Certurile de partide Galateni 5: 16-26 Mai întâi aş vrea vă aduc aminte, că atunci când am vorbit în cadrul faptelor firii, despre CEARTĂ, am pus lecţia aceea sub titlul: „Înfrânţi sau biruitori”? Adică, aceasta însemnând faptul că există două posibilităţi, ca să încheiem alergarea noastră pe pământ: Să facem faptele firii şi să rămânem pe pământ ca nişte înfrânţi, după răpirea bisericii, şi să ne pierdem mântuirea! Sau să ne lăsăm cârmuiţi de Duhul, adică să facem faptele Duhului şi să intrăm în cer, în Împărăţia cerească ca nişte biruitori în Numele Domnului Isus. Învinşi de fire sau biruitori în Duhul? Cum ne vom încheia alergarea? Aceasta era întrebarea! Nu era, şi nu este o întrebare retorică ci mai degrabă este un cuvânt de cercetare lăuntrică pentru toţi credincioşii care aşteaptă venirea Domnului Isus pe norii cerului. Pentru că nu există cale de mijloc! Nu poţi sluji la doi stăpâni! Spune Cuvântul Sfânt în versetul 21, că cei ce fac faptele firii, cei ce slujesc celui condamnat la moarte veşnică, adică Diavolului, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu! De aceea şi astăzi vom vorbi cu ajutorul Domnului, tot despre faptele firii, despre spini, faptele care înăbuşă credinţa noastră şi anume despre.: CERTURILE DE PARTIDE CARE DUC LA DEZBINĂRI. Şi astăzi vreau să aşez lecţia biblică sub un titlu care cu siguranţă va răsuna ca un ecou în mintea noastră şi în inima noastră şi după ce vom pleca din locul acesta, şi anume: Dacă vrei s-ajungi în cer! Titlul acesta nu l-am ales întâmplător, pentru că ţinta oricărui suflet prezent aici şi ţinta oricărui cititor al acestei pagini, este cerul pe care L-a făgăduit şi pregătit Domnul Isus, Mântuitorul, tuturor acelora care aşa cum spune apostolul Pavel în Efeseni 4:15 „vor rămâne credincioşi, şi în dragoste, vor creşte în toate privinţele, ca să ajungă la Cel ce este Capul, adică la Isus Cristos Domnul”! Şi zic Domnul să ne ajute pe toţi la aceasta! Cuvântul Domnului spune clar, fără să lase umbră de îndoială, sau de interpretare, că dacă vrei să ajungi în cer, atunci trebuie să umbli cârmuit de Duhul, şi sub nici o formă, împlinind faptele firii pământeşti. Versetul 16:„Zic dar, umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti”. Acest cuvânt nu se poate interpreta şi nu se poate răstălmăci... Mulţi dintre cei credincioşi, au trăit, sau, mai grav, încă mai trăiesc experienţa aceasta a faptului că în omul născut din nou există două personalităţi, sau două firi. Firea pământească, cu care ne naştem în lumea aceasta, şi cea duhovnicească, cu care ne naştem din Dumnezeu. Între aceste două firi se naşte un conflict; între aceste două firi este o luptă, aşa cum spune versetul 17: „...căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti...”.Şi între acestea se iscă lupta. Ştim deasemenea că firii păcătoase nu i-a păsat niciodată de Dumnezeu, şi de chemarea Sa la mântuire, şi întotdeauna firea pământească refuză să facă voia Domnului. Tocmai de aceea, în loc să caute părtăşia cu Dumnezeu şi să se lase cârmuită de Duhul Sfânt, mai degrabă, firea, a continuat să facă faptele care îi sunt caracteristice şi care aduc înfrângere şi care nu te lasă să intri în cer, în prezenţa lui Dumnezeu. Faptele acestea, spune Pavel, sunt cunoscute: „preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pismele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi multe altele pe care omul le-a inventat de-alungul vremurilor”. Spuneam data trecută că omul născut din Dumnezeu, are trei duşmani care se luptă cu înverşunare să-l smulgă din împărăţia cerească. Aceştia trei sunt: Diavolul care foloseşte orice mijloace pentru ca să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu, şi să smulgă pe cei aleşi din împărăţie. El oferă omului orice lucru rău şi urât, învelit în poleială, aparent dulce, dar la urmă lasă amărăciune. Al doilea vrăşmaş este lumea deşartă care urăşte tot ce aparţine Domnului. Şi când vorbesc de lume, nu vorbesc de oameni, ci de influienţele lumii, de ispitele ei, de patimile, de pftele, de păcatul care este în lume. Aceşti doi vrăşmaşi atacă din exterior şi Biblia ne spune că putem să-i biruim în Numele Domnului Isus, şi zic Domnul să ne ajute la aceasta. Cum îi Biruim? Pe Diavolul îl învingem, împotrivindu-ne tari în credinţă şi el va fugi de la noi” 1 Petru 5:9, iar lumea o biruim urând tot ce iubeţte ea: cf. 1 Ioan 2:15. Al treilea duşman care se pare mult mai periculos, pentru că atacă din interior, este firea păcătoasă. Şi Cuvântul Domnului ne învaţă că firea veche nu poate fi reabilitată, şi nu se poate îmbunătăţi şi că firea păcătoasă este irecuperabilă. Să nu vă surprindă faptul că în timp ce toate religiile şi toate filosofiile lumii încearcă să restaureze, încearcă să îmbunătăţească firea veche, încearcă să restaureze omul vechi, după cum spunea şi un slogan înainte de 89, „ făurirea unei societăţi multilateral dezvoltate, şi făurirea omului nou”. La toate acestea Dumnezeu din cer spune NU! Firea veche nu poate fi restaurată! Firea veche trebuie să moară! Zice Domnul! Dumnezeu vrea să înceapă în noi o viaţă nouă, o viaţă care să nu aibă nici o legătură cu cele vechi. Ca să poţi căpăta firea duhovnicească, şi să faci faptele Duhului, după cum ne spune Cuvântul Domnului şi în dimineaţa aceasta, trebuie să omori firea veche, să o îngropi şi să uiţi unde ai îngropat-o, să nu mai treci niciodată pe la mormântul ei ca să îi duci flori, sau să o plângi, ca să-i trezeşti amintirile. Ea trebuie uitată pentru totdeauna! Dacă vrei să ajungi în cer, atunci trebuie să uiţi de firea veche, să uiţi de firea păcătoasă, şi să te laşi călăuzit de Duhul lui Dumnezeu Şi iarăşi zic: Domnul să ne ajute la aceasta! Pavel apostolul spune în Galateni 2:20 „Am fost şi eu odată în firea aceasta păcătoasă, dar am omorâto, am răstignito împreună cu Cristos, am îngroparto împreună cu El, şi am înviat în omul cel nou, m-am îmbrăcat în Domnul, şi acum trăiesc cu adevărat, pentru că nu mai trăiesc eu cu firea veche, ci Cristos a luat fiinţă în mine şi acum trăiesc prin El!” Versetul 24 spune aşa: „Căci cei ce sunt ai lui Cristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” În textul de bază al lecţiei biblice, Galateni 16-26, apostolul Pavel are în vedere tocmai bătălia aceasta dintre firea păcătoasă, care dacă nu este omorâtă, învinge omul cel nou, şi are drept consecinţe, sau rezultat, următoarele: Învrăjbirea sau duşmănia ce se manifestă faţă de aproapele, de cele mai multe ori prin certuri de cuvinte. Apoi firea merge mai departe şi din invidie, sau zavistie (gelozie), apar neînţelegerile, certurile şi chiar certuri de partide care au ca final dezbinările, despărţirile dintre oameni, despărţirile în biserici, despărţirea de cei dragi, şi în ultimă instanţă, despărţirea de Dumnezeu. Despre certurile de partide se poate vorbi de dimineaţa până seara şi tot nu am ajunge la un rezultat. Avem atâtea exemple din lumea care ne înconjoară. Partide care se luptă şi se ceartă pentru scaune, pentru ciolane, şi chiar pentru nimicuri. Ceea ce face lumea însă este problema ei! Ce este mai grav, este faptul că în certurile lor se amestecă şi mulţi credincioşi. Ba mai mult, se aduc şi în Biserică vorbele, şi certurile acestor partide. Şi Înţeleptul zice în Proverbe 26:17: „Un trecător care se amestecă într-o ceartă este ca unul care apucă un câine de urechi”. Fraţi şi ssurori în Domnul Isus, şi iubiţi cititori, noi suntem doar în trecere prin lumea aceasta, suntem doar nişte turişti într-o ţară străină: Ţara noastră nu-i de pe pământ, e acolo-n slava mult visată: E Ierusalimul nou şi sfânt! Tocmai de aceea, pentru că ţara noastră nu-i de pe pământ, Cuvântul Domnului spune că nu trebuie să ne amestecăm în certurile lumii. Ba mai mult. În Psalmul 1:1 se spune că: Este fericit omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu se opreşte pe scaunul celor batjocoritori”. Biserica lui Dumnezeu nu are astfel de obiceiuri, dică nu are obiceiul de a se certa cu lumea şi nici cu ea însăşi, spune ap. Pavel în 1 Corinteni 11:16, În Biserică nu trebuie să fie nici certuri şi nici partide pentru că ea este cârmuită de Unul singur, şi Acela este Duhul Sfânt şi nu de firea păcătoasă. De fapt, partidele nu le-au inventat oamenii! Şi nici dezbinarea! Prima partidă, care s-a ridicat împotriva Dumnezeului Celui PreaÎnalt, a fost Diavolul, cel ce înainte era înger de lumină, şi s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu împreună cu slujitorii săi, Formând o partidă potrivnică lui Dumnezeu. El singur nu ar fi putut să se ridice împotriva lui Dumnezeu, dacă nu s-ar fi adunat în jurul lui îngerii şi demonii care au creat o partidă în jurul Satanei şi i-au zis: Tu, luceafăr strălucitor, te-ai uitat în oglindă? Ai văzut că eşti cel mai frumos dintre toţi îngerii? Ai văzut că toţi te laudă? Nu mai este nimeni ca tine să vorbească aşa frumos. Nu mai este nimeni ca tine să organizeze lucrurile atât de bine. Tu eşti ca Dumnezeu! Acest obicei urât în sine şi urât de Dumnezeu, acest obicei de a ridica în slăvi un muritor a rămas până în zilele noastre, de aceea se crează partide, care se ceartă pe lucruri de nimic, ca apoi să intervină, aşa cum spuneam: dezbinarea, şi în final despărţirea. Despărţirea între oameni, dezbinările din Biserică şi în final despărţira veşnică de Dumnezeu. În titlul lecţiei spuneam: Dacă vrei să ajungi în cer, atunci nu face lucrările Diavolului. Nu te uni cu el şi cu cei ce fac faptele lui! Ci mai degrabă lasă-te cârmuit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Se spune că la un păstor a venit odată un clevetitor, un pârâtor. Şi pârâtorul acesta i-a spus păstorului verzi şi uscate despre un alt frate. Păstorul l-a ascultat, şi i-a zis: E grav frate! Ne plecăm pe genunchi şi ne rugăm. Şi timp de un ceas, păstorul s-a rugat pentru cel pârât. S-a ridicat de pe genunchi, şi l-a întrebat pe pârâtor: A mai făcut ceva? Atât a aşteptat pârâtorul, pentru că deja era nervos, nu mai putea, fierbea, fiindcă nu venise să se roage ci să pârască. Păstorul s-a plecat din nou pe genunchi şi s-a mai rugat un ceas. Şi spune povestitorul că niciodată pârâtorul acela nu a mai venit să pârască. A primit o lecţie duhovnicească! Suflete drag Domnului! Cumva te regăseşti aici în exemplul acesta? Ai un necaz pe un frate, ai vreo pâră împotriva lui? Aşază-te pe genunchi şi pârăşte-l lui Dumnezeu. Dar nu pârî aşa cum face Satana, ci mai degrabă fă-ţi slujba la care ai fost chemat de iubitor de fraţi şi împăciuitor. Pentru că nu pârâtorii vor fi răsplătiţi, ci împăciuitorii: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu” Matei 5:9. Petru spune în cap 3:9 :”Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea”! Noi nu am fost chemaţi să stăpânim pământul, şi nici vreo împărăţie pe el, ci am fost chemaţi la o moştenire mult mai mare, la o moştenire mult mai preţioasă: la moştenirea cerului. Spune Cuvântul Domnului în Faptele Apostolilor 23:6-9, că între partida fariseilor şi cea a saducheilor (erau două partide mari farisei şi saduchei), s-a creat o mare ceartă. Pentru că Saducheii nu credeau în înviere nici în înger, şi nici în duhul omului, iar fariseii credeau în toate acestea, şi spune Cuvântul că între ei s-a creat o mare zarvă. Pot să spun că aceştia se certau pentru că nu erau pocăiţi; nici saducheii şi nici fariseii. De asemenea pot să spun că nici ucenicii nu erau pe deplin pocăiţi atunci când s-au certat între ei: „care să fie mai mare” Luca 22:24 Şi pot să spun că toţi cei ce fac astăzi astfel de lucruri nu sunt pe deplin pocăiţi! Apostolul Pavel ne spune în 1 Corinteni 1:11, că în Corint, au luat fiinţă astfel de partide care se certau pentru liderii lor şi pentru învăţăturile pe care le aduceau aceştia. Unii ziceau că sunt ai lui Apolo, alţii ai lui Chifa, alţii ai lui Pavel, iar acesta din urmă îi mustră dur, spunându-le clar că cei ce fac asfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. În 1 Cor. 3:3-4: „În adevăr, când între voi sunt zavistii,(invidii şi gelozii), certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? Când ziceţi: eu sunt al lui Pavel, alţii ai lui Apolo, nu sunteţi voi oameni din lume? Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nu sunt ei nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut, şi fiecare lucrează după puterea dată lui de Domnul? Atunci de ce faceţi partide? Şi de ce vă certaţi între voi? Zice Duhul! Singura partidă care nu înşală şi nu dezbină, ci mai degrabă lucrează unuitatea şi iubeşte chiar şi pe vrăşmaş, este partida Domnului Isus Cristos. De aceea mă folosesc de prilejul acesta şi eu, şi cu toată răspunderea te sfătuiesc suflete drag, să părăseşti orice altă partidă, şi să intri degrabă sub autoritatea Duhului Sfânt, Cel ce călăuzaşte paşii şi viaţa pocăiţilor, spre cer. Nu vorbesc de partidele politice, pentru că nici nu poate fi vorba de un crdincios care face politică şi să nu se fi îndepărtat de Dumnezeu, ci vorbesc de partidele din biserică. Acest lucru ţi-l spun să-l împlineşti numai în cazul în care vrei să ajungi în cer. Dacă vrei să ajungi în cer, atunci omoară firea veche şi lasă-L pe Domnul Isus să-ţi dea viaţă din viaţa Lui. Lasă-L pe Duhul Sfânt să-ţi călăuzească viaţa! „Şi aceasta cu atât mai mult", spune Pavel în Romnai 13:11-14, "cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele”! Iar la sfârşitul alergării, dacă te vei lăsa cârmuit de Duhul, nu vei rămânea ca un înfrânt pe pământ, ci vei intra cu adevărat în locul făgăduit, în împărăţia cerului, ca un biruitor în Numele Celui pe care L-ai iubit şi pe care L-ai slujit. În Numele scump al Domnului Isus!