Luca 19:28-35. „După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi se suia spre Ierusaim. Când S-a apropiat de Betfaghe şi de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când ve-ţi intra în el, ve-ţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-l, şi aduceţi-Mi-l. Dacă vă ca întreba cineva; „Pentru ce -l dezlegaţi?” să-i spuneţi aşa: „Pentru că Domnul are trebuinţă de El.” Cei ce fuseseră trimişi, s-au dus şi au găsit aşa cum le spuseseră Isus. Pe când dezlegau măgăruşul, stăpânii lui au zis: „Pentru ce dezlegaţi măgăruşul?” Ei au răspuns: „Domnul are trebuinţă de el.” Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el, şi au aşezat pe Isus călare deasupra.” Dacă ptivim cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu, mai sus puţin de textul citit, vom observa că Domnul Isus a rostit prin pilda polilor, ultimul mesaj semnificativ pentru poporul Iudeu, un popor care avea inima împietrită, un popor care avea urechile astupate. Pentru că acest popor, nici decum nu a vrut să primească pe Mesia, şi mesajul Său de mântuire. Spunea Domnul Isus în pilda aceasta: De acum, Fiul Omului se duce să pregătească Împărăţia, adevărata Împărăţie, şi cine va împlini, cine va pune în negoţ ceea ce v-am învăţat şi va aduce rod, va avea cinste când V-a reveni Fiul Omului. Domnul Isus a făcut totul, dar absolut totul, ca oamenii să primească mântuirea prin jerfa Sa. A plătit El totul! Dar mulţi nu au vrut să primească nici în vremea Domnului şi nici până astăzi mântuirea sufletului prin jertfa Sa. În Isaia cap.5:4, spune Domnul: „Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu Mă aşteptam să facă struguri buni?”. Pentru ce nu primesc oamenii pe Mesia, pentru ce nu primesc oamenii pe Mântuitorul? Pe Fiul lui Dumnezeu? Pentru că au inimile împietrite. Trei ani şi jumătate, Mesia, Cel coborât din cer, a străbătut ţinuturile Palestinei în lung şi-n lat propovăduind o vreme nouă, o vreme de har divin, o vreme în care dragostea lui Dumnezeu era turnată prin Fiul. De acum, totul era pregătit pentru actul final al planului de mântuire prin jertfa supremă a Mielului la Golgota. De aceea, într-o zi ca aceasta, creştinii de pretutindeni sărbătoresc „începutul sfârşitului” acestui act final.... Creştinii de pretutindeni şi noi deasemenea, evocăm Calvarul, crucii Domnului Isus Cristos, care începe chiar cu intrarea Sa în cetatea Ierusalimului. În versetul 28, Cuvântul Sfânt spune aşa: „După ce a vorbit astfel, după ce a transmis acest ultim mesaj, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, a pornit în frunte ca să se suie la Ierusalim.” (Interesant este faptul că deşi Ierusalimul eate aşezat pe Muntele Moria, care este mai mic decât toţi munţii înconjurători, despre orice om care merge în cetatea aceasta, se spune că urcă la Ierusalim). De aceea se spune că Domnul se suia la Ierusalim. La fel ca şi Solomon care intra în fruntea poporului în Ierusalim atunci când a fost uns împărat după moartea lui David, după cum citim în 1 Împăraţi 1:40: „că, tot poporul s-a suit după el, adică Solomon mergea în frunte, şi poporul cânta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie...” Tot la fel intra de data aceasta Mântuitorul lumii- Fiul lui Dumnezeu- Împăratul împăraţilor, în fruntea poporului. Pentru că astfel de intrări sunt caracteristice împăraţilor. Plecând din Ierihon, cetatea în care rostise ultima pildă, aşa cum am văzut, drumul spre Ierusalim trecea peste muntele Măslinilor, prin Betania, unde Domnul, avea să-Şi petreacă nopţile din această săptămână a patimilor, în casa lui Lazăr şi a celor două surori ale lui, Maria şi Marta şi apoi printr-un sat numit Betfaghe, despre care, în Talmud scrie că fusese un cartier al Ierusalimului. Domnul Isus a trecut prin Betania deci, şi apoi s-a apropiat, de Betfaghe. Dar aici se întâmplă ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată până în acest moment. Şi anume, spuneam că Domnul Isus a străbătut Palestina în lung şi în lat vreme de trei ani şi jumătate pe jos, poate mii de Km. Adunaţi la olaltă, pentru că nu erau mijloace de transport, dar de data aceasta Mesia are nevoie de un măgăruş ca să străbată distanţa de cca. 2,7 Km. dintre Betfaghe şi Ierusalim De ce? Pentru că de data aceasta Isus vine nu ca Învăţător, ci vine ca Împărat al împăraţilor. De acum Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu, Îşi instalează pentru veşnicie împărăţia, în care El este Regele şi vrea să facă lucrul acesta cunoscut lumii întregi. De aceea spune Cuvântul Sfânt în versetul 29-30, că Domnul „a trimis doi dintre ucenicii Săi şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată; dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l”. Nicăieri în Scriptură nu găsim scris că Domnul ar fi ales doi ucenici mai destoinici, sau mai îndrăzneţi, nici nu găsim numele lor, dar faptul că Isus a trimis doi ucenici, conferă întregii acţiuni un caracter oficial. Defapt tot ce face Domnul Isus este oficial, şi nimic nu este la voia întâmplării. Doi oameni formează o delegaţie. Ioan botezătorul a trimis doi ucenici ai săi la Învăţătorul, să-L întrebe: „Tu eşti Acela pe care-L aşteptăm? Sau nu ?.... „ Luca 7:18. Doi oameni sunt suficienţi ca martori, conform Legii lui Moise, Numeri 35:30. În Evanghelia după Marcu 6:7 se spune că Domnul a început să trimită doi câte doi ucenici să propovăduiască evanghelia. Dacă doi sunt adunaţi în Numele Lui, Domnul coboară în mijlocul lor. Matei 18:20. În vremea din urmă Domnul va trimite pe cei doi martori ai Săi să proorocească. Apocalipsa 11:3. „Când veţi intra în sat, zice Domnul, veţi găsi un măgăruş legat, pe care nu a încălecat nimeni niciodată” De unde ştia Mântuitorul că acolo pe uliţă era un măgăruş? Pentru că nu erau telefoane, şi nici nu găsim că ar fi trimis pe cineva să pregătească acest mânz. Un lucru este clar. Domnul Isus ştia prin Duhul Sfânt care se odihnea peste El de la ieşirea din apa Iordanului unde fusese botezat de către Ioan... Duhul Sfânt Îi dădea Fiului putere să înfăptuiască minuni, să scoată dracii din cei îndrăciţi, să vindece bolnavii, să dea vedere orbilor, să deschidă urechile surzilor, să-ndrepte spatele femeii gârbove... Duhul Sfânt prooroceşte în Zaharia 9:9 că Mesia va intra în Ierusalim pe mânzul unei măgăriţe. Pe acest măgăruş nu a încălecat nimeni nici odată şi totuşi s-a supus Stăpânului universului. De ce? Pentru că de glasul Creatorului ascultă creaţia întreagă. De glasul Creatorului ascultă şi vântul, şi marea şi măgăruşul. O singură fiinţă din întreaga creaţie nu vrea să asculte. Şi aceasta este: „Omul” Omului îi este aşa de greu să-şi deschidă inima şi urechile ca să asculte şoapta dulce a Celui ce cheamă fără încetare „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi-npovăraţi...” Nu! Mai bine ascultă toate zgomotele din lume, decât să asculte glasul Împăratului! Dar vreau să mergem mai departe, şi să vedem un alt aspect pe care l-am descoperit cercetând Cuvântul acesta. Şi anume, faptul că la prima vedere, am fi tentaţi să spunem că Domnul a păgubit pe proprietarul măgăruşului. Nu-i aşa? Să-ţi ia cineva măgăruşul de la poartă, pur şi simplu pentru că are nevoie de el. Ce ai face? Ai asmuţi câinii, te-ai duce la poliţie...! Însă răspunsul l-am găsit în Scriptură şi anume, că atunci când împrumuţi pe Dumnezeu, El niciodată nu-ţi rămâne dator, niciodată nu păgubeşte Domnul pe nimeni. Ci dimpotrivă, Domnul Dumnezeu îţi returnează totul cu măsură bine clătinată, însutit şi înmiit... În versetul 33 citim că proprietarul, când a văzut că nişte străini îi iau măgăruşul, i-a întrebat aşa cum le spusese Domnul: „Pentru ce dezlegaţi măgăruşul?” Cei doi au răspuns aşa după cum i-a învăţat Domnul: „Pentru că Domnul, care este mai presus decât toţi domnii, are trebuinţă de el . Şi stăpânul nu a mai zis nimic. Dacă Domnul are trebuinţă de el, atunci fie aşa. Dacă Domnul domnilor, are trebuinţă de el, atunci cu plăcere... Vreau să închei spunând următorul lucru: În timp ce lumea se făleşte cu care şi armăsari de soi. Aşa cum citim în Estera 6:8 Mântuitorul intră în Ierusalim ca un Împărat smerit. În timp ce oamenii caută hergheliile de cai putere, în maşinile tot mai puternice şi mai sofisticate, Mântuitorul intră în cetate ca un Împărat modest, călare pe mânzul unei măgăriţe şi acela împrumutat. În timp ce oamenii caută slava, în timp ce oamenii caută să se înalţe tot mai sus, pe ei însăşi, Isus se coboară să slujească lumii întregi şi să moară pentru păcatele noastre. Şi totuşi El este Adevăratul Domn. El este adevăratul Împărat. El este adevăratul Dumnezeu. El este adevăratul Mântuitor. Preamărit să-I fie Numele. El este adevăratul prieten. Primeşte-L în inima ta suflete drag, pentru că El vrea să-ţi fie şi ţie Împărat şi Mântuitor. „Porţi, ridicaţi-vă capetele, deschideţi-vă larg, să intre Împăratul. Dar cine este aceste Împărat? El este Domnul Slavei.” Psalmul 24. Si astăzi ca şi acum două mii de ani El, Împăratul împăraţilor vrea să intre în fiecare inimă prezentă aici şi oriunde, pretutindeni pe faţa pământului unde este primit. Primeşte-L şi tu suflete drag. Dar nu-L primi cu un entuziastm de moment, aşa cum L-au primit cei din Ierusalim, ci primeşte-L cu o bucurie care să rămână în inima ta până în veşnicie. „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului!” El îţi aduce pace cerească sufletului tău şi bucurie şi mântuire . Amin!