Invataturile lui Nea Goe catre Mamita, Mamitica si toate Domnitele
Parabola dovleacului

Sensul cuvintelor se pierde in cursul timpului. Extins frecvent in aplicatie figurata, sensul figurat devine propriu, iar vechiul sens moare. De exemplu, latinii spuneau dovleacului testa. Latina provinciala insa a aplicat, mai intai in gluma, apoi tot mai serios cuvantul testa, unei parti a corpului omenesc care seamana cu dovleacul la forma si, adesea, la continut. Asa se face ca romanii au mostenit de la tartaca ramlenilor vorba tésta > teasta, iar francezii au mostenit cuvantul teste>tête („cap"), desi amandoua popoarele aveau cuvinte uzuale, atat pentru cap, cat si pentru dovleac. Incurcarea limbilor de la Babel nu s-a oprit pana astazi.

Dar nu de scarba metamorfozei dovlecilor am intervenit in discutie, ci pentru ca unele cuvinte cu greutate etica tind sa ramana fara continut etic. Intre acestea avem jenantul termen decenta. Spunem astazi, de exemplu, ca dorim sa avem si noi un trai decent. Dar cand vorbim asa, nu ne gandim la ce se cuvine din partea noastra, – de exemplu, la bunacuviinta, – ci ne gandim la ce NI se cuvine/NE convine. Se intampla chiar sa fim mai sensibili/sensibile la erori de étiquette („eticuta") decat la greseli de etica.

Lingvistica pentru (a)uzul delfinelor

Termenul decenta este un neologism francez, cu sensul de respect al bunelor moravuri, buna-cuviinta, pudoare. La randul lor, verii francezi l-au luat din latina, unde decentia inseamna convenienta, uz, buna-cuviinta, de la verbul deceo (a se cuveni, a se cadea, a fi potrivit). Cu alte cuvinte, ne intalnim aici cu ceea ce este mai mult decat o estetica morala pe care o intalnim in toate cazurile in care spunem: e frumos/nu-i frumos sa faci asta..., se cade/nu se cade, se cuvine/nu se cuvine. Un om bun, un om moral, cel putin in sensul negativ (ca nu face rau), este numit cumsecade.

Frumusetea aceasta, insa, fie ca-i zicem decenta, fie buna-cuviinta, nu are in mintea omului aceeasi greutate ca alte principii sau comandamente morale. De exemplu, nu spunem niciodata ca este indecent sa asasinezi sau sa acuzi pe nedrept. Acestea sunt crime absolute, condamnate de o etica universala inscrisa adanc in constiinta tuturor oamenilor. In schimb, cand ne referim la maniere, la comportament, termenul decenta este uzual, cu aplicatie mai restransa sau mai larga. Cineva poate sa fie decent sau indecent in gesturi, vorbire, obiceiuri, imbracaminte si altele de felul acesta.

Pentru noua generatie (nu vorbesc de calculatoare!), virtutea aceasta este prea putin atractiva, pentru ca se simte in tesatura ei o urzeala pregatita de generatiile anterioare. Cuvantul decenta are aroma de coliva a unei valori traditionale, este opinia babalacilor care si-au trait traiul si si-au mancat malaiul si care au ajuns, in fine, la „neprihanirea prin imbatranire". A devenit chiar indecent sa sfatuiesti pe cineva la decenta, iar daca este vorba de sfatul unui barbos (care mai este si chior!) adresandu-se unor domnisoare bine crescute, aceasta ar fi culmea obrazniciei.

Este si in Biblie

Prima obiectie – a subconstientului domniilor voastre, fiindca dialog real nu mai exista de mult! – este ca lucrurile acestea nu au nici o relevanta morala, sau cel putin ca ele tin numai de morala sociala, conventionala, si nu sunt „de drept divin". Dar obiectia nu este intemeiata, fiindca Biblia recomanda si chiar impune decenta ca imperativ divin. Pavel, inainte de a inrosi butucul, ne-a lasat, ca si Petru, uzul unor termeni care circulau in lumea grecoromana: euschemosyne (decenta, pudoare, respect), kósmios (ordonat, frumos, respectabil, simtit), aidos (reverenta / modestie feminina), sofrosyn („cumintenie", purtare rezervata, modesta si autocontrolata, care indica o judecata matura). Principalele citate biblice in care se gasesc acesti termeni sunt:

1 Corinteni 12:23: „Partile considerate mai putin onorabile ale corpului sunt tocmai acelea pe care le acoperim cu mai multa onoare si ceea ce avem indecent este tratat cu cea mai mare decenta" .a

1 Timotei 2:9: „Vreau, de asemenea, ca femeile, sa se imbrace intr-o maniera decenta, cu pudoare si modestie" .b

Nu incerc sa fac aici o demonstratie de forta, turnand pe o pagina tot ce spune Biblia cu privire la asemenea lucruri. Nici macar nu ma ostenesc sa amintesc scrierile inainte-mergatorilor nostri a caror autoritate spirituala era mult superioara educatiei si culturii pe care o aveau. Bag seama ca, oricum, argumentul autoritatii nu mai tine in fata noii generatii, asa ca nu voi insista. Am preferat sa ma concentrez asupra notiunii de decenta, ca un simplu exercitiu de constiinta si de logica. Fiind un termen care nu impune masuri precise, ci te obliga sa gandesti si sa actionezi din principiu, este cazul sa vedem care-i esenta principiului si ce anume sta la temelia decentei. Raspunsul rapid, aproximativ corect, dar
incomplet ar fi: „cei sapte ani de acasa."

Cultura mostenita si cultura TeensNob

Intr-adevar, un instinct al rusinii, al decentei, nu exista. Acestea se invata si se dezvata. Ieri am vazut la metrou (pentru a mia oara!) un baiat si o fata care se gustau reciproc, simtindu-se atat de liberi si nestingheriti de prezenta altora, ca si cum ar fi fost in cadrul cel mai intim. Nu vreau sa-i condamn, nu vreau sa le vestejesc romanta. Pana la urma, in anumite conditii pe care nu le discutam aici, oricine are dreptul la dragoste. Si ce a lasat Creatorul mai frumos „sub soare" (vorba inteleptului!), sau chiar sub luna, decat dragostea?

Daca i-as fi privit cumva, prin gaura cheii, as fi gasit motive sa-i admir. Si daca as fi fost jenat, totusi, as fi fost jenat mai degraba de gestul meu. Insa ei erau acolo, rezemati in vazul tuturor si as fi curios sa stiu ce gandeau ceilalti calatori. Cei mai multi priveau in alta parte, simtind, probabil, ca este indecent sa-i deranjeze cu priviri insistente...

Daca trebuie sa vorbim de educatie, de unde stie Mamitica ce este decent? Ce drept are ea sa legifereze raportul dintre respectabil si penibil, dintre vizibil si invizibil, pe pielea altuia? O fi invatat si ea de la Mamita, poate, si tot asa, mergand inapoi, ajungem la baba Eva. Dar de ce sa mergem inapoi cand toata lumea merge inainte si avem acum criterii mai placute decat gusturi si valori recomandate de altii, si care nu ne mai intereseaza? Ei si-au trait viata lor, noi o traim pe-a noastra. Ce, parca eu nu stiu ca si Mamitei ii placea, pe vremea ei, sa se poarte mai degajata decat ii comanda a’ batrana? Si babei Eva i-a placut, in tinerete, sa se expuna, sa riste, sa treaca peste limitele alea fara noima.

Necazul cel mare pentru logica decentei vestimentare feminine este ca principiul decentei pare a fi amoral. In aplicatie – singurul mod care face principiul viabil – totul deriva din opiniile si gusturile altora, adica din cultura in care te-ai nascut. Iar acest „nascut" trimite intotdeauna la generatia anterioara. Cu alte cuvinte, daca vrei sa stii exact ce anume si cum anume este decent, nu trebuie sa intrebi nici gusturile tale, nici parerile prietenilor, nici macar Biblia. (Fiindca Biblia iti da principiul cu aplicatii stravechi, culturale; nicaieri Biblia nu-ti da modele si masuri precise, valabile in Romania anului 2007). De aceea trebuie sa ceri parerea celor care au stabilit limitele decentei, fiindca pe acestea nu Dumnezeu, direct, le-a stabilit. Ele sunt limite conventionale. In ultimele generatii ele au devenit tot mai largi, ca sa le poti accepta si domnia ta, si sa n-ai scuza.

Dat fiind ca notiunea de decenta se refera la limite stabilite de generatii, si pentru ca ea este prezentata in Scriptura ca o virtute crestina esentiala in inchinare si in toata purtarea, Dumnezeu iti porunceste ca, in anumite privinte, sa faci asa cum au stabilit altii. Constiinta nu are o autonomie absoluta. Ea este formata de parinti, de societate si apoi de cultura – in care Biblia se presupune ca ocupa locul intai la crestini. Daca ai fi crescut in padure, cu vulpile si mistretii, constiinta ta autonoma n-ar fi avut nici o idee de decenta, fiindca tot ce tine de buna cuviinta, modestie, pudoare, sunt niste farafastacuri de care numai fiintele umane au habar. Din fericire – sau din nefericire, nu conteaza – naturaletea de care ai vrea sa te bucuri trebuie sa fie mereu stanjenita de simtul vigilent al decentei, adica al raportarii la privirile straine.

Dar, din aceleasi motive pentru care unii baieti incep sa fumeze sau sa-si puna draci in urechi si in limba, fetitele devin mai ingrijorate de ce vor zice colegele sau colegii, decat de ce vor zice parintii, sau de ce va spune lumea in general. Lumea lor, aceea care conteaza, se reduce la subcultura unei varste in care snobismul risca sa devina virtutea suprema.

De ce cred ca a imita cultura tanara este snobism, in timp ce adoptarea parerilor parintesti in anumite domenii este o virtute reala? Nu numai de dragul poruncii a cincea, care are primul loc pe scara comandamentelor de etica sociala, ci pentru ca snobismul cultiva un pui de orgoliu stupid al „desteptarii", al „progresului" cultural, care umbla dupa aprecierile altora, ori se teme de neacceptarea si ironiile lor. El adopta mimetismul cultural ca mod de viata, ne avand un criteriu mai inalt decat ca „asa se poarta". Prostia tot mai indrazneata a stelelor de cartier sau de gazeta, care da tonul, devine etalon pentru fetita noastra desteapta... Principiul decentei, insa, implica motivatii cu totul diferite. Acolo este vorba de oarecare smerenie, sau – daca este respingator acest cuvant – de o modestie a inimii, o rusinare sanatoasa si inseninata.

Rusinea se invata

Virtutea decentei feminine, aceasta respectuoasa rusine care dicteaza pana si forma si masurile unei rochii, este reprezentata in reguli care, nu numai ca vin din generatia anterioara, dar care sunt facute tocmai pentru a proteja (de) privirile masculine. Nu stiu foarte precis care este aici sexul mai slab, dar cu siguranta ca indecenta sfidatoare sau strategica nu este tarie morala. Nici inocenta infantila de a-ti purta corpul cat mai degajat de orice acoperire responsabila, nu indica o inteligenta superioara. Faptul ca decenta vestimentara are in primul rand rostul de a crea o atmosfera de respect si nu de betie erotica, este definitoriu. Esti imbracata decent sau indecent, in primul rand fata de privirile barbatilor, indiferent de varsta sau starea lor civila. Ochii Domnului n-ar putea fi deranjati daca n-ar fi la mijloc ochii domnilor si domnisorilor. Daca nu poti intelege chestia asta, este pentru ca nu esti barbat si n-ai nici o vina. Ai motive chiar sa te mandresti ca nu esti ca mine. Principiul decentei, insa, nu cere in primul rand sa intelegi totul, ci sa te conformezi. Aceasta se invata de la generatiile anterioare, de la Mamitica si Mamita.

Cand erai o fetita si nu-ti faceai probleme ca umblai complet dezbracata, Mamitica te-a invatat ca este rusine sa apari asa adorabila si triumfatoare in public. Ea ti-a repetat de mai multe ori, intr-un caz sau in altul, ba chiar exemplul ei te-a invatat ca exista un sentiment care se numeste rusine. Altfel n-ai fi stiut. „Nu face asta, ca e rusine!" „Ia pe tine rochitica, repede, ca vine ’nea cutare si e rusine sa te vada asa!" Cu timpul, in special o data cu varsta primilor trandafiri, motivatia devine mai serioasa si, cu toate ca in locuri speciale – in care in mod conventional, decenta are alte limite, (de exemplu, la plaja) – te poti purta mai aproape de copilarie, nu poti face acelasi lucru pe strada, cu atat mai putin in locul si timpul de inchinare. Cred ca si domnia ta, duduca, simti ca am dreptate, fiindca am vazut ca adesea, cand te asezi, cauti zadarnic sa-ti acoperi cu geanta mandrete de genunchi. Daca tot ai intentionat sa-i expui, lasa-i, rogu-te, la vedere!

Decent, diferenta de... (1)cent

Poate vei zice ca, in generatia lui Pavel, decenta arata prea infofolita si imbrobodita si, daca astazi nimeni nu mai cere respectarea limitelor acelora, inseamna ca decenta nu mai este actuala. E adevarat, s-au schimbat limitele, dar nu principiul. Si, poate ca esti de acord, exista si o limita maxima a permisiunii, pe care tu insati n-ai trece-o. Repet, limitele nu sunt acelea stabilite acum 3000 de ani sau chiar acum 100 de ani, nu sunt cele din Iran, nici din unele tari negre. Varsta si locul pot muta hotarele concrete, dar adevaratele limite, singurele care au sens in acest caz, sunt acelea care depind de psihologia masculina. Or aici, diferenta poate fi doar „de.. centi" sau centimetri.

Lipsa de gust in imbracaminte este un semn rau, dar nu este neaparat indecenta. Culori rau potrivite sau o croiala „balcaza si lalaie" sunt dizgratioase, dar nu neaparat indecente. Cand insa anumite parti strategice sunt tot mai dezgolite, sau cand, asemenea simbolurilor Apocalipsei, imbracamintea in acelasi timp acopera si descopera, cinsteste si tradeaza, virtutea aceasta se cheama indecenta sau curata nerusinare. Am zis curata, fiindca am descoperit ca, in cele mai multe cazuri este vorba de inconstienta parfumata si nu de provocare.

Este, oare, decent ca o doamna de saizeci de ani sa apara in public cu sanii pe jumatate dezgoliti si cu o fustita ramasa de pe cand era pioniera? Toti barbatii (i-am luat in calcul numai pe cei normali!) vor fi de acord ca este un spectacol penibil. Si aceasta, probabil, fiindca este vorba de o varsta respectabila. Daca doamna chiar a intentionat o provocare, risca sa trezeasca reactia inversa, de sila si lehamite. Dar ce ziceti daca este o domnisoara de, sa zicem, 18 ani, una foarte agreabila, imbracata pe masura doamnei mai sus proscrise? Ei bine, indiferent de intentia bietei fete, reactia masculina va fi intre spaima si extaz, un amestec de atractie si deruta, dar in nici un caz nu va provoca respect, singurul condiment care da gust uman si chiar divin dragostei. Fetele vor sa fie frumoase, si, cele mai multe sunt, in ciuda grijilor pe care si le fac in mod inutil. Dar daca idealul lor de frumusete si dragoste nu aseaza pe primul loc respectul de sine si de semeni, frumusetea lor este un pericol social si dragostea – o emotie de libelula.

Putina condescendenta, duduie!

Dumnezeu a dat femeii o demnitate infinit mai mare decat unei pisicute sau unei gazele. Ea nu are nevoie sa-si expuna pielea, fiindca si asa, pentru privirile pacatoase, chiar si cojoacele Dochiei sunt transparente. Cu atat mai mult o mai-putin-decat-decenta vestimentatie feminina va deturna porunca a zecea, chiar pentru privirile unui sfant, de la imperativul negativ, la pozitiv. Frumusetea naturala inspira atractie oricarui barbat normal, dorit sau nedorit. Aceasta atractie insa, oricat ar fi ea de placuta si nevinovata, nu este o virtute. Si sticletii sunt atrasi la fel de femelele speciei lor. E frumos, dar nu e nici o virtute in asta. In cazul omului, jocul speciei nu este suficient ca sa-si merite numele de dragoste. Omul este chipul lui Dumnezeu si numai el e capabil de adevarata dragoste. Si animalele iubesc in felul lor, unele chiar sufleteste, dar dragostea adevarata incepe acolo unde flutura respectul. Numai omul este capabil de respect. Animalul stie doar de instinct, de atractie sau teama. Iar un instinct al decentei, nici macar la om nu exista.

Unele domnite vor spune ca barbatii care au fantezii nepermise cand vad, intamplator, niste genunchi de dama, sunt obsedati, sunt anormali. Pardon! Barbatii sunt de alta parere. Chiar si dreptul Iov, care era insurat si de zece ori tata, simtea ca nu face bine sa-si opreasca privirile asupra vreunei domnisoare, chiar daca, pe vremea aceea fetele erau incomparabil mai acoperite... Barbatul, domnisoara draguta, nu este chiar un triceratops cu cravata, dar nici nu este nesimtit ca o rigla. Este, pur si simplu, o alta creatura. Daca vrei sa fii respectata de soarta, atunci respecta-l, oricine ar fi si oriunde risti sa-l intalnesti. In ce ma priveste, eu m-am obisnuit intr-atat cu spectacolul acesta, incat tind sa nu-l mai bag in seama. Va scuz pe toate, imaginandu-mi ca sunteti niste fetite de 8 ani. Si poate chiar asa sunteti. Dar pentru ca exista printre voi si termeni de comparatie, nu putine doamne si domnite imbracate d-e-c-e-n-t , si care imi inspira SI respect, nu pot sa nu observ diferenta. Iar de diferenta aceasta nu mai raspund eu.

Acum, saru’manutele, duduie, si inca o vorba: Daca ai citit aceste invataturi si crezi ca decenta nu conteaza, sa stii ca scrisoarea a fost sau va fi citita si de baietii buni, iar pentru ei anumite lucruri conteaza..

a). Ultima propozitie este tradusa in alte versiuni occidentale astfel: „cu cat sunt mai putin decente, cu atat le tratam mai decent" (TOB); „cele pe care este indecent sa le numim sunt tratate cu grija speciala" (BFC); „si membrele noastre care nu sunt decente sunt cele mai frumos imbracate" (DRB); „astfel, noi ferim cu grija de ochii altora acele parti care nu trebuie vazute" (NLT).

b). Dupa alte versiuni, „sa aiba o tinuta decenta; si gateala lor modesta si rezervata..." (FBJ); „sa se imbrace dupa o moda decenta, cu modestie si simplicitate..." (BFC); „sa poarte imbracaminte decenta si potrivita si sa nu atraga atentia asupra lor prin felul in care..." (NLT); „sa poarte imbracaminte potrivita si sa se impodobeasca linistit si modest" (NJB)