Luca 23:26-34 "Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la Câmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus. În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi de femei, care se boceau, îşi băteau pieptul, şi se tânguiau după El. Isus S-a întors spre ele, şi a zis: "Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Căci iată vor veni zile, când se va zice:"Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut, şi de ţâţele care n-au alăptat!" Atunci vor începe să zică munţilor: "Cădeţi peste noi!" Şi dealurilor: "Acoperiţi-ne!" Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat? Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele, care trebuiau omorâţi împreună cu Isus. Când au ajuns la locul, numit "Căpăţâna", L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga. Isus zicea: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!" Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi." ... Acolo sus pe dealul Căpăţânii, crucea, Altarul de jertfă, al lui Dumnezeu, se ridică spre cer... Iar pe Altar, ţintuit de piroane este Domnul Isus Cristos , Fiul lui Dumnezeu, aşa cum spune Isaia în c. 53: 3-7:”Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Cînd a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura de loc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura” Doamne cât de mult iubeşti Tu lumea? Doamne, cât de mult poţi Tu să mă iubeşti pe mine? Atât de mult...Dumnezeu Tatăl întinde mâinile Fiului Său pe cruce, şi ne spune : Atât de mult, ...Atât de mult. Atât de mult te iubesc, pe tine Vasile, Marie, Ioane.....................Poţi tu prietene să măsori iubirea lui Dumnezeu? „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său, pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Ioan 3:16 ...Aş dori să privim împreună tabloul de pe Dealul Căpăţânii, locul pe care Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a adus pe sine ca Miel de jertfă al lui Dumnezeu, pentru mine şi pentru tine suflet drag Domnului. De acolo, de pe Altar, de acolo de pe cruce, cu braţele deschise Domnul Isus, Mântuitorul sufletelor noastre cheamă de două mii de ani oamenii de pretutindeni, cu atâta căldură şi duioşie în glas: „ Veniţi la mine voi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă, vă voi da pace sufletului vostru, şi vă voi da linişte. De acolo de pe Crucea Golgotei, Domnul Isus ne chemă la pocăinţă şi credinţă. Şi aşa cum spune poetul cântării: „Păcăinţă, pocăinţă, tu ne apropii către cer, Unde dragostea-i deplină şi-unde lacrimile pier.” Pocăinţa , fraţi şi surori, înseamnă momentul apropierii de Domnul Isus, Mântuitorul. Pocăinţa înseamnă apropierea de cruce. Astăzi este momentul meu. Astăzi este şi monentul tău suflete drag. Mă rog ca Dumnezeu Tatăl din cer să ne ajute să ne apropiem mai mult de Fiul care Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru noi. Acolo pe Dealul Căpăţânii, Domnul Isus este răstignit între doi tâlhari, între doi făcători de rele care oscilează între viaţă şi moarte. Oscilează între Rai şi Iad...şi totuşi amândoi îşi unesc batjocurile împreună cu tot norodul. La un moment dat, spune Cuvântul Domnului, că unul dintre ei îşi vine în fire şi îşi ridică ochii să-L vadă pe Omul de pe ale cărui buze se desprind cuvinte atât de calde, atât de pline de iubire: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac” Erau cuvintele Domnului Isus... Aceste cuvinte nu puteau fi rostite de un om obişnuit, nu puteau fi rostite de un om care era pironit pe cruce. El, era altfel, El era neobişnuit, El era om şi Dumnezeu... Când ochii tâlharului îi întâlnesc pe cei ai Domnului Isus, Mântuitorul, parcă tot timpul se opreşte în loc: Este momentul pocăinţei acestui făcător de rele. În ochii Domnului, aşa cum îmi place să spun de fiecare dată, el nu vede ură, nici batjocură, nici mustrare, şi nici judecată. Dar ce vede, fraţi şi surori? În ochii Domnului, vede iubire, iertare, bunătate, milă. „Nu Mă plângeţi pe Mine, zice Domnul femeilor care se tânguiau, ci mai bine plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copii voştri”. Abia atinci făcătorul de rele, înţelege... El este răstignit împreună cu Dumnezeu. Domnul Isus Cristos, Om şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, murind pe cruce pentru un tâlhar. Mare este mila Domnului. Mare este bunătatea lui. „Adu-ţi aminte de mine când vei veni în împărăţia Ta.” Sunt ultimele cuvinte frumoase pe care Domnul Isus le aude înainte de moartea Sa. Cuvinte, pe care nu le rosteşte un conducător religios, nici măcar un ucenic al Domnului, ci sunt cuvinte rostite de un făcător de rele. „Astăzi vei fi cu mine în rai”, este răspunsul Mântuitorului” Suflete drag, ai vrun cuvât bun să-I spui Domnului? În seara aceasta te invit să I-L spui în rugăciune, în cântare, în gând, în inimă şi El, îţi va răspunde cu atâta dragoste, cu atâta iubire. Te va mângâia, te va îmbărbăta, şi vei pleca din locul acesta încurajat, de şoaptele Lui dulci. 2. Acolo lângă crucea jertfei, stă Maria mama Domnului. O, cum s-ar fi dus să moară în locul Fiului. Şi în timp ce priveşte la cruce îşi aminteşte de cuvintele lui Simeon, rostite le naşterea Fiului: Luca 2:34-35. „...Iată copilul acesta, este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn care care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie,...” IATĂ SABIA! Privind la cruce, cu ochii inundaţi de lacrimi, sufletul ei este străpuns de o durere, ca durerea unei străpungeri de sabie... Iar de pe cruce Fiul priveşte spre mama, voind parcă să spună: Îţi mulţumesc pentru toate... ai fost o mamă atât de bună, M-ai înconjurat cu atâta căldură... Dar cuvintele care ies de pe buzele Mântuitorului şi care cad ca un balsam pe inima mamei sunt: „ Femeie, iată fiul tău, arătând spre Ioan, ucenicul iubit de Domnul. Ioane, iată mama ta. De astăzi înainte să vă purtaţi de grijă unul altuia, să vă mângâiaţi unul pe altul pentru că Eu mă duc la Tatăl. Dar nu vă voi lăsa orfani! Ci vă voi trimite un alt Mângâietor. O, Doamne, dă-ne şi nouă mângâierea Mângâietorului. 3.Acolo pe cruce Domnul Isus Cristos, are un moment de intimitate cu Tatăl. Cât timp a fost pe pământ Domnul Isus a avut multe momente de intimitate cu Tatăl, dar acestea erau petrecute în taină, pentru că Domnul se retrăgea noaptea şi se ruga, singur; El şi Tatăl. Dar de data aceasta, nu are unde să se retragă. Fiul este ţintuit cu piroane în mâini şi în picioare de lemnul crucii. Şi cuvintele Lui sunt auzite de martorii prezenţi la moartea Sa: „Tată.., se apropie ceasul, în care voi muri pentru cei pe care Mi I-ai dat. „In mâinile Tale Îmi încredinţez duhul.” O, câtă durere; Domnul Isus Fiul lui Dumnezeu, suferind pe cruce în locul meu şi în locul tău suflete drag. „Eli, Eli lama sabactani” Tatăl din cer plânge, Îşi întoarce faţa.... Durerea este prea mare. Este cea mai întunecată zi din întreg universul. Soarele se ascunde timp de trei ceasuri. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Atâta durere! Şi pentru ce? Pentru ca tu şi eu, suflete drag, crezând în jertfa Fiului să nu mai suferim pedeapsa păcatului, care este moartea, ci să intrăm în viaţa veşnică. Pentru că moartea a fost biruită de către Domnul care a murit şi a înviat. 4.Un alt moment de intimitate, ne este prezentat în Evanghelii, în dimineaţa învierii. Maria Magdalena, cea care din iubire pentru Domnul ei a stat la „piciorul” crucii până cînd iubitul inimii ei a fost depus în mormântul rece... Iat-o acum, în dimineaţa învierii, stând în faţa mormântului gol. Piatra grea nu mai este la gura mormântului şi Mântuitorul nu mai este acolo...mormântul este gol... Maria plânge. Nu-i vine să creadă că totul s-a sfârşit... Nici măcar trupul fără viaţă al iubitului ei nu i l-au lăsat.. Unde l-au dus? Poate că în dimineaţa aceea era ceaţă, sau poate că din pricina lacrimilor nu vedea bine, sau poate că Domnul Isus era ultima persoană pe care se aştepta să o vadă... Nu ştiu să vă spun! Dar Cuvântul Lui Dumnezeu, ne spune că Maria stă faţă în faţă cu Mântuitorul, se uită la El, stă de vorbă cu El, şi nu-L recunoaşte. Ea crede că este grădinarul. „Domnule, dacă l-ai luat, spune-mi unde L-ai pus? Domnul Isus se uită cu milă la ea şi o cheamă pe nume: „Marie!” Ştergându-şi lacrimile Îl recunoaşte... „Rabuni!” Adică Învăţătorule! A înviat.. L-am văzut Este viu.. Trăiască Domnul! Fraţi şi surori, Domnul Isus, Cel ce a murit pe crucea de pe Dealul Căpăţânii, a înviat cu adevărat, şi astăzi este în mijlocul nostru, după cuvintele Sale din Matei 18:20: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” Este momentul nostru de intimitate cu El, cu Fiul lui Dumnezeu, cu Cel ce a fost mort şi a înviat. Dacă ai un cuvânt bun pentru Mântuitorul spune-Il. Dacă ai nevoie de ajutorul Său cere-Il; dacă ai nevoie de vindecare în trupul tău, sau în sufletul tău cere-I vindecare. Domnul Isus este aici şi te cheamă pe nume.... Ascultă-I glasul dulce. Să-I spunem împreună cu înţeleptul: „Apucă-mă de mână, trage-mă după Tine Doamne, şi haidem să alergăm împreună spre cer, spre locul pe care ni L-ai pregătit”. AMIN!