PRINCIPII DE VIATA CARE ADUC PACE
Autor: Alin Girlea  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de muzicalin in 15/07/2010
    12345678910 0/10 X

Text:2 Tim.3:16-17

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

 

I.MULTUMESTE-TE  CU CE AI

 

 1.CU BUNURILE  MATERIALE  CARE  LE  AI

 

 2.CU  COPIII  PE CARE  Ii  AI

 

 3.CU  STAREA  IN CARE  TE  GASESTI

 

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.
 Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.
Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţe

 

 4.Nemultumirea duce  la lacomie,cartire,ura,,pizma  si invidie.

 

5.Gandeste-te  ca situatia  incare te gasesti  este ingaduita de Dumnezeu

Nimic  nu se intampla  fara  voia  lui  Dumnezeu.
 

6.Sa  invatam sa  fim  multumitori  si in bogatie  si in saracie  fara  sa cadem in resemnare.

Filipeni  4 :11-13

Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.
Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug.
În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

 

 

 

II.NU   TE  INGRIJORA  

 

.Cu  privire  la viata  aceasta

   a)-ce mananc

   b)-cu ce ma imbrac

Filipeni  4:6-7

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
 Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

 

Matei 6:25-34

 

De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
 
Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
 totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
  Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
  Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.

 

 

 

III.INAINTE   DE  A  CORECTA  PE  ALTII  CORECTEAZA-TE   TU

Matei 7:3-5

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
 
Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău?…
Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

 

IV..STAPANESTE-TI   LIMBA

1Petru 3:10

„Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare,
 
să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească.

 

Efeseni 4:29

 

Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

 

V..DARUIESTE  DOMNULUI

  1.DIN  TIMPUL  TAU

   2.BANII  TAI

   3.RESURSELE  TALE

Inima  se face  mai  buna

2Cor. 9 ;7

Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.”

 

VII.NU  CAUTA  LOCURILE   INALTE

     Fii  modest  si  nu cauta  sa iesi  in  evidenta

Luca 18 ;14

 

Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.”

 

VIII.MARTURISESTE-TI   PACATELE  IN FIECARE  ZI

1Ioan  1:9

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.

 

IX.NU  LIPSI   DE  LA  ADUNAREA   CREDINCIOSIOR

     Invata  sa  traiesti  sub autoritate si  in comuniune  cu alti credinciosi

Fapte  2 :44-46

 Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.
Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
  Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă

 

Anturajele  proaste  strica  obiceiurile bune

 

1COR.15:33

Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.

 

X.NU-TI  PERMITE  SA NU IERTI

 

Efeseni 4:30-32

 

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
 
Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a

 

iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.

 

2Tim. 2:24-26

Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,
să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;
  şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.

 

XI.NU  AMANA  INTOARCEREA TA  LA DUMNEZEU

Evrei  4;1

 

  Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.

 

Evrei 3:12-13

 

Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu.
 
Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.

 

Incheiere:

Sa  fim  implinitori  ai cuvantului  nu numai ascultatori 

 

Iacov 1:22

 

Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5353
  • Export PDF: 11
Opțiuni