E greu sa fii pierdut !

 Autor Lori Balogh

Sursa:  www.loribalogh.ro

            www.resursebiblice.ro

Foarte adesea, oameni care si-au pus intreaga lor speranta in mantuirea realizata de Mantuitorul, sunt framantati de doua intrebari gemene:

         “E usor sau e greu sa fii mantuit?”

         “E usor sau e greu sa fii pierdut?”

         Intrebarile acestea nu ar avea nici o importanta practica, daca nu ar fi legate de caracterul lui Dumnezeu, pe care, orice om care doreste mantuirea, trebuie sa-l cunoasca cat mai bine. De fapt, raspunsul pe care il dam acestor doua intrebari demonstreaza cat Il cunoastem de bine pe Dumnezeul nostru.

         Aceia dintre noi care au ajuns la concluzia ca este usor sa fii mantuit, si greu sa fii pierdut, au o anumita perceptie a iubirii  si dreptatii lui Dumnezeu; cei care, dimpotriva, au ajuns la concluzia ca este greu sa fii mantuit, si usor sa fii pierdut, au o alta imagine despre El.

         Daca am putea face un sondaj ad-hoc pe marginea celor doua intrebari, sunt convins ca raspunsurile ar fi diferite, desi avem aceeasi credinta, aceeasi doctrina biblica, si facem parte din aceeasi biserica. De ce?

         Pentru simplul motiv ca, in functie de experientele noastre cu Dumnezeu, in functie de timpul pe care l-am acordat studiului Bibliei si rugaciunii, noi Il intelegem diferit , Il cunoastem diferit pe Dumnezeu. Nu in zadar apostolul Pavel dorea din toata inima ca sa ajungem “toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Hristos.”  Efeseni 4,13

         Asadar: E usor sau greu sa fii mantuit? E usor sau greu sa fii pierdut?

         Iata o mare dilema!

         Va invit sa cautam impreuna un raspuns care sa ni-L descopere pe Dumnezeu asa cum este El in realitate, nu in mintile pline de prejudecati ale unor oameni. Deschizand Scripturile in Evanghelia lui Matei 7,13-14, citim:

         “Intrati pe poarta cea stramta.Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla.”

         Ce vrea sa spuna Domnul Hristos prin aceasta afirmatie? Vrea El sa ne convinga de faptul ca e greu sa fii mantuit, dar, in acelasi timp, e atat de usor sa fii pierdut? La prima vedere, aceasta ar fi concluzia.

         Daca privim, insa,  cu atentie cele spuse de Mantuitorul, nu gasim nici un indiciu ca ar fi mai greu sa mergi pe o cale , si mai usor sa mergi pe cealalta. El doar ne prezinta cele doua cai, indemnandu-ne sa o alegem pe cea ingusta. Care din ele este mai grea decat cealalta, ramane sa aflam impreuna.

         Oare de ce asa de putini oameni merg pe calea cea ingusta? Pentru ca este o cale grea, sau din cu totul alte motive?

         Si de ce majoritatea omenirii prefera calea cea larga? Pentru ca este mai usoara, sau din alte motive?

         As dori sa va pun o intrebare: Unde este mai usor sa inaintezi: pe o poteca ingusta de padure, sau pe o strada supraaglomerata din centrul capitalei, la o ora de varf? Raspunsul este evident: oricat de ingusta ar fi cararea de munte, si oricat de obositor ar fi urcusul, este de preferat sa mergi pe o astfel de cale, decat sa ai nervii intinsi la limita pe strazile aglomerate, prafuite si  zgomotoase ale nu stiu carui oras.

         Ce intrebari puerile!- ar putea gandi cineva. Le-am pus doar pentru a intelege un amanunt important: daca este ingusta calea pe care ne invita Mantuitorul, aceasta nu inseamna ca aceasta cale este si grea. S-ar putea ca cealalta cale, cea larga, in ciuda aparentelor ei imbietoare, sa fie infinit mai grea decat prima.

         Inca un amanunt important: calea care duce la viata este, intr-adevar o cale ingusta; ea este , totusi, suficient de incapatoare pentru ca alaturi de mine si de tine sa mearga si Domnul. Si ce bine ne simtim cand, in momentele grele, cand suntem gata sa abandonam lupta, El ne ia in bratele Sale si ne trece peste orice obstacole! Aceasta doar in afara de cazul in care cineva nu isi ingusteaza din proprie initiativa calea, astfel incat Domnul sa nu mai aibe loc langa el. In acelasi timp, calea care duce la pierzare, desi este larga, fiind atat de aglomerata, oamenii care umbla pe ea se imbrancesc, se lovesc, se calca in picioare fara mila. Si ce trist este cand nu se gaseste nimeni care sa-i ajute in momentele grele!

         Cand Domnul Isus ne vorbeste de calea vietii ca fiind o cale ingusta, El nu vrea sa ne sperie; El vrea doar sa ne deschida ochii si sa fim realisti; El vrea sa nu ne poticnim cand vom vedea ca pe aceasta cale vor merge atat de putini, in comparatie cu cei ce aleg calea cea larga.

         Departe de Mantuitorul intentia de a ne speria cu ideea ca e greu sa fii mantuit! Daca este vreo greutate, aceasta consta in altceva: sa stii sa renunti la timp la bagajele inutile care ti-ar ingreuna inaintarea.

         Cei ce au ales calea cea larga…Vai de ei! Sunt multi, aglomeratia este mare, sunt singuri in momentele grele ale vietii, si in plus, ei cara dupa ei, in acea aglomeratie, si bagajele atat de grele ale firii pamantesti

         S-a intiparit in mintea oamenilor, indiferent ca sunt crestini sau pagani, prejudecata ca drumul spre mantuire este unul anevoios, lung, epuizant, in timp ce calea spre pierzare este usoara, alunecoasa.

         Oare Dumnezeul in care credem gaseste placere in a ne vedea epuizati, obositi si mereu abatuti pe calea manturii?

         Pe de alta parte, privind la multimile de oameni rataciti care au ales calea cea larga, poate fi El indiferent fata de soarta lor? Ii va lasa El pe acesti copii ai Sai neascultatori sa se piarda atat de usor?

         Un pastor a vizitat o membra in varsta a bisericii sale. Era o femeie care implinise optzeci de ani, o femeie bine educata. Dupa ce a discutat lucruri obisnuite, pastorul a intreabat-o  daca ar putea sa o ajute cu ceva. Femeia i- a raspuns:

         “Da! Daca ai putea sa ma scoti din aceasta biserica, din aceasta religie, sa ma tii departe de Biblie, de Dumnezeu si de credinta.”

         “Iertati-ma, dar n-am inteles”- i-a raspuns pastorul. Apoi femeia a continuat:

         “Am fost prinsa intr-o capcana. Am crescut intr-o familie de misionari. S-a plantat in mine toata aceasta rutina a religiei. Merg la ora de rugaciune in fiecare miercuri seara. Nu pot sa nu ma duc, cu toate ca nu vreau. Merg la biserica in fiecare saptamana, desi as dori sa nu merg. Am incercat sa ma rup de biserica si de Dumnezeu. Am incercat sa ignor toata aceasta problema, dar nu pot. “

         Ce parere aveti despre o astfel de marturisire? E socanta, nu?  Probabil ca pastoral acelei femei nu a putut dormi in noaptea aceea.

         Dincolo de impactul emotional pe care il poate avea o astfel de marturisire, cuvintele sincere ale acestei femei dezvaluie un mare adevar: Nu este deloc usor sa fugi de iubirea lui Dumnezeu! Nu este deloc usor sa renunti la mantuire! Nu este deloc usor sa mergi pe calea cea larga! Dumnezeu nu renunta atat de usor la un copil al Sau pentru salvarea caruia a platit un pret asa de mare.

         Da! Este greu, foarte greu sa fii pierdut. Pe drumul care duce la pierzare, Tatal ceresc, pentru a-i intoarce pe oameni de pe aceasta cale, a asezat bariere uriase, munti de piedici. El nu violeaza libertatea noastra de alegere, insa, in dragostea ce ne–o poarta, a facut ca aceasta cale sa fie cat mai grea. El spera ca, vazand aceste greutati, unii oameni   sa isi vina in fire si sa se intoarca spre El. Cat mai curand.

         Iata ce scrie pana inspirata, in cartea “Cugetari de pe Muntele Fericirilor”, pag. 139:

        “Sa nu trageti concluzia ca drumul care duce in sus este greu, iar cel care duce in jos este usor. Pe calea care duce la moarte sunt dureri si pedepse, sunt intristari si dezamagiri, sunt avertizari de a nu mai continua. Dragostea lui Dumnezeu a facut sa fie greu ca cei nepasatori si incapatanati sa se distruga pe ei insisi.”

         Care sunt acele “bariere” pe care iubirea lui Dumnezeu le aseaza pe calea cea larga, pe calea ce duce la pierzare?

         Iata cateva din ele!

         1. CONSTIINTA. ( =echivalentul cuvantului biblic “cuget”)

         Este, probabil, cea mai mare bariera asezata de Tatal ceresc pe calea ce duce la pierzare. Inca nu stim ce este ea, dar stim ca functioneaza eficient; dupa cum nu intelegem inca multe taine ale naturii, si totusi ne bucuram de ele.

         Unii spun ca ea, constiinta, este Duhul Sfant, insa nu este adevarat. Duhul Sfant ne vorbeste prin constiinta, dar constiinta nu este Duhul Sfant. Am putea sa o definim ca pe un organ ( madular ) ceresc in trupul nostru pamantesc. Dar chiar daca nu stim inca sa o definim si sa o explicam, ea exista si lucreaza. Mai mult decat atat, existenta ei da mari batai de cap evolutionistilor, care nu pot explica prezenta ei intr-o lume dominata de “ legea conservarii de sine”.  

         In Evanghelia lui Ioan, cap.8, ni se relateaza un caz tulburator: cativa  farisei si carturari au venit la Mantuitorul, aducand cu ei o femeie prinsa in adulter. Ce sa faca cu ea? Ei stiau prea bine; erau doar intelectualii poporului. De data aceasta insa, pe ei nu-i interesa atat de mult situatia femeii, cat ii interesa sa-L prinda intr-un fel pe Domnul intr-o cursa.

         Raspunsul lui Isus este memorabil:

         “Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea.”  Ioan 8,7

         Efectul a fost imediat:

         “Cand au auzit ei cuvintele acestea, S-AU SIMTIT MUSTRATI IN CUGETUL LOR, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma…”     Ioan 8,9

         Constiinta a intrat in functiune, incercand sa-i impiedice pe acesti oameni sa adauge inca un pacat la viata lor deja pacatoasa din trecut.

         Cat de recunoscatori ar trebui sa-I fim lui Dumnezeu ca a asezat in fiinta noastra o asemenea bariera in calea raului! Doar in vesnicie vom realiza, poate, de cate rele am fost feriti datorita unei constiinte mentinuta treaza de Duhul lui Dumnezeu. Daca vor fi oameni pierduti pentru vesnicie, aceasta se va intampla doar pentru ca o viata intreaga s-au luptat impotriva glasului ei veghetor.

         2. SUFERINTA-este un alt mare obstacol pus de Creator in calea celor ce merg spre pierzare.

         Cartea lui Iov este cartea care ne vorbeste despre suferinta mai mult decat oricare alta carte din Scriptura De pe paginile ei, intelegem multe lucruri despre originea suferintei, despre rolul ei in viata oamenilor, despre atitudinea lui Dumnezeu fata de suferinta umana. Din toata aceasta filozofie a suferintei, doresc sa aleg acum doar cateva afirmatii ale lui Elihu, unul din prietenii lui Iov.

         “Dumnezeu vorbeste insa, cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama… SI PRIN DURERE ESTE MUSTRAT OMUL in culcusul lui, cand o lupta necurmata ii framanta oasele.”    Iov 33, 14; 19

         De ce ne “vorbeste” Dumnezeu uneori in acest fel? Ii place sa ne vada tristi, abatuti, loviti, doborati? Nicidecum! Sadismul este ceva strain de natura lui Dumnezeu. Daca totusi El ingaduie suferinta in viata copiilor Sai, o face cu un scop nobil:

         “Ca sa abata pe om de la rau, si sa-l fereasca de mandrie; ca sa-i pazeasca sufletul de groapa, si viata de loviturile sabiei.”          Iov 33, 17-18

         Suferinta, indiferent de formele prin care se manifesta in viata unui om: durere fizica, despartire, moarte, violenta, injosire…nu isi are originea in Dumnezeu. Cu toate acestea, pentru ca suferinta este legata de natura pacatoasa a omului, El o converteste intr-o mare binecuvantare, si se foloseste de ea spre binele nostru vesnic.

         Nicolae Iorga spunea, intr-una din cugetarile sale: “ PRINTRE LACRIMI, OCHII VAD MAI BINE!”

         Oare chiar asa sa fie?

         Imi amintesc de un var, care, in ziua in care baietelul lui implinea un an de viata, descoperea sub brat o tumoare. Fiind medic, si-a dat seama pe loc de tragedie: era un cancer patruns in sistemul limfatic. Doar doua sau trei luni mai avea de trait, orice tratament ar fi facut. Boala teribila si-a urmat cursul, spre deznodamantul final. L-am vizitat de mai multe ori, temandu-ma ca ar putea sa fie descurajat, poate chiar razvratit impotriva lui Dumnezeu, care a ingaduit o asemenea tragedie in viata familiei sale.

         Spre surprinderea si spre bucuria mea, nu mi-a fost dat sa aud nici macar un singur cuvant de necredinta sau de indoiala cu privire la dragostea lui Dumnezeu fata de el. Dimpotriva, l-am auzit multumindu-I Tatalui ceresc pentru aceasta boala. Marturisea ca nici o alta boala sau suferinta nu l-ar fi intors la Dumnezeu. Cancerul a fost cel care l-a intors definitiv de pe caile pe care mersese aproape patru decenii departe de Dumnezeu.

         Desi cunostea adevarul din copilarie, lumea cu ispitele ei l-au tinut departe de biserica, departe de o viata activa si rodnica pentru Dumnezeu. Teribila boala a fost ca o palma care l-a trezit la realitate, din amagitorul vis al lumii noastre. A incheiat legamant cu Dumnezeu prin botez, apoi, in putinele zile pe care le-a avut de trait, a incercat sa slujeasaca cum a putut mai bine nevoilor celor din jur;  apoi, in final, cu putine zile inainte de a inchide ochii, mi-a marturisit:

         “Simt asa o pace in sufletul meu!”

         Doar in vesnicie vom vedea ce mare binecuvantare poate fi suferinta in viata unui om pacatos ca mine si ca tine! Cutitul este de temut daca se gaseste in miinile unui criminal; daca el este in mina unui chirurg, el poate da viata.

         3. CUVANTUL LUI DUMNEZEU-BIBLIA este un alt mijloc folosit de cer pentru a ne abate de la calea cea larga.

         Am inteles ca in America, cei care se duc in week-end in diferite statiuni de odihna, cu scopuri nu tocmai curate, au surpriza neplacuta sa gaseasca pe noptiera din camera, o Biblie. Sunt si turisti care o citesc; cei mai multi, insa, o ascund in dulap, pentru a nu fi martora la nelegiuirile lor.

         Ceva asemanator se intampla si pe meleagurile noastre, unde icoanele din dormitoare sunt intoarse uneori cu fata spre perete…

         Un pastor a povestit o intamplare petrecuta cu ocazia unei evanghelizari intr-un anumit oras. Se punea problema inchirierii unei sali, cand s-a ivit o piedica: sala trebuia impartita in doua: o jumatate din ea urma sa fie inchiriata pentru o serata de dans, cealalta jumatate, pentru evanghelizare. Dupa ce s-a gandit putin, administratorul salii a spus:

         “Daca oamenii vor veni sa se distreze, si va vor vedea pe voi cu Biblia sub brat, asta le va ruina toata distractia.”

         Ca urmare, administratorul a refuzat sa inchirieze sala pentru evanghelizare.

         Iata ce frana a pus Dumnezeu pe calea care duce la moarte! Si nu este de ignorat!

         “Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai  taietor decat orice sabie cu doua taisuri; patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva; JUDECA SIMTIRILE SI GANDURILE INIMII.”   Evrei 4,12

         4. RUGACIUNEA DE MIJLOCIRE- o alta piedica uriasa asezata pe calea ce duce la pierzare.

         Daca ti-a spus cineva vreodata ca se va ruga pentru tine, indiferent de problema ta, lucrul acesta nu-l vei uita usor. Constienta ca cineva se roaga pentru intoarcerea ta la Dumnezeu, chiar daca acum nu doresti sa o faci, te va urmari tot restul vietii. Un tanar marturisea ca, daca ar dori sa refuze mantuirea, ar trebui sa uite toate rugaciunile tatalui sau, pe care le auzea atunci cand dadea buzna in biroul acestuia. Tatal se ruga adesea cu glas tare pentru fiul sau, si aceste rugaciuni au ramas intiparite in mintea copilului pentru tot restul vietii, urmarindu-l pas cu pas, si influentandu-i deciziile.

         “Simone, Simone, Satana v-a cerut sa va cearna ca graul. Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda credinta ta…”    Luca 22,31-32

         Ce s-ar fi intamplat cu Petru daca nu ar fi fost rostita aceasta rugaciune pentru el? Probabil ca s-ar fi pierdut pentru totdeauna. Istoria biblica ar fi consemnat nu unul, ci doi sinucigasi din grupul ucenicilor. Rugaciunea Mantuitorului a fost aceea care l-a salvat pe Petru. Pe cand se jura si se blestema ca nu-L cunoaste pe Isus, Petru si-a adus aminte de cuvintele Domnului sau: “M-am rugat pentru tine..” Si inima i s-a sfasiat de durere. Apoi a fugit in Ghetemani si a plans cu amar. Erau lacrimile regasirii caii celei inguste, dupa ce, pentru cateva ore, ratacise pe calea cea larga.

         Am citit despre experienta trista a unei familii de misionari, reintorsi acasa foarte descurajati. Erau atat de descurajati incat au renuntat sa mai participe la serviciile divine ale bisericii, cerandu-le membrilor acesteia sa nu se roage pentru ei. Cererea lor, insa, era de neconceput pentru fratii de credinta. Acestia, in pofida cererii facute, au continuat sa se roage, atat in biserica, cat si acasa.

         Dupa prima saptamana de rugaciune s-a intamplat ceva cu totul neasteptat: casa misionarului a ars. Nedumerire totala. Oare acesta sa fie raspunsul la rugaciunile lor unite? Oamenii nu stiau daca era bine sa continue sa se roage pentru acea familie, sau acesta era un semn ca trebuie sa se opreasca aici. Au continuat, totusi, sa se roage. In saptamana urmatoare, ziarul local a publicat un articol in care se afirma ca misionarul suferise o mare pierdere financiara. Banca in care aveau depuse economiile daduse faliment. Din nou fratii si-au pus problema daca trebuie sa continue sau nu sa se roage pentru familia greu lovita a misionarului. Au continuat, desi nu intelegeau nimic din ceea ce se intampla. Au continuat sa se roage zi dupa zi, saptamana dupa saptamana, pana cand, dupa o luna, intr-o dimineata de sabat, intreaga familie a misionarului era prezenta in biserica. Cosmarul descurajarii trecuse, iar necazurile mari prin care trecusera in ultima perioada de timp nu au facut altceva decat sa le trezeasca din nou in inima dorul dupa o alta lume, mai buna si mai dreapta.  

         Acum, dupa ce am inteles cate ceva din mijloacele pe care le foloseste Tatal nostru ceresc pentru a ne aduce inapoi la Sine, ma intreb si va intreb din nou:

         E usor sau e greu sa fii mantuit? E usor sau e greu sa fii pierdut?

         Care din cele doua cai este mai grea: cea ingusta, sau cea larga?

         Ca intotdeauna, aparentele inseala: calea cea ingusta, pe care Mantuitorul ne invita sa mergem, este una infinit mai usoara decat calea cea larga, pe care se afla majoritatea omenirii. Pe acesta cale mergem alaturi de Domnul Isus, Cel care a deschis drumul, care l-a curatat de tot ce ne poate primejdui mantuirea. Pe aceasta cale mergem liberi, plini de speranta, cu bucuria mantuirii in suflete, cu ochii scanteind de dor dupa patria cereasca promisa.

         Da! Calea cea ingusta, care duce la cer, este o cale usoara.

         “Toata inteligenta cerului se uneste in telul comun de a ne face calea spre mantuire cat mai usoara.”       Review and Herald,  29 apr.1890

         Dar reciproca nu este si ea la fel de adevarata? Cu siguranta! 

         “Calea celor stricati este pietroasa”, scrie inteleptul Solomon, dupa ce a simtit lucrul acesta din propria experienta. ( Proverbe 13,15 up. )

         Eu nu te cunosc, si poate nu te voi cunoaste niciodata in aceasta viata. Nu stiu daca ai ales sa mergi pe calea cea ingusta, alaturi de Mantuitorul, sau, dimpotriva, te lasi dus de valul lumii pe calea cea atat de amagitoare a pacatului. Un lucru doresc, insa, sa il intelegi: Daca ai ales sa nu te intereseze mantuirea sufletului tau, daca ai ales calea cea larga a despartirii de Dumnezeu, nu-ti va fi usor! Va trebui sa te lupti o viata intreaga impotriva constiintei tale, va trebui sa fugi de Cuvantul lui Dumnezeu in orice clipa a vietii, va trebui sa te lupti impotriva rugaciunilor care se vor inalta la cer pentru salvarea ta. Va trebui sa te lupti cu ingerii ceresti trimisi sa ne slujeasaca noua, oamenilor. Va trebui sa lupti cu toate suferintele ingaduite de Tatal ceresc in viata ta, ca sa te trezeasca. Va trebui sa te lupti cu cea mai mare forta din Univers-IUBIREA LUI DUMNEZEU.

         Ce zici? Ai vreo sansa sa invingi toate acestea?

         Daca, totusi, vei invinge, vei fi pierdut… pentru vesnicie!

         Daca, dimpotriva, te vei lasa invins de iubirea divina, vei fi mantuit si vei avea privilegiul de a trai o vesnicie in prezenta Celui care ne spune fiecaruia:

        “TE IUBESC CU O IUBIRE VESNICA!”                            

  Lori Balogh