CUVÂNT ÎNAINTE

Este o onoare să scriu cuvântul înainte la o lucrare atât de importantă, cum este cea de faţă. Metafora biblică a trupului lui Hristos este neînţeleasă de catolici, protestanţi şi de mulţi baptişti. În cartea sa, Trupul lui Hristos: deosebind mitul dei metaforă, pastorul şi învăţătorul Chuck Hunt supune unei atenţii pătrunzătoare sensul adevărat al acestei metafore. În confuzia privitoare la trupul lui Hristos, pastorul Chuck aduce atât de multă claritate, încât nu mai rămâne aproape nimic de spus. De vreme ce această carte acoperă o arie de interes destul de largă şi subiecte şi teme înrudite, fratele Hunt demonstrează cu argumente biblice bine gândite că relaţia ilustrată de metafora Cap/Trup nu este o conexiune vitală şi organică cu Hristos şi nu ilustrează o unire mântuitoare ci mai degrabă o relaţie funcţională ce implică creşterea şi sfinţirea credinciosului prin intermediul membralităţii într-un trup local vizibil – biserica. Deosebirile şi clarificările care survin în această carte sunt subiecte biblice pe care toţi creştinii ar trebui să le înţeleagă bine.

William Van Nunen,
Decan
Colegiul Baptist John Leland



****

RECUNOŞTINŢĂ FAŢĂ DE EDITOR

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru înţelepciunea, simţul practic şi abilităţile editoriale ale lui William Van Nunen, Decan al Colegiului Baptist John Leland. El a avut talentul de a pune această carte într-un format uşor de citit. El a avut curajul de a se contrazice cu un autor încăpăţânat.




PREFAŢĂ

În mintea multor evanghelici moderni, biserica locală are destul de puţină semnificaţie spirituală. Dualismul eclesiologic este forţa doctrinară din spatele unei astfel de gândiri. Oamenii aceştia recunosc existenţa bisericii locale, însă în citirea Scripturii ei aplică toate formulările eclesiologice grandioase la biserica lor „universală şi invizibilă”. Biserica locală este şi mai mult desconsiderată prin compararea cu „biserica adevărată”.
Această atitudine este exemplificată de Lewis Sperry Chafer în opera sa Systematic Theology. Capitolul său consacrat eclesiologiei conţine 263 de pagini. Doar 10 din acestea sunt dedicate pentru ceea ce el numeşte biserica „adunată”. Aici el învaţă că biserica locală nu are nici o misiune şi nici o sarcină corporativă.
Oamenii prinşi în astfel de tipare mentale rămân şocaţi peste măsură atunci când află că mulţi baptişti resping orice fel de concept al unei biserici „universale invizibile”. Ei afirmă că termenul de ecclesia în greaca Noului Testament se referă fie la adunări locale reale, fie este folosit într-un sens instituţional. Astfel, ei aduc înapoi marile afirmaţii eclesiologice ale Noului Testament la aplicaţia lor cuvenită: biserica locală.
Implicaţia unei înţelegeri strict locale, care îi ofensează la culme pe dualiştii eclesiologici, este credinţa că biserica locală este „trupul lui Hristos” menţionat de apostolul Pavel în mai multe din epistolele sale. Ei sunt atât de convinşi că această metaforă este soterică, încât orice provocare a acestui concept este instantaneu presupusă a fi eronată.
Această latură a eclesiologiei este tema de discuţie a pastorului Charles Hunt, pe care o abordează în chip magistral. Prin aceasta, el suplineşte o nevoie reală în dezvoltarea unei expuneri aprofundate a acestui punct controversat. Unii vor fi surprinşi să afle cum pastorul Hunt a apelat la lucrările unor învăţaţi moderni pentru apărarea tezei sale. Fie ca Dumnezeu să dea fiecăruia care citeşte o minte deschisă în timp ce reconsideră această problemă.
Nu este prima dată când „adevărul stă pe eşafod iar eroarea stă pe tron”.

Pastor, Ron Crisp
First Baptist Church, Independence, Kentucky


INTRODUCERE

„Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul.”
(Ecl. 12:12)

Aceste cuvinte ale lui Solomon necesită un răspuns pe măsură, înainte ca o altă lucrare să fie adăugată în lista fără sfârşit a cărţilor care aşteaptă de la noi să ne obosim în studierea unui alt volum. Această lucrare este un astfel de răspuns. Fiecare generaţie vede înflorind diferite doctrine care în anii precedenţi au fost sădite în formă de seminţe. Doar după ce acestea au atins o maturitate deplină, la fel ca grâul sau neghina, ambele fie se pleacă cu graţie pline de roade, onorându-L pe Isus Hristos sau stau mândre şi lipsite de rod dezonorând câmpul adevărului în care îşi fac apariţia. Batjocura unei astfel de neghine l-a determinat pe autor să scrie.
Biblia este plină de comparaţii, metafore, parabole şi alegorii şi este destul de uşor să se asocieze incorect aceste mijloace literare aşa cum au fost ele dezvoltate într-un context anume, cu o învăţătură străină de context şi prin urmare să se piardă elucidarea adevărului intenţionat prin figura de vorbire. Astfel stau lucrurile şi cu metafora biblică a „trupului lui Hristos”. Mulţi învăţaţi nu doar că nu înţeleg metafora, ci trag din ea concluzii care conduc la confuzie şi erori grave. Spre exemplu, ideea predominantă este că metafora învaţă unirea vitală şi organică a credinciosului cu Isus Hristos. O astfel de unire este o învăţătură biblică şi este demonstrată de Isus în metafora viei şi a mlădiţelor; totuşi, metafora paulină a lui Hristos ca şi cap al trupului nu învaţă un astfel de adevăr. Scopul acestei lucrări este să explice adevărata natură şi adevăratul înţeles al metaforei lui Isus Hristos ca şi cap al trupului Său, biserica.
Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Schiţa următoare pune în contrast ideea comun acceptată despre Hristos ca şi cap al trupului cu ideea care va fi dezvoltată mai departe în acest volum. Privind aceste două diagrame şi citind această carte, întrebaţi-vă: „Cum este Isus Hristos cap al trupului Său?”

CAPITOLUL 1

IDEEA POPULARĂ DAR INCORECTĂ A METAFOREI CAP-TRUP


Introducere

Biblia, de bună seamă, nu este o creaţie a omului. Aceasta este o revelaţie de la Dumnezeu, iar profunzimile şi perfecţiunea sa sunt de nepătruns. Când ceva făcut de om este examinat îndeaproape, defectele apar proporţional cu extinderea examinării, dar Cuvântul lui Dumnezeu posedă înţelepciune, cunoaştere şi adevăr care se remarcă sub cea mai atentă cercetare. Doctrinele plăsmuite de om nu pot trece testul acid al adevărului Scripturii. La fel se întâmplă când examinăm scriptural interpretarea populară dar greşită a metaforei referitoare la Isus Hristos ca şi cap al trupului în unire vitală, organică cu trupul. Această opinie susţine că Hristos este capul şi biserica este trunchiul, formând împreună un singur corp compozit într-o unire vie şi vitală. De aceea, se trage deseori concluzia că metafora lui Pavel privitoare la Hristos ca şi cap al bisericii denotă o relaţie mântuitoare. Cu toate acestea, o astfel de concluzie în mod categoric nu poate fi susţinută în lumina Scripturilor.


Exemple

Următoarele citate sunt grăitoare în privinţa majorităţii corpului de creştini care au scris pe această temă şi au înţeles greşit metafora. Întâi trebuie să ne aducem aminte că doctrina biblică a unirii vitale a credinciosului cu Hristos nu a fost pusă sub semnul întrebării, deoarece este o doctrină biblică. Nici nu aducem în discuţie înţelepciunea generală şi integritatea celor care susţin această poziţie. Noi pur şi simplu dorim să indicăm faptul că ei au asociat în mod incorect unirea creştinilor cu Hristos cu o metaforă biblică ce niciodată nu a fost intenţionată să ilustreze această unire. Motivul omisiunii lor va fi tratat mai târziu în această carte.


T. Croskery

Următorul citat din Croskery demonstrează o deficienţă în logică prin faptul că el, conştient sau nu, schimbă analogia metaforei:

„Precum trupul nu este complet fără cap, tot aşa şi capul nu este complet fără trup. Domnul Isus Hristos nu este complet fără biserica sa. Cum e posibil aşa ceva? El Însuşi a zis: „Puterea mea este făcută desăvârşită în slăbiciune”, dar puterea sa nu este întotdeauna perfectă? Se declară că este perfectă în slăbiciunea noastră. Deci, biserica serveşte ca un vas gol, în care Mântuitorul toarnă plinătatea sa mediatoare.”

Ce nepotrivire este izbitoare în acest citat? Este tocmai schimbarea metaforelor referitoare la biserică de la trunchi al trupului lui Hristos la un „vas gol”. Dacă metafora a fost intenţionată să înveţe o unire organică cu Hristos, de ce Croskery schimbă metafora chiar în mijlocul frazei de la „trunchiul unui trup” la un „vas gol” pe care Hristos îl umple cu plinătatea sa mediatorială? De ce nu urmează metafora trupului spre concluzia logică? Răspunsul este: deoarece concluzia ar fi absurdă. Concluzia pe care Croskery o scoate din metafora „vasului gol”, aceea că Isus Hristos, capul trupului, este făcut desăvârşit într-un mod necunoscut prin slăbiciunea trupului, ignoră realitatea că, dacă ar fi urmărit metafora trupului până la concluzia sa logică, am fi avut un Cap a cărui viaţă ar depinde în egală măsură de viaţa trupului precum trupul de viaţa Capului. Realitatea acestei metafore, dacă este privită la fel ca cei care văd în ea o unire organică cu Hristos, este că trupul e plin de sânge şi organe ce susţin viaţa, de care capul are nevoie absolută, în aceeaşi măsură în care trupul are nevoie de cap. Cu alte cuvinte, există o codependenţă în care capul şi trupul se susţin deopotrivă unul pe altul.


Fiziologia în antichitate

Care este învăţătura biblică privitoare la natura trupului uman şi la ceea ce îi susţine viaţa? Care a fost înţelegerea celor din vremea apostolului Pavel privitoare la fiziologia corpului uman? Genesa 9:4-6 spune: „Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi. Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui. Dacă varsă cineva sângele omului şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.” Această înţelegere a importanţei sângelui ca viaţă a trupului poate fi văzută de asemenea în Levitic 17:11-14, „Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire. De aceea am zis copiilor lui Israel: Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge, şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge. Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează o fiară sau o pasăre care se mănâncă, să-i verse sângele şi să-l acopere cu ţărână. Căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: Să nu mâncaţi sângele nici unui trup; căci viaţa oricărui trup este sângele lui; oricine va mânca din el va fi nimicit.” Acest concept al importanţei sângelui pentru trup, a rămas neschimbat şi în timpul lui Hristos şi al apostolilor. Acesta este motivul pentru care întrunirea apostolilor şi bătrânilor bisericii din Ierusalim a concluzionat împreună cu Iacov, fratele Domnului nostru şi păstor al bisericii din Ierusalim, afirmând în Fapte 15:20 „ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge.” Ar fi putut cineva din zilele lui Pavel, sau chiar Pavel însuşi să conceapă că viaţa trupului este susţinută de cap? Nu s-ar fi gândit oare că sângele trupului susţine viaţa capului?


W.F. Adeney

Următorul citat din Adeney conţine o nepotrivire similară cu cea a lui Croskery, în ce priveşte metafora trupului lui Hristos:

„Unitatea esenţială constă în subordonarea tuturor părţilor unui singur cap. Separarea de Hristos este moarte pentru Biserică. O Biserică Creştină este un trunchi decapitat. Putem reţine doctrina şi etica Noului Testament, cu toate acestea, amputarea Capului, înseamnă moarte. Chiar o separare parţială a legăturii implică paralizia – pierderea puterii şi a sensibilităţii spirituale.”

Într-adevăr, amputarea capului chiar înseamnă moarte – moarte pentru cap la fel de bine ca pentru trup! Cineva poate spune că nu putem împinge metaforele prea departe. Aceasta este adevărat. Nu poţi să împingi metaforele, comparaţiile şi parabolele dincolo de ceea ce este evident. Dar oare se găseşte dincolo de ceea ce este evident concluzia conform căreia capul va muri la fel ca trupul dacă acesta a fost separat de cap? Este moartea capului un detaliu neimportant care ar trebui să fie ignorat pentru o cauză mai importantă, forţând această metaforă să înveţe adevărul unirii vitale cu Isus Hristos? Noi credem că nu.


Metafora viei şi a mlădiţelor din Ioan 15

În Ioan 15 este dezvoltată minunata metaforă a lui Hristos ca vie şi a credincioşilor adevăraţi ca mlădiţe. Mlădiţele care au experimentat spălarea naşterii din nou şi sunt curate vor rodi şi vor dovedi că sunt în unire vitală cu Isus Hristos. Mlădiţele neroditoare vor dovedi că singura lor unire cu Isus Hristos a fost aceea a unuia care posedă doar o credinţă în Hristos lipsită de viaţă. Desparte mlădiţele de vie şi în viţă tot va rămâne viaţa, însă desparte trupul de cap şi capul va muri. Acesta este motivul pentru care metafora bisericii ca trup a lui Hristos nu poate învăţa o unire organică cu Hristos în mântuire.


Martin Lloyd Jones

Următorul citat din Lloyd Jones, un autor excelent, este o excepţie de la geniul său cu care ne-a obişnuit:

„Nu există nici o parte a trupului care să nu fie controlată de nervi şi de sistemul nervos. Viaţa din fiecare muşchi şi din fiecare parte a trupului este comunicată acestuia prin energie nervoasă şi putere. Şi toţi nervii în cele din urmă au legătură cu creierul, care este în cap. Acesta este centrul şi sursa care controlează toată energia nervoasă a întregului trup şi a fiecărei părţi şi particule separate a sistemului. Când apostolul spune că Hristos este Capul Bisericii, el înţelege că El este Capul Bisericii în acest sens. Noi nu avem viaţă separat de El; toată energia şi puterea vin de la El.”

Analogia aceasta face ca sensul să fie acceptabil pentru noi cei din secolul 21, dar cei din secolul 1 nu ar fi putut face niciodată o asemenea analogie. Dacă noi credem în metoda exegetică gramatical-istorică, atunci ne vom da seama că metafora cap-trup a fost ceva care putea fi înţeles pe deplin în acele zile. Deci, cum poate cineva justifica o astfel de interpretare, a unui verset care nu putea fi înţeles, în mod corect, decât sute de ani mai târziu, atunci când cunoştinţele noastre despre fiziologia umană puteau face o astfel de conexiune, scuzaţi jocul de cuvinte? După toate socotelile, Lloyd Jones nu realizează că interpretarea oferită de el eşuează în aceea căci capul nu se poate menţine în viaţă separat de trup.


Un alt exemplu din Lloyd Jones

Majoritatea autorilor care înţeleg greşit metafora cap-trup continuă să stăruiască în înţelegerea lor greşită chiar şi atunci când inconsecvenţa lor poate fi uşor de constatat. Iarăşi, contrar acurateţii sale obişnuite, Lloyd Jones nu reuşeşte să vadă eşecul interpretării sale a metaforei:

„Trupul este unul şi acesta consta dintr-un număr de organe sau părţi. Precum spune Pavel în 1 Corinteni 12:27 „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte mădularele lui.” În corpul uman, după cum specifică el, mâna are un anumit rol şi piciorul altul; nasul, ochii şi urechile şi diferitele părţi ale trupului, toate au de îndeplinit rolul lor specific…Dar ceea ce trebuie să ne amintim în primul rând este aceasta: ca membre ale trupului mistic a lui Hristos, având de îndeplinit fiecare rolul nostru individual, energia şi puterea acţiunii vin de la El. El însuşi a spus destul de clar: „Despărţiţi de mine nu veţi putea face nimic.”

Ceea ce vedem că lipseşte în mod destul de curios din discuţia sa asupra 1 Corinteni 12 este absenţa oricărei considerări a versetului 21, care spune:

„Ochiul nu poate zice mâinii ‚N-am trebuinţă de tine’, nici capul nu poate zice picioarelor: ‚N-am trebuinţă de voi’.”

Observaţi că trupul metaforic pe care Pavel îl prezintă aici are deja un cap! Capul nu este considerat mai special decât piciorul. Fiecare organ al acestui trup este necesar, inclusiv capul. În versetul 27 li se spune:

„Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte
mădularele lui.”

Biserica din Corint a fost trupul sau, după cum se citeşte în greacă, „un” trup al lui Hristos.5 În mod clar, biserica din Corint este zugrăvită ca un trup complet care are un cap.


Amestecarea metaforelor

Afirmaţia lui Isus din citatul precedent al lui Lloyd Jones, „Despărţiţi de mine nu puteţi face nimic”, îşi are contextul în metafora viei şi a mlădiţelor din Ioan 15, şi în acel context are un înţeles perfect. Însă, atunci când este amestecată şi plasată în contextul metaforei unui trup-cap organic, aceasta nu are nici un sens, deoarece separat de trup, capul are la fel de multă putere de susţinere a vieţii decât trupul – adică deloc! Via, pe de altă parte, poate să aibă o mlădiţă tăiată şi să îşi păstreze în continuare o vitalitate deplină sau chiar să îi crească mai multe mlădiţe. Procesul tăierii viei poate chiar întări via.


Matthew Poole

Renumitul Matthew Poole, comentând pe marginea versetului Efeseni 1:22 cade pradă aceleiaşi gândiri ilogice, la fel ca ceilalţi, şi dă termenului „cap” două înţelesuri:

„Hristos este ‚capul mistic… ca un rege peste supuşii săi, pentru a-i guverna extern prin legile sale’ şi ‚în calitate de cap natural…al trupului, pe care-l conduce pe calea influenţei, comunicându-i viaţa şi determinând şi menţinându-i simţurile şi mişcarea…’” (sublinierea îmi aparţine).

Două probleme sunt evidente aici. Una este aceeaşi greşeală întâlnită şi la alţii, aceea de a-l face pe Isus Hristos un cap organic legat de un tors sau trunchi considerat a fi biserica. Cealaltă constă în faptul că el este forţat să schimbe înţelesul dat termenului cap în acest context. Isus Hristos este capul tuturor lucrurilor, dar nu toate lucrurile constituie trupul Său. Cuvântul „cap” în Efeseni 1:22 apare în acelaşi fel ca în 1 Corinteni 11:3: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.” Este fiecare bărbat, metaforic vorbind, trupul lui Hristos? Este fiecare femeie un trunchi acefalic, peste care bărbatul este un cap organic? Este Isus Hristos ilustrat ca fiinţă fără cap de vreme ce Dumnezeu este capul Său? Contextul capitolului 1 din Efeseni este suveranitatea, puterea şi superioritatea lui Hristos peste toate lucrurile. Întregul Dumnezeu-Om înviat Isus Hristos domneşte peste toate lucrurile şi în interesul adunării Lui – care este un trup complet peste care el prezidă ca Domn.


Un alt caz de amestec de metafore

Dacă cineva interpretează metafora cap-trup din Efeseni 1:22-23 ca o unire organică, acesta este un caz de amestec al metaforelor. Efeseni 1:22-23 spune:

„El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.”

Aici avem o ilustraţie ciudată dacă într-adevăr Hristos este metaforic capul trupului pentru că toate lucrurile sunt aşezate sub picioarele Sale. El este în acelaşi timp un cap care are picioare. Unii poate vor reacţiona că tocmai acesta este motivul pentru care expresia „trupul Său” se referă la trupul său mistic. În greacă citim: to soma auton. Auton (al lui) din to soma auton (trupul lui) este în mod clar un genitiv posesiv. Toţi învăţaţii sunt de acord cu aceasta. Însă contextul este clar, că „al lui” nu este o afirmaţie reflexivă cu referire la trupul său fizic sau la vreun trup imaginar mistic. Trupul pe care şi l-a câştigat cu sângele Său şi l-a organizat ca organism viu în forma unei adunări locale este al lui. Atunci când acest pasaj este exegetat în mod corect, reiese un adevăr glorios.* La fel cum plinătatea darurilor spirituale, cu toată diversitatea lor, sălăşluiau în Isus Hristos în unitatea fiinţei Sale, tot aşa există în plinătatea şi unitatea lor în fiecare adunare (numită metaforic un trup) peste care El domneşte în mod suveran şi pe care alege să o hrănească şi să o îngrijească [sic] ca trup al Său, în acelaşi mod în care un bărbat alege să aibă grijă de soţia sa.


John Thornbury

Următorul citat din Thornbury continuă aceleaşi deficienţe pe care le-am întâlnit la autorii citaţi anterior:

„Hristos nu este doar capul autoritativ peste poporul Său, ci El este şi sursa energiei şi vieţii lor spirituale. La fel cum membrele unui trup fizic îşi derivă viaţa şi puterea de la cap, de care sunt legaţi în mod vital, tot aşa, toţi cei care sunt legaţi de Hristos prin credinţă îşi derivă viaţa şi puterea spirituală de la El …Astfel, conform acestei poziţii, Hristos nu este doar capul guvernamental ci de asemenea şi Cap organic.” (sublinierea îmi aparţine).

Citatul nu aduce nimic nou, ci repetă eroarea amestecării metaforelor prin care Hristos este cap organic al trupului şi în acelaşi timp capul guvernamental. Aceasta este la fel cu încercarea de a trage două învăţăminte dintr-o parabolă care are doar una singură – aşa ceva nu este posibil. Metafora cap-trup învaţă că Isus este fie capul organic al bisericii, fie capul guvernamental, dar nu ambele! Mai departe, Thornbury afirmă:

„Dacă sensul de mai sus poate fi atribuit ilustraţiei capului şi trupului – descriind o unire spirituală salvatoare dintre Hristos şi biserică – poziţia strict locală [adică conceptul de biserică locală şi vizibilă susţinut de baptiştii landmark] devine imposibil de apărat.”

Aceasta este poate concluzia la care ajung toţi autorii citaţi în acest capitol. John Thornbury crede că adevărata opinie baptistă cu privire la biserică este aceea a unui trup universal şi invizibil. Dar pentru aceia care susţin sensul strict local, la fel cum face şi autorul de faţă, cu unele mici deosebiri, concluzia lui Thornbury întăreşte necesitatea unei interpretări corecte a acestei metafore. O eclesiologie stă în picioare sau se prăbuşeşte în funcţie de înţelegerea corectă a metaforei cap-trup.


Rezumat

Pot fi citate mult mai multe exemple a acelora care au interpretat greşit metafora paulină cap-trup ca unire organică în care Hristos ca şi cap este legat de trup printr-o unire vitală sau vie. Vom vedea pe parcursul capitolului următor că o astfel de interpretare este imposibilă.
Capitolul 2

INŢELEGEREA CORECTĂ A METAFOREI


Introducere

Kierstead scrie: „Conceptul bisericii ca trup al lui Hristos domină astăzi gândirea creştină despre biserică într-o asemenea măsură încât aproape exclude celelalte simboluri. Cole sugerează că Mişcarea Ecumenică mai mult ca orice altceva a influenţat această focalizare.”11 Poate că odată cu eşecul Mişcării Ecumenice, mai mulţi vor continua să reevalueze integritatea biblică a ideii populare dar incorecte a metaforei cap-trup. În ciuda faptului că concluziile mele privind acest subiect au fost în cea mai mare parte rezultatul unui studiu independent, s-a constatat mai târziu că un număr destul de mare de învăţaţi creştini au ajuns deja la aceeaşi concluzie. Citatele următoare recunosc faptul că alţii, la fel ca mine, au observat aceleaşi probleme.


Edmond P. Clowney

Clowney observă zădărnicia argumentării în favoarea unirii organice în metafora cap-trup şi aduce argumente convingătoare în favoarea înţelegerii corecte:

„Pavel foloseşte termenul ,cap’ (kefalh, ebr. Rosh), pentru a descrie supremaţia lui Hristos asupra tuturor lucrurilor şi asupra tuturor epocilor (Efes. 1:22; Col. 2:10). Utilizarea sa este formată pe Vechiul Testament în greacă, unde arce este asociat de asemenea cu kefalh, ambii termeni traducând ebraicul Rosh. ,Capul’ are primatul, obârşia, onoarea, autoritatea, plinătatea. Aici, uzanţa a şters atât de mult metafora originală încât nu este necesară nici o implicaţie, de nici un fel, care să indice că [sic] capul se află în vreo relaţie organică cu trupul. Hristos este capul tuturor puterilor în ceruri şi pe pământ, tot aşa cum este cap al bisericii (Col. 2:10; 1:18). Nici universul, nici puterile nu sunt considerate a fi trup al lui Hristos. Chiar şi atunci când Hristos ca şi ,Cap’ este adus în legătură apropiată cu trupul, independenţa metaforei rămâne. Când Pavel descrie membrele trupului lui Hristos, el nu ezită să folosească ochiul şi urechea ca exemple de membre ale trupului. Dacă el ar fi gândit în termeni compoziţi, Hristos ca şi cap şi trupul ca trunchi, el nu ar fi ales părţi ale capului să ilustreze membre ale trupului. Încercările de a explica fiziologia lui Pavel din presupusa metaforă compozită din Efeseni 4:11-16, au fost zadarnice. Cum ar creşte trupul în cap? Cum este ţinut şi legat trupul de către cap? Ideea este că imaginea lui Pavel a bisericii ca trup este imaginea unui trup întreg, inclusiv cu cap, un om nou în Hristos. Hristos este capul peste întreg trupul la fel cum soţul este cap peste soţia sa (vezi 1 Cor. 11:3; Efes. 5:23). Metaforele pot fi înţelese în mod corect doar prin păstrarea distincţiei dintre ele. Pavel nu concepe pe Hristos ca şi cap al bisericii după uzanţa ,Capului’ din romanul lui C.S. Lewis, That Hideous Strength!”






Gosnell L.O.R. Yorke

Gosnell L.O.R. Yorke, comentând pe marginea cărţii Efeseni, demonstrează demolarea completă a teoriei unirii organice a metaforei, prin aplicarea ei la soţi şi soţii:

„În 5:21-33, se trasează analogia între relaţia Cristos – biserică şi cea dintre soţi şi soţii. Atât Hristos cât şi soţii, sunt consideraţi a fi capi; primul, vis-a-vis de biserică, cei din urmă, faţă de soţii (vezi 23-30). Ca reminescenţă a 1 Cor. 11:2-16, kefalh nu poate fi luat aici în sens fiziologic, deoarece în mod clar Pavel nu sugerează că soţiile ar fi fără cap sau că soţii ar fi fără trupuri (vezi v. 28 şi mai departe); sau că Hristos este un kefalh asomatic şi biserica o soma acefalică, ambii având nevoie unul de altul, în sens anatomic. Mai degrabă, apostolul foloseşte kefalh în pasaj pentru a sublinia locul primatului pe care Hristos îl ocupă vis-a-vis de biserică, soma Lui, în felul în care, putem presupune, soţii îl ocupă vis-a-vis de soţiile lor.”


Herman Ridderbos

Ridderbos, după ce prezintă teoria organică a relaţiei lui Hristos cu biserica [sic] ca şi cap al ei, face următorul comentariu:

„Totuşi, o examinare mai atentă face ca cel care studiază să realizeze imediat caracterul şubred al acestei explicaţii. În primul rând, reprezentarea trupului hrănit de cap şi crescând spre cap, după cum ar trebui să se înţeleagă Efeseni 4:15-16 şi Coloseni 2:19, este dificil de imaginat din punct de vedere fiziologic şi este cu siguranţă străină lumii antice. Din această cauză, Pavel nu formulează ,capul, de la care’, ci ,din care’, adică din Hristos (Col. 2:19; Efes. 4:15). Totuşi, mai important, din terminologia lui Pavel reiese clar o altă idee, diferită de o asemenea metaforă compozită. Fiindcă biserica este reprezentată în mod continuu ca un trup întreg (de asemenea în Efes. 4:16) şi nu doar ca părţi ale trupului care aparţin capului, aşa cum ar implica noţiunea de trunchi. În 1 Corinteni 12:16 funcţiunile capului sunt de asemenea comparate cu cele ale bisericii (şi nu cu cele ale lui Hristos). Şi ceea ce clarifică întreaga problemă este aceasta: Hristos nu poate fi conceput ca parte (subordonată) a propriului Său trup, implicată în procesul creşterii spre maturitate şi care, ca parte a trupului, trebuie să fie în consecinţă ea însăşi ,în Hristos”. Chiar şi din aceste texte ,organice’ este evident că se ajunge la tot felul de absurdităţi, când se alege să se ia ,trupul’ şi ,capul’ ca o singură metaforă compozită. Este mai mult decât clar cazul în care cineva ia în considerare aplicarea relaţiei cap-trup relaţiei de căsătorie, aşa cum apare în Efeseni 5:23 şi mai departe. Acolo soţul este numit cap (al soţiei) şi soţia trup (al soţului) (vezi v. 23, 28). Însă este nejustificat şi absurd să îţi închipui pe baza acestui exemplu că soţia constituie trunchiul acestei uniri a celor doi, iar soţul capul.”

Fără îndoială, există mulţi alţii care au înţeles în mod corect metafora cap-trup, dar aceste citate sunt suficiente să arate că ideea propusă în această carte nu este doar o poziţie nouă susţinută doar de un mic grup de baptişti independenţi.


Adevărata problemă

Problema interpretării organice a metaforei cap-trup nu este glorioasa învăţătură a unirii credinciosului cu Hristos, cu care este asociată. Pentru că în acest adevăr toţi creştinii se bucură. Afirmată simplu, problema este că metafora nu învaţă unirea credinciosului cu Hristos. În cel mai bun caz, aceasta este o reprezentare săracă a unirii organice şi vitale a credinciosului cu Hristos, iar în cel mai rău caz, ea cauzează denaturări serioase ale adevărului pe care se presupune că îl ilustrează.


Metaforele soterice

Biblia foloseşte numeroase metafore pentru a ilustra unirea mântuitoare a credinciosului cu Hristos. În acestea, Isus nu este zugrăvit doar ca o sursă susţinătoare a vieţii, ci ca având în Sine Însuşi plinătatea unei vieţi independent de oricine şi de orice altceva. Spre exemplu, Isus este via şi noi suntem mlădiţele. Tăiaţi mlădiţele şi via va continua să crească şi să dea altele noi. Isus este pâinea vieţii care s-a pogorât din cer. Noi vom rămâne morţi în păcatele noastre dacă nu vom fi uniţi cu Pâinea Vieţii, împărtăşindu-ne cu El, prin asimilarea credinţei regeneratoare. Isus Însuşi este ilustrat ca unul în ale cărui mâini pâinile se înmulţesc. El este viaţa veşnică independent de oricine şi orice. Isus este apa vieţii şi noi trebuie să-l bem pe El, dar El Însuşi este ilustrat ca un izvor nesecat din care izvorăsc apele vieţii.





Metafora măslinului

Mântuirea lui Dumnezeu în Hristos este ilustrată în Romani capitolul 11 prin intermediul măslinului. Această metaforă este foarte interesantă, nu doar din motivul că susţine ideea că metaforele soterice nu Îl înfăţişează pe Hristos ca fiind dependent în această relaţie, ci de asemenea pentru că îndeamnă explicit împotriva mândriei aceluia care crede astfel. Romani 11:17-18 spune:

„Iar dacă unele ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.”

Când un neevreu este altoit în acest pom, care este prima binecuvântare de care are parte? Nu este aceasta mântuirea sufletului său prin primirea vieţii şi grăsimii măslinului? Cu referire la această metaforă, versetul 18 afirmă îndemnul de a nu ne mândri, căci viaţa curge din rădăcină spre ramură, nu dinspre ramură spre rădăcină. Tăiaţi ramurile şi rădăcina va da altele noi, deoarece sursa de viaţă este în rădăcină.
Slăbiciunea metaforei cap-trup cu unirea sa organică, formând un trup compozit, este în mod clar văzută în acest punct. Capul, care este Isus Hristos, nu poate spune „Eu vă susţin pe voi, credincioşii” cu o putere mai mare decât poate trupul spune lui Cristos că noi Îl susţinem. Metafora compozită cap-trup este şubredă şi conduce spre o interpretare greşită care devine susceptibilă celei mai arogante laude. Romani capitolul 11 dovedeşte că Dumnezeu ia în seamă lăudăroşenia plină de mândrie, şi le reaminteşte clar de la cine au primit viaţa. A ilustra unirea noastră organică cu Hristos prin intermediul metaforei cap-trup Îl denigrează în mod serios pe Hristos.


Un exemplu

Pe tot parcursul studiului nostru vom examina pasaje cheie pentru a arăta aberaţia teoriei bazată pe metafora cap-trup organic; dar, ca exemplu, să luăm în considerare pasajul din Efeseni 5:22-24.

„Nevestelor fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.”

Versetul 22 afirmă că soţul este capul soţiei după cum Hristos este capul bisericii şi El este Mântuitorul trupului. Aici este stabilită o comparaţie. Dacă cineva vrea să ştie ce se înţelege prin intermediul metaforei cap-trup când se vorbeşte de Isus ca şi cap al trupului (biserica), nu trebuie decât să ţină seamă de analogia acestui pasaj. Cu siguranţă că metafora paulină cap-trup nu are nimic de a face cu o unire sau relaţie compozită cap-trup. Ne vom gândi noi că soţul este un cap fără trunchi şi soţia este un trunchi decapitat sau este o non-persoană? Analizând diagrama prezentată anterior, care analogie se potriveşte cel mai bine imaginii de aici, figura 1 sau figura 2?
O unire funcţională

Prin urmare, unirea soţ-soţie, ilustrată în Efeseni 5:22-24 nu este o unire mântuitoare, ci o unitate sanctificatoare, maturizatoare, de continuă creştere, fiind cel mai bine descrisă ca o unire funcţională. Capul este un trup sau persoană completă, în acelaşi fel în care soţul ar trebui să fie înţeles, exercitând o conducere iubitoare asupra unui trup sau persoană completă, aşa cum ar trebui să fie considerată soţia. Soţul îşi hrăneşte şi îngrijeşte soţia la fel cum un Hristos complet îşi hrăneşte şi îngrijeşte biserica (trupul Său). Isus Hristos este Mântuitorul trupului, aşa cum este acel trup ilustrat în 1 Corinteni capitolul 12, cu un cap care nu este diferit în importanţă faţă de picior, ambele părţi fiind necesare constituirii trupului lui Hristos din Corint.


Teoria organică a metaforei cap-trup este sursa înţelegerilor greşite a altor paragrafe biblice

Nu doar că teoria organică a metaforei cap-trup nimiceşte doctrina unirii noastre cu Isus Hristos, ci o astfel de interpretare ne face să pierdem alte adevăruri pe care le găsim conţinute în acele pasaje în care se găseşte metafora. Spre exemplu:

„Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi Biserică).” (Efeseni 5:30-32)

Versetele acestea sunt adeseori invocate ca descoperind o unire mistică mântuitoare cu Isus Hristos. Dacă înţelegerea oferită în această carte este corectă, pasajul capătă un sens diferit, care are de a face cu o relaţie funcţională aşa cum ar fi experimentată în relaţia soţ-soţie din cadrul uniunii căsătoriei.
Termenul „taină mare” nu înseamnă că nimeni nu va putea vreodată să o înţeleagă într-un mod practic, aşa cum ar vrea să credem cei care fac din aceasta o unire mistică salvatoare. Desigur că există o adâncime a misterului care va fi înţeleasă pe deplin doar când vom fi în glorie, însă înţelesul preponderent al cuvântului „mister” este ceva care poate fi cunoscut doar pe calea revelaţiei lui Dumnezeu, şi revelaţia de care avem nevoie pentru a începe să înţelegem acest mister ne este oferită chiar în text, la fel cum misterul răpirii din 1 Corinteni 15:51 este revelat chiar în acel text. Însă, pentru că acest text este tratat ca ilustrând o unire mântuitoare prin influenţa metaforei cap-trup compozit, realitatea ei, ilustrând o uniune adusă de sanctificare, este neglijată. Cu ani în urmă, fostul meu pastor William Younger mi-a dat un sfat care mi-a fost de foarte mare ajutor. El a spus: „Chuck, separă întotdeauna eclesiologia de soteriologie şi te vei îndrepta spre calea corectă de înţelegere a învăţăturii biblice despre biserică.” Dacă ne apropiem de acest text realizând că subiectul este eclesiologia şi nu soteriologia, şi că această metaforă ilustrează o relaţie funcţională între cei deja mântuiţi şi Domnul lor (precum un soţ şi soţia sa), atunci versetele 30-31 ne descoperă imediat adevăratul înţeles.


Metafora cap-trup şi căsătoria

Dumnezeu a planificat căsătoria în aşa fel încât soţul şi soţia să se separe de familie, prieteni şi alte legături, pentru a putea creşte în relaţia lor de unire. Acest proces natural de legare separă pe soţi de relaţiile, obligaţiile şi priorităţile lor anterioare pentru a începe o nouă relaţie progresivă de unitate. Nevoia acestei uniri este văzută în Isus care, în timp ce se afla pe pământ, S-a separat de mulţime când a chemat pentru El un popor şi a format adunarea. Această adunare ce iese din lume este expresivă în ce priveşte puterea de legare adusă de căsătorie. Noii convertiţi îşi vor lăsa tată, mamă, case, pământuri, etc. pentru a se uni cu adunarea lui Isus Cristos. Aici ei se dezvoltă în acea relaţie de uniune doar cu Isus Hristos, în măsura în care îşi împlinesc partea în trupul în care au fost aşezaţi prin călăuzirea Duhului Sfânt.





Membralitatea în biserică ne pune deoparte

Această revelaţie biblică explică de ce un nou convertit va părăsi totul pentru a-şi lua locul său în trupul lui Hristos, astfel încât el să poată experimenta viaţa sfinţitoare a trupului care creşte în unirea cu Isus Hristos. Într-adevăr, cel mai măreţ aspect al acestei taine presupune ceea ce a părăsit Isus Hristos devenind om ca să răscumpere un popor cu care să se adune împreună într-o relaţie organizată ilustrată metaforic ca trup, şi prin care El îşi manifestă darurile spirituale şi propria înfăţişare. În cer El va locui vizibil cu adunarea cea mare prin care Îşi va manifesta înfăţişarea şi gloria pentru întreaga eternitate.
Întâi Corinteni 12:18 ne ajută să înţelegem acest adevăr: „Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.” Această acţiune este efectuată prin lucrarea Duhului Sfânt, după cum explică versetul 13: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh.” Duhul Sfânt îi călăuzeşte pe cei care sunt mântuiţi spre o adunare individuală pentru a fi botezaţi în apă ca să devină membri funcţionali ai unui trup al lui Hristos. Astfel că prin mântuire noi suntem regeneraţi, dăruiţi şi intenţionaţi a fi membri individuali ai unui trup modelat după proiectul lui Dumnezeu, însă noi nu împlinim acest scop până nu părăsim lumea şi ne alăturăm unui trup al lui Hristos.
Nu există un trup universal şi invizibil în care noi devenim instantaneu membri în clipa mântuirii. Toată această doctrină îşi trage seva dintr-o înţelegere greşită a metaforei cap-trup. Înţelegerea corectă a metaforei nu prevede o relaţie vitală şi organică, ci una relaţională şi funcţională. Ea nu ilustrează unirea noastră mântuitoare prin plasarea în Hristos, ci ilustrează o uniune funcţională, corporativă a credincioşilor aşezaţi de Dumnezeu într-un trup metaforic care este o adunare organizată a credincioşilor – biserica Sa. Diferenţa dintre a fi „în Hristos” şi a fi „în trupul lui Hristos” este la fel de mare precum diferenţa dintre Fiul lui Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu Întrupat care pe pământ a fost local şi vizibil şi în cer este Domn, la fel, local şi vizibil. Vom discuta această distincţie mai târziu. Expresia „a fi în Hristos” se referă la mântuire şi a fi în „trupul lui Hristos” se referă la lucrarea sfinţitoare în care o adunare a credincioşilor organizată după criterii divine exercită şi manifestă în mod corporativ diferitele daruri ale lui Hristos, în unitatea creată de Duhul Sfânt.


Rezumat

Metafora compozită cap-trup este un mit care trebuie deosebit de metafora adevărată a unui trup complet (biserica Sa) peste care Isus Hristos domneşte ca şi cap. Fiecare biserică nou testamentară adevărată este un trup care aparţine Lui prin posesiune şi relaţionare, şi faţă de care El este Cap