" sau „luarea unei decizii pentru Hristos", „invitarea lui Isus în inimă" sau „venirea în faţă pentru a-L primi pe Hristos." Nici un predicator nou testamental nu a folosit vreodată asemenea termeni sau tactici! A spune păcătoşilor morţi spirituali că pot face ceva pentru a se mântui este o erezie condamnabilă fiindcă datorită falsei sale nădejdi, păcătoşii sunt învăţaţi să se încreadă în ceea ce ei au făcut şi nu în Hristos care a făcut totul.
Luaţi în considerare aceste treisprezece lucruri spirituale pe care o persoană nemântuită nu le poate face:

1. NU POATE GÂNDI CA DUMNEZEU:
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre" (Isaia 55:8, 9).

2. NU-L POATE ÎNŢELEGE PE DUMNEZEU:
„...Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine" (Psalmul 50:21).
„Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decît Locuinţa morţilor: ce poţi şti?" (Iov 11:7, 8).

3. NU POATE VEDEA LUCRURILE DUHOVNICEŞTI:
„Drept răspuns, Isus i-a zis: ,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu’" (Ioan 3:3).

4. NU-ŞI POATE CUNOAŞTE PROPRIA-I INIMĂ:
„Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" (Ieremia 17:9).

5. NU POATE SĂ-ŞI CĂLĂUZEASCĂ PAŞII:
„Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă" (Ieremia 10:23).
„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte" (Proverbe 14:12).

6. NU SE POATE ELIBERA DE BLESTEMUL LEGII:
„Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentrucă este scris: ,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă’" (Galateni 3:10).

7. NU POATE PRIMI DUHUL SFÂNT:
„...şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi" (Ioan 14:17).

8. NU POATE AUZI (primi şi înţelege) CUVINTELE LUI DUMNEZEU:
„Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu" (Ioan 8:47).
„Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte" (1 Corinteni 2:14).

9. NU SE POATE NAŞTE SINGUR ÎN FAMILIA LUI DUMNEZEU:
„...născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu" (Ioan 1:13).
„Căci El a zis lui Moise: ,Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.’ Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă" (Romani 9:15,16).

10. NU POATE AVEA PRIN EL ÎNSUŞI POCĂINŢA ŞI CREDINŢA ÎN HRISTOS:
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" (Efeseni 2:8-9).
„...căci nu toţi au credinţa" (2 Tesaloniceni 3:2).
„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El" (Filipeni 1:29).
„...să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului" (2 Timotei 2:25).
„...către ceice au căpătat o credinţă de acelaş preţ cu a noastră" (2 Petru 1:1).

11. NU POATE VENI LA HRISTOS:
„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi." „Tocmai de aceea v\'am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu" (Ioan 6:44,65).

12. NU POATE CREDE ÎN HRISTOS:
„Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele" (Ioan 10:26).

13. NU-I POATE PLĂCEA LUI DUMNEZEU:
„În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui" (Romani 8:5,8,9).

AŞADAR, OMENIREA ESTE FORŢATĂ SĂ ADMITĂ PROPRIA EI INCAPACITATE TOTALĂ DE A FACE CEVA PENTRU CONDIŢIA EI PIERDUTĂ.
În lumina acestor lucruri pe care un păcătos mort spiritual (nemântuit) nu le poate face, ce explicaţie putem da la porunca lui Dumnezeu ca toţi oamenii să se pocăiască?
Biblia afirmă că Dumnezeu „porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască" (Fapte 17:30). Ce ne facem cu sfatul dat de Dumnezeu oamenilor de a crede în Hristos? Ar porunci şi sfătui Dumnezeu pe oameni să facă ceva ce ei nu pot?
Noi răspundem cu un „DA" categoric! Dovada noastră este legea sfântă a lui Dumnezeu, dată lui Moise pe muntele Sinai. Deşi nu era nimic greşit în ceea ce privea Legea lui Dumnezeu, nici un om nu este capabil să ţină acele porunci (1 Timotei 1:8; Romani 8:3). Nici un om nu a ţinut vreodată Legea lui Dumnezeu şi totuşi Dumnezeu a fost drept când i-a dat-o omului şi i-a poruncit să o ţină! Prin acea Lege, noi ne vedem pe noi înşine ca pe nişte păcătoşi (Romani 3:20). Acesta a fost scopul Legii!
În vreme ce Dumnezeu pretinde pocăinţă (voinţa de întoarcere de la păcat) şi credinţa (voinţa de a crede în Hristos), nici un om nu este capabil de a îndeplini vreuna din ele. Astfel, ca şi în cazul Legii, omul este forţat să vadă că nu este nimic bun în el şi că nu se poate pocăi şi crede în Isus Hristos.
În toată Biblia, copiii lui Dumnezeu şi-au recunoscut propria incapacitate de a face ceva pentru a se mântui pe ei înşişi. În plus faţă de pasajele citate anterior în acest tractat, luaţi în considerare următoarele afirmaţii:
„...Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac" (Romani 7:18).
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!" (Marcu 9:24).
„...sunt închis şi nu pot să ies" (Psalmul 88:8).
„Întoarce-ne iarăş, Dumnezeul mântuirii noastre..." (Psalmul 85:4).
„...întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu!" (Ieremia 31:18).
„Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre" (Isaia 64:6,7).
„Mântuirea vine dela Domnul" (Iona 2:9).
Cei care cred că se pot pocăi prin propriile lor forţe şi pot avea credinţa mântuitoare greşesc. Ei se încred în propriile lor puteri şi nu în lucrarea mântuitoare a lui Isus Hristos! Nu este acest lucru valabil pentru toţi cei care se laudă cu păcatele lor trecute şi cu întoarcerea lor de la ele? Nu afirmă oare că au făcut-o ei înşişi? Astfel de lucruri le auzim în mod repetat la popularele lor „mărturii." Unii sunt dispuşi să îşi împartă gloria şi să recunoască faptul că au fost ajutaţi puţin de Dumnezeu, dar chiar şi aceasta nu este altceva decât o încredere vicleană în fire. Şi nu se laudă unii oameni religioşi cu credinţa lor ca şi cu ceva grozav şi demn de răsplată? Încrederea în credinţa sau în pocăinţa mea nu este „... credinţa aleşilor lui Dumnezeu" (Tit 1:1).
Pavel a scris cu privire la adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, „...Noi...ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, ne lăudăm în Hristos Isus şi nu ne încredem în carne" (Filipeni 3:3). A te încrede în orice este făcut în fire (în natura şi puterea umană) înseamnă a te „încrede în carne." A te încrede în rugăciunea ta, în botez, în bunătate, în credinţă sau în orice altă experienţă pe care ai avut-o, înseamnă a avea încredere în fire, şi nu în Hristos. Credinţa şi încrederea credinciosului adevărat este în Hristos! Cei născuţi din Dumnezeu nu se încred în ritualuri, sacramente, fapte bune, propria lor pocăinţă şi credinţă în Hristos, ci numai în Hristos! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sînteţi în credinţă..." (2 Corinteni 13:5). Te încrezi tu în credinţa ta sau în Hristos? În cine este credinţa ta? Vezi tu cu adevărat că toate faptele tale bune sunt „ca o haină mânjită" (Isaia 64:6)? Ţi-ai dat seama că meriţi Iadul? Eşti tu gata să-ţi iei locul de păcătos şi dacă Dumnezeu te trimite în Iad să spui că El este drept, nepărtinitor şi neprihănit să facă aşa? Sau tu nu crezi că meriţi pedeapsa cea veşnică?
Gândeşte-te la aceste cuvinte din vechea carte de Cântări baptiste engleze Gadsby:
„O, fereşte-te de temelia falsă a încrederii
Fiindcă nu este mai mult decât o iluzie
Pentru a fii vindecat fără a fi străpuns,
Pentru a fi mântuit înainte de a te pierde."
Nu ai fost niciodată străpuns de Cuvântul lui Dumnezeu astfel încât păcatele tale să fie descoperite? Nu ai fost niciodată pierdut, adică să te vezi pe tine însuţi ca fiind un păcătos fără speranţă care merita Iadul? Cum te crezi tu mântuit dacă nu ai fost niciodată pierdut? Isus a spus: „Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi" (Marcu 2:17). Dacă te vezi ca păcătos, cu siguranţă versetele citate în acest tractat ţi-au arătat că nu ai nici o speranţă de a face ceva pentru a te scoate din starea aceasta groaznică!
Mântuirea este gratuită şi vine „nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui" (Tit 3:5). Priveşte spre Isus Hristos care a făcut tot ce a fost necesar posibil, „fiindcă El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale" (Matei 1:21).
Fie ca Dumnezeu să-ţi dea har să te vezi pe tine însuţi aşa cum El te vede, şi El să-ţi dea darurile gemene, „pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa faţă de Domnul nostru Isus Hristos" (Fapte 20:21) astfel încât să nu fii „dintre aceia care dau înapoi spre pieire, ci ai credinţei spre mântuirea sufletului" (Evrei).