\"Isus a ieşit iarăşi la mare. Toată mulţimea venea la El; şi El învăţa pe toţi. Când trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, şezând la vamă. Şi i-a zis: “ Vino după Mine”. Levi s-a sculat şi a mers după El.” Marcu 2:13-14

Levi, fiul lui Alfeu, este numit în Noul Testament, Matei. El este autorul evangheliei care-i poartă numele. După ce este chemat în rândul ucenicilor, ca unul dintre cei doisprezece, numele său este mereu menţionat ca fiind Matei. Şi lui, asemenea lui Simon Petru, Mântuitorul îi dă un nume nou, o identitate nouă şi o slujbă nouă, cu totul diferite de cele dinainte.
Avem aşadar un om vechi, Levi şi un om nou, Matei. Omul vechi, Levi, înseamnă ALIPIRE. Omul nou, Matei, înseamnă DARUL LUI DUMNEZEU.
Levi este probabil levit, din seminţia lui Levi, seminţie chemată de Dumnezeu la o slujire necurmată în Casa Lui, la cortul întâlnirii ori la Templu, la Ierusalim. Era în tradiţia iudaică, în caracterul poporului ales al lui Dumnezeu, înmoştenit ca o binecuvântare părintească şi o dorinţă de viaţă, ca numele copilului să exprime o experienţă profundă din viaţa părinţilor, sau o aspiraţie de viitor. Părinţii lui, desigur, au dorit ca Levi să fie alipit de Domnul Dumnezeul lui Israel, să-I slujească Lui, să nu se depărteze de Legea şi poruncile Domnului. În sensul acesta, părinţii i-au şi facilitat posibilitatea de a învăţa, de a studia Cuvântul lui Dumnezeu. Putem afirma aceasta, întrucât Matei este evanghelistul care citează cel mai adesea Cuvântul lui Dumnezeu, promisiuni şi profeţii ale Vechiului Testament în evanghelia sa. Ca să dovedească mesianitatea Domnului Isus precum şi adevărul că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Matei foloseşte nouăzeci şi nouă de texte din Vechiul Testament, mai multe decât toţi ceilalţi trei evanghelişti luaţi împreună. Deşi despre ucenicii lui Isus ni se spune că erau necărturari, oameni simpli din Galilea provincială şi lipsiţi de importanţă, Levi este unul din puţinii ucenici cu şcoală şi educaţie religioasă. Dar această educaţie şi dorinţa părintească de a fi alipit de Domnul nu s-a materializat în viaţa acestui om. Calificarea lui şi împrejurările vieţii l-au făcut să se alipească de altceva.

În primul rând Levi se ataşează, se alipeşte de sistemul socio-economic şi politic al vremii. Era la putere Imperiul Roman. Domnea în toate provinciile romane aşa numita Pax Romana. Comerţul era înfloritor. Aurul şi argintul, bijuterii de tot felul, mărfuri de schimb ieftine sau de mare preţ, mirodenii, îmbrăcăminte de purpură şi silk, circulau pe rutele comerciale de la Nord la Sud şi de la Vest la Est. Capernaumul era aşezat la extremitatea nordică a Mării Galileii, pe ruta comercială ce venea din Etiopia, prin Egipt şi mergea la Damasc şi mai departe, la Babilon, până în îndepărtatul Răsărit. Se vindea, se cumpăra şi totul se taxa. Era în Iudeea şi Galilea un puternic resentiment faţă de autorităţile romane, dar era echilibru, era pace şi prosperitate, asigurate de puterea Romei. Levi vede o uşă deschisă în acest domeniu vast al comerţului şi profită de ocazie. Se angajează ca şi colector de taxe, sau vameş.

În al doilea rând Levi se alipeşte nu numai de un sistem puternic şi profitabil ci şi de o condiţie profitabilă. Confort, avere, viaţă lipsită de grijuri şi nevoi. Tânăr, cu o carieră sigură, cu bani şi prieteni. Pânze noi la corabia vieţii lui. O ancoră solidă. O cârmă stabilă…
Cine nu vrea să fie bogat? Cine nu doreşte să fie o persoană importantă? Cine nu-şi doreşte confortul în viaţă? Toţi vrem o viaţă mai bună. Idealul uman al fiecărei persoane, al fiecărei generaţii este libertate, confort, prosperitate, influenţă…
Se zice şi astăzi că oportunitatea bate o singură dată la uşă. Levi a apucat această oportunitate. A devenit un tax colector.
A venit confortul dar au apărut şi problemele. Au venit banii dar a apărut şi ispita. A început să fie înconjurat de prieteni, dar s-au ivit şi duşmanii…
Să fie adevărat că belşugul te îndepărtează de Dumnezeu? Că bunăstarea şi confortul te fac să-ţi pese mai puţin de alţii? Este adevărat că averea te face mai arogant, mai obraznic, mai nepăsător faţă de cei necăjiţi? Este adevărat că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor? Biblia spune că este adevărat!
Levi a ajuns într-o situaţie compromisă. Apreciat de unii, dar urât de alţii. Primit în anumite cercuri, respins însă de popor şi de partida religioasă. El, iudeu dintre cei mai iudei, dar lepădat de iudei. Cu drept de a învăţa pe alţii în sinagogă, dar fără drept de a intra în vreo sinagogă. Şi-a ales meseria cea mai urâtă de poporul evreu. Vameşii erau unii dintre cei mai dispreţuiţi oameni. Oameni în slujba asupritorului. Pe treapta cea mai de jos a societăţii. Vameşii şi păcătoşii… Vameşii şi tâlharii… Vameşii şi leproşii… Fariseii şi Cărturarii stăteau departe de ei ca nu cumva să-şi piardă prestigiul. În sinagogă ori în Templu, un fariseu îşi ridica orgolios glasul să mulţumească lui Dumnezeu că nu este ca vameşul păcătos. Iar un vameş când avea oportunitatea să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, în Casa Lui, nu îndraznea să-şi ridice privirile de jos şi striga:” Doamne, ai milă de mine, păcătosul…”

Erau în Israel în vremea aceea două categorii de vameşi. Erau aşa numiţii \"gabbai\", colectorii de taxe fruntaşi. Aceştia colectau taxele mari, taxele de proprietate, impozitele pe salarii şi pe câştiguri. Aceste taxe erau stabilite de autorităţi şi în cazul lor nu se puteau face mari învârteli. Erau însă vameşii obişnuiţi, aşa numiţii \"mokhes\", colectorii de taxe pe mărfuri din comerţul domestic şi extern, tot ce era transportat pe rutele comerciale. Taxele puteau fi arbitrare, mai mici sau mai mari, în funcţie de circumstanţă…
Levi era un “mokhes”, acolo la Capernaum, taxând orice trecea prin vama sa. În fiecare dimineaţă îl aştepta aceeaşi slujbă, dar oportunitaţi noi de a-şi extinde “acontul”, averea, de a mai aduna ceva, a mai năpăstui pe cineva…
Într-o zi Domnul Isus trece pe-acolo însoţit şi îmbulzit de mult norod. Tocmai vindecase un slăbănog, un neputincios care fusese legat de patul de boală ani şi ani de zile şi mulţimile de oameni din satele şi cetăţile de prim-prejur, auzind de minunea aceasta s-au pornit să vină la El. Isus îi învăţa pe toţi. Le spunea despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre pocăinţă, despre naştere din nou, despre voia lui Dumnezeu şi raportul nou pe care Dumnezeu îl vrea în relaţia Sa cu omul, cu poporul Său. Trecând pe lângă vama lui Levi, Domnul Isus se opreşte o clipă, îl cheamă să lase totul şi să-L urmeze. În clipa aceea Levi lasă vama, părăseşte tot ce-l ţinea ocupat, legat, încătuşat, niciodată a se mai întoarce la cele de până atunci şi se alipeşte de Domnul.
Cu siguranţă că auzise vorbindu-se despre Isus. Cu siguranţă că el însuşi meditase la acest nou fenomen al prezenţei unei persoane unice în ţinuturile Galileii. Cu siguranţă că în faţa acestei noi treziri a poporului la o realitate dumnezeiască ce se desfăşura în jurul şi datorită persoanei Domnului Isus, Levi şi-a dat seama de falimentul său, de lepădarea sa, de compromisurile sale, de păcatele sale. În clipa întâlnirii privirii lui cu a Fiului lui Dumnezeu, Levi lasă totul şi porneşte pe un drum nou. Se alipeşte de Domnul Isus. De aici încolo trăieşte o viaţă nouă, plină de slujire, într-un duh de umilinţă şi cu un elan evanghelic gata de jertfă şi de sacrificiu.
Până atunci considerat un vânzător de neam de către Zeloţi, un păcătos irecuperabil de către fruntaşii religioşi ai poporului, un înşelător de concetăţenii lui, mereu în tovărăşia vameşilor şi a păcătoşilor….
De acum încolo Levi devine Matei – Darul lui Dumnezeu. Hristos, darul suprem şi nespus de preţios al lui Dumnezeu, cu mântuirea Lui şi dragostea Lui, cu iertarea şi bogăţia cerească de har, se revarsă în viaţa acestui om şi-l transformă, îl face o nouă făptură şi-l aşează în marea lucrare de propovăduire a Evangheliei şi de chemare la mântuire a neamului omenesc.
De ce Domnul Isus l-a chemat pe Levi? Pentru că Levi era un păcătos. Hristos n-a chemat la Sine pe cei mari şi neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi: “Nu cei sănătoşi au nevoie de medic ci cei bolnavi!”
Fără nici o valoare în ochii Fariseilor, Domnul Isus vede în Levi o mare valoare pentru Împărăţia lui Dumnezeu. El îşi alege în Împărăţie oameni simpli, lucrurile slabe şi dispreţuite pentru a face de ruşine pe cele tari. Hristos niciodată n-a stins tăciunele care abia mocnea. El l-a aprins ca să fie o lumină. Matei a devenit o mare lumină pentru neamuri şi popoare întregi. El a scris Evanghelia sa minunată pentru evrei, pentru generaţia lui, dar şi pentru generaţiile ulterioare iar prin lucrarea sa a dus vestea bună a Evangheliei până departe în Egipt şi Etiopia, murind ca martir acolo, pe meleaguri străine. Asemenea apostolului Pavel, Matei chema oamenii la pocăinţă şi la harul dumnezeiesc zicând: “ De aceea fraţilor, să ştiţi că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor… şi oricine crede în El, este iertat, prin El de toate lucrurile de cari n-aţi putut fi iertaţi prin legea lui Moise…” ( Fapte 13:38)
Expresia unei vieţi înnoite şi a unei adânci mulţumiri, Matei şi-a exprimat-o a doua zi după întâlnirea cu Domnul, când a pregătit o cină şi a chemat prietenii şi rudele sale, pe alţi vameşi ca şi el, pe destituiţi şi păcătoşi. Acolo, la masă, el îi introduce pe toţi la Domnul Isus şi le mărturiseşte schimbarea sa. Asemenea păstorului din pilda cu oaia pierdută care găseşte oaia, o pune cu bucurie pe umeri şi când ajunge acasă cheamă pe prietenii şi vecinii săi zicându-le: “bucuraţi-vă împreună cu mine…”, tot astfel Levi exclamă fericit: “bucuraţi-vă împreună cu mine, bucuraţi-vă….”

Ce poate face Harul lui Dumnezeu! Dintr-un faliment al societăţii, un martor al Lui. Dintr-un vameş, un Apostol. Dintr-un contabil obscur, un mare Evanghelist. Dintr-un şef al păcătoşilor, un sfânt al cărui nume este scris pe temelia Noului Ierusalim… Numai Hristos… “poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7:25)

Se spune despre Bibliile de Oxford -- rarităţi în ziua de astăzi, tezaure în lumea artelor, că sunt făcute din hârtie de India, foarte scumpă, foarte fină şi foarte rezistentă. Hârtia de India era prelucrată din pânze vechi de catarg, sfârtecate de apă, de sare, de soare şi vânt, aruncate pe ţărmuri de valuri. Aceste pânze au devenit materie primă şi mult căutată pentru producerea Bibliilor de Oxford.
Levi este o Biblie de Oxford, o epistolă vie, scrisă, citită de toţi oamenii, o eternă mărturie a harului lui Dumnezeu. Levi este un om păcătos dar care a avut parte de chemarea cerească. Pentru lume o epavă, un catarg sfârtecat şi aruncat de furiile oceanelor pe ţărmuri pustii, dar pentru Hristos o materie primă de credincios ucenic şi apostol.

O, Doamne şi pe mine m-ai găsit
Când nu ştiam ce-nseamnă înnoire!
Ca vameşul de Tine mântuit,
Sunt plin şi eu de-atâta fericire.

Dă-mi a lui Levi dragoste şi mie,
Cu ea să luminez un stins obroc.
Întinde-Ţi mâinile cu răni de cuie
Şi-njugă-mă la carul Tău de foc.