1 Corinteni 12:28-31. „Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, Prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în alte limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt prooroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.” Se pare că nu este întâmplătoare ordinea enumerării slujbelor şi darurilor, pe care apostolul Pavel o face în versetul 28. Şi când spun lucrul acesta, mă bazez pe Sfânta Scriptură care ne spune că apostolii au fost primii martori ai vieţii, morţii şi învierii Domnului Isus Cristos, iar apoi au fost împreună cu cei cinci sute, martori ai înălţării Mântuitorului la cer. Apostolii au stat la picioarele Mântuitorului şi timp de trei ani şi jumătate au învăţat de la El tot, sau aproape tot ce trebuiau să ştie despre mântuire şi despre Împărăţia cerurilor. În rândul apostolilor nu sunt incluşi numai cei doisprezece, ci şi Pavel care a fost chemat în rândul apostolilor de către Domnul Isus pe drumul damascului, şi Barnaba cel ce lucra împreună cu Pavel, şi Iacov fratele Domnului, şi aşa cum se spune la Romani 16:7, Andronic şi Iunia, rude ale lui Pavel dar care erau cu vază în rândul apostolilor, şi apoi cei şaptezeci pe care Mântuitorul îi trimisese doi câte doi în lucrare. Apostolii erau trimişi ai lui Dumnezeu, în toate colţurile lumii ca să vestească Evanghelia Mântuirii. „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învîţaţi-i tot ce v-am poruncit...”Matei 28:19-20. Prin urmare, aşa cum spune Pavel, întâi apostolii. Al doilea proorocii; adică acei oameni credincioşi care, călăuziţi de Duhul Sfânt, vorbesc pentru Dumnezeu, ceea ce le dă Dumnezeu să vorbească pentru ZIDIREA Bisericii, pentru SFĂTUIREA şi pentru MÂNGÂIEREA ei. Astfel încât tot organismul acesta spiritual, bine hrănit, bine călăuzit şi bine închegat să propăşească pe calea credinţei. Cât timp Domnul Isus Cristos a fost pe pământ, Dumnezeu vorbea prin El, adică prin Fiul. Dar după înălţare şi după ce Duhul Sfânt a coborât ca să fie în Biserică şi cu Biserica, Dumnezeu a chemat credincioşi de care se foloseşte pentru a transmite mesajele Sale de mângâiere, sfătuire şi zidire. Cap.14:1 -Al treilea sunt învăţătorii care proslăvesc pe Dumnezeu, prin faptul că iau din ceea ce este a lui Dumnezeu şi dau, sau transmit celor din jurul lor, şi în special Bisericii pentru ca aceasta să ajungă la maturitate. -Al patrulea, sunt cei ce au darul minunilor. -Acest dar este dat de către Dumnezeu, oamenilor credincioşi pentru ca El să fie proslăvit şi oamenii să-şi pună încrederea în făgăduinţele Sale, şi să fie atraşi la El. -Al cincilea sunt cei înzestraţi sau investiţi cu darul vindecărilor, prin care Domnul se proslăveşte prin oameni, şi de data aceasta spun: oamenii credincioşi. -Al saselea sunt cei ce au darul ajutorărilor, al strângerii de ajutoare, dar şi al administrării acestor ajutoare. Aici intră şi ajutorarea celor slabi în credinţă. Conform Faptelor Apostolilor 20:35, unde se spune: „În toate privinţele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuş a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti”. Toate aceste slujbe şi daruri, sunt date de către Dumnezeu Tatăl, în Biserică pentru maturizarea credincioşilor, pentru consolidarea zidirii şi pentru creşterea trupului tainic, în mod armonios şi sănătos până când Biserica va ajunge la unirea credinţei şi a cunoaştinţei Fiului lui Dumnezeu, până vom ajunge la starea de om mare, la înălţimea staturii Domnului Isus Cristos. Adică până când Biserica va fi răpită la cer. Până atunci suntem copii ai lui Dumnezeu în creştere şi trebuie să ne hrănim în omul dinlăuntru ca să avem mintea, sufletul şi duhul sănătoase înaintea Domnului. Când vom fi răpiţi la cer, toate acestea vor lua sfârşit, pentru că stunci când vom fi cu Domnul în cer, vom fi ca El, vom avea statura Lui, vom avea cunoştinţele Lui şi vom fi moştenitori ai împărăţiei cereşti împreună cu Domnul. -Şi în al şaptelea rând, dar nu ultimul, este darul vorbirii în alte limbi, aşa cum îl prezintă Pavel aici. Acest dar este dat de către Tatăl, credincioşilor pentru zidire personală. Şi se manifestă printr-o experienţă deosebită, printr-un dialog minunat pe tărâm spiritual. Când un credincios vorbeşte în alte limbi, defapt nu vorbeşte cu mintea, ci duhul lui vorbeşte cu Duhul lui Dumnezeu. Cap.14:1 Însă cei ce folosesc acest dar în rugăciunile publice, nu fac altceva decât să atragă atenţia asupra lor, pentru că darul acesta este dat spre zidire personală şi nu spre zidirea Bisericii. În continuare, Pavel pune şapte întrebări în versetele 29-30, care au un singur răspuns. Şi anume Nu! „Toţi, zice Pavel, sunt apostoli? Răspuns: NU! Toţi sunt prooroci? Răspuns: NU! Toţi sunt învăţători? Răspuns: NU! Toţi sunt făcători de minuni? Răspuns: NU! Toţi au darul tămăduirilor? Răspuns: NU!Toţi vorbesc în alte limbi? Răspuns: NU! Toţi tălmăcesc, toţi judecă? Acelaşi răspuns: NU! Atunci, spune Duhul Sfânt prin apostolul, umblaţi, căutaţi, cele mai bune daruri. Care sunt, fraţilor cele mai bune daruri? Toate sunt bune şi de folos. Însă în vremea apostolilor, ca şi astăzi dealtfel, credincioşii îşi etalau darurile, şi mai ales se mâmdreau cu vorbirea în alte limbi. Era o mândrie pentru unul sau altul să vorbească în alte limbi, aşa cum au făcut ucenicii la cincizecime. Era, se pare, darul cel mai îndrăgit de corinteni şi toţi şi-l doreau. Pentru că dacă un frate se ridica în adunare şi vorbea în alte limbi primea din partea celorlalţi, admiraţie. Unii chiar îşi făceau din darul vorbirii în alte limbi um mod de a câştiga onoare în Biserică. De aceea Duhul Sfânt îl călăuzeşte pe Pavel să scrie corintenilor, dar şi grecilor, şi efesenilor şi românilor: Umblaţi după daruri mai bune, mai valoroase, umblaţi după daruri care zidesc Biserica. Aceasta nu înseamnă că vorbirea în alte limbi ar fi fără valoare, însă este darul zidirii personale şi-l poţi folosi din plin când eşti în rugăciune în cămăruţa ta. „Eu, zice Pavel, vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi” în cap. 14, dar ce folos pentru voi dacă nu rostesc cuvinte pe înţelesul vostru. Tot aşa şi voi, fiincă umblaţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi pe cele care zidesc sufleteşte Biserica. Fraţilor, dacă mergem cu studiul mai departe în capitolele 13 şi 14, vom vedea cât deserviciu putem să aducem lucrării lui Dumnezeu, luând cu uşurinţă darurile acestea care de altfel, ne sunt puse la îndemână de către Dumnezeu Tatăl. Dar Duhul lui Dumnezeu ne îndeamnă la înţelepciune. Amin! Cu ajutorul Domnului voi continua ciclul acesta de predici.