Pilda Bunului Samaritean.

Una din cele mai vizionate emisiuni de divertisment din Romania este Din dragoste cu Mircea Radu. O emisiune in care dragostea este la superlativ..toti se iubesc, te indeamna sa iubesti. Sloganul …Iubiti-va mult! a ajuns atat de cunoscut incat pana si copii se saluta in modul acesta. Mai interesant mi se pare cantecul, celebru de altfel, al formatiei Beatles, All you need is Love. (Nu ai nevoie decat de dragoste) Este o piesa, asociata mai ales in Romania cu acest show. Fara indoiala e un mare adevar in aceste versuri, in aceasta emisiune. Cred ca doza buna de dragoste ar vindeca multe din bolile lumii. Usor de zis insa…

Nu avem probleme sa iubim pe cei din casa noastra, prietenii…dar e asa de greu sa iubesti pe cineva din afara cercului tau.

Ni se cere sa-L iubim pe Dumnezeu si pe ceilalti. Martin Luther a observat ca un crestin este unul care traieste in afara lui insusi. Traieste in Hristos prin credinta si in semenul sau, in apoapele sau prin dragoste. E asa de degenerata parerea lumii despre acest sentiment. Domnul Isus a refuzat ca apelul sau la dragoste sa degenereze intr-un slogan sentimental. Iubiti-va mult!!!, new age, hippie.. El a aratat dragoste in viata Sa, s-a purtat cu dragoste fata de ceilalti, a descris dragostea in una din cele mai frumoase povestioare spuse vreodata, o povestioara pe care o cunoastem ca povestioarea, ca pilda Bunului Samaritean.

Domnul Isus, pentru ca ne-a iubit, ne-a iubit pana la capat. Nu ne-a iubit pentru ca suntem usor de iubit ci pentru simplul fapt ca… ne-a iubit. Nu trebuie sa ai argumente pentrut a iubi. Iubesti …atata tot…Punct.


I. Prioritatea dragostei – Marile intrebari.

Un invatator, un expert al legii, nu in legea civila romana, nu avocat, ci un teolog se aproprie de Domnul Isus (transparent) sa-L ispiteasca. Cautarea sa nu e sincera, ci doar vrea sa-l incerce. Dar chiar daca motivatia sa este indoielnica, intrebarea sa este cruciala. Ce sa fac sa mostenesc viata vesnica? Poate fi vre-o intrebare mai importanta? Ce sa fac? Insa e destul de gresita. Viata vesnica…dupa cum credea el…poate fi obtinuta printr-un set de reguli….ce sa fac? Cum sa ma invart? Mantuirea vine prin ceea ce faci.

Domnul Isus nu se pripeste in a-i arata tocmai contradictia. Nu poti face ceva pentru a mosteni un cadou, un dar. Mostenirea e bazata pe relatii, nu pe ceea ce ai indeplinit. Ii intoarce intrebarea si-l directioneaza spre Vechiul Testament, il bate cu mana lui, zic eu. Ce e scris acolo? v.26 Si, subtil s-au schimbat rolurile, cel interogat devine interogator. Vanatul a devenit vanator. Teologul a pus cea mai mare intrebare. Si acum se pune degetul tocmai pe esenta, pe inima teologiei vechi testamentale pentru a descrie cea mai mareata nevoie, nevoia de mantuire. Citeaza din Deuteronom 6:5 si o combina cu Leviticul 19:18. Un raspuns grozav. Deuteronom 6 - inima credintei, loialitate catre Iahve, Lev. 19:18 esenta sfinteniei, voia Sa pentru ei. Acelasi raspuns Domnul Isus il da in Matei 22:34-40

Relatia pe care o avem cu Dumnezeu e de nedespartit cu relatia pe care o avem unii cu altii. Domnul accepta raspunsul. Fa asa…spune El. Insa ce vroia el era o lista, lista de reguli, traditii. Isus prescrie o relatie cu Dumnezeu. Viata e mostenita printr-o relatie, nu merite. La ce indemna Domnul Isus era foarte personal. Devenea ceva personal si acum incepea sa se justifice in loc sa recunoasca. Sa fi spus..da, asta e problema….Nu pot sa-l iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele meu in felul asta. Incerc, dar nu pot…am nevoie de ajutor. Incercand sa scape de carlig, de capcana, incearca o alta tactica prin alta intrebare. Cine e aproapele meu? Si iar se ridica o mare problema. Daca e vre-un aproape, trebuie sa-l iubesc….dar daca nu este un aproape…nu e nevoie sa-l iubesc? Trebuie sa iubesc pe toata lumea? Unde trag linie…?

Rabiniii au stors problema asta. In Levitic 19:18 e folosit acest cuvant si pentru frate, asa ca sugerau ca semenul cuiva, e tocmai un frate evreu, israelit. Altii au tras limite si mai mari. Trebuie sa fie prozeliti pe deplin, sa faca parte din popor, sa fie evrei autentici, nu samariteni, sau dintre neamuri. Unii excludeau mai multi…O zicala rabinica afirma ca ereticii, tradatorii, ar trebui aruncati in groapa si lasati acolo.” Esenienii spuneau ca un membru al comunitatii ar trebui sa urasca pe toti fii intunericului, adica chiar si pe fratii evrei care nu faceau parte din grupul, comunitatea lor.

Si aici e problema. Mass-media de astazi sunt pline de povesti ale unor oameni ignorati, parasiti, abandonati. Traim intr-o lume care se ineaca in nevoie. Oameni suferinzi, fara casa, infometati. Care sunt limitele dragostei mele? Pana unde merge responsabilitatea mea? Care nu este vecinul, semenul meu, aproapele meu si care e? Pe cine nu trebuie sa iubesc si pe cine trebuie sa iubesc?



II. Portretul Dragostei- Bunul samaritean. v30-35

Talhariile au devenit parte comuna a lumii in care traim. Dar erau comune si in primul secol, „Drumul Sangelui”, asa era denumita calea de peste 20 de km de la Ierusalim la Ierihon. Un drum aspru, accidental, arid, viran, izolat, acest drum era favorizat de bandele de hoti, de talhari. Intr-o vreme cand calatoriile erau foarte complicate, drumul Ierihonului era mai complicat. Povestea e reala iar scenariul e cunoscut.

Un om, evreu spunem noi, a cazut in mainile unor astfel de oamni, e talharit, lasat dezbracat, batut, aproape mort.

Si vine un preot. Preotii slujeau la templu cu randul, prin rotatie. Multi nu traiau in Ierusalim, ci in alte locuri, Ierihon etc. Mergea, se cobora si el spre Ierihon. Probabil fusese implicat la templu intr-un fel, in inchinarea de acolo. Si, deodata vede un frate evreu, intr-o balta de sange, pe moarte. Reactia e instinctiva…trece pe alaturi. Nu nu nu, e preot. Pai contactul cu mortaciuni l-ar fi pangarit. (Lev. 21:1-4), si tipul asta era pe moarte. Era probabil plecat de foarte multa vreme si un ritual de curatare, de purificare iti ia timp, energie. Complicatii. Trebuia, mai mult ca sigur sa se intoarca la Ierusalim, sa-si ia adio de la planurile sale. Si, cate altele puteau decurge de aici. Cand te implicit in situatii de astea, cu astfel de oameni cu probleme ajungi in diverse ipostaze. Poate ca nu te simti bine ca treci pe partea cealalta, insa partea cealalta e mult mai sigura. Si, binenteles, altii sunt mai calificati, is preot nu paramedic, si cea mai buna alternativa e sa nu te implici..cine stie, poate ii agravez situatia, sa-l ajute altcineva mai calificat.

Urmatorul om, o fata bisericeasca, religios…un Levit. Aveau roluri mari in inchinarea la templu, nu slujeau insa la altar. Nu ni se dau motive insa procedeaza la fel…Sa-i fie frica?!?! (or fi golanii astia tot pe aici, daca o iau si eu pe cocoasa?!?), sa nu se murdareasca…?, sa nu se complice? Eu stiu…Insa, ce e cert e ca a trecut si el pe langa.

Nu trebuie sa facem greseala sa spunem ca acestia sunt oameni rai. Nu, nu-s rai..sunt doar oameni ocupati. Pentru ei, si de prea multe ori pentru noi, odata cu oamenii cu nevoi, vin probleme, intreruperi, batai de cap. Te deranjeaza, iti deranjeaza linistea, comoditatea. Te deranjeaza din lucrul tau, te distrag de la anumite treburi, responsabilitati, te sustrag de la anumite placeri, bucurii. Au nevoie de ajutor si speri ca cineva sa-i ajute. Dar nu eu, nu acum, nu aici. Am altceva programat.

Ascultatorii erau atenti cu totii. Clericii is baietii rai si noi, cei obisnuiti suntem mai buni nu? Dar, nu se asteptau la intorsatura asta. Un samaritean. Era de neimaginat. Ei care au spurcat templul, au sucit legea, Tora, paganii aia ce zic ca au aceleasi drepturi ca si noi, au degradat inchinarea. Ei care ne-au facut atata rau…Nu se poate. Domnul Isus soca ascutatorii. Eroul e un samaritean, care nu trece pe langa.

Nu natia, identitatea etnica, nationalitatea sa il aproprie de cel in nevoie ci copasiunea, dragostea. Nu vede ceva ce ceilalti nu au vazut, dar simte ceva ce ceilalti n-au simtit. I s-a facut mila de el. Acest cuvant mai este folosit in Evanghelii numai cu referire la Domnul Isus, modelul compasiunii, al dragostei.

Dragostea este exprimata in actiuni, se simte, o poti pipai, gusta. Dragostea te incalzeste cand ti-e frig, te ridica cand esti cazut. Un paradox personal este faptul ca tatal meu, care ne-a parasit pe mine si pe mama cand eram mic ma suna uneori cand e beat si-mi spune ca ma iubeste. Acum, nu stiu, dar cand aud asta nu prea imi suna a dragoste. Niciodata nu a fost langa mine, nu s-a implicat in viata mea.

Imaginea dragostei samariteanului este reprezentativa. Ii leaga ranile, ii toarna untdelemn si vin. Nu, nu avea sigur o trusa de prim ajutor pentru astfel de cazuri. Bandajele astea probabil erau chiar hainele sale, facute fasii. Il duce la un han. Trebuie curaj pentru treaba asta. Pe teritoriul evreiesc, un samaritean, carand un evreu, batut, aproape mort, te facea sa te gandesti la tot felul de lucruri. Imaginati-va un tigan, mai ales cu problemele astea prin Italia, cu un italian, batut in centrul Romei. Acolo continua sa se ingrijeasca de om, un strain, alt neam, alta religie, fara un sfant, nimic. Si isi asuma responsabilitatea. Plateste fara sa astepte recuperarea banilor.



III. Practica dragostei : Marea Provocare.36,37

Se termina povestea si incepe lectia. Cine e semenul meu?!?! Semenul meu nu e numai fratele evreu, fratele membru in sinagoga in care merg eu, cel cu care ma inchin. Semenul meu e persoana aceea in nevoie, a carei nevoie pot sa o vad, pe care pot s-o intampin. Semenul meu poate fi cel mai mare dusman al meu. Daca era bine, probabil ca victima, evreul acela l-ar fi scuipat in fata pe samaritean, mai degraba ar fi murit acolo decat sa fie ajutat de un samaritean. Semenul meu poate fi cel cu care am pareri teologice diferite. Nu spun ca problemele teologice sunt irelevante, ca toti suntem frati. Dar cu toate ca nu suntem frati cu totii, toti sunt semenii nostri. Semenul meu poate fi un strain ce vine la mine. Pentru a-l ajuta poate sa ma coste bani si timp, probabil ca nu-ti va putea rasplati vreodata. Un astfel de om il intalnesti din intamplare (10:31 Din intamplare), nu cu programare.

„Un pastor mergea pe strada la un moment, cand a vazut un baietel incercand sa apese butonul unei sonerii la o casa. Cumva, acea sonerie era prea inalta si nu putea ajunge la ea. Dupa ce a privit efortrile sustinute ale baiatului ceva timp, pastorul s-a apropriat de el, de acea casa, si increzator s-a pozitionat in spatele copilului si bland si-a pus mana pe umarul copilului si cu cealalta a apasat puternic pe butonul soneriei. Coborandu-se la nivelul copilului, pastorul zambi. si il intreba. Si acum, ce urmeaza? La care copilul: Acum fugim!!!!”

Implica un mare risc de multe ori sa ajuti pe cineva, nu-i asa?

v. 36- nu cine este semenul, aproapele meu, ci cine a devenit aproapele, cine a dat dovada. Teologul nu poate spune samariteanul, ca il racaia, da spune cel ce si-a facut mila de el. Pentru ca intrebarea nu e cine e aproapele, ci, ce trebuie sa faci tu, ce trebuie sa facem noi. Treaba noastra nu e sa definim cine e aproapele, ci sa devenim acel tip de persoana care nu va trece pe langa, atunci cand cineva are nevoie de ajutor. Toti au vazut acelasi lucru, dar numai unul a simtit ceva diferit.

Aici este problema. Sunt eu ingrijorat in a calcula limitele dragostei mele, in a pune limite sau imi pasa cu adevarat de cei de langa mine. E atata ura in unii din fratii nostri ce zic ca-l au pe Hristos, ca au viata si totusi nu se suporta. Inghit in sec cand se intalnesc pe strada, o iau pe partea cealalta, ne spunem pace insa nu ne-am supara daca nu i-am mai vedea vreodata in biserica, nu ne-ar durea daca si-ar face transferul.

Pe mine dragostea m-a cucerit, dragostea. Asa am ajuns sa-L imbratisez pe Hristos, pe Dumnezeu cu 5 ani in urma. Departe de casa, sportiv, printre straini, o masa calda, un sprijin cand ai nevoie, o vorba buna m-a schimbat. Mare putere are dragostea care se vede.

Ce atitudine ai tu…? Vezi tu, sunt trei tipuri de oameni descrisi aici. Trei atitudini diferite. Prima categorie e cea care gandeste astfel:

1.Ce-i al tau, e al meu.

E categoria in care intra talharii, care iau din ce e al tau, insa putem merge mult mai departe. Astfel de oameni sunt atat de multi astazi. Auzeam intr-o zi pe Realitatea ca e ca in matematica, cu plus si minus. Astfel de oameni aduna pentru ei si scad de la altii. Un astfel de om era si printre ucenicii Domnului Isus. Sistemul de viata a lui Iuda era unul de genul „Nu-mi strica 30 de arginti in buzunar, viitor linistit, faculta pentru copiii, painea pe masa si chiar vre-o vacanta pe ici pe colo. Pentru astea, ce rau fac daca le spun pe unde e Isus, cu cine umbla, ce mai face.” La fel ca unii dintre noi pe vremuri.

Sau, „Doar n-oi sta pe postu’ asta pan’ la pensionare, las’ ca mai dau eu din coate, mai calc asa pe unii, ma fac ca nu stiu.” Daca poti obtine ceva in mai putin timp, si mult mai usor merge. Eu ma fac ca muncesc si tu te faci ca platesti. Machiavelism. Scopul scuza mijloacele. Daca esti pocait fratioare, scopul nu scuza mijloacele…

Oamenii alearga mult pentru ei si in alergarea asta daca poti lua de la altul ca sa ai tu, e super. Doar trebuie sa supravietuiesti. E legea junglei. Copiii iau de la parinti, uneori si invers… raman batrani fara case…pe langa.

Biblia spune ca e mai ferice sa dai decat sa primesti. Sa sa ne fereasca Dumnezeu sa luam din ce nu e al nostru.



2.Ce-i al meu, e al meu.

Probabil preotul si levitul intra in categoria asta. Nu trebuie sa dai din ce e al tau. Ai muncit pentru ce ai. De ce sa-mi pese mie de altul. Nu dau in cap la nimeni, nu fur de la nimeni, dar nimeni sa nu se bage in oala mea. In acelasi timp nici sa primeasca nu poate. Cand cineva e bolnav nu-l mai vizitez, ca trebuie sa-l lasi sa se refaca, nu-i bine sa-l tulburi, trebuie lasat sa se odihneasca.

Cand are nevoie cineva de ceva bani…eh, „Dumnezeu ingaduie..hai sa ne rugam…” Cand face o greseala….”ei nu-i treaba mea sa-l corectez…las ca tac…ca sa nu stric relatia…” Multi intram aici sararsim pacate de omitere.

Literatura e plina de astfel de exemple. In Eugenie Grandet de Honore de Balzac e un pasaj reprezentativ. Mos Grandet un batran foarte bogat, cel mai bogat din zona, cu vii, case, proprietati purta aceleasi haine de ani de zile..

„Nu se ducea niciodata la nimeni si nici nu vrea sa primeasca vizite sau sa dea mese, nu facea niciodata zgomot si parea ca economiseste totul, pana si miscarea”.

Intr-un roman de-a lui Nikos Kazantzakis este descris mosneagul Ladas…

„Cand il cauti se vaicareste, niciodata nu mananca sa se sature, iar nevasta ii umbla desculta. Singura fiica pe care s-a invrednicit sa o aiba a lasat-o sa moara cu zile, zgarcindu-se sa cheme, cand a cazut la pat, un doctor ca sa o vada. Cheltuiala mare spuse el atunci- orasul e departe, cum sa aduci un doctor! Si pe urma, ce stiu si ei! Vai de capul lor! Il avem aici pe preotul nostru, el stie multe leacuri vechi, am sa-i platesc sa faca si un maslu, fata o sa se inzdraveneasc, si-o sa ma coste si mai ieftin. Dar leacurile popii n-au folosit la nimic, maslul a fost zadarnic, caci fata a murit la sapentruesprezece ani, scapand astfel de tatal ei. Iar el s-a bucurat ca a fost crutat de cheltuielile mari pe care le-ar fi cerut o nunta. Intr-o zi, la cateva luni dupa moartea fetei, se apucase sa faca socoteala; zestre, cam atat; imbracaminte, mese, scaune, atat; ar fi fost nevoie sa chem la nuna toate rudele, si astia vor sa manance cu nemiluita; sa punem pentru bucate, paine, vinuri: atat: A adunat. Foarte multa cheltuiala! Fiica lui l-ar fi saracit. Lasa, nu-i nimic c-a murit. Toti o sa murim odata, Asa, a scapat de necazurile vietii: barbat, copii, boli, spalatul rufelor. A avut noroc. Dumnezeu s-o odihneasca in pace! p.8,9 Filozofie de genul ce-i al meu i-al meu…”

3.Ce-i al meu, e al tau.

Samariteanul are aceasta atitudine. Cand spun asta nu zic ca tot ce am trebuie impartasit cu altii, desi sunt astfel de oameni si istoria e plina cu astfel de exemple. Insa, putem cu ceea ce avem sa ne aplecam si spre ceilalti atunci cand sunt in nevoi.

In limba tamila este un proverb care zice ca, „daca un elefant scapa putina mancare, in timp ce o duce la gura, acea mancare e deajuns pentru mii de furnici. De multe ori ce ti se pare tie putin, e mai mult decat deajuns pentru altcineva.

El nu si-a transferat contul in contul nenorocitului. A facut cat a putut in limitele pe care le-a avut. Azi oamenii zic ca esti ori prost, ori nebun daca faci asa ceva. A trai pentru altii nu e usor. Traim intr-o lume materialista, lucrezi toata saptamana pentru niste bani pe care unii ii cheltuie sambata noaptea. Am un prieten ce cheltuie milioane in fiecare week-end numai pe bautura.

Putini oameni sunt multumiti cu putinul lor si de obicei acesti oameni sunt mai dispusi sa ajute pe altii, tocmai din acel putin.

Cel ce s-a apopriat de Domnul Isus se gandea la responsabilitate; Domnul vroia insa sa vedem oportunitatea. El se gandea la sine, Domnul ii amintea de ceilalti.

Exista o povestioara despre un tanar, Marcel care a primit o masina de la fratele sau in dar. Cand se intorcea de la birou spre casa cu masina, un baiat, ii admira masina pe strada. „E masina dvs nenea?” „ Da, fratele meu mi-a daruit-o. Baiatul era uimit. Vrei sa spui sa ti-a dat-o si nu te-a costat nimic? Wow, as vrea si eu, spuse copilul. As vrea si eu….”

Marcel credea ca stie el ce vroia…dar ce a urmat l-a socat. „As vrea si eu sa fiu un astfel de frate”. Marcel a fost asa uimit incat l-a intrebat daca vrea sa se plimbe cu el. Da, cum sa nu. Baietelul era in culmea fericirii…”Domnule, n-ai vrea sa opresti in fata casei mele.” „Ah, de..vrea sa se dea mare putin,” isi zise Marcel. A oprit si dupa cateva momente baietelul a iesit afara din casa carandu-l pe fratiorul sau paralizat. „Uite Ionica, asa cum ti-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o si nu l-a costat nimic. Si odata si odata o sa-ti dau si eu una la fel ca asta, ca sa putem sa mergem sa vedem toate lucrurile despre care ti-am tot spus.” Lui Marcel i-au dat lacrimile. Ani la randul Marcel a tot spus ca cel mai mare dar pe care l-a primit vreodata nu a fost o masina, ci atitudinea acelui baietel care a zis…”As vrea sa fiu si eu un asa frate.” Acesta pilda acest ar trebui sa ne faca sa spunem. „As vrea sa fiu un asa aproape.”

Tinem minte foarte bine povestea cu Cain si Abel (Geneza 4:1-16) Domnul l-a intrebat : „Unde este fratele tau Abel?” Adica, ce mai face, cum mai e? ” Nu stiu, sunt eu pazitorul fratelui meu?” DAAAAAA. El, din punctul de vedere al Domnului, era responsabil de fratele sau..de aproapele sau.

Dragostea nu este un sentiment. Mai degraba este o actiune, e ceva practic. Inseamna sa-ti intrerupri program, sa-ti cheltui banii, sa-ti risti reputatia, chiar si pentru un strain, pentru a face ce e mai bine pentru el. Dragostea isi are originea in cel care o daruieste, nu in cel care o primeste. Dragostea ia initiativa, face primul pas. Dragostea plateste pretul cel mai mare. De ce au trecut pe langa ceilalti??? Pentru ca dragostea lui Dumnezeu nu-i controla. Disponibilitatea de a interveni in viata altora e tocmai semnul ca dragostea lui Dumnezeu e in noi.

1 Ioan 3:17 „Dar cine are bogatiile lumii acesteia, si vede pe fratele sau in nevoie, si isi inchide inima fata de el, cum ramane in el dragostea de Dumnezeu??”

„Ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? „

Daca ar fi prin dragoste si o atitudine de tip samaritean n-ar fi speranta pentru noi. Nevoia invatatului e legata de relatia sa cu Dumnezeu. Isus e tocmai tipul acestui Samaritean care a facut chiar mai mult prin moartea pe cruce. Dragostea pentru aproape nu e doar ceva bun de facut…e evident clara a relatiei mele cu Dumnezeu.

Fariseii il acuzau pe Domnul Isus ca e un betiv, mancacios, ca distruge standardele facute, dar niciodata nu L-au putut acuza ca nu iubeste. In viata sa totul arata dragostea pentru ceilalti, reflectarea dragostei sale fata de Tata.

Domnul Isus intr-un context asemanator cu tanarul bogat a afirmat:

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Nu asa vei intra in Cer dar asa se vede ca Cerul a intrat deja in tine. „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.” Romani 13:8

Poti sa daruiesti, sa te consumi pentru ceilalti fara sa iubesti, insa nu poti sa iubesti fara sa nu daruiesti, fara sa te consumi pentru ceilalti. Amy Carmichael (1867–1951)