Atunci s-a apropiat de Isus un om, si I-a zis: \\\"Invatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vecinica?\\\" \\\"El i-a raspuns: \\\"Dece ma intrebi: \\\"Ce bine?\\\" Binele este Unul singur. Dar daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile.\\\" \\\"Cari?\\\" I-a zis el. Si Isus i-a raspuns: \\\"Sa nu ucizi: sa nu preacurvesti; sa nu furi; sa nu faci o marturisire mincinoasa;sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta\\\"; si: \\\"Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.\\\" Tanarul I-a zis: \\\"Toate aceste porunci le-am pazit cu grija din tinereta mea; ce-mi mai lipseste?\\\" \\\"Daca vrei sa fii desavarsit\\\", i-a zis Isus, \\\"du-te de vinde ce ai, da la saraci, si vei avea o comoara in cer! Apoi vino, si urmeaza-Ma\\\" Cand a auzit tanarul vorba aceasta, a plecat foarte intristat; pentruca avea multe avutii.\\\" (Matei 19:16 - 22)

Introducere.
Cineva spunea ca \\\\\\\"daca Il scoti pe Isus Hristos din crestinism, nu mai ramine nimic\\\\\\\" pentru ca crestinismul isi gaseste identitatea doar in Isus Hristos, si cine vrea sa fie crestin nu poate fi decit in masura in care Ii da Lui voie in viata sa. Aceasta nu se poate face decit prin renuntarea la sine, renuntarea la tot ceea ce TU ai, la tot ceea ce TU faci, la tot ceea ce TU esti, pentru ca EL sa poata avea, EL sa poata face, si, ceea ce este cel mai important, EL sa poata fi si trai prin tine.
I) Intelegerea renuntarii la sine
A) De ce sa renunt?
a) Pentru ca aceasta este voia Lui - nu se poate altfel, poti fi orice altceva, dar nu crestin daca nu renunti la tine insuti. Intotdeauna ceea ce trebuie sa conteze in viata unui credincios este vointa divina, si, pt ca vointa noastra este imotriva vointei divine, ea trebuie supusa ei, si nu se paote altfel decit prin renuntare la sine, renuntare la propria vointa.
b) Pentru ca El a facut-o. Daca vrem sa fim ca El, daca vrem sa umblam cu El, trebuie si sa traim cum a trait El - o viata de renuntare. El a lasat frumusetea cerului pt a veni in aceasta lume pacatoasa, a fost ispitit ca si noi, dar de fiecare data a stiut sa renunte la sine pt a nu pacatui, si totodata a aratat ce inseamna renuntarea suprema, cind a mers pina la capat, pina la Cruce.
c) Pentru ca renuntarea la sine este cel mai inalt aspect al dragostei. Nu poti sa ii iubesti pe altii, nu poti sa le acorzi atentie, ajutor, intelegere, dragoste daca tu esti plin de tine insuti. Nu poti sa iei problemele altora pt a le rezolva si a-i ajuta daca tu te zbati in mica ta lume cautind sa ti le rezolvi mai intii pe ale tale.
B) La ce sa renunt?
a) La ce sa nu renunt?
Credem adesea ca stim la ce ar trebui sa renuntam, dar nu intotdeauna este asa. Daca renuntam dupa voia noastra la unele lucruri, fie vom ramine dupa aceea frustrati de renuntare, fie vom ajunge sa credem ca suntem cineva pt ca am reusit sa renuntam. Sunt o multime de lucruri la care am putea renunta, si daca le-am lasa pe toate deoparte, ar fi grav pt viata noastra. De aceea eu nu sunt de acord cu calugaria, care te determina sa lasi totul din punct de vedere al acestei lumi, dar care poate ca nu rezolva chiar problema de baza - sacrificarea eului. Poti fi un bun calugar, dar totodata poti fi departe de El, fiind tot tu cel ce conduce viata ta. Singura schimbare e doar ca ai o viata religioasa, dar tot tu esti.
b) La ce sa renunt?
Nu este usor sa afli la ceea ce trebuie sa renunti. Adevarul e ca, mai intii trebuie sa ai o viata de rugaciune si de citire si studiere a Cuvintului, o legatura constanta cu Isus Hristos. De fapt aceasta e esenta lucrurilor - fara a avea o legatura constanta cu El, nu vei putea sa renunti la tine insuti, pentru ca El este Cel ce iti va da puterea sa o faci. Nu uita, crestinismul inseamna Hristos, deci orice actiune, inclusiv renuntarea la sine, nu poti sa o faci fara El. Renuntind la tine fara El, e ca si cum ai incerca sa te ridici tragindu-te pe tine insuti in sus. Nu ai nici o sansa, pt ca insasi renuntarea este o caracteristica a personalitatii Lui, caracteristica personalitatii tale fiind de fapt opusul - egoismul, incercarea de a fi tu mereu pe locul intii.
1)Trebuie sa renunt mai intii la lucrurile care stiu ca sunt pacatoase. Aceasta trebuie sa fie prioritatea suprema, pentru ca astfel, indepartindu-ne de pacat, ne putem apropia de El. Pacatul este lucrul cel mai urit de El, si de aceea trebuie sa cautam sa renuntam la el. Nu este usor, de fapt intreaga renuntare, sub orice forma ar fi, nu e usoara, e chiar f grea, pt ca, atunci cind vrei sa renunti la tine insuti, iti dai seama ca de fapt tu trebuie sa lupti tocmai cu tine insuti, tocmai impotriva ta, impotriva acelei legi care incearca sa te faca mereu sa fi tu pe primul loc. Insa nu e imposibil. Nu te astepta la rezultate imediate. Nu vei reusi asa. Lupta constant, in timp, si vei vedea pe parcursul anilor, cit de mult iti va schimba El viata dindu-ti puterea sa lupti impotriva pacatului. Adesea El ne lasa sa cadem, tocmai pt a realiza cit de mici si neputinciosi suntem, dar aceasta nu trebuie sa ne descurajeze, pt ca tocmai acest lucru ne va duce la intelegerea clara ca fara El nu putem face nimic.
2) Exista lucruri, aparent inofensive (un exemplu - iesirile in natura, la munte, la mare, nu sunt in sine pacatoase, da pt mine cindva erau o problema, caci nu puteam renunta la ele, imi placeau atit de mult incit eram legat efectiv de ele, si Dumnezeu nu m-a lasat pina ce nu mi-a rezolvat problema, si nu a fost tocmai usor!), care nu tin de domeniul pacatului, si care totusi ne pot fi piedici in relatia cu Dumnezeu. Acele lucruri sunt cele care sunt practic lipite de inima noastra, si la care cu greu putem renunta (daca nu ne e chiar imposibil). De fapt, poti fi sigur de urmatorul principiu: cu cit tii mai mult la un lucru, la o persoana, la ceva care iti place, cu atit mai mult esti \\\\\\\"apt\\\\\\\" pentru a renunta la acel lucru, cu atit mai mult Dumnezeu va vrea sa renunti la acel lucru. Inima noastra trebuie sa fie libera si dezlegata de orice lucru, altfel, orice lucru, cit de mic, poate fi o piedica in manifestarea vietii Lui in noi. El nu poate umple inimi pline, asa cum nu poti umple un pahar deja plin cu ceva, dar El cu siguranta va umple acele inimi goale care asteapta ca El sa vina si sa le umple. Desigur ca, neputind vedea actiunea umplerii Sale (o vezi abia dupa ce ai renuntat), avem ideea ca, renuntind, raminem fara nimic, goi si frustrati de pierderea suferita, insa tocmai aici e frumusetea lucrurilor, pentru ca, dupa ce ai renuntat, da, vei avea citeva momente de tristete pt lucrul la care ai renuntat, dar imediat dupa aceea vei vedea ca bucuria de a fi putut renunta la ceva pt El va fi mult mai mare, iar in plus, dupa ceva timp, vei vedea ca legatura ta cu Isus Hristos s-a imbunatatit, si se va imbunatati in masura sacrificiului de care ai dat dovada. Cu cit renuntarea va fi mai mare, cu atit legatura cu El va deveni mai puternica.
3) Exista situatii, imprejurari unde ar trebui sa stim sa discernem ce trebuie sa facem, nu ceea ce ne-ar place si am vrea sa facem. Credem ca stim ce decizii trebuie sa luam, si le luam de unii singuri, crezind ca prin aceasta El ne si calauzeste. Dar nu e chiar asa. Lucrul cel mai urit de El este de fapt vointa personala, luarea deciziilor pe cont propriu, fara a ne intreba ce spune El despre ce vrem sa facem, si fara a urma ceea ce spune El despre ceea ce vrem sa facem atunci cind ne-o arata. Insa de multe ori, luam decizii gresite, care in timp, tot pe noi ne fac sa suferim. Doar El stie ce este mai bine pt noi, si de aceea trebuie sa cautam ce are El de zis cu privire la deciiziile pe care le facem. Am descoperit ca, urmind deciziile Lui, chiar daca mi se parea ca e absurd, si ca decizia mea parea cea mai buna l acel moment, mai tirziu totusi reveneam la ceea ce El decisese - era totusi cea mai buna decizie - El stie toate lucrurile, si cind ne calauzeste, stie cum sa o faca cel mai bine. Insa, pt a urma ceea ce El vrea, trebuie cel mai adesea sa renunti la ideiile tale, la modul in care vezi tu o imprejurare de viata, la dorinta de a face ceea ce vrei sau ceea ce crezi tu ca este mai bine.

II) Aplicarea renuntarii la sine.
Renuntarea nu incepe in momentul in care esti pus in fata faptului implinit de a renunta. Daca incerci sa renunti fara a avea ceva \\\\\\\"in spate\\\\\\\", nu vei reusi. Sunt citeva lucruri de care trebuie sa tii seama pt a putea renunta la tine insuti.
A) Citirea si studierea Cuvintului. Nu poti sti la ce trebuie sa renunti daca nu sti gindurile si dorintele Aceluia care iti cere aceasta. Orice relatie implica renuntarea, in functie de persoana cu care ai de-a face - trebuie sa renunti la lucrurile care ii displac, si sa cauti sa le faci pe cele care ii plac, pt a avea o relatie reusita. Dar pt aceasta, trebuie sa cunosti acea persoana, cu tot ceea ce ii place sau displace. La fel este si cu Dumnezeu: nu poti vorbi de renuntare pt El pina ce nu cunosti cine este El, cum este El, ce Ii place, si ce nu Ii place. Iar aceste lucruri nu le poti afla decit in Cuvintul Sau. Acolo El se descrie cel mai bine, si tot acolo vei gasi si la ceea ce trebuie sa renunti si modul in care trebuie sa o faci
B) Viata de rugaciune. Cuvintul Lui poate sa treaca pe linga noi, sa Il intelegem doar in mod rational, intelectual daca nu imbinam Cuvintul cu rugaciunea. Rugaciunea e cea care da viata Cuvintului, rugaciunea e cea care ne va da si puterea si motivatia de a renunta la noi insine. Poti sti bine in mod rational ca trebuie sa renunti, dar asa, cind va trebui sa renunti nu vei gasi motivatia necesara pt a o face, doar cind vei avea o viata de rugaciune, vei putea intelege in momentul cind va trebui sa renunti de ce trebuie sa o faci, gasind totodata si puterea de a o face.
C) Avind o viata de studiu al Cuvintului si de rugaciune, va trebui sa ajungem sa avem si al treilea ingredient, la fel de important, pentru o viata de renuntare - calauzirea Lui. Cind vom fi calauziti de El, El ne va arata la ce trebuie sa renuntam. Unora le cere sa renunte la tot deodata, la cei mai multi renuntarea este un proces (la mine pot vorbi de un proces care tine de ani de zile), dar, cind ne arata ca trebuie sa renuntam la ceva, atunci renuntarea e chestie de viata si moarte. Viata si moarte spirituala. Daca ascultam de El si renuntam, viata Lui va inunda vietile noastre, si vom deveni mai puternici, mai plini de viata (adevarata viata!), daca in schimb cedam si nu vrem sa renuntam, redevenim noi insine, si devenim tot mai slabi si mai lipsiti de viata.
D) Actul practic al renuntarii.
a)Constientizarea problemei. Prima oara apare faptul ca sti ca trebuie sa renunti. Fie descoperi in Cuvint ca nu esti asa cum ar trebui sa fi si ca trebuie sa renunti la ceva pt a fi cu trebuie sa fi, fie e pe urma rugaciunii realizezi ca sunt lucruri care nu sunt in ordine in inima ta, si la care trebuie sa renunti, fie Dumnezeu iti vorbeste specific cu privire la un anumit lucru sau situatie specifica. Intotdeauna insa VEI STI la e trebuie sa renunti si ca aceasta este vointa Lui.
b)Lupta propriu-zisa.
1)Cind realizezi ca viata ta nu e in acord cu vointa sa, apare o stare de neliniste. Mai intotdeauna ne impotrivim vointei Lui, si de aceea apare aceasta stare. Si nu ne vom gasi linistea decit atunci cind vom fi luat decizia, fie de a asculta si a renunta, fie de a merge de capul nostru inainte. Aceasta stare de neliniste, care de fapt este o lupta, poate sa tina de la citeva minute sau ore, pina la zile sau chiar luni de zile. Dar intotdeauna vom avea parte de un \\\\\\\"ultimatum\\\\\\\", un moment in care vom fi obligati sa luam o decizie. Daca pina atunci nu luam decizia, va fi foarte grav, pt ca vom fi lasati de capul nostru (Dumnezeu nu ne obliga, dar ne va trage la raspundere) pina ce ne vom hotari sa renuntam la acel lucru. Personal, eu cred ca multi credinciosi se afla in acest punct, de aceea viata de biruinta adesea lipseste in Biserica, pentru ca ei au mers bine pina la un punct, iar apoi nu au mai vrut sa renunte cind Dumnezeu le-a cerut, parindu-li-se prea mult ceea ce li se cere.
2) Cind esti gata sa \\\\\\\"iei taurul de coarne\\\\\\\" si sa iti rezolvi problema, descoperi in ceea ce simti un lucru: ca Cuvintul nu te poate ajuta, ca rugaciunea nu mai are efect (sti clar ca nu rugaciunea va rezolva lucrurile, ci doar renuntarea ta), ca orice ti-ar spune unii sau altii, trece pe linga tine. Chiar si Dumnezeu va parea a fi departe de tine. In esenta, vei fi singur, doar tu singur, fata in fata cu ispita, cu problema, si ti se va parea ca esti atit de neajutorat! Adevarul e ca atunci El va fi mai aproape de tine ca oricind, caci El doreste sa te ajute, dorind ca tu sa poti renunta pt El, adevarul e ca atunci, Cuvintul citit pina atunci, si rugaciunile facute pina atunci iti vor da suportul de care ai nevoie pt a birui si a lua decizia corecta. Atunci cind esti singur de fapt este momentul de care cu totii ne temem cel mai mult, pentru ca stim ca nu mai trebuie sa existe cale de intoarcere la ceea ce a fost, la lupta de impotrivire pe care am avut-o. Si atunci lupta este cea mai crincena, pentru ca realizam ca trebuie sa mergem tocmai impotriva a tot ceea ce vrem sau suntem noi insine.
3) Daca nu biruim in acele momente, nu trebuie sa descurajam. Daca vrem sa ne rezolvam problema, si cautam sa \\\\\\\"luam taurul de coarne\\\\\\\", chiar daca nu am reusit, Dumnezeu ne va mai da si alte momente in care o vom putea face. Totul este sa nu renuntam la dorinta de a renunta la noi insine. El stie cit de greu ne este sa renuntam, si de aceea ne va intelege daca nu vom reusi, atita timp cit ne-o dorim.
Incheiere.
Renuntarea la sine nu este deloc usoara, si poate de aceea este adesea lasata la o parte in poporul lui Dumnezeu. Insa pe cit de grea este, pe atit de importanta este. Este unul din cele maiimportante lucruri ale vietii de credinta, si de aceea ar trebui sa reflectam serios si sa cautam sa o aplicam in viata de zi cu zi.