Faptele Apostolilor 1:1-11. „Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se dese ori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care,” le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezet cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? ACEST ISUS ŞI NU ALTUL, Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel, cum L-aţi văzut mergând la cer.” După învierea Sa din morţi, Domnul Isus Mântuitorul S-a înfăţişat viu timp de patruzeci de zile, prin multe dovezi ucenicilor şi a stat de vorbă cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi chiar a mâncat la masă cu ei, pentru ca orice speculaţie şi orice îndoială cu privire la învierea Sa reală, învierea S-a în trup, să fie alungată odată pentru totdeauna. Pentru că încă din primele ceasuri ale zilei învierii Mântuitorului, încă de duminică dis-de-dimineţa, mai marii poporului şi mai marii religioşi au răspândit zvonul mincinos că Mântuitorul nu ar fi înviat ci că trupul Său ar fi fost luat de către ucenici şi mutat într-un loc secret. Ba, mai mult, au oferit chiar şi bani ostaşilor care păzeau mormântul ca să spună şi ei aceleaşi minciuni. Matei 28:12,13. „Preoţii cei mai de seamă, s-au adunat împreună cu bătrânii, au convocat o şedinţă de urgenşă, s-au adunat într-o şedinţă extraordinară, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani, şi le-au zis: „Spuneţi aşa: „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.” Şi pentru ca această înşelătorie, pentru ca această erezie nimicitoare, să nu ia proporţii şi să nu tulbure credinţa multor ucenici şi nici pe cea a urmaşii lor, dar şi a multor oameni până în zilele noastre, Domnul Isus S-a arătat în trup prin nenumărate dovezi, multor credincioşi după învierea Sa din morţi. Am spicuit din Scriptură câteva exemple, pe care le voi prezenta pe scurt în continuare: -În Marcu 16:9-10, Cuvântul spune că Domnul Isus înviat din morţi S-a arătat „dis-de-dimineaţă” Mariei Magdalena. -Matei 28:9-10, Domnul Isus se arată celorlalte femei, tot dis-de-dimineaţă. -Marcu 16:12-13, Domnul se arată celor doi ucenici pe drum spre Emaus. -În Luca 24:34, Domnul se arată lui Petru, în ziua învierii. -În Marcu 16:14, Mântuitorul se arată ucenicilor, rămaşi după moartea lui Iuda, în seara învierii. Pentru că ucenicii s-au înspăimântat văzându-L pe Mântuitorul viu în mijlocul lor, mai întâi le-a dat pacea Sa, apoi le-a cerut ceva de mâncare pentru ca să le arate că este viu în trup şi că nu este o nălucă. -În Ioan 20:26-31, exact peste o săptămână de la înviere Domnul Isus se arată din nou ucenicilor, de data aceasta şi lui Toma, căruia i-a zis: „Tomo, vino şi pune mâna în rănile Mele din palme şi în coasta Mea; crede şi nu fii necredincios.” -Ioan 21, Domnul Isus se arată celor şapte ucenici lângă Marea Galileii. Aici Domnul Isus îi aşteaptă cu peşte fript şi cu pâine caldă pe ucenicii care toată noaptea se trudiseră să prindă peşte în zadar. -1 Corinteni 15:7, Domnul Isus se arată lui Iacov fratele Său. -Şi apoi Domnul Isus se arată celor cinci sute de bărbaţi sau ucenici, din mijlocul cărora S-a înălţat la cer. -În urmă S-a arătat lui Pavel pe drumul care ducea spre Damasc. Pavel scrie despre toate arătările Domnului Isus în 1 Corinteni 15:5-8 şi versetul 27, aşa de frumos: Spune Pavel: „S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată.... în urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor, după ei toţi, spune Pavel, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie.” Şi lista aceasta a arătărilor Domnului Isus după învirea Sa din morţi mai poate continuua pentru că de două mii de ani Mântuitorul S-a arătat oamenilor de pretutindeni în multe ocazii şi în multe feluri. Şi, fraţi şi surori, nimeni nu poate să conteste faptul că Domnul Isus a trăit pe pământ, a murit jertfindu-Se pentru păcatele omenirii şi că a înviat a treia zi după cum spune Scriptura. Cu toate acese dovezi plpabile, sunt unele secte şi astăzi care spun că Domnul Isus nu ar fi înviat în trup, şi că ar fi înviat în duh. Aceasta este o învăţătură falsă, este o erezie nimicitoare. Şi eu zic: Domnul să ne păzească de asemenea învăţătură. Eu ştiu că El, Domnul Isus este viu în vecii vecilor, pentru că El este Domnul vieţii. El, a spus: „Îmi dau viaţa ca apoi iarăşi să o iau.” El a coborât la noi pe pământ şi S-a întrupat ca om în cel mai smerit mod, dar S-a urcat la cer ca un Împărat glorios al universului. A coborât ca un rob, dar S-a ridicat la cer ca un Stăpân absolut. A coborât la noi pe pământ ca un învins, dar S-a urcat la cer ca un Învingător. Aşa cum a murit pe Crucea de pe Golgota într-un chip în care îţi întorceai faţa de la El (după cum ne relatează Isaia în cap. 53), dar a înviat în Splendoare. Domnul Isus a murit în dispreţ total şi în bajocoră, dar a înviat în glorie, a înviat în splendoare. El, Domnul este Mirele nostru şi este Cel mai frumos, Cel mai minunat. Nimeni nu este ca Domnul meu! După ce a suferit patimi înfricoşătoare, culminând cu răstignirea pe cruce şi moartea care au cutremurat nu numai firea omenească dar au întunecat şi cerurile şi pământul întreg, Domnul Isus Cristos a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer aşezându-Se la dreapta Tatălui ca Mare Preot şi Mijlocitor, sau Apărător al credincioşilor de pretutindeni. De multe ori în rugăciunile mele, Domnul Isus îmi arată mâinile Sale împreunate înaintea Tronului de milă şi îndurare al Tatălui, mijlocind pentru mine şi împreună cu mine pentru cauzele pe care le aduc înaintea Lui. Pentru aceasta şi numai, Îi dau Gorie şi Slavă. Şi strig din toată inima: Trăiască Domnul meu. Cuvântul Sfânt spune în versetul 9, „că pe când le vorbea ucenicilor şi celor cinci sute adunaţi în jurul Său pe Muntele Măslinilor, înspre Betania, unde le-a dat ultimile instrucţiuni, deodată S-a înălţat la cer din mijlocul lor şi un nor L-a ascuns de ochii lor.” Citind versetul acesta, mi-am amintit de Cuvântul din Exod 34: 29-35, unde se spune că Moise când a coborât de pe muntele Sinai s-a acoperit cu un văl, ca să ascundă strălucirea Slavei lui Dumnezeu care se oglindea pe faţa lui. Acum, pe când Fiul lui Dumnezeu se urca spre tronul ceresc, un nor a ascuns strălucirea alaiului ceresc însoţitor, un nor a ascuns porţile veşnice, glorioase ale Împărăţiei lui Dumnezeu care se deschideau larg pentru ca să intre Împăratul. Am putea spune că un nor a ascuns de privirea omului, primirea glorioasă care I S-a făcut Împăratului împăraţilor. Dacă pe pământ oamenii I-au aşternut înainte hainele şi ramuri de finic, în cer Îngerii împreună cu sfinţii au aşternut înaintea Domnului cununi de aur. Pentru că înaintea Împăratului trebuie să te închini cu tot ce ai mai bun, înaintea Împăratului trebuie să te închini mai frumos, înaintea Celui ce a murit şi a înviat şi S-a înălţat la cer ca Împărat al împăraţilor trebuie să te închini cu tot ce ai mai valoros. Ai suflete drag, aur, argint, ai bani, ai maşină, ai avere, să ştii că Domnul Isus nu are trebuinţă de ele. Pentru că al Domnului este pământul cu tot ce cuprinde el. Tot aurul din lume este al Domnului. Însă, Domnul are nevoie de ceva ce am eu şi de ceva ce-ţi aparţine ţie: Inima ta şi inima mea. Cu această bogăţie vrea Domnul şi Împăratul să ne închinăm înaintea Lui. Şi zic: Domnul să ne ajute la aceasta. În Psalmul 47:5,6 Cuvântul vorbeşte profetic despre momentul acesta al înălţării Mântuitorului la cer, unde se spune aşa: „Dumnezeu Se suie în mijlocul strigătelor de biruinţă, Domnul înaintează în sunetul trâmbiţei. Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi! Cântaţi Împăratului nostru, cântaţi!” Cântă-I suflete drag, Împăratului pentru că merită. El a murit pentru tine. Dar nu a rămas un Dumnezeu mort, ci a înviat în trup, S-a înălţat şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu pentru tine şi pentru mine. Aleluia! Noi avem un Dumnezeu viu. Şi pentru că El trăieşte, vom trăi şi noi prin El. Ucenicii au fost martori oculari la acest mare eveniment, dar au auzit şi mărturia îngerilor care le spuneau că Isus se duce să-Şi ocupe Tronul Său de Împărat al lumii. Dar vine iarăşi cu slavă mare şi Îi vom ieşi în întâmpinare pe nori, în văzduh. Am citit o relatare a momentului ridicării Domnului Isus de pe pământ şi se spunea acolo că ucenicii nu ar fi vrut să-L lase pe Domnul să-I mai părăsească, dar s-a întâmplat un fenomen deosebit. Spunea cel ce scria despre acest eveniment că la un moment dat, între Mântuitorul şi cei cinci sute de bărbaţi s-a creat o distanţă care se mărea tot mai mult. Parcă pământul se retrăgea din jurul Domnului Isus şi nimeni nu a mai putut nici măcar să-L atingă. Şi din mijlocul lor Isus a început să urce încet spre cer, spunându-le ucenicilor: La revedere, dragii Mei, Mă întorc în curând la voi. Acesta este momentul înălţării Domnului Isus la cer, un moment glorios. Ce minunat! Dacă până acuma ucenicii priveau cerul ca să vadă soarele ziua şi luna noaptea; dacă până acuma priveau cerul ca pe un spaţiu nedefinit şi de necuprins cu mintea, de acuma când privesc spre cer, văd cu totul altceva, văd o PATRIE care le aparţine. Aşa le spunea Domnul Isus: Mă duc înainte să vă pregătesc locul în care să vă petreceţi veşnicia. Ioan 14. De acuma şi noi când privim în sus vedem prin credinţă acolo o casă. Acum vedem în cer un Mântuitor; acum vedem în cer un Izbăvitor. De acum, când privim în sus vedem acolo la dreapta Tatălui ceresc un Prieten adevărat. Isus Cristos Domnul, Prietenul adevărat, Prietenul care nu trădează şi nu părăseşte pe nimeni. Suflete drag, te invit în Numele Lui să te împrieteneşti cu Împăratul. De acuma cerul nu mai este o destinaţie doar a îngerilor ci este destinaţia noastră finală şi este izvorul bucuriei şi fericirii adevărate. Pentru că ori de câte ori privim în sus ni se umple inima de bucuria întâlnirii cu Cel ce S-a urcat la cer şi în curând vine să ne ia şi pe noi acasă. Oridecâte ori ridici privirea în sus vei întâlni privirea senină a Mântuitorului iubit. De fapt, Biblia nu ne dă prea multe detalii despre înălţarea Mântuitorului la cer, ci mai degrabă ne lasă să privim ca şi ucenicii ţintă spre destinaţia finală spre cer. Cuvântul Domnului ne spune în versetul următor, în versetul 11: „Bărbaţi galileeni... Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, ACEST ISUS ŞI NU ALTUL, v-a veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” De data aceasta, însă, va veni cu putere mare şi cu slavă mare. Şi Duhul şi mireasa strigă: Vino Doamne Isuse. Mireasa te aşteaptă cu dor şi drag. Amin.