Justificat prin credinta

Justificarea – Articulus stantis et cadentis eclesiae (Martin Luther). Pare a fi tinta tuturor atacurilor dusmanilor crestinismului deoarece asigura baza podului care-L reconciliaza pe Dumnezeu cu omul, fara aceasta doctrina cheie crestinismul s-ar prabusi.Desi a fost lamurita de reformatori, cu trecerea timpului importanta ei a fost tot mai diminuata si tot mai multi reprezentanti ai miscarilor protestante si mai ales neoprotestante refuza sa-i mai acorde importanta catalogand-o ca fiind nimic mai mult decat o nevoie bolnava a teologilor de-a desparti firul in patru.
Cand biserica a devenit obsedata de intrebarea :“Oare ce ar dori omul de afara sa auda?”automat interesul ei pentru acuratetea doctrinelor a devenit superficial ,si in numele pragmatismului a abandonat claritatea biblica si doctrinara care-L onoreaza pe Dumnezeu, in favoarea unui mesaj motivational cu tenta de divertisment. Au aparut miscari noi, care influentate de liberalism si postmodernism propun o perspectiva noua vis a vis de Pavel si felul sau de-a privi justificarea. Biserica crestina risca sa se afunde din nou in intuneric daca recurge la metodele lumii. Nu putem aborda teologia privind-o prin lentila filozofiei si nu putem inlocui Scriptura cu subiectivismul postmodernist tradus in relativism moral sau rationalismul Iluminismului . Cand ne indepartam de sola Scriptura ( Numai Scriptura ),obligatoriu pierdem si sola fide (justificarea doar prin credinta ) in proces.
Fundal istoric: Dilema lui Iov : “…Si cum ar putea omul sa-si scoata dreptate inaintea lui Dumnezeu ? “ (Iov 9:2)
Dilema ucenicilor: “Cei ce-L ascultau au zis : Atunci cine poate fi mantuit ? Iisus a raspuns: Ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu.“ (Luca 18:26; 27) Daca un fruntas al sinagogii, unul care tine toata legea nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu ce sansa au altii? Intrebarea este cu atat mai complicata cu cat intreg sistemul lor de evaluare tocmai fusese dat peste cap in V 14. Oameni care ar fi trebuit sa inteleaga scopul ceremoniilor si principiul substitutiv al intregului sistem al jertfelor, oameni care ar fi trebuit sa inteleaga intrebarea Psalmului 130:3 “Daca ai pastra Doamne aducerea aminte a nelegiurilor, cine ar putea sta in picioare Doamne? “ ,oameni care ar fi trebuit sa-l inteleaga pe Isaia si proorocia lui cu privire la Mesia: ”…Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia Lui Dumnezeu, si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.” (Isaia 53:11)
Dilema lui Luther. ( Romani 1:17) “…deoarece in ea (in Evanghelie) este descoperita o neprihanire pe care o da Dumnezeu prin credinta si care duce la credinta dupa cum este scris: Cel neprihanit va trai prin credinta.”
Problema lui Luther statea tocmai in premiza lui, si anume ca Neprihanirea lui Dumnezeu este un atribut netransferabil. Cand Luther a inteles ca in perimetrul Evangheliei transferul acesta este posibil, toata Scriptura a capatat o noua semnificatie si portile Paradisului s-au deschis larg pentru El. Justificarea prin credinta a fost cel mai mare adevar pe care mintea lui Luther l-a descoperit, si care a schimbat intr-un mod dramatic traiectoria bisericii. Deoarece crestinul este justificat ( socotit neprihanit ) NUMAI prin credinta , statutul lui in fata lui Dumnezeu nu este influentat de meritele personale.Nici macar procesul sfintirii lucrat de insusi Dumnezeu in noi nu influenteaza actul de justificare, deoarece aceasta este facuta in baza meritelor lui Hristos care sunt transferate ( imputate, recunoscute ) in contul credinciosului.
(Romani 4:5) “…pe cand celui ce nu lucreaza, ci crede in Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit,credinta pe care o are el, ii este socotita ca neprihanire.” Asta inseamna justificare.
Sola fide este capitala nu doar pentru crestinism ca intreg ci pentru fiecare dintre noi la nivel personal. Doctrina justificarii vizeaza statutul nostru inaintea judecatii drepte a lui Dumnezeu, anume ca fiecare dintre noi va fi obligat sa dea socoteala in fata lui Dumnezeu pentru TOT (fiecare gand, cuvant, fapta, intentie, motivatie) Fapte 17:30;31
“ Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta, si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; Pentru ca a randuit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti.”
Aceasta judecata va fi dreapta, executata de un Dumnezeu drept, impotriva unor oameni nedrepti, universalitatea pacatului fiind foarte clar surprinsa de Pavel in Romani 3:9-10;19-20
“Ce urmeaza atunci? Suntem noi mai buni decat ei? Nicidecum. Fiindca am dovedit ca toti, fie Iudei fie Greci, sunt sub pacat, dupa cum este scris: Nu este nici un om neprihanit nici unul macar.”
“ Stim insa ca tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gura sa fie astupata, si toata lumea sa fie gasita vinovata inaintea Lui Dumnezeu. Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii ( sau respectand Legea), deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului.” Aici este dilema noastra. Va veni o judecata dreapta peste niste oameni nedrepti.Din fericire Pavel nu si-a terminat ideea. El nu neaga complet posibilitatea justificarii . Daca justificarea ar fi imposibila am pierde vremea vorbind despre ea. N-ar mai exista vesti bune ( Evanghelia ) ci doar vesti rele .Pavel afirma doar ca justificarea in baza virtutilor noastre este imposibila.Legea lui Dumnezeu pretinde perfectiune ceea ce a fost si va ramane mai presus de puterile si natura noastra cazuta. Este o standard imposibil de atins prin efort si vointa. De aceea crestinismul este unic- el ramane singura religie in care nu realizarile umane ci realizarile Divine sunt solutia finala in ecuatia mantuirii. Asa isi continua Pavel ideea: (Romani 3:21-23 )
“ DAR acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu prin credinta, fara Lege- despre ea marturisesc Legea si proorocii si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Iisus Hristos, pentru toti cei ce cred in El. Nu este nici o deosebire. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.”
Acest concept nu este unul nou spune Pavel. Despre el vorbeste Legea si proorocii. Este principiul substituirii in moarte despre care spuneam adineauri ca nu a fost inteles de evreii din vremea Domnului Iisus.
Declarat Neprihanit- Ce se intampla de fapt?
In adevaratul sens teologic justificarea este un termen pur legal. Ea descrie ce anume declara Dumnezeu despre credincios, si nu ceea ce schimba El in credincios. De fapt justificarea nu presupune nici o schimbare de natura sau de caracter. JUSTIFICAREA ESTE UN VERDICT JUDECATORESC DIVIN. Ea ne schimba statutul, producand in acelasi timp niste ramificatii care garanteaza ca anumite schimbari urmeaza sa aiba loc.
Exemple din viata de fiecare zi : Cununia la starea civila, Primirea cetateniei americane, pronuntarea sentintei intr-un proces civil sau penal.
In actul acesta atitudinea lui Dumnezeu se schimba in mod radical vis a vis de pacatos.
Justificarea este deci un verdict de “ Nevinovat” dar nu numai. Doar un simplu verdict de nevinovat l-ar absolvi pe om de pedeapsa dar l-ar lasa fara nici un merit in fata lui Dumnezeu. Actul justificarii are deci un scop dualist: pe de o parte pacatosul este absolvit totalmente de vina ( Romani 8:33) “Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este acela care-I socoteste neprihaniti!” , iar pe de alta parte Dumnezeu transfera in contul pacatosului neprihanirea Lui Hristos ( Romani 5:17 ) “Daca deci prin greseala unuia singur, moartea a domnit prin el singur,cu mult mai mult cei ce primesc in toata plinatatea, harul si darul neprihanirii, vor domni in viata prin acel unul singur, care este Iisus Hristos!” Astfel meritele infinite ale lui Hristos devin paltforma pe care pacatosul poate sta in picioare ( PS 130:3 ) inaintea lui Dumnezeu in ziua judecatii.
Justificarea il ridica deci pe credincios in taramul acceptarii totale si al privilegiilor Divine in Hristos Iisus.
Cateva realitati care rezulta din justificare:
Suntem adoptati ca fii si fiice ale lui Dumnezeu ( Romani 8:15 )
Devenim mostenitori impreuna cu Hristos ( V 17 )
Suntem in Hristos ( Gal 3:27) si El in noi ( Col 1:27)”… Hristos in voi nadejdea Slavei.”
Una din problemele legate de doctrina justificarii, prezenta in bisericile evanghelice romane este confuzia care s-a creat cand vine vorba sa diferentiem justificarea de sfintire. Este foarte important de stiut ca in justificare Dumnezeu nu-l face pe pacatos neprihanit ci il declara neprihanit ( Romani 3:28) “Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit ( justificat ) prin credinta fara faptele Legii.”
Justificare si Sfintire – diferente:
Justificarea imputa ( transfera ) neprihanirea lui Hristos in contul pacatosului ( Romani 4:11b) “…ca adica sa li se socoteasca si lor neprihanirea aceasta.”
Sfintirea imparte neprihanirea in mod practic si personal(Romani 6:1-7 )
Justificarea are loc in exteriorul pacatosului schimbandu-I statutul (Romani 5:1-2)
Sfintirea este interna si schimba starea credinciosului. ( Romani 6:19 )
Justificarea este un eveniment
Sfintirea este un process
Cele doua trebuie distinse dar niciodata separate. Dumnezeu nu va justifica niciodata pe cine nu il si va sfinti si nici nu va sfinti vreodata pe cine nu l-a si justificat. Amandoua sunt elemente esentiale in ecuatia mantuirii.
Daca justificarea si sfintirea sunt de nedespartit de ce ne mai strofocam sa le distingem ? Nu este asta cumva tendinta aceea bolnava despre care vorbeam de-a desparte firul in patru? Am spus trebuie distinse pentru ca amestecarea lor ne duce inapoi in centrul controversei secolului al XVI-lea dintre reformatori si Biserica Romano-Catolica, controversa care de fapt continua si in secolul XXI.
Teologia romano-catolica amesteca justificarea si sfintirea, intelegand justificarea ca fiind de fapt o infuzie de har care-l face pe pacatos neprihanit. Problema majora cu aceasta pozitie teologica este ca afirma astfel ca baza justificarii divine este ceva bun din interiorul pacatosului si nu neprihanirea imputata din Hristos.
Daca sfintirea este inclusa in justificare atunci justificarea devine si ea un proces si nu un eveniment. Astfel justificarea devine progresiva si nu completa, statutul nostru inaintea lui Dumnezeu ajungand sa fie bazat pe o experienta subiectiva si nu pe o declaratie obiectiva, pe virtutea personala prezenta si nu pe neprihanirea Lui Hristos si lucrarea Lui de ispasire. Siguranta mantuirii devine astfel imposibila nemai existand nici o garantie reala.
Justificarea sola fide “articulus stantis et cadentis eclesiae”
Fara aceasta doctrina nu putem vorbi de mantuire, de sfintire , de proslavire ( glorificare ) de nimic.
Este intr-adevar Atlas care tine credinta crestina pe umerii sai si ramane uimitor cum din dorinta de libertate prost inteleasa multi crestini incearca sa-l faca sa-I dea drumul de pe umerii sai, nerealizand ca asta nu va duce la libertate ci la prabusire.