Fântâna harului

Genesa 21:15-19.

„Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş, şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A şezut dar în faţa lui la o parte, a ridicat glasul, şi a început să plângă.

Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar, şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.

Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare.”

Şi Dumnezeu i-a deschis ochii, şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă, şi a dat copilului să bea.”

Agar, roaba Saarei, era singură cu fiul ei, în mijlocul pustiului.

Sfânta Scriptură ne prezintă în acest tablou, o femeie neajutorată, o femeie slabă, sleită de puteri, fără nici o provizie, nici măcar apă în burduf nu-i mai rămăsese şi lângă ea un copil bolnav.

Împreună, mama şi copilul îşi aşteaptă sfârşitul, fără să vadă nici un licăr de speranţă în jurul lor.

Totul era pustiu şi gol...

Nu este aceasta imaginea multor creştini ai zilelor noastre?

Uscăciunea marelui pustiu, care este lumea, se întinde în jurul nostru şi mulţi creştini nu au nici măcar câteva picături de apă în burduf.

Mulţi credincioşi „s-au uscat” şi vasele lor au căpătat fisuri pe unde s-a scurs şi ultima picătură de untdelemn ceresc.

Şi aceasta nu ar fi nici o problemă, pentru că aşa cum spune Scriptura: „Este un izvor care curge neîncetat din tronul lui Dumnezeu, este un râu care curge şi înveseleşte cetatea Domnului, un râu care este gata să dea viaţă din belşug.” Ps.46:4.

Şi oricine însetează poate să se adape la acest izvor binecuvântat.

Dar mulţi s-au obişnuit cu starea aceasta de uscăciune.

Şi nu mai suferă nici de sete nici de singurătate...

Agar, când s-a văzut în mijlocul pustiului singură, a început să sufere.

Iar când i s-a terminat apa din burduf, a fost deadreptul disperată spune Cuvântul Domnului.

A aruncat copilul sub un tufiş, l-a lăsat măcar la umbră ca să nu-l ardă soasele iar ea s-a retras deoparte ca să se roage şi să plângă înaintea Domnului. V.15,16 „Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş, şi a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „să nu văd moartea copilului!” A şezut dar în faţa lui la o parte, a ridicat glasul, şi a început să plângă.”

De mult timp vasele multora dintre noi sunt fisurate şi au rămas fără apă şi mulţi sunt fără vlagă şi parcă fără viaţă de credinţă.

De mult timp, vasele inimilor multora sunt goale, sunt fără apa Duhului Sfânt şi hrana este uneori fadă este fără gust, rugăciunile sunt fără puterea Duhului, şi părtăşia în Domnul parcă nu mai există.

Şi noi nu suferim nici măcar un pic după apa binecuvântată a Duhului Sfânt.

Ne-am obişnuit cu starea aceasta.

Totuşi, fraţi şi surori, noi suntem în mijlocul pustiului acestei lumi care nu ne poate oferi nimic hrănitor pentru suflet şi duh şi noi nu vedem uscăciunea din jurul nostru.

Dar astăzi, Domnul Dumnezeul ceresc vrea să ne arate izvorul de apă vie.

Astăzi, suflete dragi Domnului, Mântuitorul vrea să ne ridice din starea în care suntem şi să ne pună într-o stare după voia Sa.

Doamne! Deschide-ne ochii! Aşa cum i-ai deschis slujitorului lui Elisei.

Doamne, deschide-ne ochii şi nouă aşa cum i-ai deschis Agarei în pustie.

Agar s-a retras şi a început să strige către Dumnezeu, cu lacrimi.

Şi Dumnezeul Cel viu, care a auzit glasul ei, i-a deschis ochii să vadă apa.

Aceasta doreşte Domnul şi de la noi!

Să ne recunoaştem starea, să ne recunoaştem uscăciunea din inimă şi să strigăm către El cu lacrimi aşa cum a strigat Agar. Şi apoi, Domnul ne va deschide ochii să vedem râul care curge neâncetat din tronul lui Dumnezeu către inimi zdrobite şi însetate.

Când s-a isprăvit apa din burduf...

Agar şi-a văzut neputinţa. Agar şi-a văzut starea şi a plâns înaintea Domnului şi în versetul 19 ne spune Cuvântul Sfânt că Domnul a ascultat-o şi Domnul i-a deschis ochii iar ea a văzut o fântână cu apă.

Ber seeba era ţinutul în care Isac şi Iacov, au locuit multă vreme, şi se afla la hotarele de sud ale Canaanului la 30 de Km. sud de Hebron. Mai poartă numele şi de ţinutul celor şapte fântâni care într-o ţară semi- deşertică (aşa cum este ţinutul acesta), fântânile erau averi nepreţuite. Ele mai există şi astăzi!

Agar era în mijlocul acestui ţinut şi nu vedea apa. Nu vedea fântâna.

Aşa cum de multe ori nu vedem nici noi râul care curge din inima lui Dumnezeu către inimile noastre.

Până când nu a strigat către Domnul: „Doamne pierim şi eu si copilul, pentru că suntem fără vlagă, fără nici un ajutor, am rămas şi fără apă...” până atunci, nu a văzut decât pustiul şi moartea în jurul ei.

Fraţi şi surori, suflete dragi Domnului, dacă în vremea aceasta ne cercetăm bine şi ne vedem uscăciunea din burdufurile inimilor noastre, dacă am pierdut uleiul din candele, dacă nu mai vedem izvorul care curge pe lângă noi, să strigăm cu lacrimi spre Domnul şi mântuitorul nostru pentru că El are soluţia salvării.

În mijlocul pustiului El a pregătit un izvor cu apa proaspătă a Duhului Sfânt.

În mijlocul pustiului este fântâna nesecată a harului divin săpată în Stânca veacurilor. În Domnul Isus Cristos, care este în mijlocul nostru, gata să lase să curgă apa binecuvântată a harului divin.

El este izvorul nesecat de har şi binecuvântare, care curge neîncetat spre orice inimă însetată după neprihănire.

Şi când vom simţi uscăciunea, când vom vedea că vasele, burdufurile noastre au fisuri pe unde s-au scurs ultimele picături de untdelemn, când vom observa că feştila candelelor noastre a rămas fără flacăra Duhului sfânt, atunci spune Domnul prin exemplul Agarei, strigă către Domnul; strigă către Domnul Cel viu în vecii vecilor şi El îţi va deschide ochii să vezi că nici o clipă nu te-a părăsit, să vezi că nici o clipă nu a închis zăgazurile cerului, că le-a lăsat deschise pentru tine, să vezi că nici o clipă nu a oprit apa binecuvântată a Duhului Sfânt care curge de la Cincizecime, spre tine şi spre mine, spre noi toţi.

Şi dacă vom striga către Domnul, El, Marele Olar, se va opri în dreptul fiecăruia dintre noi, va cerceta vasele inimilor noastre, şi apoi dacă va fi nevoie, va frământa din nou lutul şi va face din fiecare, un vas nou fără fisuri, un vas curat, un vas iertat, un vas stropit cu Sângele jertfei Sale...

Şi apoi le va umple cu apa binecuvântată a harului Său şi cu untdelemnul sfinţit al Duhului fânt.

Ne va restaura şi ne va readuce iarăşi la viaţă.

Să ştii suflete drag, că în mijlocul deşertului, în mijlocul pustiului, în mijlocul lumii întunecate noi suntem neputincioşi; în mijlocul acestei lumi stricate, noi nu putem face nimic.

Uitaţi-vă la Agar. Ea era neputincioasă în mijlocul pustiului, era fără nici o vlagă, s-a uitat în jurul ei: numai pustiu şi munţi sterpi; nu vedea nici o salvare şi îşi aştepta sfârşitul.

Dar El, Domnul, poate totul!

„Nu te bucura de mine vrăşmaşă...Eu sunt mic, dar Domnul este mare; eu sunt slab dar Domnul este Tare, El este tăria mea; El este scutul meu, El este cetăţuia mea, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea.”

Chiar dacă este în jurul meu numai uscăciune Domnul este izvorul care transformă locul în câmpii verzi şi suculente. Mica 7:8

El, Domnul Isus Cristos, nu numai că ne arată izvorul, dar îl face să curgă spre noi în torente ca să ne umple burdufurile inimii, astfel ca niciodată să nu mai fie goale, niciodată să nu mai fim fără nădejde, niciodată să nu mai fim fără Domnul.

Când ne vom vedea uscăciunea din burduf, când ne vom recunoaşte starea şi vom striga cu lacrimi către Domnul, atunci El ne va da să bem din izvorul nesecat al apelor vii şi ne va umple inima de bucurie, şi din ea vor ţâşni izvoare, vor ţâşni râuri de apă binecuvântată aşa cum spune Domnul în Ioan cap. 4:14.

Atunci câmpiile vor fi verzi, hrana, (predica), va fi bogată, grasă, miezoasă şi în veac nu ne va fi sete.

Atunci rugăciunile vor fi însufleţite de Duhul Sfânt, cântările vor fi pline de har şi vom simţi bucuria Domnului, vom simţi bucuria cerului oridecâte ori ne vom aduna în Numele scump al Domnului.

Cine ascultă glasul Domnului, se cercetează, îşi recunoaşte starea, se pocăieşte şi strigă către Domnul, acela, aşa cum spune psalmistul în Ps. 112:7-8, „nu se teme de veşti rele, inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima lui este mângâiată.”

Cine vede în Domnul o fântână nesecată, cine vede în Domnul un izvor sfânt, acela nu se teme de uscăciunea şi nici de sterpiciunea din jurul lui.

El nu se teme de veşti rele.

El nu se teme de vrăşmaşul care îl ispiteşte necontenit şi care vrea cu tot dinadinsul să-i ţină privirea aţintită spre pustiu şi nu spre izvorul ceresc.

De fapt, să ştii că aceasta aşteaptă vrăşmaşul: să ajungi fără nici o putere.

Să-ţi pierzi şi ultima picătură de untdelemn din burduful inimii.

Să ţi se stingă şi ultima pâlpâială a flacărei Duhului Sfânt din candela ta.

Şi când te-a adus în starea aceasta, cînd te-a adus în starea să nu mai vezi nici o ieşire, când te-a adus în starea să te vezi singur în mijlocul unui pustiu, atunci cel rău zice: acum retrage-te şi aşteaptă sfârşitul ca şi Agar.

Acum nu mai ai nici o scăpare!

Fraţi şi surori, Domnul Dumnezeu, nu doreşte să avem doar o teorie frumoasă despre un Dumnezeu Suveran, şi nici o teorie frumoasă despre biruinţa binelui asupra răului, ci doreşte să ne încredem deplin în Cel ce le-a îngăduit pe toate.

Şi cel ce ascultă şi se încrede în Domnul, el nu se clatină şi nu se teme de veşti rele şi nici de pustiul lumii şi nici de Satan cu batalioanele sale de argaţi.

„Cei ce se încred în Domnul sunt plini de suc şi verzi şi când trec prin valea plângerii o transformă într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.” Aşa spune psalmistul în Ps. 84:6.

Nu este oare Cel ce ne vorbeşte şi ne iubeşte Începutul şi sfârşitul? Nu este El, Cel dintâi şi Cel de pe urmă? Nu este Domnul, Alfa şi Omega?

Vrea El, să pierim în mijlocul pustiului?

Vrea Domnul moartea păcătosului?

Nicidecum!

Domnul Dumnezeu ne vrea tari în credinţă, având burdufurile inimii pline cu apa binecuvântată a Duhului Sfânt, alergând spre cer cu privirea ţintă la Izvorul Apelor vii şi nu la pustie.

Şi dacă în aparenţă, marele vrăşmaş al sufletelor noastre este biruitor, aşa cum i s-a părut că este asupra Agarei, fraţi şi surori în Domnul, Cuvântul Sfânt ne spune cu tărie astăzi: „îmbărbătează-te, ridică-te şi îmbărbătează-te pentru că batjocurile şi rânjetele celui rău i se vor transforma în jale şi plâns, iar suspinurile tale se vor transforma în cântări de laudă.”

Iată că întunericul s-a risipit, pustia s-a transformat într-un loc plin de izvoare.

Biruinţa este de partea noastră.

Pentru că Domnul este de partea noastră!

Domnul să ne ajute să ne punem încrederea în El şi să ne binecuvinteze. Amin!