Premizele unei adevărate sărbători
2 Cronici 34:29-35:10

Textul pe care l-am citit ne descrie pregătirea poporului pentru Sărbătoarea Paştelor, în care îşi aminteau de momentul în care Dumnezeu i-a scos prin puterea Lui din robia egipteană. În versetul 18 citim: Nici o sărbătoare a Paştelor nu mai fusese prăznuită ca aceasta în Israel din zilele proorocului Samuel. Şi nici unul din împăraţii lui Israel nu mai prăznuise Paşte ca cele pe care le-au prăznuit Iosia, preoţii şi Leviţii, tot Iuda şi Israelul care se aflau acolo, şi locuitorii Ierusalimului.
Iosia a reuşit ceea ce nici un alt împărat dinainte de el nu mai reuşise, şi anume, să transforme sărbătoarea obişnuită, care de altfel era ţinută în fiecare an, într-un timp în care poporul să se apropie cu toată reverenţa şi dintr-o inimă curată spre Dumnezeu. Care a fost secretul acestei reuşite? Ne vom uita la câţiva paşi făcuţi în acest sens de către împăratul Iosia şi de întregul popor.

1. Întoarcerea sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu
Prima premiză pentru reuşita unei sărbători este întoarcerea la Cuvânt şi sub autoritatea lui. Citim lucrul acesta în capitolul 34: Împăratul a strâns pe toţi bătrânii din Iuda şi din Ierusalim. Apoi s-a suit la Casa Domnului, cu toţi oamenii lui Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi Leviţii, şi cu tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărţii legământului, care se găsise în casa Domnului (2 Cronici 34:29, 30).

Sunt doi paşi foarte importanţi pe care Iosia i-a făcut după ce a descoperit Cartea Legii.
a) Primul pas a fost acela că şi-a dat seama că mânia şi judecata lui Dumnezeu sunt consecinţa perpetuării păcatului în viaţa personală sau în viaţa unei naţiuni (vezi 2 Cronici 34:19-21).
Cred că generaţia noastră traversează una dintre cele mai grave crize morale, rezultată din indiferenţa faţă de păcat. Suntem o generaţie scăldată în Cuvânt şi în predicare, auzim predici legate de păcat la Biserică, radio şi chiar la televizor, dar cu toate acestea, trăirea în păcat este prezentă în viaţa tot mai multor creştini.
În mod special aş vrea să trag un mare semnal de alarmă pentru tinerii care se nasc în familii de pocăiţi. Sunt mulţi tineri care cresc în Biserică, care sunt atât de familiari cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar pentru care lumea cu tot ce oferă ea are o mare putere de atracţie: moda, prieteniile din lume, interesul pentru lucruri trecătoare, frecventarea cluburilor de noapte sau a discotecilor sunt curse în care cad mulţi copii de-ai noştri.
Am mai observat un lucru. De regulă, tinerii care cad în capcana acestei lumi sunt tot mai puţini atraşi de slujire în Biserică. Da, e foarte uşor să găseşti scuze atunci când nu vrei să faci nimic sau când nu-ţi mai place să faci nimic. Tineri dragi, aveţi grijă că acesta este un drum care vă îndepărtează de Dumnezeu şi de Biserică. A da vina pe lipsa de timp, pe faptul că vin prea obosit de la locul de muncă, că sunt prea puţini la biserică sau mai ştiu eu ce altceva, sunt scuze puerile care să justifice propria mea absenţă de la Casa Domnului şi propriul meu dezinteres faţă de slujire.
Am crescut într-o biserică în care majoritatea fraţilor lucrau în schimburi la Combinatul Siderurgic din Hunedoara. Am lucrat şi eu un an şi jumătate acolo şi vă asigur că munca în siderururgie nu este deloc uşoară. Mulţi erau în schimbul trei sâmbăta seara spre duminică. Se ieşea la ora 7,00 din schimb, ajungeau acasă pe la 7,45 dar la ora 9,00 când începea închinarea erau în biserică. De ce? Pentru că nu puteau sta acasă atunci când ştiau că Biserica este adunată la închinare şi pentru că abia aşteptau ziua de duminică să fie împreună cu fraţii şi surorile.
Astăzi, mai întreb pe câte unul: „Unde este cutare"? „E obosit, a rămas acasă". În schimb, nu suntem prea obosiţi să mergem de la un loc de muncă la altul. Adevărata problemă nu este oboseala; adevărata problemă este dezinteresul faţă de Casa Domnului şi faţă de Cuvântul Domnului.
Când lui Iosia i s-a citit Cartea Legii de către logofătul Şafan, reacţia lui a fost să-şi sfâşie hainele, semn al unei mari umilinţe. Şafan nici măcar nu era vreun prooroc sau vreun mesager al lui Dumnezeu; funcţia lui era administrativă, aceea de secretar al împăratului. Totuşi, când Iosia a auzit citite cuvintele Legii (nici măcar nu ştim dacă Şafan le-a citit cu intonaţie sau mai mult plictisit) Iosia s-a cutremurat în inima lui şi a venit cu pocăinţă înaintea lui Dumnezeu.
Care este atitudinea noastră astăzi, când se citeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi când se explică pe înţelesul tuturor? De ce nu ne mai mişcă nimic? De ce alergăm în stânga şi-n dreapta, căutând tot timpul alte biserici şi alţi vorbitori? Pentru că problema este în viaţa noastră. Avem propriile noastre Biblii dar Cuvântul lui Dumnezeu ne lasă reci şi ne place mai degrabă să le lăsăm în Biserică decât să le ducem acasă. Avem propriile noastre Biserici dar pe care nu le mai iubim, şi din care ne dorim să plecăm. Avem activităţi în care ne-am puteam implica în Biserică, dar ne mascăm nepăsarea şi indiferenţa în spatele criticilor şi nemulţumirii.
Să ne aşteptăm la vremuri mai bune? Nu, vremurile care vor veni, vor fi mult mai grele. Unii vor părăsi Bisericile dar nu pentru a fi mai curaţi şi mai sfinţi sau din prea multă râvnă pentru lucrare, ci pentru a trăi aşa cum vor ei, fără a da socoteală nimănui. Alţii vor rămânea reci şi nepăsători, fără nici o dorinţă de schimbare. Apostolul Pavel a „văzut" aceste vremuri şi ne-a atenţionat: Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite (2 Timotei 4:3, 4).
În măsura în care ne vom întoarce sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi vom lăsa ca acest Cuvânt să fie singurul standard în lumina căruia să ne orânduim viaţa, în acea măsură vom fi păziţi de cădere şi trăre în păcat.
b) Al doilea pas făcut de Iosia pentru a intra sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, după ce el personal s-a smerit, a fost să cheme întreg poporul alături de el sub autoritatea acestui Cuvânt.
Care era locul cel mai potrivit pentru strângerea poporului? Răspunsul este: Templul din Ierusalim, locul închinat lui Dumnezeu. În versetul 30 citim că Iosia s-a suit la Casa Domnului cu toţi locuitorii din Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi Leviţii şi cu tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic.
Toţi au venit pe acel platou din faţa Templului: şi cei mici şi cei mari. N-au lipsit nici căpeteniile poporului, nici cei mai simpli oameni din popor, iar în fruntea tuturor era Iosia. Şi acolo a mai fost citită odată Legea Domnului. N-a fost rostită nici o predică, nu a cântat nici corul, n-a fost nici un fel de program, doar citirea Cuvântului lui Dumnezeu înaintea unui popor care asculta în tăcere acest Cuvânt. Nu a fost nici vreun evanghelist vestit care să provoace mulţumile, a fost doar citire şi atât.
Mă îngrozesc la gândul că sunt mulţi membri în Bisericile din vremea noastră în viaţa cărora singurul timp în care aud citit Cuvântul lui Dumnezeu este cel petrecut în Biserică, pentru că acasă nu-şi fac timp niciodată să stea măcar câteva minute în meditaţie. Haideţi să ne gândim doar noi cei prezenţi: dacă ar fi să adunăm toate minutele în care am stat în citirea şi mai ales, în meditaţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu în săptămâna care a trecut, cam câte minute ar fi? Dar dacă le-am compara cu timpul stat înaintea televizorului sau a computerului sau la ştrand, care ar fi raportul? Să nu ne mirăm atunci cât de uşor cădem şi cât de atraşi de păcat suntem în fiecare zi.
Ne-am adunat în această dimineaţă la Cuvântul lui Dumnezeu în Casa Lui. Puteam fi mai mulţi? Nu ştiu, fiecare trebuie să se cerceteze personal. Ştiu însă că sunt vremuri în care bisericile se golesc nu din cauză de lipsă de programe sau de vorbitori, ci din cauza nepăsării şi superficialităţii membrilor care le alcătuiesc. Cred însă şi ştiu că se apropie cu paşi grăbiţi vremea când ni se va lua toată această bogăţie de har şi când vom fi judecaţi nu după ceea ce n-am ştiut, ci după tot ceea ce-am ştiut şi n-am făcut.

2. Reînnoirea Legământului
Al doilea pas făcut de Iosia şi de întreg poporul în vederea unei sărbători cum n-a mai fost alta, a fost pasul reînnoirii legământului făcut cu Dumnezeu.
Iosia a înţeles necesitatea unei asanări morale a naţiunii sale, aşa că a chemat poporul la ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu şi mai ales, la o rededicare a vieţilor lor: Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a încheiat legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui, şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, şi să împlinească cuvintele legământului, scrise în cartea aceasta. Şi a făcut să intre în legământ toţi cei ce se aflau la Ierusalim şi în Beniamin. Şi locuitorii Ierusalimului au lucrat după legământul lui Dumnezeu, legământul Dumnezeului părinţilor lor (2 Cronici 34:31, 32).
Viaţa fiecărui om este o sumă de decizii pe care le ia în fiecare zi. Diferenţa dintre oameni însă o constituie felul deciziilor. Viaţa unora este formată dintr-o serie lungă de decizii greşite, care conduc în cele din urmă la faliment şi distrugere atât în plan social, economic sau familial cât mai ales în plan spiritual. Viaţa altora este compusă şi din decizii greşite care servesc ca lecţii de viaţă dar mai ales din decizii bune, care-i ajută să meargă înainte şi să propăşească în plan spiritual.
Versetele acestea ne prezintă naţiunea Israel în momentul luării unei decizii bune. Atât împăratul cât şi poporul adunat au decis să-şi reînnoiască legământul u Dumnezeu şi să lucreze conform acelui legământ, adică în ascultare de Legea Domnului.
Criza din viaţa multor creştini este legată de absenţa unor decizii sănătoase, legate de trăirea după Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă i-aş întreba pe tinerii prezenţi: „Aţi luat pentru viaţa voastră o decizie categorică ca să trăiţi în puritate sexuală până la căsătorie?", câţi oare ar putea să ridice mâna şi să-mi confirme fără rezerve acest lucru? Dacă i-aş întreba pe fraţii şi surorile din Biserică: „Aţi luat pentru viaţa dvs. o decizie în ceea ce priveşte trăirea unei vieţi din care să lipsească bârfa şi invidia şi în care dragostea frăţească şi smerenia să domnească?" câţi oare ar putea confirma: „Eu am luat o astfel de decizie"?
Absenţa unor decizii bune ne va conduce spre paşi greşiţi în viaţă. Falimentul vine atât pe fondul nevegherii cât mai ales pe fondul absenţei unor principii sănătoase de viaţă. Cât timp trăiesc la graniţa lui „aproape totul îmi este permis", cât timp distincţia dintre mine ca şi copil al lui Dumnezeu şi cei din lume nu există, atunci să nu mă aştept ca viaţa mea să fie un model demn de urmat.
Reformă spirituală fără reînnoirea legământului nostru cu Dumnezeu este imposibilă. Iosia, un tânăr care a crescut fără a cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, adică, în termenii din zilele noastre un tânăr venit din lume, la prima lui confruntare cu Legea Domnului s-a smerit, şi-a cerut iertare şi a fost gata să-şi recunoască păcatele, să încheie un legământ cu Dumnezeu şi să-şi schimbe felul de viaţă.
Vă îndemn din toată inima, reînnoiţi-vă legămintele cu Dumnezeu legate de trăirea unei vieţi curate. O viaţă de creştin din care lipsesc deciziile şi legămintele este ca şi o barcă fără vâsle aflată pe apă. Oricât de mult ai vrea să o îndrepţi într-o anumită direcţie nu reuşeşti, fiind dus doar în direcţia în care bate vântul sau în direcţia curentului apei.

3. Îndepărtarea surselor de păcat
Al treilea pas bun făcut de Iosia în vederea unei adevărate sărbători a fost îndepărtarea din popor a lucrurilor şi obiceiurilor care îi conduceau pe israeliţi la păcat: Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările copiilor lui Israel, şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor. În tot timpul vieţii lui, nu s-au abătut de la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor (2 Cronici 34:33).
Iosia nu s-a mulţumit doar să asculte Cuvântul lui Dumnezeu sau să încheie un nou legământ de credinţă cu Dumnezeu. El a mers până la capăt cu această reformă, punând în practică acest legământ.
Sunt doi paşi pe care Iosia i-a făcut pentru materializarea deciziei lui.
a) Primul pas a fost ruperea de trecut: Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările copiilor lui Israel. Orice reformă adevărată începe cu o îndepărtare. Nu poţi construi ceva nou peste ceva vechi şi nici nu poţi schimba prezentul fără o detaşare de trecut. Apostolul Pavel a surprins foarte bine această schimbare, comparând-o cu dezbrăcarea de o natură păcătoasă şi îmbrăcarea cu o natură nouă, curată.
Creştinismul autentic, nou-testamental nu este peticirea unei vieţi păcătoase, ci transformarea ei radicală. Domnul Isus nu a murit ca să mai îmbunătăţească pe ici pe colo câte ceva la vechiul nostru stil de viaţă, ci să nască noi oameni pentru o nouă Împărăţie. Dacă nu realizăm că trebuie să murim mai întâi faţă de noi înşine ca apoi să ne naştem din nou, şi o spun cu durere, atunci degeaba ne-am botezat şi degeaba suntem membri într-o Biserică evanghelică. Dacă nu putem spune ca apostolul Pavel: Pentru mine a trăi este Cristos iar a muri este un câştig, înseamnă că încă nu s-a produs adevărata schimbare în viaţa noastră.
Sunt multe urăciuni pe care le adunăm în viaţa noastră şi încercăm să le ascundem de alţii. Ne este ruşine de ele, atunci când ies la suprafaţă, pe de altă parte le iubim şi nu am vrea să le părăsim: poate fi un păcat ascuns din viaţa ta pe care-l practici fără ca alţii să ştie acest lucru, poate fi o dorinţă meschină, o poftă necontrolată, un gând murdar, o ură fără margini sau o gelozie nestăpânită, poate fi o lipsă de milă sau o viclenie bine mascată, poate fi un interes ascuns sau o fantezie a cărnii.
Iosia a îndepărtat toate urăciunile pentru că a înţeles că nu poate uni nelegiuirea cu sărbătoarea. Tu cum ai venit la sărbătoarea Cinei Domnului în această dimineaţă? Ai îndepărtat orice urăciune din viaţa ta, pentru ca Dumnezeu să te poată primi la închinare?
b) Al doilea pas făcut de Iosia a fost înlocuirea trecutului cu obiceiuri noi şi sănătoase: şi a făcut ca toţi cei cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor.
Iosia a înţeles că obişnuinţa este o a doua natură. Solomon ne învaţă în acest sens: Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea (Proverbe 22:6). Cu alte cuvinte, cultivă obiceiuri sănătoase în mintea copiilor tăi de la o vârstă fragedă ca să fii liniştit că vei culege roade bune atunci când ei vor fi mari.
Mulţi părinţi cunosc acest verset dar puţini îl aplică! Când noi vom sta acasă fără motiv joia sau duminica, fiţi siguri că şi copiii noştri, atunci când vor fi mari, vor absenta de la Biserică fără motiv. Când noi acasă vom critica şi vom bârfi pe toată lumea din biserică, toţi fiind răi numai noi buni, copiii vor creşte într-un spirit identic de critică şi bârfă. Când noi vom fi preocupaţi mai mult de bani şi avere, copiii noştri vor ajunge să trăiască în acelaşi fel. Când noi le vom spune că în ziua de azi, ca să răzbeşti în viaţă trebuie să faci şi compromisuri, că mai poţi să şi minţi sau să înşeli pe alţii dar cu măsură, că nimeni nu este perfect, atunci ei vor ajunge să ducă o viaţă plină de compromisuri, minciuni şi falimente.
Când ne vom iubi mai mult copiii decât adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, când le vom permite aproape orice doar de dragul de a nu-i jigni sau a nu-i pierde, atunci deja i-am pierdut şi primii responsabili înaintea lui Dumnezeu vom fi noi înşine, părinţii lor. Când le vom spune că slujirea în Biserică este treaba lor, în schimb vom face toate sacrificiile să fie cât mai bine îmbrăcaţi şi să aibe întotdeauna suficienţi bani ca să-şi poată permite tot ce noi nu ne-am permis, atunci să nu ne mirăm că tinerii noştri vor fi preocupaţi mai degrabă de ultima serie de telefoane celulare decât de spunerea unui psalm, recitarea unei poezii sau plecarea în misiune pe perioada verii.
Iosia nu s-a mulţumit doar să îndepărteze urâciunile din viaţa lui şi a poporului peste care fusese ales ca împărat dar a adus noi obiceiuri în viaţa poporului şi anume, slujirea lui Dumnezeu. Până când nu vom proceda şi noi la fel, adică îndepărtarea urâciunilor din viaţa noastră şi a celor dragi ai noştri şi înlocuirea lor cu închinarea înaintea lui Dumnezeu, să nu ne aşteptăm ca bineuvântarea Lui să se reverse peste noi şi casele noastre.

4. O jertfă de bună-voie
În al patrulea rând, Iosia s-a dat pe sine însuşi ca exemplu. Frumuseţea unei sărbători este şi rezultatul implicării fiecăruia. Iosia a înţeles că nu este suficient să ceară altora; în primul rând era nevoie ca el însuşi să dovedească schimbarea din viaţa lui.
Versetul 7 ne spune un lucru extraordinar pe care el l-a făcut: Iosia a dat oamenilor poporului, tuturor celor ce se aflau acolo, miei şi capre în număr de treizeci de mii, toţi pentru Paşte, şi trei mii de boi. Aceştia au fost luaţi din averile împăratului. Iosia a luat din ce era al lui şi a făcut parte celor mai săraci din poporul Isarel, ca şi ei să poată veni să se închine înaintea lui Dumnezeu.
Am fi tentaţi să spunem: „A dat că a avut de unde da!" Aşa e, dar şi alţi împăraţi au avut, nu ni se spune însă că au făcut acelaşi lucru. Trebuie să recunoaştem că uneori avem mai mult decât ne trebuie şi totuşi nu ne este de ajuns, am vrea şi mai mult. Când ni se cere să ajutăm lucrarea, spunem: „Să dea alţii care sunt mai bogaţi decât mine!" şi uităm că la noi acasă poate se strică produsele că nu mai avem pe unde să le depozităm sau mai bine preferăm să aruncăm un anumit lucru, decât să-l oferim gratuit, conduşi de gândul: „Nici mie nu mi-a dat nimeni". Uităm însă că Domnul Isus ne învaţă: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!"
Iosia a dat cu bucurie, pentru că viaţa lui a fost schimbată cu adevărat de Cuvântul lui Dumnezeu. Acolo unde pătrunde lumina Scripturii se schimbă totul în viaţă: obiceiurile vechi şi păcătoase, metehnele trecutului, totul devine nou şi curat, pentru că de-acum este filtrat de Legea Domnului.

Stăm înaintea lui Dumnezeu în această dimineaţă, într-o zi de sărbătoare a Bisericii, ziua când celebrăm moartea Domnului Isus în locul nostru, şi ne dorim ca această sărbătoare să fie una deosebită. Cred însă că premizele unei adevărate sărbători sunt cele care au fost valabile şi în vremea lui Iosia.
În măsura în care vom redescoperi Cuvântul lui Dumnezeu, ne vom reînnoi legământul încheiat cu Dumnezeu şi vom îndepărta din viaţa noastră orice lucru care-L împiedică să Îşi arate slava şi să-Şi facă simţită prezenţa, în acea măsură ne vom bucura cu adevărat de părtăşia noastră la Masa Domnului.