In viata toti alearga dupa locurile din fata, dupa aplauze, reflectoare indreptate inspre ei, atentie. Toti vor rolul principal, toti vor sa-l joace pe Hamlet.

In timp ce Ioan Botezatorul era pe inaltimile lucrarii, slujirii sale, in timp ce Ioan juca rolul principal, Domnul Isus a aparut pe scena si oamenii care pana atunci il urmau, care veneau in pustie la el, care au parasit satele, locuintele lor pentru a-l asculta, incepeau acum sa-l parareasca. In timp ce vedea puhoiu de oameni indreptandu-se spre Isus, indepartandu-se de el, singurul sau raspuns a fost „Caci El trebuie sa creasca iar eu sa ma micsorez.”

Raspunsul cat si atitudinea lui Ioan e model pentru fiecare dintre noi. Ioan a putut spune acest lucru din doua motive:

I. S-a stapanit pe sine. „Eu trebuie sa ma micsorez.”


Dorinta aceasta de a fi recunoscut, apreciat pentru ceea ce faci este in fiinta umana. Oamenii vor sa se simta importanti, sa aiba un cuvant de spus, sa aiba intaietate, sa fie deasupra, se se uite de sus, sa se evidentieze prin merite, sa fie cumva.

Aceasta tendinta calauzeste viata multora insa directionata gresit poate aduce mult necaz si suferinta. Chiar si o fapta buna, un pahar cu apa dat unui sarman poate fi facuta doar de dragul recunoasterii, afirmarii, pentru a arata „…iata ce bun sunt eu…cata bunatate e in mine.”

In Biserica sunt multe probleme cauzate de aceasta sete de afirmare. Predicatori mandri, egoisti, batrani prea intelepti, foarte critici in convingerile lor, oameni cu bani care-si impun vointa si lista continua. Puteti adauga voi.


Directionata bine, aceasta dorinta dupa maretie e foarte utila. Va mai aduceti aminte de Iacov si Ioan? Ei au venit la Isus si, fara menajamente, au cerut un lucru care i-a suparat pe ceilalti

„Invatatorule, am vrea sa ne faci ce-ti vom cere. Ce anume? „ Da-ne, i-au zis ei sa sedem unul la dreapta Ta, si altul la stanga Ta cand vei fi imbracat in slava Ta. Nu stiti ce cereti, puteti voi sa beti paharul pe care-l voi bea eu.??? PUTEM!

Ei au dat dovada de o ravna care-i supara chiar si pe ucenicii de astazi. Ca raspuns insa Domnul Isus a spus ceva ce a ramas peste secole, o lectie foarte importanta pentru noi.

Stiti ca cei priviti ca carmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, si mai marii lor le poruncesc cu stapanire… Dar intre voi sa nu fie asa. Ci oricare va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitorul vostru, si oricare va vrea sa fie mare intre voi, sa fie robul tuturor. (Mc. 10: 35-44)

Un tip a scris o carte. „Dorinta de a fi mare” si spunea el in aceasta carte ca, „…toti vrem sa fim mari, dar nu vrem ca altii sa stie ca noi vrem sa fim mari.” Ce ar trebui sa deosebesca pe crestin de ceilalti e dorinta de a fi mare in ochii lui Dumnezeu. Si ca sa fii mare in ochii lui Dumnezeu, trebuie sa te micsorezi aici, sa fii mic, sa te cobori intocmai pentru a ridica pe altii. Ba mai mult as spune-o, mult mai radical, si anume ca trebuie sa fii nimic, intocmai dupa cuvintele lui D.L. Moody, „ inceputul maretiei este sa fii mic, progresul maretiei, este sa fii mai putin, si perfectiunea maretiei este sa fii nimic.”

Maretia credinciosului este legata de slujire sa, mai degraba de a fi slujit. Aceasta e maretia pe care Ioan Botezatorul a avut-o in cel mai crucial moment, cand foarte bine putea sa se inalte pe sine, sa-si pastreze numai pentru el gloria.

Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai presus de el insusi. Filip 2:3

Christos Isus a pasit in lumea noastra imbracat in umilinta. Cu siguranta, el isi gaseste placerea, bucuria in cei care imbraca intocmai ca si El aceasta haina. Daca Christos a fost inaltat mai presus de orice nume, cu siguranta cei ce Ii vor urma exemplul vor fi inaltati, vor fi mari in Imparatia lui Dumnezeu.



II. S-a lasat stapanit. „Caci El trebuie sa creasca.”



Cand Ioan s-a uitat la Isus a vazut ceva ce el nu avea. A vazut acest lucru in predicarea Sa, in minunile, semnele pe care le facea, dar mai mult, privind adanc in persoana Sa, Ioan L-a vazut pe Christosul, Cel ce ridica pacatul lumii, in splendoarea Sa.

Adevarata maretie apartine doar Domnului Isus Christos. Istoria arata maretia Sa, nu mai e altul ca El. Isus Christos este mai presus de orice, El este Fiul omului si Fiul lui Dumnezeu. El este cel care a creat, sustine, mantuieste, domneste peste lumea aceasta. El este in cel mai minunat mod, incomparabil.

Ioan a fost poate prima persoana care a vazut, a simtit aceste lucruri despre Christos. Cand il vede venind la Iordan nu este nici cea mai mica ezitare in vocea sa. „Iata, Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii.”

Cu aceste cuvinte Ioan il recunoaste pe Domnul Isus. Christos este putere, intelepciune, neprihanire. Toate aramatele care au marsaluit vreodata, toate flotele maritime care au navigat vreodata, toti parlamentarii, oamenii politici, toti regii care au domnit vreodata, Cezar, Alexandru, Napoleon, toti inteleptii, de la Platon la cei din vremea noastra nu au schimbat viata omului pe pamant asa cum a facut-o El.

El este paine, lapte, apa vie pentru sufletul flamand, El este haina neprihanirii pentru cei goi, El este Doctor pentru cei bolnavi, Mangaietor pentru cei intristati, Aparator pentru cei neajutorati, El este Print si domneste, Profet ca sa invete, Preot ca sa faca ispasire, Sot ca sa protejeze, Tata ca sa poarte de grija, Frate in vremuri de nevoi, Temelie pentru a sustine, Cap ca sa dea directie, Comoara ca sa imbogateasca, Soare ca sa incalzeasca, Christos este totul si in toti.

Ioan s-a stapanit pe sine, „eu trebuie sa ma micsorez”, dar s-a lasat stapanit de El, fiindca „El trebuie sa creasca.”

Intocmai ca Ioan trebuie sa-L inaltam si noi, fiindca numai asa poti fi cu adevarat maret.

In economia cerului, un lucru care te face maret este si un pahar cu apa daruit pentru a-L inalta pe Christos. Esti mare in ochii lui Dumnezeu atunci cand te micsorezi, pentru ca El sa creasca, cand il lasi pe El sa-L joace pe Hamlet.