3. Ispăşirea planificată. Dumnezeu, înainte de a crea ceva, a hotărât toate evenimentele care vor avea loc, fie decretiv, fie permisiv. Păcatul nu l-a luat prin surprindere pe Dumnezeu, ci a fost inclus în planul Lui înainte de întemeierea lumii. Tot înainte de creaţia lumii (în sfatul şi legământul harului) a fost hotărâtă şi calea de salvare din păcat, în cel mai mic detaliu (Evr. 10:5-10; vezi subcapitolul Legământul harului, cap. 5.III.4 şi 5).
a. Cauza jertfei de ispăşire: iubirea specială, discriminatorie a lui Dumnezeu (Ioan 3:16, 1 Ioan 4:9, 10; Ef. 5:2; Rom. 8:31, 32). Această iubire (agape) este o preocupare activă, altruistă pentru binele celor iubiţi în acest fel. Este veşnică (Ier. 31:3), neschimbătoare (Num. 23:19), totală (Ioan 15:13; Rom. 5:8).
i. Scriptura ni-L prezintă pe Dumnezeu ca având o iubire generală faţă de creaţie, arătând tuturor oamenilor bunăvoinţă, răbdare (Mat. 5:45; Rom. 2:4), însă El manifestă o iubire specială pe care o arată doar unor oameni (Evr. 12:6-8; Rom. 9:13). Această iubire specială a fost şi cauza alegerii unora dintre oameni pentru mântuire (Ef. 1:5, 9, 11)

b. Scopul jertfei de ispăşire este absolut necesar să fie cunoscut, pentru a înţelege valoarea jertfei lui Cristos.
i. În primul rând, intenţia lui Dumnezeu în a-L da pe Fiul Său şi intenţia Fiului în sacrificarea Sa a fost manifestarea gloriei Maiestăţii lui Dumnezeu, dezvăluirea iubirii Sale nemărginite şi a harului Său (Ioan 3:16; Rom. 5:8; Ef. 1:6, etc.)
ii. În al doilea rând, intenţia a constat în mântuirea poporului lui Cristos (Mat. 1:21; Ioan 10:10, etc.), conform planului pe care Dumnezeu Îl alcătuise şi al legământului harului.