Curăţie de inimă

1 Tesaloniceni 5:1-6.

Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor.

Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.

Când vor zice:”Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.

Dar voi fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.

Voi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii şi nici ai întunericului.

De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.”

Nu la întâmplare am citit textul acesta din 1 Tesaloniceni, pentru că aici Duhul Sfânt ne spune clar că noi nu suntem ai noştri şi nici ai lumii acesteia în care trăim şi prin care călătorim pentru o vreme.

Ci noi suntem în întregime ai Domnului.

Noi aparţinem cu tot ce suntem, Creatorului, Domnului Dumnezeu

Mai întâi suntem ai Domnului prin faptul că suntem creaţia Lui.

El, Domnul, Marele Olar ceresc, a frământat lutul şi după ce ne-a modelat a pus în noi chipul Său. Adică a pus în noi două elemente care vin din cer, de la El, de la Domnul: sufletul şi duhul.

Comoară cerească pusă în vase de lut.

Aşa spune Cuvântul Sfânt în 2 Cor. 4:7 „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca puterea nemai pomenită pe care o avem împotriva duhurilor răutăţii, să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi”.

Domnul Dumnezeu ne-a dăruit viaţă din viaţa Lui, ne-a dat Duh din Duhul Lui şi ne-a dăruit mişcarea şi voinţa şi fiinţa, după cum ne spune Evanghelistul Luca în cartea Faptele Apostolilor 17:28.

Noi nu suntem nici măcar ai noştri ci suntem ai Creatorului, pentru că suntem făptura mâinilor lui.

De aceea Domnul Dumnezeu vrea cu tot dinadinsul să-Şi ia înapoi ceea ce a pus în noi, comoara cerească, curată, sfântă, fără pată şi fără zbârcitură.

În versetul 23b Duhul Domnului ne spune aşa: „...şi duhul vostru, şi sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, să le păstraţi curate, fără prihană până la venirea Domnului nostru Isus Cristos.”

Pentru că Domnul vine să-Şi ia ce este al Lui.

Într-o lume tot mai rea, într-o lume tot mai plină de stricăciune şi de ispite care pândesc la tot pasul deopotrivă şi pe cei mici şi pe cei mari şi pe tineri şi pe bătrâni.

Într-o lume în care Cel rău se luptă tot mai mult să o altereze, să-i schimbe rostul şi sensul şi lucrul acesta se întâmplă nu numai în lumea exterioară, nu numai în lumea înconjurătoare.

Dar sunt lucruri cu care a pătruns chiar şi în Biserică şi Domnul Dumnezeu spune: „Băgaţi de seamă!” Păziţi-vă şi păstraţi-vă curaţi.

Să nu se mire cineva că Cel Rău a pătruns în Biserici şi între hrana sănătoasă a Duhului Sfânt, pune şi el pe masa poporului bucatele sale.

Bucate care nu au nici o valoare spirituală.

Bucate care nu satură, ci dimpotrivă otrăvesc sufletul, bucate care întristează mai întâi pe Duhul Sfânt, dar şi duhul celor care vor să-şi păstreze curată credinţa în Domnul Isus.

Dar nu numai aşa lucrează Cel Rău. El are multe metode de intimidare, el are multe metode de a abate pe credincios de la Calea Adevărului.

Tot mai mult, în locul cântărilor inspirate de Duhul Sfânt, cîntări care liniştesc sufletul, cântări care pun pe credincios în legătură cu cerul, auzi cântece zgomotoase care de multe ori nu au nici un mesaj în ele.

Ba dimpotrivă alterează sufletul.

Am lucrat câţiva ani ca inspector în cadrul Cabinetului de Protecţia Muncii într-o mare intreprindere înainte de a mă pensiona. Şi veneau oameni la cabinet cu certificate medicale cu diagnosticul „Stare generală alterată.” Veneau la Cabinet pentru ca să le dăm viza pentru concedii medicale.

Aceasta este starea la care vrea Cel rău să aducă biserica, în vremea din urmă.

La o stare generală alterată.

Satan vrea să ne prezentăm înaintea Mântuitorului nostru cu certificate medicale pe care să scrie diagnosticul: „stare generală alterată,” pentru ca Domnul să ne spună în ziua aceea : „plecaţi de la Mine că nu vă cunosc.” Aceasta este dorinţa Celui Rău.

Pentru că el ştie că mai are puţină vreme, de aceea caută să altereze starea de sănătate spirituală a Bisericii presărând peste hrana sănătoasă a Duhului Sfânt, aşa cum se presară condimentele peste mâncare în bucătărie tot felul de învăţături false, tot felul de zgomote, tot felul de lucruri care să altereze legătura credinciosului cu cerul.

Circulă un pps. pe internet cu titlul: „Satan în sfatul demonic”

Şi acolo stând pe tronul său de distrugător, spune:

„Nu putem să-i oprim pe creştini să meargă la Biserică.

Nu putem să-i oprim să citească în Bibliile lor.

Pentru că puterea noastră este sfărâmată de credinţa lor în Isus.

Lucrul acesta este confirmat de Duhul Sfânt în Epistola sobornicească a lui Petru în cap.5:9, unde se spune: „Împotriviţi-vă lui tari în credinţă...”

„Dar, spun demonii, trebuie să le alterăm relaţia lor cu Fiul lui Dumnezeu. Trebuie să le alterăm relaţia lor cu cerul.

Aşadar, lăsaţi-i să meargă la Biserică, lăsaţi-i să aibă iluzia că sunt bine, dar furaţi-le timpul şi rupeţi-le legătura cu cerul.

Aceasta este voia mea a zis Diavolul.

Distrugeţi-le părtăşia pe care o au împreună şi distrageţi-le atenţia de la Mântuitorul lor.”

„Şi cum vom face acest lucru ? Au strigat demonii!”

„Ţineţi-i ocupaţi cu lucruri nefolositoare, şi ocupaţile minţile cu invenţiile voastre.

Ţineţi-le privirile tot mai mult în jos spre pământ şi spre cele fireşti.

Daţi-le de lucru aşa fel ca să uite de cer.

Acestea şi multe altele, sunt succesul nostru garantat a zis Diavolul!”

Mustre-l Domnul Isus.

Şi Domnul Dumnezeu ne spune clar, printre rândurile pe care le-am citit: „Nu gusta asemenea hrană pentru că încet, încet hrana oferită de Cel Rău îţi otrăveşte sufletul, şi nu te poţi păstra curat.”

Spunea cineva că erau vremuri, şi mulţi dintre dumneavoastră le-aţi trăit, când se predica Cuvântul Domnului şi Biserica era mişcată de Duhul Sfânt până la lacrimi; erau vremuri când se cântau cântări de laudă cu ochii în lacrimi pentru că Duhul Sfânt era la lucru.

Astăzi mai mult auzi zgomote de râs.

Ceea ce înseamnă: „Stare generală alterată.”

Nu gusta ceea ce-ţi oferă Satana, nu sluji un condamnat la moarte veşnică, pentru că îţi vei petrece şi tu veşnicia cu el. Slujeşte Celui ce este Viaţa ca să ai viaţă din belşug. Slujeşte Domnului Isus Cristos.

De ce să slujeşti unui condamnat la moarte veşnică şi de ce să nu slujeşti mai bine Celui ce este Viaţa şi este viu în vecii vecilor.

Doamne ajută-ne să gustăm şi să ne hrănim numai cu hrana pregătită de Duhul Sfânt.

Domnul să ne ajute să mâncăm numai pâinea cerească şi să ne adăpăm numai din izvorul ceresc, pentru ca să ne putem păstra şi sufletul şi duhul curate până la venirea Domnului nostru Isus Cristos în slavă.

Dar nu numai ceea ce vine din Dumnezeu trebuie să păstrăm curat, adică nu numai sufletul şi duhul, nu numai comoara cerească, ci şi ţărâna aceasta, trupul acesta trebuie păstrat curat aşa cum ne spune apostolul inspirat de Duhul Sfânt: „Şi trupul vostru şi sufletul vostru şi duhul vostru, să fie păzite şi păstrate curate la venirea Mirelui...”

Pavel spune în Evrei 10:22: „Să ne apropiem de Domnul, cum? cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu tot trupul spălat cu apă curată”.

Pentru că făgăduinţele lui Dumnezeu sunt nespus de mari şi de minunate pentru cei ce-şi vor păstra curăţia deplină până la sfârşit.

„Cel ce va birui, va moşteni cerul şi Eu, zice Domnul voi fi Dumnezeul lui, şi el Îmi va fi fiu” Apoc 21:7

Inspirat de cuvintele apostolului Pavel, eu mi-am intitulat predica aceasta: „Păstrează-ţi inima curată” pentru că dacă ai inima curată, toată fiinţa ta va fi curată.

Dacă ai inima curată şi sănătoasă, tot tupul tău va fi sănătos.

Şi când te vei prezenta înaintea Domnului Isus, cu certificatul pe care v-a scrie: stare de sănătate bună, va zice Mântuitorul: „vino rob bun şi credincios de intră în moştenirea care ţi-a fost pregătită.”

În Proverbe 4:23 se spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.”

Inima este izvorul vieţii. Şi dacă izvorul este curat, toată viaţa este curată.

Ieremia deasemenea, spune în cap.17:9: „Inima este nespus de înşelătoare şi desnădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”

Este Unul care cunoaşte inimile şi vrea să avem inima ca a Lui. Numele Său este Isus şi este Domnul.

El iubeşte din inimă. Din totă inima ne-a iubit şi S-a dat ca jertfă pentru noi.

El, mângâie din inimă, El se uită spre tine şi spre mine din inimă, El vorbeşte din inimă. Matei 9:36.

Noi nu suntem ai noştri, şi de aceea trebuie să ne păstrăm curaţi , fără pată şi fără zbârcitură până la venirea Domnului nostru Isus Cristos în slavă.

De altă parte, spune Matei în cap.6:22,23 : „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric.”

Domnul să ne ajute să ne păstrăm inima şi ochii curaţi, pentru că astfel, toată fiinţa noastră va fi curată la venirea Domnului nostru Isus.

De ce şi ochii? Pentru că ochiul este instrumentul inimii şi el vede în mare măsură ceea ce doreşte inima.

De aceea Cuvântul Domnului ne îndeamnă să nu privim la lucrurile pieritoare, să nu privim la lucrurile care nu satură, să nu privim la lucrurile oferite de Diavolul, ci să privim la Isus.

În al doilea rând, noi aparţinem lui Dumnezeu pentru că El ne-a răscumpărat din ghearele morţii şi ne-a strămutat în Împărăţia cerurilor în viaţă veşnică, prin jertfa supremă de la Golgota.

Acolo, pe cruce, Domnul Dumnezeu Şi-a arătat dragostea Sa nemărginită faţă de noi creaturile Sale, lăsând să moară în locul nostru pe singurul Său Fiu, pe Domnul Isus Cristos, făcându-L pe El, pe Fiul, Mielul de jertfă care prin Sângele vărsat spală păcatele lumii.

Mărit să fie Numele Său!

Glorie jertfei Mielului Divin.

Şi pentru că suntem ai Domnului şi pentru că El ne-a iubit întâi şi noi Îi suntem datori cu iubire.

Domnul să ne ajute să-L iubim, din toată inima, să-L mărturisim, să-L slăvim, să-L aşteptăm cu dor pe Cel ce vine şi nu zăboveşte: Pe Mântuitorul sufletelor noastre.

Dar aşteptarea aceasta nu este o aşteptare cu mâinile în sân, ci este o aşteptare în activitate.

Aşa cum mireasa se pregăteşte şi îşi aşteaptă mirele tot aşa trebuie să aştepte şi Biserica pe Mirele ceresc.

Iar pregătirea aceasta, în aşteptarea Mirelui Iubit nu o putem face singuri.

Depindem de Cel ce a coborât la cincizecime, suntem dependenţi de Duhul Sfânt, care în toate ne luminează inimile şi minţile şi ne arată Calea spre cer. Ne arată unde să privim. Ne păstrează ochii limpezi şi inima curată.

Versetetele 4,5 spun aşa: „Dar, voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca zuia aceea să vă prindă ca un hoţ.

Voi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei.

Noi nu suntem ai nopţii şi nici ai întuneruicului”

De ce?

Pentru că Domnul Isus a pus în noi Lumina Lui prin Duhul Sfânt.

Şi Duhul Sfânt ne păstrează curat şi sufletul şi duhul şi trupul nostru până la venirea Celui ce vine curând să-i ia pe ai Săi acasă.

Duhul Sfânt ne păstrează curată şi limpede mintea, astfel ca să-L putem căuta şi sluji pe Mântuitorul din toată inima.

Şi cu cât mintea noastră şi inima noastră şi trupul nostru vor fi îmbrăcate şi călăuzite de Duhul Sfânt, cu atât mireasma Domnului Isus şi lumina Lui vor fi mai plăcute.

Doamne, aprinde în noi flacăra Duhului Sfânt, pentru că fără Duhul Sfânt ne depărtăm de cale şi nu ne putem ţine curaţi pentru marea întâlnire cu Mirele ceresc.

Să nu dăm voie Diavolului să ne altereze starea de sănătate spirituală, să nu gustăm nimic din ceea ce ne oferă el, pentru că hrana oferită de el duce la moarte sigură. Ci să mâncăm pe săturate bucate cereşti, grase şi miezoase care ne dau viaţa din belşug.

În al treilea rând spune Cuvântul Sfânt în versetele 19,20: „Nu stingeţi Duhul şi nu dispreţuiţi proorociile”

Pentru că în Biserica Domnului proorociile slujesc în totalitate pentru zidire, îndemnare, sau încurajare şi pentru mângâiere.

Şi astăzi mai mult ca oricând Biserica are nevoie de încurajare.

Te uiţi în jur ca şi Asaf în Psalmul 73 şi vezi că celor răi le merge numai bine şi parcă nu duc lipsă de nimic. Peste tot îi vezi bucurându-se în felul lumii este adevărat, dar cei credincioşi parcă sunt tot mai loviţi de suferinţă de boli.

Ca şi Asaf, Biserica are nevoie de încurajare, Biserica are nevoie de mângâiere, Biserica are nevoie de sfătuire.

Şi lucrurile acestea le face numai Duhul Sfânt.

Să ne rugăm Domnului Isus şi Duhului Sfânt să ne ierte şi să lucreze din nou în mijlocul poporului Său cu putere.

Să ne mângâie, să ne îmbărbăteze, şi dacă este nevoie să ne mustre, dar să ne ţină curaţi fără pată şi fără zbârcitură până la venirea Domnului pe nori.

Domnul să ne ajute să ne păstrăm inima curată, fără pată şi fără zbârcitură şi deasemenea sufletul şi duhul şi trupul.

Şi inima noastră să fie în întregime a Domnului Isus, Stăpânul absolut. Amin!