De ce a fost nimicită generaţia lui Noe?
Geneza 6:8-22

E o istorie care a avut loc acum peste 6000 de ani. Pentru că a trecut aşa de mult timp de atunci, ne-am putea întreba: Ce relevanţă mai are pentru noi astăzi o istorie atât de veche?
Surprinzător, vom vedea în acest mesaj că istoria din vremea lui Noe se adaptează perfect vremurilor noastre. Iată ce spunea acum 2000 de ani Domnul Isus cu referire la acea vreme:
Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului; mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi (Luca 17:26, 27).
Prima menţiune pe care aş vrea să o fac aici este că expresia „Fiul omului” face referire la Persoana Domnului Isus. Haideţi să înţelegem mai bine această expresie din cuvintele profeţiei lui Daniel (citeşte Daniel 7:13, 14). Domnul Isus Cristos prin natura Sa divină este Fiul lui Dumnezeu iar prin întruparea Sa este Fiul omului.
Luată în ansamblu, expresia „zilele Fiului omului” face referire la vremea sfârşitului. În textul citit din Luca 17, Domnul Isus încheie acest pasaj cu cuvintele din versetul 30: Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul omului. Faptul că El vorbea despre toate aceste lucruri la timpul viitor este o confirmare că nu se referea la vremea în care El era deja în lume, ci la vremea premergătoare celei de-a doua Lui veniri.

Acele vremuri au sosit deja. S-ar putea ca noi să fim ultima generaţie de oameni care vom fi în viaţă atunci când Fiul omului va veni pe norii cerului în glorie. De aceea, istoria lui Noe este foarte importantă pentru noi astăzi, pentru că Domnul Isus nu ne-a comparat nici cu generaţia lui Avraam, nici cu cea a lui Moise sau David, ci cu oamenii care au trăit în vremea lui Noe.
Înţelegând mentalitatea generaţiei de atunci putem să ne păzim de greşelile pe care ei le-au făcut. Ştim că sfârşitul lor a fost moartea prin înnecare. Ştim de asemenea că Dumnezeu a promis că nu va mai pedepsi oamenirea prin potop, dar avertismentul pedepsei rămâne valabil. Care au fost greşelile, falimentele acelei generaţii pe care noi astăzi, după 6000 de ani, nu ar mai trebui să le repetăm?

1. O viaţă plină de răutate
Când ne uităm la principala caracteristică a vieţii oamenilor din vremea lui Noe, cuvântul care o descrie este răutatea: Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău (Geneza 6:5).
Haideţi să ne gândim puţin la aceste cuvinte. „Domnul a văzut...”. Moise, autorul cărţii, ne prezintă imaginea sau priveliştea pe care Dumnezeu a avut-o atunci când s-a uitat la întreaga Sa creaţie.
Ultima oară când Domnul Se uitase la întreaga creaţie este pomenit în capitolul întâi: Domnul S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune (Geneza 1:31). Acum, când din nou Se uită la creaţia Sa, Dumnezeu are o cu totul altă privelişte: „a văzut că răutatea era mare pe pământ”. Ce s-a întâmplat între capitolul întâi şi capitolul şase, de are loc o schimbare radicală nu doar a unei părţi a creaţiei, ci a întregii creaţii? Răspunsul nu este greu de dat. Are loc căderea în păcat a primilor oameni şi consecinţele păcatului lor şi anume, răspândirea lui pe suprafaţa întregului pământ.
Aceste două versete ne ajută să înţelegem puţin din consecinţele dezastruoase pe care le-a avut păcatul primilor oameni. Cu siguranţă că dacă Adam şi Eva s-ar fi gândit la lucrul acesta, nu ar fi păcătuit. Dar ei s-au gândit doar la ei înşişi în acele momente.
Aici vreau să fac o paranteză înainte de a merge mai departe. Aş vrea să înţelegem foarte bine faptul că păcatul meu nu va afecta doar viaţa mea ci şi viaţa generaţiilor care vor veni după mine. Poate credeţi că exagerez dar aş vrea să vă spun, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, că păcatul unei generaţii poate afecta într-un mod nebănuit generaţiile următoare. Aduceţi-vă aminte de păcatul lui Avraam, singurul de altfel menţionat, când a minţit în privinţa soţiei lui Sara din cauza frumuseţii ei, spunând că e sora lui. În acelaşi păcat a căzut şi fiul lui Isaac. Aduceţi-vă aminte de păcatul lui David cu Bat-Şeba, ce consecinţe groaznice are în copiii lui. Întâiul născut din trăirea în păcat moare. Amnon, fiul lui David, curveşte cu sora lui vitregă Tamar, fiica lui David. Absalom, fiul lui David, îl ucide pe Amnon apoi se răscoală împotriva tatălui său. Aşadar, gândeşte-te de două ori înainte de face un lucru rău, pentru că acel rău se va răsfrânge atât asupra ta cât şi asupra copiilor şi nepoţilor tăi.
Păcatul lui Adam şi Eva a avut consecinţe nu numai asupra lor şi a familiei lor, ci în timp el s-a răspândit în toată omenirea. Acum, când Dumnezeu Se uită din nou la creaţia Sa, vede o omenire plină de răutate.
Aş vrea să ne oprim puţin asupra termenului „răutate” pentru că este foarte important în contextul discuţiei noastre. Principala caracteristică a generaţiei lui Noe era răutatea. În cuvintele Domnului Isus, menţionate în Luca 17, nu este pomenit deloc termenul „răutate”. Dimpotrivă, Domnul Isus ne spune că acei oameni „mâncau, beau, se însurau şi se măritau”.
Oare e ceva rău în a mânca, a bea, a te însura sau a te mărita? Cu siguranţă că nu. Toate aceste cuvinte ne descriu nişte cicluri normale de viaţă. Fiecare om are nevoie de hrană şi de băutură pentru a-şi împlini nevoile fiziologice şi are nevoie de un partener de viaţă pentru a-şi împlini nevoile emoţionale. Din punctul acesta, oamenii de atunci erau... perfect normali, la fel ca şi noi astăzi. Şi totuşi, marea problemă a generaţiei lui Noe era că făceau toate aceste lucruri, normale de altfel, dintr-o inimă şi dintr-o viaţă inundate de răutate.
Aici este culmea păcatului. Tot ceea ce face un om, chiar şi lucrurile normale care nu au nimic de-a face cu păcatul cum ar fi mâncatul, băutul sau însuratul, să fie făcute cu răutate. Pentru a înţelege mai bine aş vrea să vă dau câteva exemple. Gândiţi-vă la un om care atunci când se pune la masă, în loc de rugăciune scoate din gură câteva înjurături, apoi în timp ce muşcă din pâine se uită urât la soţia lui şi-i spune ceva trivial. Şi exemplele pot continua. Nici un cuvânt de dragoste, nici un „mulţumesc frumos” pentru mâncare, doar vorbe murdare. De ce? Pentru că inima lui este încărcată de răutate.
Deschideţi vă rog acum la Psalmul 74. Un alt timp istoric, o altă generaţie de oameni, însă acelaşi comportament plin de răutate (citeşte vs. 1-12). Avem aici o radiografie a omului rău, plin de răutate. E atât de rău încât e „fericit” în răutatea lui: Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi (v. 3). Fraţi şi surori, tineri dragi, spuneţi-mi de câte ori v-aţi uitat la televizor la vreo „vedetă” a zilelor noastre şi v-aţi uitat cu jind, adică aţi poftit fericirea lor plină de răutate?
Acum aş vrea să reţineţi aceste cuvinte: vremurile pe care le trăim noi astăzi, la fel ca şi vremurile lui Noe, sunt caracterizate de un adevărat cult al răului şi al urâtului. Generaţia zilelor noastre s-a întors la o elogiere a tot ce este mai rău şi mai urât în om. La fel ca generaţia din vremea lui Noe despre care Dumnezeu a spus „toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău”, acelaşi lucru îl poate spune Dumnezeu şi despre generaţia noastră. Filmele şi emisiunile preferate ale oamenilor sunt cele încărcate de violenţă şi imoralitate. Ştiţi de ce le plac telenovelele atâtor persoane? Pentru că personajele îndrăgite trăiesc în locul lor cele mai ascunse fantezii, pe care nu au curajul să şi le mărturisească public, dar şi le imaginează prin prisma personajelor preferate. Toate desenele animate sunt încărcate de violenţă. Emisiunile de ştiri abundă în prezentarea violenţei şi pornografiei. Suntem asaltaţi de o cultură a răului şi iubirea răului se furişează în mintea şi inima noastră pe negândite.

Paşii pătrunderii răului în viaţa noastră
Primul pas este curiozitatea. De ce întârziem mutarea pe un alt canal atunci când pe un canal este o scenă murdară? Din curiozitate. De ce privirea ni se lipeşte pe prima pagină a unoi reviste pentru adulţi? Din curiozitate. De ce vrem să aflăm mai mult în legătură cu o crimă sau un viol? Din curiozitate. Şi odată cu curiozitatea pătrunde în sufletul nostru otrava răului.
Al doilea pas este amintirea. Culmea, în loc să face tot posibilul să ne „igienizăm” mintea cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi a rugăciunii, deschidem din nou şi din nou „sertarul cu curiozităţi”. Ne întoarcem în mintea noastră şi retrăim imagini, fapte sau cuvinte care ne pângăresc şi mai mult sufletul şi viaţa.
Al treilea pas este obişnuinţa. Expunerea îndelungată la rău va duce încet-încet la obişnuinţă şi indiferenţă. Ştiţi că după câţiva ani, în care auzim şi discutăm în fiecare zi despre violenţă şi imoralitate, la un moment dat ni se pare aproape normal să se întâmple aşa ceva? Astfel, expunerea noastră prelungită la rău va duce în timp la insensibilitate faţă de rău.
Efectele lipsei de reacţie la rău se cultivă în timp. Copiii care se uită toată ziua la desene animate pline de violenţă, când vor ajunge adolescenţi violenţa li se va părea ceva normal. Tinerii care se uită în fiecare zi la pornografie pe internet sau filme, într-o bună zi vor ajunge să creadă că aceasta este normalitatea în relaţia de familie. Oamenii care vor auzi în fiecare zi că homosexualitatea este o modificare genetică cu care te poţi naşte, într-o zi vor ajunge să creadă lucrul acesta.
Cel mai mare pericol pentru creştinii secolului nostru nu este răul în sine , ci obişnuinţa cu răul! Generaţia noastră, la fel ca generaţia lui Noe este o generaţie atât de obişnuită să privească răul, încât a devenit insensibilă la rău, nu mai are nici o reacţie la rău.

Consecinţele răului
În versetul 11 sunt amintite cele două consecinţe ale răului: Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.
Prima consecinţă a prezenţei răului este propagarea, extinderea stricăciunii. Cuvântul în limba ebraică descrie nişte haine foarte murdare sau o mâncare alterată, stricată. Viaţa în care pătrunde răul va începe în scurt timp să se strice. Ce faceţi cu o mâncare stricată? O consumaţi? Bineînţeles că nu, pentru că ştiţi că v-ar putea îmbolnăvi grav. Acelaşi efect, dar asupra sufletului nu asupra trupului, îl are iubirea răului. Când eu nu mai reacţionez la răul din jurul meu, când mi se pare normal ca oamenii să se înjure, ca tinerii să fie violenţi, ca soţii să-şi maltrateze soţiile, ca şefii să-şi bată joc de angajaţi, când mi se pare normal ca copilul meu să lipsească toată noaptea de acasă fără să-l întreb unde a fost şi cu cine, când mi se pare normal ca tinerii să trăiască înainte de căsătorie împreună ca să se cunoască mai bine, înseamnă că stricăciunea a pătruns şi-n viaţa mea.
A doua consecinţă a răului este silnicia sau violenţa. În era violenţei, câţiva foarte bogaţi şi foarte răi, îşi bat joc de cei mulţi şi săraci iar lucrul acesta devine o normalitate şi chiar un motiv de laudă. Uitaţi-vă la tinerii care se îngrămădesc la sălile de culturism. Întrebarea mea este: de ce? Doar pentru a arăta bine? Nu numai. Ei fac lucrul acesta şi pentru că încearcă să se integreze în curentul acestei lumi în care, dacă vrei să fii apreciat, trebuie să vorbeşti tare şi trivial, să loveşti fără milă în cel mai slab decât tine şi să rămâi indiferent la nevoile celor săraci şi abandonaţi, cu alte cuvinte, să fii lup între lupi.
Vă rog să fiţi atenţi acum la această afirmaţie. Stricăciunea şi violenţa sunt consecinţa eliminării lui Dumnezeu din viaţa omului. Acesta este rezultatul răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. I-am spus la un moment dat: „Tu nu mai ai ce căuta în viaţa mea” şi acum culegem roadele: suntem plini de stricăciune şi violenţă.

2. O viaţă neprihănită în mijlocul răutăţii generalizate
Dacă istoria din Geneza 6 s-ar fi oprit aici ar fi fost o istorie foarte tristă. Slavă lui Dumnezeu că ea continuă cu o persoană pe nume Noe.
În această istorie a escaladării răului, citim la un moment dat că s-a născut un copil căruia părinţii i-au pus numele Noe: La vârsta de 182 de ani, Lameh a născut un fiu. El i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ pe care l-a blestemat Domnul” (Geneza 5:28, 29).
Numele „Noe” se traduce prin „mângâiere”. Încă de la naştere, Noe a fost dorit de către părinţii lui să fie un copil care să le aducă multă mângâiere. Nu întotdeauna se întâmplă aşa. Mulţi părinţi, atunci când le vine un copil pe lume, se gândesc la modul în care el ar putea fi o mângâiere pentru ei în anii bătrâneţii, şi în loc de aceasta, au parte de multă suferinţă.
Noe însă a ajuns să fie cu adevărat o mângâiere şi un punct de reper moral atât pentru generaţia lui cât şi pentru noi astăzi. Aş vrea în continuare să ne uităm la alegerile, la deciziile pe care le-a luat Noe de-a lungul vieţii, şi care au influenţat radical evoluţia lui spirituală.

a) Noe - un om neprihănit între oamenii din vremea lui
Vremea în care a trăit Noe nu a fost o vreme favorabilă lui. Nu a fost o vreme favorabilă exercitării credinţei şi nici trăirii în neprihănire.
Totuşi, Noe a luat o altă decizie cu privire la viaţa lui, diferită de deciziile celor din generaţia lui: Noe era un om neprihănit (v. 9a).
Nu ştim când a luat Noe această decizie: înainte de căsătorie sau după căsătorie, după ce era trecut de 40-50 de ani sau încă de pe la 20 de ani. De fapt, acest lucru nici nu contează. Ceea ce este cu adevărat important este că a avut o zi, un moment în viaţa lui când, în pofida tendinţelor acelor vremuri, Noe a decis să trăiască altfel decât ceilalţi, în neprihănire.
Aş vrea să înţelegem foarte clar că deciziile importante ale vieţii noastre întotdeauna vor fi văzute de oameni. Credeţi că vecinii şi rudeniile lui nu au remarcat schimbarea din viaţa lui Noe? Ba da. Au văzut că dintr-o anumită zi, Noe nu mai vorbea la fel ca ceilalţi, nu mai făcea prostiile şi nebuniile pe care le făceau ceilalţi, au văzut schimbarea şi chiar dacă nu au înţeles de ce, cu siguranţă că au fost confruntaţi cu această schimbare.
Lucrul cel mai important însă nu este că l-au văzut oamenii, ci că l-a văzut Dumnezeu: Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni” (Geneza 7:1).
Iată-L din nou pe Dumnezeu uitându-Se pe pământ şi în mijlocul oamenilor plini de răutate, a văzut un om neprihănit: pe Noe. Ce lucru extraordinar! Să poată spună şi astăzi Dumnezeu de tine şi de mine: „M-am uitat şi te-am văzut umblând fără prihană înaintea Mea între oamenii din Sânmartin!” Oare, poate El să spună acelaşi lucru şi despre noi?

b) Noe - un om fără pată
Biblia nu se opreşte aici. Tot în versetul 9 citim că Noe era fără pată între cei din vremea lui (v. 9b). Aceasta nu însemna că Noe era fără păcat. Expresia „fără pată” era folosită în legătură cu jertfele care erau aduse la Templu sau la Cortul Întâlnirii şi care trebuiau să fie fără cusur.
Cu alte cuvinte, Noe nu avea defecte de caracter vizibile. În mijlocul unei generaţii care se complăcea în facerea răului, Noe se străduia să facă binele. Între oamenii care iubeau stricăciunea şi silnicia, Noe iubea curăţia de inimă şi pacea. Într-o vreme de întuneric spiritual profund, Noe aprinsese o luminiţă care răspândea o dâră de lumină.
Dumnezeu nu dispreţuieşte niciodată începuturile slabe. El S-a uitat la ceea ce putea deveni Noe, de aceea l-a apreciat atât de mult pentru dorinţa lui de a face binele şi de a trăi în curăţie.

c) Noe - un om care umblă cu Dumnezeu
În ultima parte a versetului 9 ni se spune că: Noe umbla cu Dumnezeu. Aici descoperim secretul puterii lui de-a sta în picioare şi de a merge înainte.
Cu toate că era considerat un însingurat de către ceilalţi oameni pentru alegerea lui de a trăi altfel, Noe nu era singur: el umba cu Dumnezeu.
Secretul eroilor credinţei, ai celor ca Enoh, Noe, Ilie, Daniel sau Pavel, este tocmai umblarea lor cu Dumnezeu. Aici este puterea care te ajută să te împotriveşti curentului lumii, influenţelor lumii, presiunilor din partea lumii: umblarea în fiecare zi cu Dumnezeu.

d) Noe - un om care face tot ce-i porunceşte Dumnezeu
Ultimul secret al vieţii de biruinţă a lui Noe îl găsim în versetul 22: Aşa a şi făcut Noe; a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.
Nimic n-a fost prea mult sau prea puţin pentru Noe, din tot ce i-a zis Dumnezeu să facă. Mulţi creştini astăzi mumură sau cârtesc atunci când Dumnezeu le cere prin Cuvântul Lui să facă un anumit lucru. Secretul lui Noe a fost disponibilitatea de a face tot ce i s-a cerut, fără murmur şi fără regrete.

Se ridică însă o întrebare: se merită? Se merită să fii neprihănir, să trăieşti fără pată, să umbli cu Dumnezeu şi să faci tot ce-ţi cere El în mijlocul unor oameni care nu fac nimic din toate acestea şi totuşi, continuă să le meargă bine şi să se bucurie de viaţă?
Răspunsul la această dilemă îl găsim în versetul 8: Dar Noe a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu. Termenul „milă” înseamnă să nu capeţi ceea ce ai merita. Dumnezeu i-a oferit mila Lui, pentru că i-a văzut viaţa neprihănită şi dorinţa de a trăi altfel în mijlocul unui neam stricat, şi această milă a însemnat salvarea lui şi a familiei lui de la moarte.
Când ne uităm la noi astăzi, generaţia secolului XXI, noi nu vedem oferită doar mila lui Dumnezeu, ci şi harul Lui. Noi beneficiem în plus faţă de Noe de harul care ne-a fost adus prin jertfa Domnului Isus.
Milă şi har... Care este răspunsul nostru, în mijlocul unui neam rău, care se strică tot mai mult? Trăim noi la fel ca Noe, chiar mai mult decât atât, pentru că ni s-a dat mai mult decât lui?
Să nu uităm: fiecare generaţie a răutăţii îşi are neprihăniţii ei. Dacă nu vrei să fii tu unul dintre ei, Dumnezeu va ridica alţii care-I vor duce Numele cu cinste mai departe. Nu uita însă că escaladarea răului vine întotdeauna pe fondul reducerii la tăcere şi a lipsei de reacţie a sfinţilor!
Biblia se încheie cu un avertisment dramatic (citeşte Apocalipsa 22:10-12). Fie ca noi să facem parte din cei care îşi sfinţesc viaţa şi trăiesc în neprihănire! Amin!