Casa îndurării
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 25/06/2011
    12345678910 0/10 X
Casa îndurării

Casa îndurării

Ioan 5:1-16.

„După aceea era un praznic al Iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim.

În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreeşte Betesda, care are cinci pridvoare.

În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei.

Căci un înger al Domnului se pogora, din când în când, în scăldătoare, şi tulbura apa. Şi cel dintâi, care se pogora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.

Acolo se afla un om bolnav de treizecişiopt de ani.

Isus, când l-a văzut, şi, fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”

„Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.

„Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.”

Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul, şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.

Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.”

El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos, mi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă.”

Ei l-a u întrebat: „Cine este omul acela, care ţi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă?”

Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela.

După aceea, Isus l-a găsit în Templu, şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.”

Omul acela s-a dus, şi a spus Iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.

Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus, şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.”

Aş vrea să intrăm astăzi în casa îndurării lui Dumnezeu, în casa în care Însuşi Domnul Isus Cristos este prezent şi împarte milă din mila Lui cea mare, în casa unde Domnul Isus Cristos înviorează sufletele celor ce sunt abătuţi, oropsiţi, necăjiţi.

Te invit suflete drag, să intri astăzi în casa în care Duhul Sfânt trece de la inimă la inimă, mângâind suflete apăsate, ridicând pe cel apăsat şi adunând lacrimile în burduful lui Dumnezeu.

Aici este prezent Domnul Domnilor, Mântuitorul nostru care caută ce este pierdut şi care vindecă răni şi boli.

Aici este prezent Domnul Isus care spune cu dragoste, dar în acelaşi timp şi împlineşte: „Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu”. „Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc, zice Domnul, dar nu ori cum şi nu în orice păşune, ci aşa cum se cuvine: în păşuni verzi, grase şi miezoase” Ezechiel 34:15-16. şi Ps. 23.

Noi, fraţi şi surori în Domnul, suntem turma păşunii Lui. Turma pe care Marele Păstor o păstoreşte cu multă milă, îndurare şi dragoste.

Şi sufletul care se lasă păstorit de El, de Domnul, este ajutat în toate lucrurile, este vindecat în toate privinţele, este vindecat de toate neputinţele, de toate slăbiciunile, de toate durerile, atât în trup cât şi în suflet, conform Psalmului 103, şi nu numai.

Însă pentru aceasta, Domnul vrea ceva de la noi.

Domnul vrea să-I spunem Lui toate nevoile noastre, toate dorinţele noastre.

El vrea să primim toate lucrurile de la El, prin credinţă.

Vrei să te faci sănătos?” Îl întreabă Domnul pe slăbănog.

Care bolnav nu ar vrea să se facă sănătos?

Care bolnav nu ar da tot ce are, numai să nu mai sufere?

Femeia bolnavă de doisprezece ani care s-a vindecat când s-a atins de poala hainei Mântuitorului, spune Cuvântul Sfânt că înainte de întâlnirea cu Isus şi-a cheltuit toată averea pentru ca să se vindece.

Însă toată averea ei şi toate strădaniile doctorilor vremii nu a ajutat-o la nimic.

O! Cum nu ar fi vrut bolnavul acesta care de 38 de ani zăcea pe un pat de suferinţă, să se facă sănătos.

Cum nu ar fi vrut el să poată umbla pe picioarele lui, să poată lucra cu mâinile lui...

Cât de grele ni se par 2, 3 zile pe un pat de suferinţă!

Dar o lună, dar un an, dar 38 de ani!

Cei mai buni şi mai frumoşi ani ai acestui om s-au scurs pe un pat de suferinţă!

Toată copilăria şi toată tinereţea lui a fost o suferinţă continuuă.

Mai există vreo nădejde? Mai există vreo speranţă!

După 38 de ani de neputinţă trupească, mai există o speranţă de vindecare?

După o viaţă trăită departe de Domnul, în păcat; după o viaţă peterecută în lanţurile celui rău mai există speranţă de eliberare, mai există speranţă de mântuire?

Da! Hotărât! Există speranţă atâta timp cât mai este Har!

Există speranţă atâta timp cât Domnul Isus Cristos trăieşte.

Şi pentru că El trăieşte veşnic, există speranţă veşnică.

Noi, însă, nu suntem veşnici.

Suntem chiar foarte trecători.

De aceea Cuvântul Domnului spune, în Evrei 3:7 „Astăzi dacă auzi glasul Domnului” , care te întreabă: „vrei să fii vindevat? „Vrei să fii mântuit, vrei să fii eliberat de păcat?”

Astăzi! Nu-ţi împierti inima! Răspunde-I Domnului: Da ! Vreau Doamne!

Poate vei spune: da, vreau, dar n-am pe nimeni să mă ajute, n-am pe nimeni să mă călăuzească, n-am pe nimeni să mă îndrume!

Aşa a răspuns şi bolnavul de la scăldătoare: „Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.”

Şi Domnul Isus, îi spune şi îţi spune şi ţie şi îmi spune şi mie: „Iată! Eu sunt aici! Iată Eu sunt aici ca să te ajut!”

Pentru aceasta am venit ca Mare Păstor: să caut ce este pierdut, să vindec ce este bolnav, să leg pe oaia cea rănită, să întăresc pe oaia cea slabă. Sunt aici lângă tine, Vasile, Ioane, Petre...

Isus, când l-a văzut, şi, fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme i-a zis:” vrei să te faci sănătos?”versetul 6.

Nu întâmplător a trecut Domnul pe le Betesda; nu întâmplător trece Domnul astăzi pe la Betel şi nu întâmplător citeşti tu suflete drag această predică.

El, Domnul ştie că suntem aici; El ştie starea noastră a fiecăruia. El ne cunoaşte pe nume pe fiecare. Şi vrea să ne hrănească cu pâine din cer şi să ne dea apă vie din izvorul cristalin ce curge din Tronul lui Dumnezeu, pentru ca să prindem puteri noi, să nu mai fim nişte slăbănogi, şi să trăim o viaţă aşa cum doreşte El, adică o viaţă din belşug.

Căci, iată, zice Domnul în Ieremia 31:8 „...printre cei ce-i adun de la marginile pământului sunt şi cei orbi şi cei şchiopi, şi femeia însărcinată şi femeia în durerile naşterii; şi o mare mulţime se întoarce”.

Aici în casa îndurării lui Dumnezeu, sunt adunaţi şi cei orbi spiritual şi cei ce şchiopătează pe cale şi cei ce au obosit şi cei ce au dureri şi Domnul Isus spune: „Astăzi vreau să te vindec! Astăzi vreau să te fac sănătos! Dar tu suflete drag, vrei?

Astăzi, Domnul te întreabă şi mă întreabă: „vrei să te opreşti din alergare şi să te întorci din drum? Vrei să te faci sănătos?”

Şi răspunsul pe care-l aşteaptă Mântuitorul de la fiecare dintre noi este unul singur: Da vreau!

Ridică-ţi patul şi umblă.” Fii sănătos pe deplin!

El îţi vindecă toate bolile tale.” Psalmul 103: 3.

Un cuvânt îţi spune Domnul şi este deajuns

Un singur cuvânt şi eşti vindecat pe deplin, eşti mântuit!

Pentru că la Cuvântul Lui duhurile cad în leşin, bolile şi suferinţele dispar.

O! Dacă aţi auzi astăzi glasul Domnului!” Spune psalmistul în versetul 7 al psalmului 95.

În versetul 2 al textului pe care l-am citit se spune: „În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreeşte „Betesda”, care are cinci pridvoare...”

Betesda, în traducere, înseamnă „Casa îndurării”.

De aici am ales titlul predicii din ziua aceasta şi vă îndemnam la început să intrăm în „Betel, casa îndurării lui Dumnezeu”.

Pentru că, după obiceiul Său bun, Domnul Isus Cristos trece pe la Betel. Aşa are Mântuitorul un obicei minunat, ca ori de câte ori doi sau trei se adună în Numele Lui la Betel, şi oriunde se cheamă Numele Lui cel Sfânt, să vină şi El în mijlocul lor. Matei 18:20.

Dinadins trece Domnul pe aici: Pentru că ştie că avem nevoie de prezenţa Lui! Ştie Domnul că avem nevoie de mângâierea Lui de atingerea Lui.

Vrei să te laşi atins de El?

Vrei să-I spui Lui tot ce te apasă?

Trece Isus pe aici! Astăzi predă-I Lui toată viaţa ta. Şi El te va binecuvânta.

Lasă-L să se oprească lângă tine, lasă-L să-ţi dea milă din mila Lui cea mare, lasă-L să-ţi dea îndurare din îndurarea Lui cea mare.

Lasă-L pe Domnul să toarne balsam alinător pe rănile tale, ca să-ţi aline suferinţa.

Domnul caută ce este pierdut, El caută oaia rănită. Domnul are potirul cu balsam vindecător la El. Cere-I Domnului: Doamne vreau să-mi ştergi lacrimile. Şi El le va aduna pe cele de durere în burduful Său şi ţi-le va dărui lacrimi de bucurie.

Spune-I Domnului: Doamne! Nu am pace. Dă-mi pacea Ta. Şi Domnul îţi va da pacea Lui care linişteşte şi niciodată nu tulbură.

Doamne! Vreau să-mi iei durerea. Şi Domnul îţi va da vindecare deplină.

Ştiu lucrul acesta, pentru că m-a vindecat şi pe mine.

Doamne! Te vreau în inima mea ca Domn şi Mântuitor. Şi Domnul te va spăla în Sângele care a curs pe crucea de pe Golgota şi te va ierta şi te va primi cu multă dragoste la pieptul Său.

Şi apoi, după toate acestea, eliberat, vindecat, plin de pace şi de bucurie vei putea cânta:

Nu-i nimeni să lege o rană cum Doamne Tu ai legat, Nu-i nimeni, nu-i nimeni să ierte cum Doamne Tu ai iertat.”

Nu este nici o întâmplare, faptul că Domnul Isus Cristos trecea pe la scăldătoarea unde mulţi bolnavi aşteptau ca un înger al Domnului să tulbure apa pentru ca măcar unul dintre ei să intre şi să se facă sănătos.

Nu! Nu era nici o întâmplare!

Dinadins, Domnul trecea pe acolo pentru că aşa cum am auzit în Cuvântul din Eziechiel, El vrea, El doreşte fierbinte să vindece, să ridice, să elibereze. „Ridică-te ia-ţi patul şi umblă.”

Vindecat pe deplin, ridicat de la pământ, eliberat total.

Aşa lucrează Domnul Isus, Mântuitorul lumii. Vrei să lucreze şi în dreptul tău suflete drag?

Dacă da, atunci spune-I Domnului dorinţa ta.

Versetul 6 spune: Isus când l-a văzut, şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „vrei să te faci sănătos?”

Trei lucruri aş vrea să observăm din acest verset:

Mai întâi, faptul că acest bolnav, nu se putea ajuta nici el şi nici alţii nu-l puteau ajuta.

Sunt şi astăzi bolnavi care sunt trimişi acasă de către medicii care ridică din umeri şi spun: nu mai putem face nimic! Am făcut tot ce era posibil omeneşte!

Dar Cuvântul Domnului ne spune că pentru asemenea cazuri şi nu numai, a trecut Domnul pe la Betesda.

El trece şi astăzi prin lumea noastră de nevoi şi de necazuri şi trece astăzi pe la Betel. Şi se opreşte astăzi în faţa inimii tale.

Pentru că El însuşi vrea să lege pe cea rănită şi să întărească pe cea slabă, să vindece orbii şi şchiopii şi uscaţii şi neputincioşii.”

Este plăcerea Domnului Isus Cristos să vindece boli, „ pentru că suferinţele noastre Le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui... Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre” Isaia 53:4-5. De aceea spune Domnul în Isaia 35:3-6: „Întăriţi-vă mâinile slăbănogite, întăriţi-vă genunchii care se clatină. Şi spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru..., răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.”

Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor, atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta de bucurie; în pustie vor ţâşni ape şi în pustietate pâraie”.

Suflete drag Domnului, nu te poţi ajuta singur, şi nu te poat ajuta cei de lângă tine. Dar este aici cu noi Cel ce poate totul şi mai mult decât atâta, vrea să te ajute. Numele lui este Isus şi este Domnul.

Este chiar lângă tine. Lasă-L să te-atingă.

Spune-I Domnului: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Sunt şi eu aici!

2. Atunci când te crezi mai singur şi nu vezi nici un ajutor în jurul tău, ridică-ţi privirea spre cer!

Psalmistul spune în Ps. 121: „Îmi ridic ochii spre munţi, de unde îmi va veni ajutorul? Şi Duhul Domnului răspunde: Ajutorul îţi vine de la Domnul care a făcut cerurile şi pământul.”

Ridică-ţi privirea spre cer; pentru că de acolo vine Domnul lângă tine şi te întreabă:

Vrei să te faci sănătos?”

Doamne n-am pe nimeni să mă ajute!

Eu sunt aici ca să te ajut, să te vindec să te ridic şi să te eliberez, Eu sunt aici ca să-ţi dau mântuire, iar tu să Mă proslăveşti.

3. Domnul ne cunoaşte şi suferinţele, şi dorinţele , El ne ştie starea. Pentru că El a făcut şi trupul acesta de carne, şi inima şi rărunchii şi sufletul şi duhul!

Când Domnul îţi spune : Ştiu suferinţele tale! Vrei să te faci sănătos?

Nu-ţi va spune Domnul: Ştiu un medic specialist la spitalul cutare....

Nu!

Domnul îţi va spune: „Scoală-te ridică-ţi patul şi umblă.” Fii sănătos deplin! Şi dă slavă lui Dumnezeu!

Acum la încheiere, mă rog ca Domnul Isus să-ţi mişte inima şi să-ţi dăruiască sănătate deplină sufletului tău dar şi trupului tău. Amin.

10


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2256
  • Export PDF: 8
Opțiuni