Răspunsuri concise la zece întrebări despre alegere
1. Ce înseamnă alegere?
Mai întâi, să vedem ce înseamnă acest cuvânt. Conform DEX-ului „alegere" exprimă „acţiunea de a (se) alege şi rezultatul ei"; iar verbul „alege" înseamnă „a prefera ceva sau pe cineva; a-şi fixa preferinţele asupra unui fapt sau asupra unei persoane." În Biblia în limba română (traducerea D. Cornilescu) găsim următoarele cuvinte cu referire la doctrina biblică a alegerii: a alege - de 11 ori, alegere – de 6 ori, şi ales – de 102 ori; ce înseamnă această doctrină biblică? Înseamnă că Dumnezeu în harul Său îl alege pe păcătos, iar nu păcătosul îl alege pe El. Această alegere a fost făcută încă de la început în Cristos prin harul şi voinţa suverană a lui Dumnezeu pentru o mântuire şi o moştenire veşnică:
„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui" (Efeseni 1:4)
"Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii!" (Matei 25:34)
„În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale" (Efeseni 1:11)
2. Ce versete principale învaţă că Dumnezeu a ales indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii?
(Romani 8:29-30) „Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit".
(Efeseni 1:4) "În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui"
(2 Tesaloniceni 2:13) „Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului"
(2 Timotei 1:9) "El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de veşnicii"
(Apocalipsa 17:8) „Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la perzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise dela întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira cînd vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni"
3. Cum poţi împăca alegerea cu expresia „oricine vrea?"
Este foarte simplu. Dacă Dumnezeu nu a ales indivizi pentru mântuire, niciodată nimeni nu va răspunde la chemarea „oricine vrea." Doar cei aleşi, prin harul dat de Dumnezeu răspund chemării Sale. Domnul Isus a spus că nimeni nu va veni, cu excepţia celor cărora Dumnezeu le dă voinţa să vină.
(Ioan 6:44) „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi „
(Ioan 6:64) „Dar sunt unii din voi care nu cred. Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred, şi cine era cel ce avea să-L vândă"
Oamenii nu vor veni la Dumnezeu prin puterea voinţei fireşti. Dar cei aleşi vin la Dumnezeu deoarece El lucrează în ei şi voinţa şi înfăptuirea bunei Sale plăceri.
(Ioan 1:13) „Născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu"
(Romani 9:16) "Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă"
(Filipeni 2:13) „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea"
4. Nu este alegerea prea misterioasă pentru a fi înţeleasă şi predicată?
Noi nu negăm faptul că alegerea este misterioasă. Şi noi ne grăbim să adăugăm că la fel este şi restul Cuvântului lui Dumnezeu şi doctrinele din el pentru omul firesc.
Dar, atât cât ne învaţă Scriptura noi negăm faptul că alegerea nu poate fi înţeleasă. Dacă noi avem Duhul Sfânt, noi putem înţelege această doctrină pentru că ne este revelată în toată Biblia. Cel mai mare mister al alegerii este acela că Dumnezeu a ales orice păcătoşi nevrednici şi depravaţi pentru mântuire, pe când ei toţi, pe bună dreptate meritau iadul. Scriptura ne spune pur şi simplu că voia lui Dumnezeu a fost să facă aşa. Noi predicăm alegerea pentru că ea este învăţată în Biblie şi fiindcă dacă ea este înţeleasă corect este o mare binecuvântare pentru copiii lui Dumnezeu.
5. Cum rămâne cu 2 Petru 3:9 care spune că Dumnezeu nu vrea ca vreunul să piară?
2 Petru 3:9 nu spune aceasta. Haideţi să-l citim în întregime:
„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă"
Petru, aici, nu scrie tuturor. Ceea ce spune, că Domnul doreşte ca nici unul să nu piară, nu se referă la toţi. El spune clar că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este pentru „VOI." Cine sunt (aceşti) „voi" întrebi tu? Citeşte 1 Petru 1:1-2 şi 2 Petru 3:1, şi vei descoperi că Petru a scris amândouă epistolele aleşilor lui Dumnezeu.
(1 Petru 1:1-2) „Petru, apostol al lui Isus Cristos, către aleşii cari trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!"
(2 Petru 3:1) „Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v-o scriu. în amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări"
Petru le răspunde aici batjocoritorilor care îşi băteau joc de speranţa creştinilor în a doua revenire a lui Cristos. Batjocoritorii spun: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui?" (vers. 4)
(2 Petru 3:4) "şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau de la începutul zidirii!"
Petru explică faptul că Domnul nu a venit încă pentru că are o îndelungă răbdare pentru aleşii săi. El doreşte ca nici unul din ei să nu piară ci cu toţii trebuie să vină la pocăinţă. Să spui că Domnul doreşte ca nici unul din întreaga lume să nu piară relevă o totală neînţelegere a atributelor lui Dumnezeu din partea unuia care face o asemenea afirmaţie. Dacă Dumnezeu nu şi-ar exercita voinţa, aceasta ar dovedi că El nu este suveran şi omnipotent şi l-ar face pe El să fie supus voinţei umane. Voinţa lui Dumnezeu, şi nu voinţa omului este suverană. Iar atâta timp cât există oameni care mor şi merg în iad, este clar că nu este voia lui Dumnezeu să fie salvaţi.
(Daniel 4:35) „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: Ce faci?"
6. Dacă alegerea este adevărată, atunci nu este Dumnezeu nedrept?
Nu. Aceeaşi Biblie care învaţă alegerea, afirmă că Dumnezeu e drept.
(Isaia 45:21) „Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri dela început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este"
Atunci când Dumnezeu a ales pe unii păcătoşi nevrednici pentru mântuire, El nu a făcut nici o nedreptate. Ei merită iadul pentru păcatul lor, este drept să meargă acolo. Nu alegerea lui Dumnezeu îi trimite acolo, ci păcatele lor. Alegerea lui Dumnezeu doar binecuvântează cu mântuire o mare mulţime pe care nici un om nu o poate număra.
(Apocalipsa 7:9-10) „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâni; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!"
7. Nu are fiecare oportunitatea de a fi mântuit?
Este o nebunie să vorbeşti despre un om pierdut ca având „oportunitatea" de a fi mântuit. Singura oportunitate pe care o doreşte este să-şi trăiască viaţa după bunul său plac. Separat de Duhul Sfânt cel dătător de viaţă prin harul suveran al lui Dumnezeu nimeni nu ar vrea vreodată să fie mântuit. Domnul Isus a spus că oamenii iubesc întunerecul mai degrabă decât lumina.
(Ioan 3:19) „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decât lumina, pentrucă faptele lor erau rele"
8. Ce se înţelege prin alegere NECONDIŢIONATĂ?
Alegere necondiţionată înseamnă că Dumnezeu şi-a făcut alegerea fără a fi influienţat de nimic anticipat în acei pe care El i-a ales. Alegerea lui Dumnezeu a fost făcută potrivit cu buna lui plăcere în ceea ce El şi-a propus.
(Efeseni 1:9) „Căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi..."
Omul nu l-a influenţat în nici un fel pe Dumnezeu, să aleagă sau să nu aleagă.
9. De ce predicăm Evanghelia, dacă unii sunt oricum aleşi să meargă în cer?
Aleşii lui Dumnezeu nu sunt aleşi doar pentru a merge în cer, ci ei sunt aleşi pentru a fi mântuiţi în această viaţă iar mai târziu să meargă în ceruri. Noi predicăm Evanghelia tuturor oamenilor pentru că Duhul foloseşte aceasta, pentru a-i chema pe aleşi afară din mijlocul naţiunilor lumii. Aleşii sunt chemaţi la mântuire prin Evanghelia lui Isus Cristos. Toţi cei aleşi vor auzi Evanghelia şi vor fi mântuiţi în timpul vieţii lor, pentru că aşa a rânduit Dumnezeu.
(Fapte 13:48) „Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut"
(Ioan 6:37) "Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară"
10. Înseamnă alegerea că Dumnezeu a anticipat cine vor fi aceia care se vor pocăii şi vor crede, a ştiut astfel dinainte cine va fi mântuit, aşa că i-a ales pe ei să fie mântuiţi?
Cu siguranţă nu. Nu ar fi fost nevoie de alegerea oamenilor pentru mântuire, dacă Dumnezeu ar fi anticipat că ei vor crede. Nu există deloc alegere într-o astfel de doctrină. Nu ar avea mai multe consecinţe, decât dacă preşedintele va decreta că şi mâine va fi o zi. Va fi zi mâine, cu sau fără un decret prezidenţial. Dumnezeu nu a prevăzut pocăinţa şi credinţa în nimeni, decât dacă El s-a hotărât să le dea. Dumnezeu a rânduit mai dinainte că aleşii Lui vor fi înviaţi spiritual şi vor primi darul pocăinţei şi credinţei de la Duhul Sfânt. Pocăinţa şi credinţa nu sunt fapte fireşti, ci daruri nemeritate de la Dumnezeu. Pocăinţa vine de la Dumnezeu.
(Fapte 5:31) „Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor"
(2 Timotei 2:25) "Să îndrepte cu blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului"
(Ieremia 31:18-19) „Aud pe Efraim bocindu-se: M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu! După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele"
Credinţa este dată de Dumnezeu.
(Ioan 10:26-27) "Dar voi nu credeţi, pentrucă, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine"
(Ioan 6:67-70) „Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu. Isus le-a răspuns: Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuş unul din voi este un drac"
(Matei 16:17) „Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri"
(1 Corinteni 3:5-8) "Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sunt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui"
(Efeseni 2:8) "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu"
(Filipeni 1:29) "Căci cu privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El"
Această idee, că Dumnezeu îşi bazează alegerea pe ceva anticipat la un individ, este arminianism pur.
În limba română de Aurel Miclea Jr.
Orice cuvint din biblie trebuie sa aiba un continut biblic contextual calauzit de DUHUL SFINT.
predica adaugata de Anabaptistul
Capitolul XXXVII – Oamenii posedă o voinţă liberă şi sunt înzestraţi cu facultatea de a alege. Prin urmare, nu este adevărat că, prin natura lor, unii sunt buni, iar alţii sunt răi.
1. Această expresie [a Domnului nostru]: „De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut” 597 prezintă vechea lege a libertăţii umane, pentru că Dumnezeu l-a creat pe om liber de la început, având o putere proprie şi fiind capabil să asculte poruncile (ad utendum sententia) lui Dumnezeu de bună voie şi nefiind constrâns de Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu foloseşte coerciţia [faţă de noi], ci numai voinţa liberă. De aceea, El dă sfaturi bune tuturor. În oameni şi în îngeri, deopotrivă, Dumnezeu a pus puterea de a alege (căci îngerii sunt făpturi raţionale), pentru ca cei ce se supun, în ascultare, să aibă ceea ce este bun, dat de Dumnezeu şi păstrat de ei înşişi. Pe de altă parte, cei care nu au ascultat, pe bună dreptate, nu vor fi în posesia a ceea ce este bun şi vor primi pedeapsa meritată: căci Dumnezeu le-a dat ce este bun, dar ei nu l-au păstrat, nici nu l-au socotit preţios, ci au arătat dispreţ faţă de bunătatea Lui extraordinară. Prin faptul că resping binele, toţi aceştia vor atrage în mod meritat judecata dreaptă a lui Dumnezeu, după cum certifică şi apostolul Pavel în Epistola către Romani, unde spune: „Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea Lui te îndeamnă la pocăinţă? Dar cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.” „Dar slavă şi cinste,” spune el, „va veni peste oricine face binele”. 598 Aşadar, Dumnezeu a dat ceea ce este bun, după cum ne spune apostolul în epistolă, iar cei care săvârşesc binele vor primi slavă şi cinste, pentru că au făcut ceea ce este bine atunci când stătea în puterea lor să nu facă astfel; însă cei care nu fac ce este bine, vor primi judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, pentru că nu au săvârşit binele când stătea în puterea lor să o facă.
2. Dacă prin natura lor, unii ar fi fost făcuţi răi, iar alţii buni, aceştia din urmă nu ar merita laude pentru faptul că sunt buni, din moment ce au fost creaţi astfel, nici cei dintâi nu ar fi de condamnat, dacă aşa au fost creaţi iniţial. Dar întrucât toţi oamenii au aceeaşi natură, fiind capabili să facă ce este bine şi, pe de altă parte, având de asemenea puterea de a îndepărta binele şi de a nu-l face – prin urmare, unii primesc laude pe bună dreptate, chiar printre oameni, care se află sub controlul unor legi bune (şi cu atât mai mult din partea lui Dumnezeu) şi obţin mărturia meritată că sunt oameni care aleg binele, în general, şi care perseverează în această direcţie; ceilalţi sunt blamaţi şi condamnaţi pe merit, pentru că au respins ce este bun şi drept. De aceea, profeţii îi îndemnau pe oameni să facă binele, să acţioneze corect şi să lucreze în neprihănire, după cum am arătat pe larg, pentru că stă în puterea noastră să facem astfel şi pentru că, din pricina unei neglijenţe excesive, putem ajunge să uităm şi de aceea avem nevoie de acel sfat bun, pe care bunul Dumnezeu ni l-a dat prin intermediul profeţilor.
3. Din această pricină a spus Domnul: „Lumina voastră să strălucească înaintea oamenilor, ca ei văzând faptele voastre bune să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” 599 şi „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia”; 600 „Mijlocul să vă fie încins şi candelele aprinse; să fiţi ca nişte oameni care îl aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui”. 601 „Slujitorul care cunoaşte voia stăpânului său şi nu o face, va fi bătut cu multe lovituri”. 602 „De ce Îmi ziceţi ‚Doamne, Doamne’ şi nu faceţi ce vă poruncesc Eu?” 603 „Dar dacă robul zice în inima lui: ‚Stăpânul meu zăboveşte să vină’ şi va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul lui va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, îl va tăia în două şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor”. 604 Toate aceste pasaje dovedesc voinţa independentă605 a omului şi, în acelaşi timp, sfatul pe care i-l dă Dumnezeu, prin care El ne îndeamnă să ne supunem Lui şi prin care caută să ne îndepărteze de [păcatul] necredinţei faţă de Dumnezeu, fără să ne constrângă în vreun fel.
4. Fără îndoială, dacă cineva nu doreşte să urmeze Evanghelia, stă în puterea lui [să o respingă], însă acest lucru nu este indicat. Căci stă în puterea omului să nu Îl asculte pe Dumnezeu şi să respingă ce este bun, însă [un astfel de comportament] provoacă pagube şi necazuri însemnate. În acest sens, Pavel spunea: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”606 – referindu-se la libertatea omului, vizavi de care „toate lucrurile sunt îngăduite”, căci Dumnezeu nu exercită vreun fel de constrângere asupra lui; iar [prin expresia] „nu sunt de folos”, el arată că noi „nu trebuie să ne folosim libertatea ca o haină a răutăţii”, 607 căci aceasta nu este de folos. Pavel mai spune: „Fiecare să spună aproapelui său adevărul”608 şi „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă cuvinte de mulţumire”; 609 „Odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii, nu în chefuri şi beţii, nu în curvii şi fapte de ruşine, nici în mânie şi gelozie. Căci aşa eraţi unii dintre voi, dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi în numele Domnului nostru”.610 Dacă nu ar fi stat în puterea noastră să facem sau să nu facem aceste lucruri, ce motiv ar fi avut apostolul şi, mai mult, Domnul Însuşi, să ne sfătuiască să facem unele lucruri şi să ne abţinem de la altele? Dar pentru că omul a avut de la început voinţa liberă şi Dumnezeu are voinţa liberă, căci după asemănarea Lui am fost creaţi, omul este sfătuit mereu să se ţină tare de bine, lucru realizabil prin ascultarea de Dumnezeu.
5. Dumnezeu nu a păstrat liberul arbitru al omului numai în ce priveşte faptele, ci şi în domeniul credinţei, spunând: „Facă-ţi-se după credinţa ta”, 611 arătând astfel că există o credinţă a omului; „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” 612 şi „Du-te şi facă-ţi-se după credinţa ta”. 613 Astfel de expresii demonstrează că omul are controlul asupra credinţei lui. De aceea, „cine crede în El are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul nu are viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”. 614 În mod similar, arătându-Şi bunătatea şi indicând faptul că omul este liber în ce priveşte voinţa şi puterea sa, Domnul a spus Ierusalimului: „De câte ori am vrut să îţi strâng copiii cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut. Iată că acum ţi se lasă casa pustie”. 615
6. Cei care susţin contrarul acestor [concluzii] Îl înfăţişează pe Domnul ca fiind lipsit de putere, ca şi cum nu ar fi fost în stare să-Şi împlinească voia sau, pe de altă parte, ca necunoscând faptul că ei erau prin natura lor „materiali”, aşa cum se exprimă ei, şi că nu puteau primi nemurirea Lui. „El nu ar fi trebuit”, spun ei, „să creeze îngeri cu o asemenea natură încât să fie capabili să păcătuiască, nici oameni care s-au dovedit îndată nerecunoscători faţă de El; căci ei au fost creaţi ca fiinţe raţionale, înzestrate cu puterea de a cerceta şi de a judeca şi nu au fost [modelaţi] ca lucruri iraţionale, nici nu li s-a dat o natură animală, care nu poate face nimic din propria voinţă, ci este împinsă de necesitate şi constrângere spre ceea ce este bine şi acţionează mecanic pe un singur făgaş (inflexibiles et sine judicio), fiind incapabilă de altceva în afară de ceea ce a fost creată să fie”. Dar în acest caz, comuniunea cu Dumnezeu nu ar mai fi preţioasă, binele nu ar mai fi căutat, ci s-ar petrece fără vreun efort, grijă sau cercetare a lor şi ar fi implantat fără vreo contribuţie a lor. Astfel, faptul că oamenii ar fi buni nu ar avea nici o consecinţă, pentru că ar fi aşa prin natura lor, nu în urma unui act de voinţă; ar deţine binele în mod spontan, nu ca o urmare a alegerii lor. În consecinţă, ei nu ar înţelege că binele este preţios, nici nu s-ar bucura de el. Căci cum s-ar putea bucura de bine cei care sunt ignoranţi cu privire la el? Sau ce merit au cei ce săvârşesc binele fără să fi urmărit aceasta? Şi ce cunună se cuvine celor ce nu au umblat căutându-l, asemenea învingătorilor dintr-o competiţie?
7. Acesta este şi motivul pentru care Domnul a afirmat că împărăţia cerurilor revine celor „care o iau cu năvală”; după cum spune El: „cei ce dau năvală pun mâna pe ea”, 616 adică cei care, prin căutarea sinceră şi stăruitoare vor să şi-o însuşească. De aceea, apostolul Pavel spune corintenilor: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul. Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări, şi ei [fac lucrul acesta] ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”. 617 Acest luptător ne îndeamnă să luptăm şi noi pentru nemurire, ca să primim cununa şi să o socotim preţioasă, căci a fost dobândită prin lupta noastră şi nu în pofida voinţei noastre (sed non ultro coalitam). Şi cu cât luptăm mai mult, cu atât devine cununa mai valoroasă, iar cu cât devine mai valoroasă, cu atât ar trebui să o preţuim mai mult. Într-adevăr, lucrurile primite spontan nu sunt preţuite atât de mult ca cele obţinute cu mari eforturi. Dat fiind faptul că nouă ne-a fost conferită aceasta putere, atât Domnul cât şi apostolul ne îndeamnă să Îl iubim mai mult pe Dumnezeu, ca să primim acest [premiu], în urma străduinţei noastre. Altfel, fără îndoială, binele săvârşit de noi ar fi [practic] lipsit de raţiune, nefiind rezultatul testării noastre. Tot astfel, capacitatea de a vedea nu ar fi de dorit dacă nu am şti ce pierdere înseamnă absenţa văzului; la fel şi sănătatea este mai preţuită când întâlnim boala; tot aşa şi lumina, prin contrast cu întunericul, iar viaţa cu moartea. În acelaşi fel este preţuită împărăţia cerurilor de către cei ce au cunoscut-o pe cea lumească. Şi cu cât este mai valoroasă, cu atât o preţuim mai mult; cu cât o preţuim mai mult, cu atât vom cunoaşte o mai mare slavă în prezenţa lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu a răbdat toate aceste lucruri din partea noastră, ca noi, învăţând din ele, să fim cu băgare de seamă în vremurile care vin şi, după ce am învăţat să Îl iubim pe Dumnezeu raţional, să perseverăm în iubirea Lui desăvârşită: căci Dumnezeu a arătat îndelungă răbdare faţă de apostazia omului, pentru ca omul să înveţe din aceasta, după cum spune profetul: „le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor”. 618 Astfel, Dumnezeu a stabilit dinainte toate lucrurile, pentru aducerea omului la desăvârşire, pentru zidirea lui, pentru revelarea dispensaţiilor Sale, aşa încât bunătatea Lui să se vadă şi neprihănirea Lui să fie desăvârşită, iar Biserica să fie modelată după chipul Fiului Său şi omul să ajungă în viitor la maturitate şi la coacere, în urma privilegiului de a-L vedea şi de a-L înţelege pe Dumnezeu.
Dragul meu fr s-ar putea sa ai probleme cu primul punct din doctrinele harului (cele 5 puncte ale calvinismului)si anume cu depravarea totala ,daca ai intelege-o pe deplin ,atunci ai vedea nevoia unei alegeri neconditionate ,dar pana atunci........fi atent la ce ganduri ti-a lasat C H Spurgeon(cu privire la vointa ta libera):Aţi auzit o mulţime predici Arminiene, îndrăznesc să spun; dar nu aţi auzit niciodată o rugăciune Arminiană – fiindcă sfinţii în rugăciune sunt ca unul singur în cuvânt, faptă şi gând. Un Arminian pe genunchi s-ar ruga disperat ca un Calvinist. El nu se poate ruga despre voinţa liberă; nu mai este loc pentru ea. Imaginaţi-vă cum ar suna o astfel de rugăciune: „Doamne, îţi mulţumesc că nu sunt ca şi acei sărmani Calvinişti încrezuţi. Doamne, am fost născut cu o voinţă liberă glorioasă; am fost născut cu puterea prin care mă pot întoarce singur la Tine; am profitat de harul meu. Dacă toată lumea ar face la fel cu harul lor aşa cum am făcut eu, toţi ar putea fi mântuiţi. Doamne, ştiu că Tu nu ne influenţezi să vrem, dacă noi nu vrem. Tu dai har tuturor; unii nu profită de el, dar eu nu sunt aşa. Sunt mulţi care vor merge în iad şi care au fost cumpăraţi cu sângele lui Isus ca şi mine; şi ei au primit Duhul Sfânt la fel ca mine; au avut o şansă la fel de mare şi au fost binecuvântaţi la fel ca mine. Nu harul tău ne-a făcut diferiţi; ştiu că a contat mult, dar eu am luat decizia; m-am folosit de ce mi s-a dat în vreme ce alţii nu au făcut aşa –aceasta este diferenţa dintre mine şi ei.”
Aceea este o rugăciune a diavolului, fiindcă nimeni altcineva nu s-ar ruga aşa.
Eu recunosc harul lui Dumnezeu prin faptul ca intr-o zi El Isus s-a scoborit la mine a murit pentru mine, m-a cautat sa comunice cumine ca sa ma trezeasca, cu toate ca eu nu ma interesam de El robit de pacat traiam in intuneric, dar in ziua cind m-am intilnit cu El mi s-a desacoperit starea mea unde ma aflam am recunoscut starea am primit harul sau.
Cu parere de rau draga frate rugaciunea arminiana pe care ai spus-o poate ca e o prejudecata a ta dar pentru mine personal eo aberatie eu nu am studiat arminianismul, si nici predici deale lor nu am ascultat. Si apoi pe vremea lui Irineu nu existau arminieni daca stii istoria.
Omul cit traeste pe pamint nu este despartit total de Dumnezeu, ci mai este responsabil in fata lui, omul depravat mai are cugetul care il mustra Romani 2 sii spune ce e drept si ce nu e corect poate sa ia decizii pentru care va da socoteala in fata lui Dumnezeu. Moartea a doua eu as zice conform scripturii ca omul va fi despartit total de Dumnezeu si si nu va mai aveanici o libertate, ceea ce cauta deavolul sa robeasca in totalmente pe om impotriva voii sale prin amagire, pina la urma aicia pe pamint scriptura zice ca el va cauta sa robeasca pe om si fizic, ceea ce vedem in zilele noastre tehnologia avansata prorocita in apocalipsa faptul ca oamenii nu vor putea sa faca nimic sa vinda sau sa cumpere etce...
Omul se duce in iad din cauza respingerii in mod voit a harului lui Dumnezeu.
Frate drag eu am accentuat un cuvint mai sus noi nu trebuie sa ne jucam cu semnificatia cuvintelor din biblie. Ori ce cuvint din biblie are semnificatia lui sau continutul lui in cadrul contehtului apropiat si idepartat.
De eXemplu ce intelegi sub cuvintul moarte cind i-a zis Dumnezeu lui Adam vei muri.Si te uiti in contextul bibliei totul unde scrie despre moarte.
Cuvintul sau mai bine zis expresia depravat total nu o gasim in biblie, si putem sa discuta mult ca nu ne v-om intelege pentruca dumneavoastra aveti o alta conotatie la cuvinte si eu am alta.
Daca ai incercat vreo data sa stai mai mult la discutie cu Marturii vei intelege ceea ce-ti spun. Pentru ca cu ei nu o scoti in capat la un numitor comun. Cu ei mai intii trebuie sa stabilesti sensul cuvintului si apoi sa pornesti la discutie. Pentru ca la ei la tote cuvintele cheie din scriptura ce tin de salvare le sunt schimbate sensul.
Domnul sa te binecuvinteze.