UN ZID DE NETRECUT PENTRU ARMINIENI

de PUGH Curtis


Un OBSTACOL DE NETRECUT,
construit din realităţi faţă de care s-ar putea ca înseşi bisericile şi păstorii lor să fie nemulţumiţi, dar pe care ei nu îl pot nici birui şi nici ocoli.

A
ceia care adoptă umanismul în teologie sunt cunoscuţi sub numele de arminieni. Există diferite nuanţe ale concepţiei lor. Toţi, însă susţin în mod fundamental că destinul etern al individului este decis şi determinat de individ. Unii susţin că o anumită ceremonie religioasă sau un anumit ritual aduce cu sine regenerarea sau naşterea din nou. De cele mai multe ori acest ritual este botezul. Aceia care susţin acest punct de vedere al arminianismului sunt cunoscuţi ca adepţi ai doctrinei regenerării prin botez. Baptiştii arminieni moderni (împreună cu alte grupări „baptiste") propovăduiesc fără nici o excepţie învăţătura conform căreia credinţa umană sau decizia liberului arbitru al unui individ este baza pe care el sau ea este regenerat. Acest punct de vedere se numeşte regenerare decizională, datorită faptului că pentru toţi aceia care susţin acest punct de vedere, o „decizie pentru Hristos" precede şi determină naşterea din nou.
De obicei aceşti baptişti arminieni (împreună cu simpatizanţii lor protestanţi) descriu actul pe care se bazează naşterea din nou în anumiţi termeni care sunt acceptaţi în rândurile lor. Ei insistă frecvent asupra „deciziei pentru Hristos." Câteodată, ei vor vorbi despre „rugăciunea păcătosului" sau „a lua o decizie pentru Hristos." Unii vorbesc despre „a deschide uşa inimii tale lui Isus," în timp ce alţii îi învaţă pe cei nemântuiţi să „îl inivite pe Isus în inima lor." Unii pot folosi cuvinte ca „a-L accepta pe Isus ca Mântuitorul tău," în timp ce alţii insistă că omul pierdut trebuie „să Îl accepte pe Hristos atât ca Domn, cât şi Mântuitor." Dar indiferent de cuvintele pe care le folosesc, conceptul de bază este că există ceva ce omul pierdut trebuie îndemnat să facă, pentru a determina naşterea din nou.
Eu nu găsesc nici o diferenţă esenţială între regenerarea prin botez (care impune botezul pentru a prilejui naşterea din nou) şi regenerarea prin decizie (care pretinde o decizie pentru a aduce cu sine naşterea din nou). Ambele puncte de vedere sunt în mod fundamental similare în aceea că ele pretind din partea unui păcătos care este un om mort spiritual o faptă, astfel încât Dumnezeu să-l învie spiritual pe acel păcătos.
Toţi aceia care adoptă poziţii asemănătoare celor baptise se proclamă creştini nou-testamentali iar bisericile lor sunt de tip nou-testamental. Fără nici o excepţie, ei afirmă că urmează învăţăturile explicite ale acelei părţi ale Bibliei cunoscute ca fiind Noul Testament. Mulţi păstori şi biserici arminiene proclamă zgomotos că ei sunt singurii care urmează modelul bisericii Noului Testament. Adeseori, aceia care sunt cei mai insistenţi în a se proclama ei înşişi baptişti nou-testamentali sau biserici nou-testamentale sunt şi cei mai insistenţi în a pretinde ca oamenii nemântuiţi tebuie „să facă ceva" ca să se nască din nou.
După ce am stabilit concepţiile fundamentale ale acestor arminieni, să ne îndreptăm atenţia în continuare spre zidul de care ei sunt forţaţi să dea cu capul, ca să spunem aşa. Zidul este acesta: orice pastor sau biserică, pentru ca afirmaţiile sale să fie justificate ca şi biserică nou-testamentală autentică, trebuie să se comporte în esenţă în acelaşi mod în care au funcţionat bisericile şi păstorii din timpul apostolilor. Alte amănunte neesenţiale, cum ar fi băncile, casele în care se întâlneau, paharele din plastic folosite la comuniune, amvoanele şi alte lucruri asemănătoare nu au nici o legătură cu natura fundamentală sau de bază fie a păstorului, a grupului, sau a tipului de mesaj biblic proclamat. Astfel de amănunte însă nu ne preocupă acum. Lucrurile esenţiale sunt însă o altă problemă. Şi în special o diferenţă extrem de importantă - o chestiune de bază, fundamentală, principală şi vitală - aceşti arminieni au comis greşeli faţă de practica bisericilor din timpul Noului Testament. La fel după cum un anumit tip de copac poate fi cunoscut după fructele pe care le produce, această îndepărtare esenţială de la practica Noului Testament izvorăşte din doctrina coruptă în care cred şi pe care o predică aceşti arminieni. Isus a spus: „Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui" (Matei 12:33). Despre profeţii falşi, Isus a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele" (Matei 7:16-18). Ceea ce eu doresc să subliniez este că în toate bisericile arminiene există o practică esenţială pe care toţi păstorii lor o urmează din rutină. Această practică fiind rezultatul unei erori doctrinare, este nebiblică şi se leagă fără nici o posibilitate de soluţionare de doctrina nescripturală pe care o susţin!
Zidul în care toţi arminienii pot doar să dea cu capul reprezintă adevărul despre „sistemul lor de a invita." În mod universal, la sfârşitul slujbelor religioase, păstorii lor îi invită pe cei nemântuiţi „să vină în faţă şi să fie mântuiţi." E posibil ca vocabularul pe care aceştia îl folosesc să fie mai sofisticat, iar gramatica mai academică, dar scopul lor este întotdeauna acelaşi! Iar faptul că de la ei te aştepţi la această practică este cunoscut de toţi cei care au luat parte la serviciile lor.
Nu e nimic rău în a-i îndemna, a-i ruga stăruitor, a-i invita şi a-i avertiza pe cei nemântuiţi că ei trebuie să vină la Isus pentru salvare, sau vor fi pierduţi pentru veşnicie. În felul acesta au procedat predicatorii din Noul Testament, nefăcând însă nimic în plus sau în minus. Nici un predicator din Noul Testament nu a impus vreodată o manifestare fizică la problema pur spirituală a naşterii din nou. Isus i-a spus lui Nicodim ."..Trebuie să vă naşteţi din nou" (Ioan 3:7), dar nu mai există nici un alt loc în Biblie în care să-L găsim pe Isus spunându-i lui Nicodim că este ceva ce omul trebuie să facă pentru a fi regenerat sau pentru a se naşte din nou!
Invitaţia modernă care îi îndeamnă pe oamenii pierduţi „să vină în faţă" şi „să facă ceva" pentru a fi apţi sau pentru a cauza naşterea din nou este fără vreun precedent biblic! Nu există nici un pasaj în Biblie în care apostolii sau alţi predicatori din Noul Testament să fi făcut vreodată un astfel de lucru! Acest obstacol al faptei este acolo! Arminianul trebuie fie să recunoască faptul că el face ceva nescriptural, fie să încerce imposibilul în efortul de a distruge aceste fapte. Folosirea unor fraze cum ar fi „deschide-ţi uşa inimii şi lasă-L pe Isus să intre," „invită-L pe Isus în inima ta," „roagă-te rugăciunea păcătosului," „ia o decizie pentru Hristos," şi altele, sunt toate inovaţii şi invenţii ale omului. Ele nu pot fi găsite în Biblie nici sub formă de cuvinte, nici de concepte! Acei păstori şi acele biserici care insistă cu asemenea invitaţii, o fac pe riscul lor, deoarece prin aceste fapte ei se descalifică pe ei înşişi ca fiind urmaşi ai exemplului din Noul Testament!
Nu numai că în Noul Testament nu există nici un exemplu de angajare într-un asemenea sistem de invitaţii, dar nu există nici un pasaj biblic care să ne înveţe că ar trebui făcut un astfel de lucru! Baptiştii (şi alţii care afirmă că urmează Noul Testament) spun că „aşa vorbeşte Domnul" în tot ceea ce fac. Baptiştii nu botează copiii mici (printre alte motive) datorită faptului că (1) nu există un precedent biblic pentru a face un astfel de lucru şi (2) nu există nici o poruncă în Biblie, care să-l impună. Aceleaşi două motive pot fi invocate şi cu privire la aceste invitaţii care se fac oamenilor de a veni în faţă şi de „a fi salvaţi!" Nu există nimic în Biblie în favoarea acestei practici!
Pentru acei interesaţi de adevăr, poate că va fi util să arătăm faptul că acest sistem modern de invitaţii este cunoscut numai de aproximativ 170 de ani! Umanistul religios Charles Finney este creditat, şi pe bună dreptate, ca fiind cel care a dezvoltat invitaţia modernă. Iar el nu a fost nici măcar baptist! Totuşi, mii de aşa-zise biserici baptiste urmează servil până în zilele noastre filosofia sa arminiană, în ciuda faptului că nu există nici un exemplu biblic şi nici o învăţătură în acest sens!
A mântuit Dumnezeu oameni păcătoşi în vremea Noului Testament? Bineînţeles că da! A făcut El acest lucru fără ca vreun predicator să recurgă la asemenea invitaţii? În mod evident că da. Şi am putea adăuga faptul că Dumnezeu, dincolo de această născocire pur omenească, încă îi salvează pe păcătoşi - iar în unele cazuri, El este bucuros să-şi mântuie poporul în ciuda acestei practici nescripturale, ba chiar în prezenţa acesteia! (În nici un caz, faptul că Dumnezeu îi salvează pe unii în ciuda acestor invitaţii nescripturale, nu poate fi acceptat ca o scuză de a continua aceste practici!)
Să-l lăsăm pe arminian să adune câte argumente poate! Însă pentru el nu există scăpare! În faţa lui se ridică zidul, şi acesta este zidul Cuvântului lui Dumnezeu şi al faptelor din istoria Noului Testament! Nu există nici cea mai subtilă aluzie la faptul că vreun predicator din vremea apostolilor a invitat vreodată pe cel pierdut "să vină în faţă" ca să fie mântuit! De asemenea, nu există nici o învăţătură din partea lui Dumnezeu ca să se înceapă o asemenea practică! Zidul există! Oamenii şi bisericile care pretind această inovaţie – această practică omenească- procedează astfel fără nici o bază scripturală! Să-i lăsăm să încerce marea cu degetul. Nu vor găsi niciodată vreo dovadă biblică pentru practica lor. Iar acest zid se extinde de-a lungul timpului şi de-a lungul întregii Revelaţii Divine, deoarece nu există nici o posibilitate de a trece peste el sau de a-l ocoli. Iar cei sinceri vor recunoaşte acest lucru!
Sistemul de invitaţii este fructul putred al unui sistem doctrinar corupt, care îl face pe om stăpânul propriului său destin. Sistemul arminianist, la orice nivel i se urmează exemplul, Îl privează pe Dumnezeu de măreaţa Sa suveranitate asupra sufletelor omeneşti. Dumnezeu a spus: „Iată că toate sufletele sunt ale Mele..." (Ezechiel 18:4), deci El are dreptul de a face cu creaturile Sale ceea ce doreşte! În anumite aspecte, unii arminieni înclină să folosească termenul suveranitate cu privire la Dumnezeu, dar ei limitează dreptul lui Dumnezeu de a-şi împărţi harul Său după cum doreşte. Ei vor recunoaşte că Dumnezeu este suveran în toate problemele cu excepţia salvării celui pierdut. Doctrina lor coruptă este aceasta: omul este stăpânul propriului său destin, Dumnezeu nu este în control. Omul îşi hotărăşte destinul său etern: la decizia păcătoşilor morţi spiritual, Dumnezeu poate doar să răspundă ca un servitor ascultător! În felul acesta, Dumnezeu este redus la statutul unui spectator neliniştit care îşi frânge mâinile şi care poate doar să reacţioneze la decizia liberului arbitru a păcătoşilor morţi spirituali şi să-i salveze după ce ei „au luat decizia pentru Hristos!"
Rădăcina acestei doctrinei corupte se poate observa când oamenii neagă faptul că omul este în întregime depravat şi deci cu totul neputincios să întreprindă ceva pentru starea lui spirituală. Biblia spune: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre," iar apoi "măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)" (Efeseni 2: 1, 5). Cuvântul grecesc nekros – tradus prin mort - înseamnă cadavru! În mod evident, Dumnezeu doreşte ca noi să înţelegem că pentru naşterea sa din nou, un om pierdut poate să facă tot atât de mult cât un cadavru, adică NIMIC! Arminianul spune că orice persoană pierdută poate veni la Dumnezeu DACĂ VA FACE acest lucru. Să lăsăm la o parte ceea ce spune umanistul arminian! Să vedem acum ce spune Biblia! Să citim ce spune Dumnezeu şi să credem! Cuvântul a putea înseamnă: „a avea abilitatea de a face ceva." Arminianul spune „oamenii pot," dar Dumnezeu spune: „Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, cari sunteţi deprinşi să faceţi răul?" (Ieremia 13:23). Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi" (Ioan 6:44). Apoi Isus a spus din nou: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu" (Ioan 6:65). Să nu ne lăsăm înşelaţi de minciuna că „Dumnezeu îndreptăţeşte pe toţi oamenii" sau că „Dumnezeu îi atrage pe toţi aceia care aud Evanghelia," pentru că în mod clar, nu poate fi vorba de aşa ceva. Aceia pe care îi îndreptăţeşte Dumnezeu sunt cei pe care Hristos îi va învia în ziua de apoi! Sistemul arminianist afirmă că toţi oamenii pot crede în Hristos printr-un act de voinţă pentru a fi salvaţi. Cu toate acestea, în Biblie citim că Isus a explicat nedcredinţa unora spunând: „Dar voi nu credeţi pentru că după cum v-am spus, nu sunteţi din oile mele" (Ioan 10:26). Să uităm ce spun arminienii. Isus a spus că oamenii nu cred pentru că ei nu fac parte din oile Lui! Presupun acum că unii arminieni vor încerca să dovedească faptul că există lucruri pe care o capră poate să le facă pentru a deveni o oaie!
Acest aspect eronat al doctrinei despre mântuire se poate se poate observa din nou când se insistă asupra faptului că Hristos a murit în mod egal pentru toţi oamenii. Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi" (Ioan 10:11). Arminianul, fără nici o bază scripturală care să-l susţină, insistă că Isus a murit pentru capre, la fel ca şi pentru oi! De fiecare dată când rostim, citim, sau medităm la numele Isus, s-ar cuveni să ne amintim motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu a primit acest nume: ."..şi-i vei pune numele ISUS, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale" (Matei:1:21). Isus nu a salvat poporul Său pământesc, poporul evreu, de păcatele lui, ci El a salvat „poporul Lui" – pe aceia care I-au fost daţi Lui de către Tatăl! Isus s-a rugat Tatălui Său zicând: „După cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe cari I i-ai dat Tu" (Ioan 17:2). În aceeaşi rugăciune, în mod intenţionat Hristos a făcut să se înţeleagă clar că El nu se ruga pentru „lume," (în viziunea arminianistă „lumea" înseamnă întrega omenire) deoarece El a spus: „Pentru ei Mă rog. Nu mă rog pentru lume, ci pentru acei pe cari Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi" iar apoi din nou: ."..ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume"(Ioan 17:9,14). Dumnezeu a dat lui Hristos câţiva oameni, şi pentru ei a murit El, ca să plătească pentru păcatele lor.
Un alt aspect al doctrinei arminianiste despre mântuire îl constituie ideea că „Dumnezeu îi iubeşte pe toţi." Această idee potrivit căreia Dumnezeu îi iubeşte pe toţi în mod egal reprezintă baza poziţiei arminianiste, dar este în mod clar nescripturală, după cum o vor demonstra versetele următoare. Dacă Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, de ce El a spus: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât," (Maleahi 1:3, Romani 9:13). Cu siguranţă, aceste cuvinte au legătură cu descendenţii acestor doi oameni, dar ele au fost spuse în raport cu nişte persoane, şi aceasta înainte chiar ca ele să se fi născut! Unii vor spune că a urî înseamnă doar că Dumnezeu îl iubeşte pe unul mai puţin decât pe altul. Este foarte adevărat! Dumnezeu l-a iubit pe Esau atât de puţin faţă de cât l-a iubit pe Iacov, încât El l-a urât pe cel dintâi! Isus a mai spus: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui" (Ioan 14:21), ceea ce ne arată foarte clar că iubirea lui Dumnezeu şi iubirea lui Hristos se îndraptă spre anumiţi oameni, şi nu spre toată omenirea în general. Chiar şi în Vechiul Testament este limpede că Dumnezeu îi urăşte pe unii oameni (nu numai păcatele lor) pentru că El a spus: „Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte Îi sunt urâte:...martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi" (Proverbe 6:16,19). Acestea sunt persoanele individuale pe care le urăşte Dumnezeu! În mod similar, psalmistul a scris despre Dumnezeu că: ."..Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea...DOMNUL urăşte pe oamenii cari varsă sânge şi înşală" (Psalmul 5:5,6). În Proverbe 22:14 stă scris: „Gura curvelor este o groapă adâncă; PE CINE VREA SĂ-L PEDEPSEASCĂ DOMNUL, acela cade în ea." În mod evident, Dumnezeu îi urăşte sau îi detestă pe anumiţi oameni! În Psalmul 10:3 citim „Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul" . Iar în Noul Testament găsim: „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte..." (Evrei 12:6), unde întregul argument este acesta: pe aceia pe care îi iubeşte, Dumnezeu îi pedepseşte. Pe alţii, El nu îi pedepseşte pentru că nu îi iubeşte, deoarece ei sunt bastarzi, şi nu fii adevăraţi. Ioan profeţeşte în legătură cu acei membrii ai bisericii mai mici din Filadelfia: „Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, cari zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit" (Apocalipsa 3:9), evident în contrast cu aceia pe care Dumnezeu NU îi iubeşte, pentru că altfel, iubirea Lui pentru ei nu ar însemna nimic! Se citează adesea Ioan 3:16, dar toţi cei care cu adevărat studiază Cuvântul trebuie să recunoască faptul că termenul „lumea" este folosit de Ioan cu multe înţelesuri, dintre care însă nici unul nu cuprinde toţi oamenii care au trăit sau care vor trăi vreodată.
Există şi alte denaturări ale doctrinei, care şi ele fac parte din rădăcina fructului putred numit sistemul de invitaţii. Totuşi pentru orice cercetător sincer şi serios al Cuvântului lui Dumnezeu cele expuse trebuie să fie suficiente pentru a demonstra că „pomul rău face roade rele." În acest caz, rodul său este sistemul de invitaţii care este total nescriptural. Pomul rău este umanismul care îmbrăcat în veşmânt religios nu este nimic mai mult sau mai puţin decât arminianism în diferitele sale nuanţe sau grade.
Şi astfel, cititorule arminian oricât ai fi de cuprins de această doctrină eronată, îţi spun că mergi înainte şi îţi loveşti capul de acest zid de netrecut. Zidul este una din faptele verificabile. Faptele sunt clare. Nu există nici o indicaţie şi nici un precedent biblic pentru acest sistem de invitaţii. În mod deliberat oamenii pierduţi sunt invitaţi în faţă pentru a fi salvaţi sau mântuiţi şi se procedează aşa deoarece aşa o cere teologia fără ca măcar un rând din Scriptură să susţină această practică. Aceste fapte ar trebui să fie suficiente pentru a determina orice creştin onest să reconsidere această teologie şi să abandoneze această practică nescripturală.
Cercetează Scriptura! Părăseşte orice punct de vedere umanist şi acceptă-L pe Dumnezeul Bibliei care îşi găseşte plăcerea în a mântui pe poporul Său şi care este în stare să facă acest lucru. Spune asemeni lui Pavel: „Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru peire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri, ..." (Romani 9:21-24).
Renunţă la practica nescripturală şi doctrina eronată.
Dacă eşti un creştin nou testamental într-o biserică nou testamentală trebuie să crezi şi să practici acele lucruri revelate pe care bisericile Nou-Testamentale le cred şi le practică. A continua cu aceste invitaţii lipsite de o bază biblică înseamnă a te identifica cu o doctrină şi o practică străine de Noul Testament.