SCRISOARE DE LA UN ALTFEL DE MOS CRACIUN


De Stefan Tohatan

Incep aceasta scrisoare despre Craciun marturisind ceea ce toti crestinii adeveresc la praznuirea Sfintelor Pasti: \\\"Hristos a inviat!\\\"
Aceste cuvinte se spun primavara, si nu iarna: stiu si eu asta. Atunci de ce rastorn ordinea
fireasca a lucrurilor? Stimati parinti (as vrea sa va spun \\\"iubiti parinti\\\", dar deoarece nu ne cunoastem folosesc o formula sobra), va scrie un altfel de Mos Craciun. Va scriu pentru ca am simtit nevoia sa va vorbesc in repetate randuri. Incep scrisoarea despre Craciun cu cuvintele care imi sunt foarte dragi: \\\"Hristos a inviat!\\\". Si cred ca parintii crestini inteleg de ce, si poate chiar raspund in gandul lor: \\\"Adevarat a inviat!\\\"
Lumea de astazi fuge de Invierea lui Hristos, lumea de astazi, care sta sub semnul pacatului si al apostaziei, vrea sa pastreze din credinta crestina numai un ambalaj superficial, care sa dea impresia ca lucrurile merg in directia buna. Incetul cu incetul, pe masura ce tot ce e curat si sfant e izgonit din aceasta lume, nu ne va mai mira si daca se va renunta si la acest ambalaj \\\"de anticariat\\\".
E trist ca Nasterea Domnului s-a transformat din pricina a bucuriei de Craciun, in pretext
al bucuriilor de Craciun. Adica sub masca unei sarbatori duhovnicesti, oamenii isi fac cele mai ciudate pofte, isi implinesc cele mai rafinate patimi. E interesant faptul ca multi comercianti americani au renuntat sa numeasca Craciunul cu denumirea traditionala, \\\"Christmas\\\", numindu-l mai nou \\\"X-mas\\\"... E mult mai potrivit numele de \\\"X\\\"-mas decat numele de \\\"Craciun\\\". De Craciun nu ar trebui sa se faca petreceri destrabalate. Si totusi se fac. De Craciun nu ar trebui ca oamenii sa manance peste masura, si totusi o fac.
Poate mai mult decat in oricare anotimp, in zilele de Craciun sunt pline spitalele de oameni care au mancat pana li s-a facut rau, de crestini care de bucurie ca s-a terminat postul au mancat mai mult decat mananca paganii la praznicele lor !
In scrisoarea de fata voi incerca sa va arat cat de diferit este Craciunul de \\\"X-mas\\\", si sa va rog sa-i invatati pe copiii vostri sa nu confunde cele doua momente, chiar daca, din punct de vedere cronologic, se suprapun.
Cel mai simplu mod de a diferentia cele doua sarbatori este stabilirea legaturii lor cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu care S-a facut om pentru mantuirea noastra. Si, pentru a usura aceasta diferentiere, vom porni de la faptul ca Hristos, Pruncul din staulul Betleemului, este Acelasi Hristos care a fost rastignit de oamenii pe care i-a iubit, si Acelasi Hristos care a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand. Acest adevar nu este prea comod. Pe cat de simplu este sa consideri Craciunul ca evocarea nasterii unui prunc intr-un staul, prunc care a devenit un mare invatator al omenirii, chiar cel mai mare invatator, pe atat de greu este sa recunosti ca Pruncul este Mantuitorul care a primit a Se rastigni pentru pacatele noastre, Mantuitorul care a inviat pentru a ne pregati noua locasuri ceresti.
Cei care vor sa separe Pruncul nascut de Fecioara Maria, de Hristosul cel inviat din morti,
incearca sa ucida Craciunul. Se aseamana lui Irod care, pentru a-l ucide pe Mesia, a dat ordin sa fie omorati cei paisprezece mii de prunci.
Cine se simte stanjenit auzind de Craciun cuvintele \\\"Hristos a inviat!\\\" dovedeste ca sarbatoarea sa nu are nimic in comun cu Hristos.
Sunt constient de faptul ca ideile pe care le pun pe hartie pot parea aproape ridicole, ca reprezinta un fir de praf pe balanta care, la celalalt capat, poarta tonele de reclame la televizoare, aparate de epilat, automobile, excursii in locuri exotice, si toate la un pret redus: doar este Craciunul. Mass-media duce o lupta sustinuta pentru a transforma omul intr-un robot care cumpara, intr-un animal care traieste numai la nivel de epiderma.
Nimeni nu poate contesta ca, in vacarmul vanzatorilor de daruri de Craciun, glasul Bisericii de-abia se mai face auzit. Unii dintre cei care vin la Biserica de Craciun o fac numai pentru a-si face norma de duhovnicie pentru jumatate de an, pentru a lua o gura de aer duhovnicesc care sa ii tina pana la Pasti. Si chiar daca sunt cu trupul in Biserica ei se lasa ademeniti de mirosul puternic al mancarurilor care-i asteapta si de al parfumului suav al bauturilor care le vor veseli inimile.
In infruntarea dintre Biserica si mass-media, infruntare care atinge apogeul de Pasti si de
Craciun, exista un arbitru pe care mass-media nu-l poate recunoaste, desi uneori il invoca
dezinvolt: e vorba de Insusi Dumnezeu.
Dumnezeu e de partea Bisericii, Dumnezeu da dreptate Bisericii. Si aceasta nu dintr-o
preferinta accidentala, ci pentru faptul ca Biserica este Mireasa tainica a lui Hristos.
Se duce un razboi crunt pentru ca de Craciun glasul Bisericii sa fie acoperit. Mai precis,
diavolul a inteles ca cea mai iscusita tactica pentru a lovi in Biserica nu este cea de a-i innabusi glasul (aceasta ar fi generat o rezistenta martirica), ci pentru a include glasul Bisericii in corul unei bucurii generale: inaintea emisiunilor de divertisment, televiziunea transmite secvente emotionante de la slujba tinuta la cine stie ce mare catedrala, iar colindele sunt prezente cu multa risipa in ambianta programelor de pe marea majoritate a posturilor de televiziune.
S-a ajuns chiar la hibridul colindelor cantate pe muzica hip-hop sau pe alte ritmuri. Cu voci senzuale, fete tinere sumar imbracate canta despre Nasterea Domnului cu aceeasi \\\"evlavie\\\" cu care canta despre ultima iubire de pe plaja. Dar colindele lor nu au nimic din curatia colindelor adevarate. Oricat ar fi de prelucrate, melodiile lor nu vor trezi niciodata fiorul sfant pe care il trezesc in suflete vechile colinde.
Stimati parinti, nu va scriu pentru a va face un rechizitoriu al deformarii Praznuirii Craciunului. Nu urmaresc decat sa punctez cateva din caracteristicile sale. Va scriu pentru a va ruga sa ii ajutati pe copiii vostri sa traiasca un Craciun adevarat.
Asta va sta in putinta sa le oferiti, oricat ati fi de saraci sau de bogati. Ma adresez voua,
oamenilor mari, ca si cum as fi un prieten al copiilor. Sunt si eu un om mare. Sunt casatorit, am doi copii, si poate de aceea ma simt foarte preocupat de problemele copiilor vostri.
Va scriu aceasta scrisoare pentru a va implora: nu le rapiti copiilor Craciunul. Cu aceeasi
insistenta cu care comerciantii va trag de maneca hainei pentru a cumpara doua ciocolate la pret de una, sau cinci pachete de curmale la pret de doua, eu va trag de maneca sufletului: nu le rapiti copiilor Craciunul.
Nu aveti dreptul sa le rapiti copiilor Craciunul, asa cum nu aveti dreptul sa le rapiti copilaria.
Poate ca randurile mele par alarmiste, poate ca nu intelegeti de ce va cer sa nu le rapiti
copiilor Craciunul: pentru ca multi dintre parintii copiilor din societatea noastra au facut si continua sa faca aceasta. Cum? Foarte simplu: incurajandu-i pe copii sa inteleaga prin Craciun o sarbatoare a placerilor, a prajiturilor si a distractiilor, o sarbatoare in care totul este permis si nimic nu este refuzat.
Copiii sunt invatati sa astepte Craciunul nu pentru a se bucura de Nasterea Domnului, ci
pentru a se bucura de cine stie ce masinuta sau robotel, daca sunt baieti, sau de cine stie ce papusa, daca sunt fete. Scrisoarea mea nu este sistematica, asa ca va rog sa nu cautati o succesiune logica in randurile mele. Va scriu repede, va scriu grabindu-ma foarte tare deoarece este o chestiune de maxima importanta si daca nu va \\\"trimit\\\" scrisoarea la timp, riscul este prea mare.
Ce vina au parintii care au crescut in comunism, si care nu au avut parte decat de Craciunuri din care a lipsit Dumnezeu? Cum ar putea ei sa isi invete copiii sa cunoasca o bucurie pe care ei insisi nu au cunoscut-o?
Iata o intrebare care pare dificila. Dar nu e chiar atat de dificila pe cat pare. Parintii care au crescut departe de Biserica, parintii care au crescut asteptandu-l iarna pe Mos Gerila, ar trebui sa fie foarte sinceri cu ei insisi si sa recunoasca faptul ca vietile lor au fost triste.
Oamenii nu vor sa recunoasca acest adevar; ca departe de Biserica nu exista implinire, dar aceasta este realitatea. Viata oamenilor mari este o viata foarte diferita de a copiilor; pentru copii viata este plina de speranta, este plina de promisiuni. Pe masura ce trece timpul aceasta perspectiva se metamorfozeaza dintr-o imagine de primavara intr-o imagine de toamna. Viata nu este asa cum vrem noi. Viata este dura, viata este plina de greutati. Nu neaparat doar financiare, bogatii nu au probleme materiale dar sufleteste nu sunt deloc mai impliniti decat saracii. In lumea pe care o cunoastem in clipa in care am devenit maturi, in clipa in care avem propria noastra familie, in clipa in care avem copiii nostri, in aceeasi lume vor creste si acesti copii. Sunt unii parinti care vor sa isi pregateasca odraslele pentru supravietuirea in aceasta jungla contemporana crescandu-i dupa principiul \\\"homo homini lupus\\\". Copiii se maturizeaza foarte repede, cresc purtand in sufletele lor duritatea, si ajung fiare salbatice. Alti parinti incearca sa isi creasca copiii intr-un rasfat maxim, confundand datoria de parinti cu obligatia de a transforma copilaria fiilor lor in varsta tuturor placerilor implinite. \\\"Viata le va fi plina de greutati, macar sa cunoasca acum bucuria dorintei implinite.\\\" zic ei… dar acest rasfat nu le prinde bine copiilor. Acest rasfat le distruge sufletele, si ii invata ca binele este acelasi lucru cu implinirea vointei proprii. Copiii care asteapta Craciunul doar pentru a-si mari colectia de jucarii, sau doar pentru a se bucura de cateva zile de vacanta, vor creste fara a cunoaste bucuria Craciunului.
Ce este bucuria Craciunului? Este bucuria ca Hristos S-a nascut pentru mantuirea noastra.
Ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat pentru ca oamenii sa cunoasca Viata cea adevarata, Viata binecuvantata de Dumnezeu.
E usor sa spunem vorbe mari, fara acoperire. E usor sa negam bucuriile lumii acesteia
fara a pune ceva in loc. Nu rareori intalnim \\\"cerberi\\\" crestini care contesta tot ce tine de
prezent, tot ce tine de lumea in care traim, si care au sufletele mai pustii decat ale celor pe
care ii ameninta cu infricosatoare chinuri ale veacului. Acesti profeti contemporani fac rau Bisericii pentru ca prezinta credinta crestina ca pe o utopie, ca pe o filosofie care incearca sa rastoarne celelalte sisteme de gandire numai pentru a-si afirma o superioritate pe care nu este in stare sa o demonstreze.
Vom face inca doua-trei observatii despre trasaturile acestor profeti de ocazie tocmai pentru ca ei, sau mai bine zis inaintasii lor, sunt in mare masura vinovati de declinul spiritual al lumii in care traim. Acesti \\\"crestini alesi\\\" nu inteleg ca Hristos a venit in lume pentru a modela vieti, pentru a le arata oamenilor calea spre cer si pentru a-i ajuta sa mearga pe aceasta cale; ei vor ca toata lumea sa tina cont de sfaturile lor, si confundand aceste sfaturi izvorate mai mult din propria intelepciune decat din Evanghelie (chiar daca sunt imbracate in poleiala evanghelica) cu intelepciunea suprema, incearca sa fie inchizitori care convertesc cu sabia cuvantului o lume apostata.
Ei vorbesc despre bucuria pe care o aduce Hristos, dar nu cunosc aceasta bucurie. Ei vorbesc despre pacea pe care o daruieste Hristos, dar sunt plini de tulburare. Ei vorbesc despre iubirea vrajmasilor, dar se manie pe oricine nu vrea sa le acorde o importanta pe care o cred cuvenita fetelor lor cuvioase. Cuvintele lor sunt lipsite de putere. Cuvintele lor nu conving. Ei nu fac altceva decat sa nasca in mintile celorlalti teama de credinta crestina: \\\"A fi crestin inseamna: unu- sa nu faci asta; doi- sa nu faci nici asta si nici asta; ...\\\" si tot asa pana cand lista faptelor interzise depaseste imaginatia unui om normal. Daca i-am ruga pe acesti profeti sa ne spuna parerea lor despre cum trebuie petrecut Craciunul, nu ar trebui sa ne mire daca ne-ar inmana o brosura plina de fraze lungi si plictisitoare, care ar incepe fiecare cu cuvintele \\\"Nu cumva...\\\" sau \\\"Nu trebuie sa...\\\".
Acesti alesi reduc credinta crestina la un \\\"Nu...\\\" inalt de doi metri si jumatate, care ii
depaseste pe toti.
Dar credinta crestina este viata. Si viata nu se poate reduce la interdictii.Viata nu se poate reduce la nimic altceva, viata nu se poate ciunti sau deforma. Viata este viata. Viata crestina este sa Il iubesti pe Dumnezeu, gustand inca de pe pamant bucuriile vesniciei, si sa iti iubesti aproapele, pregustand comuniunea cu toti ingerii si sfintii. Viata crestina incepe cu un \\\"DA...\\\" mare, cu un \\\"Da...\\\" pe care Dumnezeu l-a rostit atunci cand, din multa Sa dragoste, prin trimiterea in lumea noastra a Fiului Sau, l-a rascumparat pe om.
Atunci cand vorbim despre bucuria Craciunului, oricat de mult s-ar indeparta oamenii zilelor noastre de trairea duhovniceasca a acestui praznic, nu ar trebui sa pornim de la \\\"Nu\\\" -uri. Chiar daca omul este iubitor de patimi, chiar daca omul isi doreste raiul numai prin vorbe, prin fapte arata contrariul.
Scurta mea scrisoare vrea sa va ceara un singur lucru: lasati-i pe copii sa se bucure de
Sarbatoarea Nasterii Domnului. Si daca apare si un \\\"nu\\\", adica rugamintea de a nu le fi furata aceasta bucurie, motivul este ca prea multi parinti le pregatesc copiilor un Craciun din care nu lipseste nimic, decat Hristos.
Nu imi doresc sa ma aseman \\\"crestinilor alesi\\\" despre care am scris putin mai sus, si nu am de gand sa fac un rechizitoriu al neopaganismelor promovate de mass-media cu ocazia sarbatorii crestine. Nu pentru ca imi e teama ca voi fi ironizat (sunt situatii cand ironia celorlalti dovedeste faptul ca spusele tale ii zgarie). Ci pentru ca vreau doar ca dragostea parintilor sa fie mai tare decat aceasta lume care incearca sa dezbine tot ce e frumos. Stim in ce lume plina de minciuni, plina de compromisuri si de greutati crestem noi. Tot in ea vor creste si copiii nostri. \\\"Nu suntem ingeri, si nici copiii nostri nu sunt.\\\" E adevarat, dar la fel de adevarat este si faptul ca nimic in lumea aceasta nu poate implini sufletele decat Dumnezeu.
Si nu avem dreptul de a-i lipsi pe copiii nostri de cunoasterea lui. Daca ei vor simti dragostea dumnezeiasca, daca ei vor intelege Taina Pruncului nascut in staulul Betleemului, atunci in inimile lor se va aprinde un foc care va arde toate gunoaiele pe care lumea aceasta incearca sa le ingramadeasca pe vatra gingasa a sufletelor lor: focul credintei.
Copiii au nevoie de Craciun. Si noi avem nevoie. Cu toti avem nevoie de implinire.
Sa fim sinceri cu noi insine: daca am ajuns sa ne mintim si pe noi, nu mai suntem oameni, ci suntem roboti a caror libertate \\\"programata\\\" nu inseamna alegerea intre bine si rau, ci alegerea intre diferitele forme ale raului.
Viata fara Dumnezeu este o viata stearpa. Si, daca noi, din cauza patimilor noastre, nu vrem sa cunoastem aceasta viata, cel putin sa nu le rapim copiilor nostri posibilitatea de a o cunoaste. Sa nu le transformam Craciunul intr-o sarbatoare a cadourilor.
\\\"Si atunci, sa renuntam la cadouri?\\\" Nu, nu asta e solutia. Solutia este de a le da cadourilor atentia cuvenita, fara ca aceasta atentie sa goneasca importanta praznuirii Nasterii Fiului lui Dumnezeu. Peste cativa ani de zile, masinutele si papusile de astazi nu ii vor ajuta sa reziste in jungla inconjuratoare. Da, copiii nostri au nevoie de jucarii, dar mai mult decat de jucarii au nevoie sa cunoasca harul lui Dumnezeu. Si, cunoscand dragostea lui Dumnezeu, vor sti si sa se bucure de cadourile primite, si vor sti si sa aprecieze eforturile facute de parinti pentru a le procura aceste cadouri.
Exista parinti bogati care risipesc banii pe toate prostiile, si care considera ca, daca si-au
ingropat copiii in teancuri de jucarii, acestia nu vor mai avea nevoie nici de prieteni, nici de dragoste, nici de Dumnezeu. Indraznesc sa le spun ca nu isi cunosc copiii. Chiar daca unii parinti nu vor sa inteleaga, copiii au nevoie de Dumnezeu.
Parintilor care sunt saraci, care nu pot sa le ofere copiilor darurile pe care si le doresc de
Craciun, le spun ca, daca ii vor creste in credinta, peste cativa ani se vor bucura clipa de
clipa de ei: bucuria Craciunului, ca si bucuria Invierii, nu va lipsi din casele lor: pentru
ca, prin vietile lor, crestinii sunt dovezi vii ale Invierii lui Hristos. Peste ani, copiii lor vor pastra o curatie sufleteasca pe care nu o vor putea procura copiilor lor nici cu saci de bani.
Un singur lucru va mai spun: mi-as dori ca, vazand bucuria Craciunului pe fetele lor inocente si nerabdarea cu care isi deschid cadoul mult asteptat, sa va dati seama ca si voi puteti fi partasi acestei bucurii. Imi doresc sa fiti gelosi pe bucuria copiilor vostri si sa va doriti sa traiti (sau sa retraiti) aceasta bucurie. In seara aceasta incepe Praznicul Nasterii Mantuitorului. Veniti cu inimile deschise. Primiti-L pe Hristos in inimile voastre. Acum nu mai vin magii cu daruri la Hristos, ci Hristos vine la toti magii care au plecat din diferite parti ale lumii pacatului, ca sa Se daruiasca fiecaruia dintre ei in intregime: Hristos bate la usa inimilor voastre. Deschideti-I. \\\"Deschide usa, crestine...\\\"