Dacă studiem cu atenţie, observăm că autorii celor patru Evanghelii şi-au dedicat cel puţin o treime din conţinutul scrierii lor pentru a descrie ultima săptămână pe care a petrecut-o Domnul Isus pe pământ înainte de moartea Lui pe cruce. Cu alte cuvinte, aceste biografii ale lui Hristos au o greutate mai mare în ceea ce priveşte sfârşitul vieţii Sale pe pământ.

     Evanghelia lui Marcu este exemplul clasic pentru ceea ce tocmai v-am spus. Marcu îşi începe Evanghelia şi călătoreşte prin ea asemenea unui tren expres, trecând cu viteză de la un eveniment la altul. În Evanghelia lui, Marcu spune: „Îndată, Isus a spus…” sau „Îndată, Isus a făcut…”. Aproape că ţi se taie respiraţia, dacă încerci să ţii pasul cu ceea ce îţi relatează Marcu cu privire la viaţa Domnului Isus. Dar apoi, când ajungi la ultima săptămână din viaţa Domnului Isus, inclusiv moartea Lui, e ca şi când trenul expres pune frână. Marcu încetineşte din viteză şi ne povesteşte în detaliu tot ce s-a petrecut în orele şi minutele din ultimele şapte zile din viaţa Domnului Isus şi, în special, cum a murit Domnul nostru pe cruce. Citind Evanghelia lui Marcu, ajungi la concluzia inevitabilă că toate lucrurile cu privire la Domnul Isus sunt importante, dar moartea Lui este cea mai importantă.

     Ne întoarcem din nou cu gândul la cruce, ca să mai învăţăm ceva din ultimele cuvinte rostite de Domnul Isus, din adâncul sufletului Său, în timp ce agoniza pe cruce.

     Oswald Sanders a avut dreptate atunci când a spus: „Fiecare din aceste expresii sunt un ocean de adevăr comprimat într-o picătură de vorbe şi cer un studiu amănunţit şi reverent. Era de aşteptat ca acele şoapte rostite de pe cruce să fie scurte şi adânci. Şi totuşi, acel monument monstruos, a devenit cel mai elocvent amvon al veacurilor.”

     Am văzut că primul cuvânt rostit de Domnul Isus de pe cruce a fost "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!"

     Ajungem acum la cel de-al doilea cuvânt rostit de Domnul Isus de pe cruce, cuvânt care a fost adresat în mod direct şi personal unuia dintre cei doi tâlhari care au fost răstigniţi împreună cu Domnul Isus. Domnul Isus i-a spus: „Adevărat  îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai!”

     Este întotdeauna o bucurie mare să auzi despre convertirea cuiva şi despre împrejurările acelei convertiri. Oamenii au fost şi sunt convertiţi în multe feluri şi în multe locuri diferite. Toate experienţele convertirii sunt unice, dar cea care ne stă în faţă acum este unică din toate punctele de vedere.

     1. DESCRIEREA  SITUAŢIEI

     Iudeii au luat o hotărâre în curtea de judecată. Ei au cerut ca Baraba să fie eliberat, iar Isus să fie luat şi răstignit. În cele din urmă, Pilat le-a îndeplinit dorinţa.

     Împreună cu Domnul Isus au mai fost condamnaţi la răstignire încă doi criminali. Toţi trei au fost pironiţi pe câte o cruce şi ridicaţi pe o movilă de pământ, astfel încât să fie văzuţi de toţi locuitorii Ierusalimului, atunci când cineva îşi ridica ochii în sus.

     Eu mă gândesc că soldaţii ar fi putut să-i lase pe cei doi parteneri de tâlhării să moară împreună, unul lângă altul. Dar, în loc să facă aşa, soldaţii i-au despărţit în moarte pe cei doi tâlhari, punându-l pe  unul la dreapta Domnului Isus, iar pe celălalt la stânga Lui.

     Acum se scria ultimul capitol al vieţii celor doi tâlhari şi se părea că nici unul nu mai putea spera la vreo răscumpărare. Cred că putem spune că viaţa celor doi tâlhari era la final. În termenii noştri moderni, am putea spune că ei se aflau pe patul de moarte şi sunt sigur că nu-şi imaginaseră o moarte mai dureroasă decât aceasta prin care treceau. Să nu uităm că veşnicia era în inimile lor. În ei fusese pus gândul veşniciei de către Dumnezeu, aşa cum a fost pus şi este pus în fiecare om; numai că, în cazul lor, veşnicia bătea al uşă şi avea să fie deschisă în faţa ochilor lor în doar câteva momente. Cu alte cuvinte, ei pluteau spre tărâmul veşniciei, ei se aflau în holul dinaintea camerei veşniciei. Şi din punct de vedere realist, situaţia lor părea fără nici o  speranţă.

     În ceea ce-L priveşte pe Domnul Isus, El tocmai Se rugase: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!". Oamenii erau cu privirile aţintite asupra Domnului Isus, iar liderii religioşi îşi băteau joc de El, în timp ce El atârna dezbrăcat pe acea cruce, între cei doi  tâlhari. După ce au tras la sorţi pentru hainele Lui, la picioarele crucii Lui, soldaţii au început să-şi bată joc de El, dându-I să bea vin amestecat cu oţet şi zicând: „Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!"

     Sunt două puncte importante pe care trebuie să le observăm aici.

     a] Ceea ce se întâmpla la cruce  era biblic. 

     Ceea ce se întâmpla la cruce era împlinirea proorociilor din V.T.

     În Isaia 53:12, Isaia vorbeşte despre suferinţa Robului  lui Dumnezeu, Mesia, care urma să vină, şi spune: „De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.”

     Atât Marcu, cât şi Luca, ne spun, în relatările din Evangheliile lor, că acest eveniment, pe care îl studiem noi acum este chiar împlinirea acestui verset din Isaia. (Marcu 15:28; Luca 22:37)

     E adevărat că mâna omului păcătos era la lucru acolo, dar o Mână mult mai mare deasupra evenimentelor, aranja fiecare detaliu. Şi această Mână mult mai mare decât cea a omului era Mâna Dumnezeului  Atotputernic. Domnul Isus nu a murit Singur în ziua aceea, pentru că Dumnezeu a planificat totul încă din veşnicie. Dumnezeu a înregistrat aceste lucruri cu 800 de ani înainte ca ele să aibă loc şi, prin proorocul Isaia, a spus exact ce urma să se întâmple; şi anume că, în moartea Lui, Domnul Isus, Mesia, „ va fi pus în numărul celor fărădelege.”  Aşa că, moartea lui Isus nu a fost o greşeală. Acest eveniment nu a fost un accident. Nu a fost o idee bună, care nu a mai mers bine şi a eşuat. Nu a fost nici o alternativă de ultim moment pentru că lucrurile au mers prost. Ci aceasta a fost voia lui Dumnezeu împlinită pe pământ, precum este împlinită şi în ceruri.

     Marele lider şi autor de cântări creştine al Bisericii Metodiste din secolul al XVIII-lea, William Williams,  care a scris "Călăuzeşte-mă Tu, Mare Iehova!", a capturat acest gând al crucii, care este marele plan al lui Dumnezeu, într-o altă minunată cântare a sa:

          "Trezeşte-te suflete al meu şi scoală-te,

           Admiră şi priveşte,

           Cum Fiul Atotputernicului Dumnezeu stă atârnat pe un            

                                                                         lemn blestemat!"

     Cât de glorios a fost împlinit cel mai vechi plan, conceput de o Minte veşnică, înainte ca lumea să existe!

     b] Ceea ce se întâmpla era providenţial

     Nu a fost întâmplător faptul că Domnul Isus a fost răstignit între cei doi tâlhari. Aceasta era providenţa lui Dumnezeu. Amândoi tâlharii au fost aşezaţi îndeajuns de aproape de crucea lui Isus, încât să Îi poată auzi rugăciunea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” De asemenea, amândoi tâlharii i-au auzit şi pe liderii religioşi spunând despre Isus: „I-a mântuit pe alţii…”

     Gândiţi-vă cum ar fi să auziţi un astfel de mesaj în ceasul morţii voastre: „I-a mântuit pe alţii…”! Şi mai ales, să auziţi aceste cuvinte de pe buzele lui Isus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!"!

     Eu cred că cei doi tâlhari au rămas pe gânduri.

     Mai mult decât atât, din poziţia în care se aflau faţă de crucea Domnului Isus, respectiv de o parte şi de alta a ei, cei doi tâlhari puteau să citească ceea ce a scris Pilat pe crucea pe care a fost răstignit Domnul Isus:  „Isus din Nazaret, Regele Iudeilor”.

     Biblia ne spune că această inscripţie a fost scrisă în cele trei limbi principale: greacă, latină şi ebraică. Şi tot Biblia ne spune că au fost unii iudei care au vrut să schimbe inscripţia pusă de Pilat pe crucea Domnului Isus, dar nu au putut, pentru că Pilat nu a vrut să audă nimic. El le-a răspuns: „Ceea ce am scris, am scris!”

     Warren Wiersbe a spus: „Această inscripţie de pe cruce a fost primul tractat evanghelic scris vreodată  şi el a fost pus deasupra capului Domnului Isus.”

     Dacă doreau să se uite unul la altul, cei doi tâlhari erau nevoiţi să privească mai întâi la Domnul Isus, pentru că El era în mijlocul lor, şi astfel să vadă pe Isus Mântuitorul, pe Împăratul care avea o Împărăţie. Cu siguranţă că aveau la ce se gândi chiar în ultimul ceas al vieţii lor. Toate aceste lucruri erau ca o hrană pentru mintea lor, în această oră târzie a vieţii lor. Am putea spune că nu au auzit şi nu au văzut prea multe, dar, după cum vom vedea mai departe, ei au auzit şi au văzut destul de multe.

     Pentru a veni la Hristos, nu ai avut nevoie să ţi se explice fiecare verset din Biblie sau să înţelegi fiecare detaliu al doctrinelor biblice. În providenţa Sa, Dumnezeu a avut grijă ca tu să vezi şi să auzi cuvintele Lui de viaţă şi nădejde şi să le crezi.

     Prietenii  mei, cred că nu greşesc dacă spun că noi am avut privilegiul să auzim şi să vedem ceea ce puţini  au avut privilegiul să audă şi să vadă. Şi vreau să vă spun că exact aşa s-a întâmplat cu cei doi tâlhari.  Domnul Isus era chiar lângă ei, în ceasul lor de moarte.

     Haideţi să vedem ce au făcut cei doi tâlhari cu acest mare privilegiu!

     2. CEREREA ÎNĂLŢATĂ

     „Doi bărbaţi au privit printre gratiile celulei lor;  unul a văzut noroiul, celălalt a văzut stelele.”

     În anumite privinţe, ceea ce s-a întâmplat pe dealul numit Căpăţâna (sau Calvar) este o ilustraţie a acestui lucru. Doi bărbaţi au privit, au văzut şi au auzit acelaşi mesaj, cu privire la aceeaşi persoană: Domnul Isus Hristos. Unul dintre ei s-a împotrivit cu tărie lui Isus Hristos, pe când celălalt s-a smerit şi I-a cerut ceva lui Isus Hristos. Unul dintre ei L-a batjocorit Mântuitor, pe când celălalt s-a pocăit de păcatele lui. Unul dintre ei a fost atât de aproape, şi totuşi, atât de departe.

     Haideţi să privim mai îndeaproape la acest tâlhar, pentru că viaţa acestui tâlhar este istoria multor oameni de pe pământ!

     Foarte mulţi oameni din lume au fost aduşi de foarte multe ori până la crucea lui Hristos, prin auzirea mesajului Evangheliei. Ei au auzit ce s-a întâmplat la cruce, când a murit Isus Hristos, de la predicatorii care au deschis Biblia şi au predicat cu credincioşie pe Hristos cel răstignit.  Cu alte cuvinte, predicatorii au făcut  o imagine a răstignirii lui Isus Hristos în faţa ochilor lor. Lucrul trist este că mulţi dintre aceşti oameni au rămas tari ca piatra şi, de fiecare dată când aud mesajul Crucii, se împietresc tot mai mult în inimile lor faţă de Hristos.

     Ce a spus acest tâlhar împotrivitor, care nu s-a pocăit? Cu ce cuvinte L-a insultat el pe Isus? El a spus: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-te pe Tine Însuţi, şi mântuieşte-ne şi pe noi!”

     E ca şi când I-ar fi spus: „Dacă Tu eşti cine pretinzi că eşti şi dacă Tu eşti cine pretind alţii că eşti, atunci ieşi din necazul acesta şi scoate-ne şi pe noi din necazul acesta!”

     Omul acesta nu era interesat de mântuirea sufletului său, ci pe el îl interesa doar să-şi scape pielea.

     Dar, celălalt tâlhar a avut o cerere cu totul diferită de cea a partenerului său de tâlhării. El a fost atât de aproape şi, dintr-odată, a fost pătruns de mare teamă. El şi-a mustrat partenerul de tâlhării şi, în acelaşi timp, l-a pus la punct, zicându-i: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut nici un rău.”

     Acest tâlhar admite că nu este nici agnostic şi nici ateu. El admite că are o teamă de Dumnezeu. Şi în acelaşi timp, el recunoaşte că starea de păcat din viaţa lui şi a tovarăşului lui de tâlhării este in contrast cu viaţa fără păcat a Domnului Isus. Toate cele trei morţi erau comune, aşa după cum şi cele trei cruci de pe deal erau comune şi obişnuite, dar acest tâlhar a recunoscut că  Cel care murea pe crucea din mijloc era diferit de ei. El recunoaşte că atât el, cât şi tovarăşul lui de tâlhării, meritau pedeapsa, dar că Isus era total  nevinovat.

     Apoi, după ce a proclamat nevinovăţia lui Isus, acest tâlhar a adresat un strigăt de ajutor Domnului Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!"

     Sunt două lucruri pe care trebuie să le observăm aici:

     a]  Cunoştinţa tâlharului  

     Nu ştim exact câte lucruri cunoştea tâlharul despre Dumnezeu, dar vedem că el ştia în mod sigur că pentru Domnul Isus moartea nu avea să fie şi sfârşitul Lui. Deşi nu înţelegea toate detaliile, se pare că, în mintea lui, tâlharul era convins de faptul că Isus se îndrepta către o Împărăţie ce nu putea fi atinsă sau clătinată de moarte.

     Chiar şi numele „Isus” înseamnă „Domnul mântuieşte”. De aceea, este greu să nu ajungi la concluzia că acest tâlhar începe să-şi dea seama de realitatea acestui lucru. În mod precis, în ultimii trei ani din viaţa lui, el a auzit ceva din ceea ce pretindea Domnul Isus că este. Biblia spune că toată ţara ştia ce se întâmpla cu privire la Isus din Nazaret.

     Toate aceste lucruri indică faptul că acest tâlhar, în acest ultim moment din viaţa lui, ajunge să ştie şi să creadă că acest Isus este Mesia, că acest Isus este Cel care va mântui pe poporul Său de păcatele sale. El primeşte lumină şi devine convins că Împărăţia lui Isus, peste care El va fi Rege, este o Împărăţie veşnică.  Şi tot ceea ce-I cere Lui Isus este ca Isus să-Şi amintească şi de el, când Îşi va aşeza Împărăţia, după moartea Sa pe cruce. Tot ceea ce cere el este ca, atunci când Împărăţia va fi aşezată în toată plinătatea ei, să aibă şi el parte de ea. El nu cere un loc proeminent în Împărăţie, ci doreşte ca să facă parte din ea. El se aruncă în braţele îndurării Domnului în ultimul ceas al vieţii lui. Cunoştinţa lui despre Dumnezeu nu a fost perfectă, dar a fost suficientă pentru ca el să pună  totul la picioarele lui Hristos înainte de a fi prea târziu.

     b]  Curajul tâlharului 

     În momentul acesta, Isus Hristos nu era cea mai populară şi cea mai căutată persoană  din ţară. Nimeni nu I-a  mai cerut Domului Isus să Îşi amintească de el în Împărăţia Sa. Nu mai fost nici un alt suflet de pe pământ care să-I fi cerut mântuire, în această zi şi în acest ceas. Într-adevăr, câteva persoane au fost mişcate de ceea ce văzuseră la cruce, dar toţi preoţii şi liderii religioşi îşi băteau joc de Domnul Isus. Mulţimea era împotriva Lui. Soldaţii râdeau şi Îl batjocoreau. Chiar şi Pilat tocmai se spălase pe mâini ca să se scape de vina sa asupra Domnului Isus. Prietenul său criminal Îl insulta pe Isus. Iar grupul cel mic de ucenici Îl părăsiseră şi fugiseră.

     Tâlharul acesta nu avea prea multe cunoştinţe biblice, şi chiar de ar fi avut, Domnul Isus nu era o privelişte prea frumoasă la care să te uiţi.

     Unde era slava lui Isus în acest moment? Pentru că, Domnul Isus se afla în punctul cel mai de jos al vieţii Sale, fiind răstignit în slăbiciune şi goliciune. Era un spectacol al ruşinii. Şi El Se afla în pragul morţii.

     Cât curaj trebuie să fi avut acest tâlhar pentru a renunţa la tot ce a crezut până în momentul acela din viaţa sa şi pentru a se încrede în Isus ca Domnul, Mântuitorul şi Regele Său!

     Spurgeon a spus: „Dacă ar trebui să adăugăm vreun personaj din N.T. la lista eroilor credinţei din V.T., ce apare în Evrei 11, atunci acela ar trebui să fie tâlharul de pe cruce.”

     Cowper a spus într-o cântare:

          „Este o fântână plină de sânge ce curge din venele lui

                                                                                  Emanuel;

           Orice păcătos scăldat în acel sânge scapă de toate petele

                                                                              de vinovăţie.

           Tâlharul muribund s-a bucurat să vadă acea fântână;

           Chiar şi eu, oricât de păcătos aş fi, pot să îmi spăl toate

                                                                          păcatele în ea.

           Încă de când am văzut acel râu ce curge din rănile Tale,

           Dragostea răscumpărătoare a fost tema mea şi va fi până

                                                                       când voi  muri!”  

     Aşadar, aceasta a fost rugămintea tâlharului muribund: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!”

     3.  MÂNTUIREA OFERITĂ

     Priviţi care a fost răspunsul Domnului Isus la rugămintea tâlharului!

     În Luca 23: 43 ni se spune: „Isus i-a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei cu Mine în rai!”

     Acest tâlhar de pe cruce a primit privilegiul de a fi ultimul tovarăş al Domnului Isus pe acest pământ şi primul tovarăş al Său cu care a intrat pe porţile cerului. El a fost cel mai  nevrednic dintre toţi oamenii şi cel mai neobişnuit candidat la ceruri, dar, slavă Domnului că, Isus este Prietenul păcătoşilor.

     In Ioan 6:37, Domnul Isus a spus: „Tot ce-mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”

     Dr. Charles Erdman a sugerat că această întâmplare legată de tâlharul care s-a pocăit şi care a fost iertat este întâmplarea cu cele mai mari instrucţiuni din toată naraţiunea din Evanghelie. Nu ştiu dacă acest lucru este adevărat, dar sigur avem multe lucruri de învăţat din cuvintele rostite de Domnul Isus aici, legate de mântuirea lui Dumnezeu.

     Am 7 lucruri pe care vreau să vi le împărtăşesc la acest punct:

     a] Autoritatea cuvintelor Domnului Isus

     Domnul Isus i-a spus tâlharului: „Adevărat Îţi spun...” 

     Toate cuvintele rostite de Domnul Isus au fost şi sunt adevărate şi pline de autoritate; dar, ori de câte ori folosea această expresie, cuvintele Sale purtau o şi mai mare autoritate, pentru că ele veneau din partea Celui ce este „Da şi Amin” şi „Martorul credincios şi drept”.

     Vreau să vă spun că, ori de câte ori comunica adevăruri fundamentale cu privire la mântuire, Domnul Isus obişnuia foarte adesea această expresie.

     Daţi-mi vie să vă dau câteva exemple!

     În Matei 18:3, Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la  Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor!”

     În Ioan 3:3, El a spus: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu!”

     În Ioan 5:24, El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă!”

     Aşadar, există o autoritate absolută în aceste cuvinte: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai!"

     b] Urgenţa din cuvintele Domnului Isus 

     Domnul Isus i-a spus tâlharului: „…astăzi...”  

     Poate că tâlharul credea că Împărăţia lui Dumnezeu avea să vină într-un timp îndepărtat; şi, într-un fel avea dreptate, pentru că Împărăţia, în sensul ei deplin, era departe.

     Dar, Împărăţia avea şi are şi un aspect prezent. Biblia spune: „Astăzi este ziua mântuirii...” Cu alte cuvinte, Împărăţia există acum, astăzi. Mântuirea este disponibilă acum, astăzi. Ce garanţie avem ni cu privire la ziua de mâine?

     Sunt unii oamenii care spun că tâlharul a amânat pocăinţa sa până în ultima clipă şi care spun că vor să facă şi ei la fel. Însă, pentru tâlhar fost ultima lui şansă şi el s-a folosit de ea. Sunt unii oameni care sunt pregătiţi să gândească la fel şi care cred că vor putea să facă la fel. Dar, problema lor este că nu se ştie când este ultima lor şansă.

     Aşadar, pentru tâlhar a fost ultima şansă, de care el s-a folosit. Şi acest lucru arată  urgenţa mântuirii.

     c] Individualitatea cuvintelor Domnului Isus 

     Domnul Isus i-a spus tâlharului: „Tu vei fi…”, ceea ce personalizează mântuirea.

     Trebuie să le facem cunoscut oamenilor că, în ceea ce priveşte mântuirea, fiecare m rămâne singur în faţa lui Dumnezeu.

     În Ioan 3:16, Domnul Isus spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

     Chemarea este la o relaţie personală cu Dumnezeu. O relaţie pe care Dumnezeu vrea să o aibă cu „tine”. Şi acest lucru arată individualitatea mântuirii.

     d] Siguranţa cuvintelor Domnului Isus  

     Domnul Isus i-a spus tâlharului: „… vei fi ...”

     El nu i-a spus tâlharului: „Cred că vei fi...” sau „Sper  că vei fi…”, atunci când a fost vorba despre destinul său veşnic. La El nu există „poate” sau „s-ar putea”.  Domnul Isus era sigur în afirmaţia Sa: „Astăzi, vei fi ...”

     Sunt unii oameni care spun: „Nimeni nu poate şti sigur ce va fi…” Însă, Domnul Isus i-a spus acestui tâlhar, în mod ferm şi sigur: „Tu vei fi…”

     e] Realitatea cuvintelor Domnului Isus

     Domnul Isus i-a spus tâlharului: „...vei fi cu Mine…”  

     Aceasta este realitatea mântuirii lui Dumnezeu.

     Tâlharul I-a cerut Domnului Isus numai să-Şi aducă aminte de el în Împărăţia Sa, iar Domnul Isus i-a arătat realitatea a ceea ce înseamnă Împărăţia Sa. Aceasta este realitatea Împărăţiei: să mori crezând în Hristos înseamnă să mergi să fii cu Hristos. A muri „în Hristos” înseamnă a fi „cu Hristos”.  

     Desigur că, şi inversul situaţiei este adevărat. Dacă nu eşti „în Hristos” în viaţa aceasta, niciodată nu vei ajunge să fii „cu Hristos” în viaţa viitoare.

     Mântuirea este numai în Hristos, nu se găseşte departe sau în afara lui Hristos. Aceasta este realitatea mântuirii.

     Cineva a spus: „Tâlharul şi-a început ziua fără Hristos, în timpul zilei a ajuns să fie în Hristos şi înainte de sfârşitul zilei a fost cu Hristos.”

     f] Slava cuvintelor Domnului Isus

     Domnul Isus i-a spus tâlharului: „...vei fi cu Mine în rai!”

     După părerea mea, raiul sau paradisul este un alt nume pentru cer. Raiul sau paradisul este menţionat de trei ori în Biblie: este locuinţa lui Dumnezeu, este cocul unde se află pomul vieţii şi este casa celor răscumpăraţi.

     S-a spus odată că „rai” înseamnă „o grădină fără zid împrejurul ei”. Şi este foarte semnificativă această imagine, pentru că prima carte a Bibliei, Geneza, ne spune că viaţa pe pământ a început într-o grădină, o grădină fizică şi temporară, numită Grădina Eden, care era şi raiul. Iar, în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, care este plină de simboluri, cerul este descris ca o grădină, o grădină spirituală şi veşnică, în care curge râul vieţii, râu care curge de la scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

     g] Frumuseţea cuvintelor Domnului Isus

     Când analizezi toate aceste lucruri ajungi la concluzia că mântuirea tâlharului a fost numai prin har, fără nici o plată. El nu a putut să Îi ofere ceva Domnului. El nu a mai putut să-I ofere nici un pic de timp, nu a mai putut să-I ofere talentele lui, banii lui, darurile lui, faptele lui bune, slujirea lui; tâlharul acesta nu a avut absolut nimic de oferit Domnului. El nu a avut nimic care să contribuie la mântuirea lui, decât păcatele cu care a venit înaintea Domnului. Mai mult decât atât, putem să tragem uşor concluzia că el nu a mai avut cum să fie botezat, nu a mai avut cum să devină membru la vreo Biserică locală sau să ia parte la Masa Domnului. Toate aceste lucruri sunt importante, dar ele nu au mai fost la îndemâna lui. Nu vreau să spun decât că el a fost prea departe de ele şi el nu mai putea să le atingă. Dar, lucrul minunat este că mântuirea nu a fost departe de el, ci a fost la îndemâna lui. Aceasta este frumuseţea mântuirii. Aceasta este minunăţia şi măreţia Harului lui Dumnezeu.

     Această discuţie scurtă dintre Isus şi tâlharul de pe cruce distruge pentru totdeauna erezia romano-catolică cu privire la purgatoriu, erezie omenească inspirată de Satan. Domnul Isus I-a spus tâlharului: „Astăzi ei fi cu Mine în rai!”

     De asemenea, această discuţie pune capăt ereziei care vorbeşte despre adormirea sufletului. Adevărul cuvintelor Domnului Isus a fost acesta: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!” Cu alte cuvinte, Domnul Isus i-a spus tâlharului: „În momentul în care vei muri, tu nu ai să stai într-o stare de adormire secole întregi, ci exact în clipa aceea tu vei fi cu Mine în ceruri!”

     Şi în al treilea rând, această discuţie atacă şi se împotriveşte total învăţăturii despre universalismul crucii. De ce? Pentru că, dintre toate dovezile pe care le avem aici, este foarte clar că acest tâlhar s-a dus în rai, iar celălalt s-a dus în iad. Unul a fost mântuit, iar celălalt a fost pierdut pentru veşnicie. 

     Aşa că nimeni să nu fie arogant şi să creadă că va fi mântuit oricum!

     Dacă îi ceri Domnului să-Şi amintească de tine când va veni în Împărăţia Sa, atunci poţi începe să te bucuri de cer încă de acum, când eşti încă în drum spre ceruri.