contribui la îndepărtarea lui, apare ca ceva dezgustător. Este ca şi când am spune: apa nu-mi poate spăla obrazul dacă nu mă uit mereu în oglindă, şi dacă nu-mi număr mereu petele de pe faţă.

Simţământul că avem nevoie de mântuire prin har este un semn foarte sănătos; dar ne trebuie înţelepciune ca să-l folosim bine, să nu facem un idol din acest simţământ. Unii oameni par să se complacă în propria lor îndoială, temere şi grijă. Nu pot fi urniţi de la ele, parcă au crescut odată cu ele. Se spune că cea mai mare greutate pe care oamenii o au cu caii când arde grajdul, este de a-i scoate de unde sunt priponiţi. Caii, dacă s-ar lua pe urma celor ce vor să-i scoată, s-ar salva din flăcări, dar animalele par înlemnite locului din cauza spaimei. Oare temerea noastră de mânia viitoare ne va împiedica să scăpăm de ea? Nu-i nici un fel de speranţă în privinţa asta.

Un deţinut care era de mulţi ani în închisoare nu mai simţea dorinţa să iasă de acolo. I se deschisese uşa celulei - dar el se ruga cu lacrămi, să fie lăsat să rămână mai departe în închisoarea unde stătuse aşa de multă vreme. Auzi, să-ţi iubeşti închisoarea! Să-ţi fie dragi zăbrelele de la fereastră şi mâncarea din închisoare! Bineînţeles în cazul amintit, lucrurile nu erau în regulă, omul nu era sănătos la minte. Oare, suntem noi dispuşi să rămânem mereu doar treziţi sufleteşte şi atâta tot? Să nu vrem să dobândim şi iertarea? Dacă vrem să stăruim mai departe în teamă şi spaimă, atunci desigur că nici cu noi lucrurile nu-s în regulă.

Dacă ne putem căpăta pacea sufletească, atunci s-o primim fără întârziere! De ce să rămânem mai departe într-o groapă întunecată, unde ni se cufundă picioarele? Când putem avea parte de lumină, şi încă una minunată, cerească, de ce să zăcem în întunerec şi să murim în spaimă? Poate nici nu ne dăm seama cât

ne este de aproape mântuirea! Dacă am şti, atunci desigur că am întinde mâna să o luăm, căci ea există, ne stă la îndemână şi o putem avea; trebuie numai să punem mâna pe ea, şi să-I mulţumim Celui care ne-o dăruieşte. Nu trebuie să ajungem la deznădejde ca să fim pregătiţi pentru îndurarea lui Dumnezeu. Când

„Pelerinul” lui Bunyan în drumul lui spre poartă, a căzut în mlaştina deznădejdii, oare i-a fost lui plăcut noroiul de pe hainele sale şi mocirla, considerând aceasta ca un mijloc care să-i uşureze atingerea ţintei în drumul său? Desigur că Pelerinul nu s-a gândit nicidecum la aşa ceva! Şi cu atât mai puţin o vom putea noi face. Nu ceea ce simţim noi ne va mântui, ci ce a simţit Domnul Isus pentru noi.

Un străin a venit odată să viziteze furnicarul de oameni care este oraşul Londra. Deodată omul deveni palid la faţă. Întrebat ce are, răspunde: Mi-am pierdut portofelul cu întreaga mea avere în numerar! El precizează până la ultimul ban numerarul din portofel, toate cecurile şi hârtiile de valoare ce le conţinea. I se spune de către prietenii săi că faţă de situaţia creată, ar trebui să-i fie o mângâiere faptul că ştie atât de bine dimensiunea pierderii suferite. Omul însă pare să nu înţeleagă valoarea unei asemenea consolări. Nu

- spune el - Nu-mi ajută la nimic faptul să ştiu ce am pierdut - această cunoaştere nu-mi repară pierderea suferită! Spuneţi-mi unde îmi pot regăsi portofelul cu banii din el şi atunci îmi veţi face un serviciu real; simpla cunoaştere a pierderii mele nu-mi este de nici un folos!

La fel este şi cu conştiinţa noastră clară că am păcătuit, că sufletul nostru se află în mâna tare a dreptăţii

lui Dumnezeu - dar faptul acesta tot nu ne va mântui. Mântuirea noastră nu se săvârşeşte prin aceea că noi ne recunoaştem pierzarea, ci prin faptul că noi punem mâna, adică ne însuşim pe deplin mântuirea, care

ne este pregătită, făurită şi dăruită în Domnul Isus Cristos. Un om care nu vrea să privească la Domnul Isus, ci se încăpăţânează doar să-şi constate propriile păcate şi propria pierzare, aminteşte povestea cu băiatul care a scăpat un ban în gura canalului de pe stradă - apoi a rămas ore întregi acolo, găsindu-şi mângâierea să-şi spună mereu: „Chiar pe aici s-a rostogolit banul! Chiar printre aceste două fiare l-am văzut cum a alunecat în canal!” Bietul băiat!

Ne dăm noi oare seama ce înseamnă povestea asta? Poate învăţăm ceva pentru binele şi trezirea sufletului nostru! Amin!

Mai multe carti si mesaje crestine puteti citii aici http://parereataconteaza1.wordpress.com/carti-de-citit-pe-blog/

Cu toata dragostea Angela Insula Ekklesia