Duhul Sfant. Inchinare. Evanghelizare.
Autor: Pastor Ionut Gagiu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonutGagiu in 27/12/2010
    12345678910 0/10 X

 

Text: Ioan 16 : 5 – 15

La prima vedere, noi zicem ca NU este un subiect scriptural. Duhul Sfant, experiente, carismatici… Nu-I asa? Dar, aici, eu am identificat o problema: sunt multe biserici ce pun prea mult accent pe “lucrarile” Duhului – iar altele, cand aud de Duhul Sfant – se gandesc la carismatici, blasfemie, ceva nescriptural.

Astazi vreau sa vorbim despre “plinatatea Duhului” – despre a avea o biserica plina de Duhul Sfant. Despre crestini plini de Duhul Sfant.(ati mai auzit expresia asta, nu? Frate, ce duh era la biserica aia! Sau ce duh are fratele!  – fie moarte, fie viata!)

Dar eu cred (si sper ca nu sunt singurul) ca “sa fii plin de Duhu”l are o insemnatate Biblica – clara – si pentru ziua de astazi!  De unde stiu acest lucru? Ne este poruncit in Biblie sa fim plin de Duh!

Efeseni 5:18 Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Dupa cum stim sunt mai multe Lucrari ale Duhului Sfant. (mentionez doar cateva)

  1. 1. Regenereaza

Tit 3:4 – 7 “Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a  mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.”

  1. 2. Locuieste

Voi insa nu mai sunteti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. (Rom.8:9)

Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe

Hristos Isus din morti, va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, carelocuieste in voi. (Rom.8:11)

Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? (1Cor.3:16)

Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfant, care locuieste in voi, si pe care L-ati primit de la Dumnezeu? Si ca voi nu sunteti ai vostri? (1Cor.6:19)

  1. 3. Pecetluieste

Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii. (Efeseni 4:30)

Si voi, dupa ce ati auzit cuvantul adevarului (Evanghelia mantuirii voastre), ati crezut in El, si ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant, care fusese fagaduit, (Efeseni 1:13)

  1. Umple “fiti plin de Duh.”

Si aici vine si porunca… Efeseni 5:18 Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Toti crestinii/regenerati/nascuti din nou au primele trei lucrari in viata lor – in mod obligatoriu, dar, NU au TOTI cea de-a patra lucrare a Duhului. Doar unii sunt plin de Duhul. O sa vedem mai tarziu.

Ce conditie trebuie sa indeplinesti pentru a fi plin de Duhul? Trebuie sa fii regenerat, Duhul lui Dumnezeu sa locuiasca in tine si sa fii pecetluit. Aceste lucruri trebuie sa se intample in viata ta pentru a putea avea aceasta plinatate a Duhului in viata ta.

Drept raspuns, Isus i-a zis: “Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.“  Nicodim I-a zis: “Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale, si sa se nasca?” Isus i-a raspuns: “Adevarat, adevarat iti spun, ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu.  Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: “Trebuie sa va nasteti din nou. Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” (Ioan 3:3-8)

Un alt lucru extrem de interesant este faptul ca nu ne este poruncit sa fim regenerati, sa fim templul Duhului, nu ne este poruncit sa fim pecetluiti – aceasta este lucrarea Duhului, fara pic de interventie din partea noastra!

Ce inseamna sa fii umplut de Duhul Sfant? Paul Shaffer spunea ca : DS sa implineasca in viata noastra, nestingherit, liber, fara interventia noastra, tot ce vrea Dumnezeu ca EL sa implineasca.

Haideti sa ne uitam la cateva exemple:

Umplerea DS produce o experienta! Nu cred ca poti fi plin de Duhul fara sa fie o experienta de vreun fel. Nu cred ca poti fi plin de Duhul si sa nu stii ca se intampla ceva in viata ta. (spun multi ca nu trebuie sa ne bazam pe experiente…). Eu cred ca aici este cheia acestui mesaj. Mare atentie.

Singura carte istorica a bisericii F.A. 2:4 “Si toti s-au umplut de Duh Sfant” (ziua cinzecimii) – Au fost umpluti de DS – dar asta inseamna ca acesti oameni au fost regenerati, locuiti, pecetluiti – dar acum au primit ceva NOU: sunt plini de DS. A fost o experienta extraordinara! Dar, in ce consta experienta asta? Vorbeau in limbi… (“Frate, sigur nu esti charismatic?”) Sigur nu sunt si – Slava Domnului! Trebuie sa fim foarte atenti aici si trebuie sa ne concentram asupra ce conteaza:  nu conteaza asa mult ca vorbeau in alte limbi – ci… mesajul, ce spuneau ei, este important Daca va uitati cu atentie veti vedea ca nu vorbeau despre Duhul Sfant. Ei vorbeau despre Isus Hristos! Nu conteaza ca vb in alte limbi – conteaza ce ziceau in alte limbi! Vedeti ca apostolii plini de Duh faceau ce a spus Isus ca va face Duhul cand se va cobora peste oameni. (Ioan 16:14 “El ma va proslavi…) Ia lucrurile lui Hristos si ni le arata noua; nu vorbeste despre Sine – vorbeste despre altul. Au zis ei cumva “Avem Duhul Sfant, avem Duhul Sfant… suntem botezati!”.  – Nu! – Aici este dovada adevarata ca erau plini cu Duhul Sfant – nu faptul ca vorbeau in limbi! Un credincios plin de DS nu se poate abtine sa nu vorbeasca despre HRISTOS – da pe-afara, nu-si poate tine gura! Amin?

Petru a predicat despre moartea, ingroparea si invierea lui Isus Hristos! Aceasta este dovada ca erau plin de Duhul Sfant. Rezultatul? Uitati-va singuri cati oameni au fost mantuiti. Un credincios plin de DS nu se poate abtine sa nu vorbeasca despre HRISTOS – da pe-afara si nu-si poate tine gura!

Alt exeplu. F.A. 6:3 vedem cu isi alegeau diaconii in biserica – nu erau alesi pentru cat de frumosi erau – sau cat de frumos vorbeau – ci erau  “plini de duhul sfant”.

Au ales pe Stefan, Filip, Prohor (Prohor = dirijor, cel ce se ocupa cu muzica), etc.

Inchinarea: Singura modalitate de a te inchina lui dumnezeu este aceea de a fi plin de Duhul. Se vede cand cineva canta pentru show sau orice-altceva! Pur si simplu simti cum ti se “furnica” carnea…

Ilustratie: In NY – la un banchet intr-o mare biserica se afla un actor faimos si un pastor pensionar; pastorul tanar, pentru a face un program special, i-a rugat pe acestia sa recite Psalmul 23. Primul a fost actorul; hmmm, dictie perfecta, intonatie, gesticulatii… liniste deplina in biserica… Apoi, s-a ridicat acest pastor batran si, cu o voce ragusita si fragmentata a inceput sa recite acelasi Psalm. Se zice ca nu era nici un ochi care sa nu lacrimeze cand a terminat acesta de recitat… inclusiv cei ai actorului. Actorul, profund miscat, s-a ridicat in picioare si a zis: “Eu cunosc psalmul. El cunoaste autorul.” Fratilor, era plin de Duhul – asta face toata diferenta – pentru ca Duhul Sfant ia lucrurile lui Hristos si ni le descopera!

Plinatatea Duhului in actiune…. Despre ce vorbea Stefan in fata Sinedrului? F.A 7:55 – 56 – Eu cred ca acolo a inceput si conversia lui Pavel! (v.58… oare credeti ca a uitat Pavel ziua aceea vreodata?)

Duhul Sfant in noi Il prezinta pe Isus ca fiind minunat! Asta sa fie rugaciunea fiecaruia dintre noi: “Doamne, ajuta-ma ca dupa ce vorbesc cu o persoana – sa imi zica: vai, nu am stiut ca Isus este asa de minunat! Am nevoie de el!”

Frate, sora, nu o sa poti niciodata sa faci asta fara a fi plin de Duhul Sfant pentru ca nici tu nu-L vezi pe Hristos asa cum este! Ai nevoie de Duhul sa ti-L descopere ca sa poti spune altora cum este El!

Venim la biserica la “serviciul de inchinare” pentru ca…  asa suntem obisnuiti, pentru ca ebine… Oh, sunt sigur ca astazi vor pleca oameni de aici si vor spune: “Eu cantam mai bine decat… el sau ea, eu predicam mai bine decat Ionut asta. Ai vazut cum era imbracata cutareasca?” De asemenea, sunt sigur ca vor fi si oameni care pleaca de aici si zic “Oh, minunat e Dumnezeu, minunat e Salvatorul nostru” – si asta doar daca acei oameni sunt plini de Duhul. El iti arata lucrurile lui Hristos iar tu te inchini! Din cauza asta se numeste serviciu de inchinare. Din pacate sunt asa de multi membrii care pleaca de la serviciul de inchinare si zic “Ah, ce plictisitor a fost astazi la biserica!”

Un credincios va spune despre Hristos Ioan 16… Doar prin puterea Duhului Sfant putem fi martori eficienti!  I Ioan 5:6

Bisericile sunt reci precum cadavrele sau sunt caldicele…  Fratilor, cu Dumnezeu nu este de ajuns. Avem nevoie de o trezire in biserica! Si, singurul lucru care poate salva biserica este credinciosul plin de Duhul Sfant!

Spunem ca ne pasa de cei din jurul nostru. Spunem ca vrem sa “salvam lumea”, ca vrem sa fim misionari, ca vrem sa ne inchinam lui – dar… neglijam pe vecinul nostru, ne plictisim in biserica. (criticam in loc sa ne implicam – de multe ori)

C.S. Lewis – scriitorul meu preferat, spunea “Sa iubesti pe toti ca un tot unitar poate fi o scuza pentru a nu iubi pe nimeni in persoana.” De prea multe ori zicem ca iubim lumea, ca avem compasiune pentru cei pierduti… si… pe betivul de la colt, pe “aurolacu’” de la gara, pe tiganu’ din piata sau vecinul uracios… cand ii vedem, strambam din nas si-i ocolim. Si, ce este cel mai interesant este ca noi suntem convinsi ca iubim lumea…

Fratilor, cand ai pe Duhul Sfant… te inchini lui Hristos! Fratilor, cand ai pe Duhul Sfant … nu te poti abtine sa spui oamenilor despre minunatul Salvator… Din cauza asta nu marturisim. – nu mai suntem plin de Duhul…

Cum putem fi plini de Duhul Sfant? Nu stiu retzeta… Dar stiu ca incepe cu Cuvantul lui Dumnezeu, Rugaciune si Multumiri… Lasa-L sa lucreze in viata ta si vei avea experiente extraordinare!

E nevoie de o revolutie/trezire in biserica! Este nevoie ca Duhul Sfant, inchinarea si marturisirea sa-si recapete locul in biserica noastra. Si… asta incepe cu mine si cu tine – plini de Duhul Sfant.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3360
  • Export PDF: 8
Opțiuni